I-am gasit pe copii in casa de peste drum de cea a lui Cosbuc. Ioana, Paula, Nicu, Daniel si Nelu se joaca la calculatorul cu ecran extraplat, povestesc sau mai trag cite un fotbal in curte. Doar Paula are parintii in sat. Ai Ioanei au plecat acum mai bine de cinci ani in Spania. Ea si fratele ei Nelu stau cu bunica, in casa mica din curte, in cea mare, renovata, cu termopane nu sta nimeni. E in clasa a VIII-a, merge in fiecare vacanta in Spania, la parinti, a invatat un pic de spaniola de la televizor, si inca un pic de la spanioli. Se descurca. Nu-i place in Spania, e doar pentru vacante. Acasa se simte bine. Dar parca mai stie ce inseamna ca se simte bine?
“ Mi-e dor de ei mai ales de sarbatori. In timpul scolii mai uitam. Ne luam cu treba, cu bunica prin curte. Dar cum e acum de Craciun, de Anul Nou… Ei ne dau telefon foarte des. Dar nu e… nu e ca si cum ar fi cu noi. Insa ne-am obisnuit. Sint multi copii ca noi. Aproape toti au parintii in Spania. Citiva doar mai sint cu ei acasa. De ziua mea, sau a lui frate-miu ni se face mai dor…” Se rusineaza si nu mai vrea sa vorbeasca despre asta. Ioana nu stie nici o poezie de-a lui Cosbuc. Stie sa foloseasca computerul, vorbeste pe messenger cu parintii si vrea sa se faca jurnalista. Pe ai ei ii asteapta sa se intoarca definitiv acasa. E convinsa ca asa se va intimpla.  
Baietii sint imbujorati de la fotbal. Nicu, Nelu si Daniel vor sa se faca fotbalisti. Fiecare vrea sa joace la alta echipa. Au stabilit. Se mai joaca si la calculator, jocul ala cu impuscat gaini, fiecare are acasa asa ceva. Mai si invata ceva carte. Dar nici ei nu stiu nicio poezie scrisa de vecinul lor. Nicu incearca sa ingaime ceva in spaniola, sa arate ce stie. A citit dintr-un “carnetel” (vrea sa spuna dictionar, ne explica Ioana) cind era la parinti in Spania. Ar vrea ca in loc de franceza la scoala sa invete spaniola. Invatatoarea spune ca n-ar fi posibil. Nimeni dintre dascali nu stie spaniola. Copiii nu stiu ce sa-si doreasca de la anul care a venit. Nu indraznesc sa-si cheme parintii acasa, pentru ca asta ar insemna, si au priceput prea bine, mai putini bani. Nu le e bine nici fara ei. Nici in Spania nu le place. Atunci cum? Nu mai vor sa vorbim despre asta. Cu sania? Nu… n-au fost la sanius anul acesta. Paula a fost cu ai ei la schi in Austria si la Borsa. Iar bunica este acum in excursie in Laponia. Bunicul are firma de materiale de constructii, a facut casa parohiala si acum da o masa de sarbatori la caminul cultural. Mama e invatatoare. Ii mai pune sa cinte cintece de demult si sa recite poezii. Dar asta la serbari. Ea selecteaza o melodie pe computer si spune zimbind ca vrea sa devina cintareata. De muzica usoara. Ulita lui Cosbuc e pustie, de-a stanga si de-a dreapta stau reci si pustii casele bine tocmite ale unor oameni de acum instariti. Case falnice, cu ferestre termopan si la grajduri. Casa lui Cosbuc pare izolata in chiar centrul satului. Frumoasa, cu ziduri albe si lemnarie de stejar, pastreaza masuta la care a invatat Cosbuc sa scrie, leaganul in care a fost alintat, covoarele tesute de Maria, mama poetului, pelerina si palaria lui, dar si calimarile in care muia pana de scris. Fotografiile de pe pereti stau linistite, ca la ele acasa, aerul natural si calm al casei stravechi contrasteaza izbitor cu strada, cu peisajul pe care-l cuprinde ferestruica de lemn. Satul de afara e prosper. A pornit pe drumuri straine si asa cauta prin lume, de mai bine de zece ani. Fara sa stie cine mai este, incotro se indreapta si ce vrea de fapt. Satul lui Cosbuc e singur.Ii gasesc si pe batrini la caminul cultural. Preotul si “preuteasa”, primarul pesedist si patronul care da masa, nora lui invatatoare si tot corul bisericesc maninca ciorba de perisoare, friptura si beau vin. Femeile cinta de se mai incalzeste raceala caminului cultural. Primarul Anghel e mindru de comuna lui, a asfaltat toate strazile, a facut casa parohiala, un pod si a scos pentru ai lui 68% la europarlamentare. Sint plecati multi in Spania, dar de gospodarii si de copii are cine “griji”. “Satul e bine, multam lui Dumnezeu, sintem pe calea cea buna. Avem ce ne trebuie, baietii nostri din Spania trimit de toate, acum nu ne putem plinge. Ati vazut ce case avem? Nu stam rau deloc. De cind sint eu primar n-am avut probleme deosebite.” Plecarea celor mai tineri si in putere oameni ai lui nu  inseamna pentru  primar o problema deosebita.
Ape repezi curg
Preotul spune ceva legat de asezarea satului. “Este asa cum scria Cosbuc, la noi nu e pamint. Satul e adunat intre munti. Se inunda in fiecare primavara, in 2001 s-a inundat de Craciun, ca asa trece Hordou prin chiar vatra satului si tot ce se aduna de pe munti vine la vale de umple satul cu apa. Noroc ca sint casele de piatra, bine tocmite, nu-s de lut, ca le-ar lua valul.” Mai indrazneste sa spuna si ceva despre copii. “Cind am venit eu aici in sat faceam cam cincizeci de botezuri pe an. Acum am botezat opt, in anul care o trecut. In Spania s-o nascut unu.”
Romania singura
Satul lui Cosbuc e amortit ca un trup de care tocmai s-a desprins o mina. Pare ca nu simte durerea. Au trecut anii, au crescut copiii, au venit banii, s-au ridicat casele. A ramas asa. Ceva anormal a devenit normal. Au gasit singuri calea spre supravietuire. Au lasat familiile, satul, ce era al lor, si-au lasat totul. 648 de oameni in putere au plecat in celalalt capat al continentului ca sa faca bani. Este singurul gind care le-a ramas insurubat in cap. Despre dor, cintec, casa, foc, ninsoare, iarna pe ulita, mere coapte, mama, nu vorbeste nimeni. E stabilit. Bogat pe dinafara dar gol pe dinauntru, satul lui Cosbuc este emblematic pentru toata Romania. Romania singura si debusolata, incremenita in prezent, rupta de trecut si fara un viitor clar.

Ruxandra Hurezean, HotNews.ro

Foto: Hotnews.ro

Cel mai bine s-au vandut mezelurile si toba, dar nimic, nici macar pufuletii sau semintele prajite, n-au apucat sa stea prea mult pe rafturi. Dupa lungi incercari, a reusit sa aduca inainte de Sarbatori si mult visata varza murata. Autoritatile belgiene nu prea stiau cu ce se mananca varza murata, dar au presupus ca este un aliment perisabil, asa ca nu i-au dat voie sa o aduca decat ambalata. Cum negocierile cu belgienii n-au avut nici un succes, Silvia a apelat la imaginatia romanilor din tara si, in final, a reusit sa ambaleze varza in... pungi. Pana la Anul Nou a vandut nu mai putin de 190 de pungi, aproape 300 de kile de varza murata. In privinta cozonacilor, alta „specialitate” pe care romanii nu o pot gasi in magazinele belgiene, Silvia spune c-ar fi putut vinde tone, daca ar fi avut. Nu doar romanii au poftit la cozonaci, ci si belgienii si mai ales bulgarii, care n-au inca in Bruxelles un magazin cu produse traditionale asa ca s-au multumit cu cele romanesti, mai apropiate de gustul lor decat mancarea belgiana, informeaza Gandul, reluat de Romanian Global News.

COMUNICAT
Academia Romana a luat cunostinta cu surpriza de initiativa unui grup de aromani (armani) din tara noastra de a se constitui intr-o minoritate nationala, distincta de romani, ca popor armanu, cu o limba proprie, armana.
Ne aflam in fata unei diversiuni, izvorate din interese mercantile ale unor cercuri din tara si din strainatate, ce ignora adevarata istorie a acestei ramuri a romanitatii rasaritene si a dialectului aroman care, impreuna cu cel dacoroman, cel meglenoroman si cel istroroman, formeaza limba romana.
Aceasta chestiune fundamentala a lingvisticii romanesti si romanice a constituit, intre altele, obiectul a doua sesiuni stiintifice, organizate in Aula Academiei Romane, la 31 octombrie 1994 si la 28 ianuarie 2005: "Limba romana si varietatile ei locale", respectiv "Aromanii si aromana astazi".
Aducem la cunostinta forurilor competente si publicului larg ca Academia Romana, in deplin acord cu specialistii de buna credinta din tara si din strainatate, nu poate fi de acord cu o astfel de initiativa, din urmatoarele motive:
1. Aromanii sunt o parte integranta a poporului roman, iar limba lor este romana, caracterizare data de oamenii de stiinta romani si straini, din Evul Mediu si pana astazi. Acestea sunt date istorice imposibil de schimbat, caci limba, argumentul de baza, pune in evidenta acest lucru.
Unitatea limbii romane vorbite la nordul si la sudul Dunarii este atat de concludenta, incat se poate spune nu numai ca aromana (ca si meglenoromana si istroromana) si dacoromana sunt asemanatoare, ci ca sunt chiar identice in trasaturile lor fundamentale, constituite de-a lungul secolelor (cu unele exceptii in vocabular, cel mai sensibil la schimbari, in contactele cu alte limbi).
2. Aromanii din Romania au venit de buna voie in aceasta tara, mai ales in secolele al XIX-lea si al XX-lea, tocmai pentru ca s-au considerat romani, spre a avea o patrie a lor, spre a nu se mai simti nedreptatiti in locurile unde, de fapt, s-au nascut si unde sunt autohtoni. Prin marile personalitati pe care le-au dat in Romania ei au imbogatit prin operele acestora patrimoniul cultural national romanesc; absenta lor din acest patrimoniu ar saraci cultura romaneasca, pe de o parte, iar pe de alta - aceste contributii nu si-ar gasi locul in alte culturi. De aceea, a admite constituirea unei minoritati aromane ar fi cea mai mare absurditate a istoriei contemporane a aromanilor.
3. Academia Romana i-a considerat intotdeauna pe aromani ca parte integranta a acestui popor, fara deosebire de locul de origine. Inca de la constituirea Societatii Literare Romane (1866), devenite Societatea Academica Romana (1867), fiecare provincie romaneasca a avut - potrivit numarului de locuitori - 4, respectiv 3 sau 2 membri fondatori, intre care si doi aromani: Ioan D. Caragiani si Dimitrie Cozacovici (Cosacovici). De-a lungul anilor, alte mari valori ale vietii publice, literelor, stiintelor si artelor din randurile aromanilor au fost primite in Academia Romana: mitropolitul Andrei Saguna, scriitorul si filologul George Murnu, stralucit traducator al "Iliadei" si "Odiseei", lingvistul si folcloristul Pericle Papahagi, scriitorul si diplomatul Marcu Beza, lingvistul Theodor Capidan, autorul monografiilor fundamentale consacrate dialectelor aroman si meglenoroman, unul din redactorii de baza ai Dictionarului limbii romane, scriitorul si filologul Cezar Papacostea, istoricul literar Dumitru Caracostea, inginerul, specialist in astronautica, Elie Carafoli, pictorul Ion Pacea etc.
La aceasta ilustra galerie se cuvine a fi adaugati poetul si omul politic Dimitrie Bolintineanu, lingvistul si etnologul Tache Papahagi, autorul impunatorului Dictionar al dialectului aroman, stralucitul actor Toma Caragiu si numerosi alti reprezentanti ai stiintei, culturii si artelor din trecut si de astazi.
4. In tarile de la sud de Dunare, aromanii - ca si meglenoromanii - reprezinta minoritati nationale autohtone, alaturi de popoarele majoritare, ce au constituit state nationale, si alaturi de alte minoritati. Ei sunt acolo singurii vorbitori ai unei limbi romanice, printre alte limbi, toate neromanice. Rezolvarea statutului lor politic si cultural-lingvistic depinde de autoritatile din tarile respective si de vointa lor proprie, exprimata individual si colectiv. In orice caz, aromanii din Romania nu pot fi minoritari printre romani (asa cum sunt minoritarii reali: maghiarii, tiganii, sarbii, bulgarii, ucrainenii, slovacii, polonezii si altii).
5. Specificul aromanilor din tara noastra (traditii culturale, mod de viata, obiceiuri, port, folclor, proza si poezie dialectala) poate fi si este exprimat, cultivat si pastrat fara ca acesti romani sa fie considerati minoritate nationala, ceea ce nici nu sunt de fapt. Cat priveste participarea lor la viata social-politica a tarii, ei se bucura de aceleasi drepturi ca si toti romanii, ajungand unii - dupa cum se stie - deputati, senatori si ministri.
In concluzie, toti aromanii nord- si sud-dunareni sunt romani (armani), cu specificul lor dialectal, folcloric si etnografic, in cadrul generosului popor roman, unul din cele mai numeroase si mai puternice din Sud-Estul Europei. Cei care vor, azi, sa se constituie intr-o minoritate nationala aromana in interiorul Romaniei incalca in mod flagrant datele reale ale istoriei si, totodata, valorile noastre morale si spirituale comune.
Academia Romana

Tot in comunicatul MAE se mai spune ca in aceeasi perioada, IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, titular al unui pasaport diplomatic, eliberat de autoritatile romane, a fost supus unui control vamal neuzual pentru titularii unor astfel de pasapoarte, transmite BBC. In acelasi comunicat ministerul de externe apreciaza ca situatia creata in jurul cetatenilor romani se putea rezolva fara a se recurge la masuri radicale, mai ales in perioada sarbatorilor de iarna. Vinerea trecuta, Mitropolia Basarabiei si-a exprimat intentia de a depune o plangere la Curtea Europeana a Drepturilor Omului , in replica fata de gestul autoritatilor de la Chisinau, care au cerut ca patru preoti si o maica din cadrul acestei mitropolii sa paraseasca teritoriul statului. Motivul invocat de autoritati a fost ca acestia nu ar avea documente legale de sedere si munca in Basarabia.

Azi are undeva la periferie un restaurant plin tot timpul de oameni cu mainile batatorite de munca. Sunt romani cu totii, dar au in comun mai mult decat cetatenia: ii mai leaga si o viata luata de la capat. Stergare traditionale, cateva mese din lemn, sculpturi cu Dracula si un bar cu palinca, visinata si vin fiert venite din tara. Muzica raspandeste orice urma de indoiala - este un loc pentru romani.
De cum intri, patronul iti iese in intampinare. Pe Tibi il stie si il respecta toata lumea. Are clientela permanent, iar intre posturile mari organizeaza nunti si botezuri ca acasa. Vine romanul pentru o petrecere si are pe masa de toate: sarmalute, ceafa la gratar, visinata si palinca romanesca.
Tibi a fost rugybist de performanta la Constanta, dar aici a trebuit sa lase sportul. A venit la Roma in 1990, a muncit pe apucate si a dormit pe langa aerisirile de la metrou. De mancat, manca pe unde apuca. De cele mai multe ori de la filipinezi, pentru ca mancarea lor semana cat de cat cu cea romaneasca. S-a saturat insa repede si s-a hotarat sa faca el mancare ca la mama acasa. Si n-a facut doar pentru el, ci a inceput sa o vanda prin pietele Romei sutelor de romani care soseau la munca in Italia. In 2000, Tibi si-a costruit primul local. Acum afacerea merge atat de bine, incat nici nu se mai gandeste sa se intoarca vreodata in Romania, transmite Realitatea.net citata de Romanian Global News.