Sambata dimineata, orasul Turnu Severin este acoperit de o zapada groasa. Nu e mai bine nici la barajul Portile de Fier 1. Macar se mai vede o raza de soare, din cand in cand. Negociez la sange cu niste bisnitari, sa ma treaca barajul, si, dupa asteptata oprire la shop si burdusitul masinii cu tigarile care conteaza ca "in plus" fata de cele "legale", trecem Dunarea si ajungem in Serbia.
La Cladova, orasul care e "peste drum" de Turnu Severin, peste Dunare, sunt multi romani. La statia de autobuz unde am asteptat cele doua ore pana la primul autobus spre Negotin, cei mai multi vorbeau romaneste. Batrani cu papornite pregatite cu cele bune pentru Craciun. Caci desi oamenii vorbesc romaneste, tin Craciunul pe ritul vechi, ca si sarbii, si merg la biserici sarbesti. Toti, fara exceptie, in
afara micii enclave de ortodoxie romana stransa in jurul preotului Boian Alexandrovici. El a ridicat o biserica in care sa slujeasca pentru neamul sau, in limba romana, si a avut de suportat numeroase sicane din partea autoritatilor sarbe dar si a Bisericii Ortodoxe Sarbe. Mica lui biserica de la Malainita, care a fost amenintata de atatea ori cu daramarea, este, acum, in ianuarie 2008, in sarbatoare
pentru ca se serbeaza prima data Craciunul in limba romana "in legalitate", dupa ce, in august, anul trecut, romanii timoceni au fost recunoscuti ca si minoritate nationala.
3 din 26
E si un stand cu diverse publicatii in autogara din Cladova. Din plictis, apoi cu curiozitate, numar revistele si ziarele care apar in chirilice fata de cele care sunt scrise cu litere latine. Din 26 cate am gasit, 23 sunt scrise cu litere latine si doar 3 folosesc chirilicele. Sarbii se trag mai spre Europa, in multe lucruri - chiar si din aceasta mica statistica se poate vedea asta. Ma intreb daca va trece mult timp pana cand minoritatea romana sa-si poata cumpara propriile ziare, la standurile acestea, in locurile unde romanii formeaza un grup mare sau unde sunt chiar o majoritate...

Pe pereti, afisele care vorbesc despre autobuze si restrictii si curse si preturi si tot ce tine de autogara sunt scrise cu chirilice. Buchisesc si vad ceva cu Negotin care nu corespunde cu ce aveam eu pe bilet. Il intreb pe batranul care statea sub afis ce si cum, auzindu-l ca vorbea romaneste. Se uita destul de lung la afis si ne dumirim doar cu ajutorul altora de acolo ce e cu ce scria pe perete. Am senzatia ca nici batranul nu se descurca foarte bine cu chirilicele, desi isi pusese ochelarii.
Poate e dintr-unul dintre satele unde cei in varsta nu au invatat niciodata sarba, pentru ca nu aveau nevoie, fiind doar intre romani. Dar ei, pana in augustul trecut, nu existau... Cel putin pentru politicienii sarbi - desi romanii din Serbia Rasariteana sunt cam 350.000.

Plecam, suntem putini pentru Negotin - ceilalti romani plecasera cu alte autobuze,deja. Un individ care n-a stiut sa-mi raspunda in romana la o intrebare, in autogara, urca si el in autobuzul nostru si incearca sa-mi fure un telefon. Il prind la timp de mana asa ca renunta. Nu ma incurc cu politia - ar lua prea mult timp.
Omul ramane la locul lui, aproape de mine, si se preface ca doarme - nu pot decat sa-i trag o poza. Mergem in paralel cu Dunarea, o vreme. Romania privita de pe malul sarbesc, dintr-un autobuz in care multi vorbesc romana...
Sub zapada
La Negotin ninge ca in primele zile in care s-a inventat ninsoarea si treaba era inca noua si starnea entuziasm. Dar cand adaugi ninsoare la o zapada de juma' de metru, risti sa-ti scada entuziasmul... Insa vreau sa vad orasul care se pregateste de sarbatoare, sa intalnesc cativa prieteni si sa aflu cum va fi Craciunul romanilor.
Preotul Boian Alexandrovici se pregateste pentru "colindretii" de a doua zi, adica pentru colindatori, sunt de facut pachete, e de dat zapada de pe drumul spre Malainita si de pregatit restul pentru slujba din Ajun. Cu toate acestea, punem o vreme "tara la cale", strabatand orasul troienit. Centrul, parcul, statuile, tot ce
invatasem la sfarsitul verii ca fiind reprezentativ pentru Negotin inoata, acum, in omat. Atunci era primul pas al romanilor facut pentru a-si "tatona" drepturile primite: ridicarea unei troite la la Sarmanovat, imediat langa Negotin. De atunci a fost sarbatorit 1 decembrie, ziua nationala a Romaniei, pentru prima data. Acum va veni si primul Craciun "in legalitate". Cu toate acestea, cei care ii amenintau pe romani, cei care credeau ca drepturile acordate romanilor inseamna startul pentru un nou Kosovo sunt aici, undeva langa noi, in acest oras care pare asa de linistit si care, totusi, mai are de invatat despre toleranta fata de minoritati...
Orasul e plin de luminite si ornamente de iarna, atata cat ii sade bine unui oras mic, in care privatizarea, cu pulsul afacerilor manoase inca n-a patruns. Putinii oameni care se incumeta sa iasa prin zapada care nu conteneste sa cada poarta in maini ramuri de stejar cu frunze uscate pe ele - pana si in albul zapezii poti vedea ca se apropie Craciunul din cauza smocurilor pierdute de pe crengile de stejar. In Serbia, oamenii pun aceste crengi in foc in ziua de Craciun, pentru a le adduce prosperitate in anul care vine.
Pregatiri de Craciun alb
E deja seara, si muzeul orasului, in care romanii nu sunt pomeniti deloc, este sub nea, si Biserica Batrana (cum spun timocenii) - care candva a fost biserica romaneasca... Si ciudatele cruci din curtea ei poarta cusme albe - totul se aplatizeaza in zapada si in adierea sarbatorilor ce vor sa vina - poate chiar si
conflictele, inca persistente intre oamenii locului, legate de etnie. Aici mi se spusese, in toamna, sa nu vorbesc romaneste, ca sa nu isi faca idei sarbii care ar fi trecut pe-acolo ca romanii ar vrea sa isi revendice fosta biserica...
O inima din beculete pulseaza la un geam, pe un drum ceva mai departe de centru. Nu intotdeauna graiul unei inimi poate fi deslusit, cand oamenii nu sunt deschisi sa asculte... Oare ce limba vorbeste inima care ne inveseleste clipa aceea din seara alba?
Si geamul Militei, fosta invatatoare, este cu lumina si, inainte de plecare, ultima mea vizita e la ea. Nu gasesc placintele sarbesti cu ban inauntru pentru ca familia ei nu se va reuni in anul acesta, de Craciun, dar dau de niste placinte extraordinare cu dovleac si de motanul Marko, ce trage in partea sotului Militei,
sarb fiind (sotul) si neraspunzand decat la chemarile in limba sarba (motanul). Din curtoazie pentru mine, Milita isi striga pisica in romana: "mata!, mata!". Dar "mata" casei nu are chef de fraternizari interetnice.
Milita e in toiul pregatirilor pentru ziua de maine, cand va merge la Malainita la slujba, da telefoane, se intereseaza de ora de plecare, isi face rost de loc intr-una din masinile care se va incumeta prin troiene spre bisericuta din Malainita. Cred ca, in seara aceasta ninsa de sambata, gandurile tuturor romanilor
din Valea Timocului se indreapta, cu lumina in suflet, spre biserica pierduta intre stejari in care se strang atunci cand vor sa nu uite ca sunt romani, ca sunt impreuna si ca nu-si vor pierde limba si amintirile si cantecele si traditia. Multi dintre ei nu vor ajunge la slujba de Craciun din cauza frigului si a ninsorii dar
gandurile lor vor aduce cu siguranta mai multa caldura in locul care de asta si exista si supravietuieste: din caldura unor inimi mari.
Plecare...
Plec, las in urma forfota nestiuta din casele romanilor mei, dar parca ii aud pe fiecare in parte. Parca ma aflu in autobuz intr-un pluton al exilatilor, cand trebuie sa pleci pentru ca datoria te cheama si nu poti sa stai la o sarbatoare cu ai tai, cei dragi, de acasa. Ma gandesc la inima de luminite din geamul acela - am
reusit sa iau cu mine un "beculet" din bucuria prietenilor timoceni care isi pregatesc Craciunul. Poate am si lasat o raza in urma - ca, orice-ar fi, chiar si un ocean de fulgi rasculati, noi, cei de dincolo de Dunare, nu mai vrem sa-i uitam pe ai nostri, romanii timoceni.
Trec pe langa troita pusa in toamna - e inca acolo si strajuieste drumul spre Romania. Ajung in Cladova, dorm acolo, dimineata va fi Ajunul Craciunului si voi fi tot printre romanii din Serbia.
Colinda in Cladova
In sfarsit, ziua ajunului! Pe masa la Bogoie - mancaruri cu peste, racituri, prajiturile pentru Craciun. Vin nepotii familiei si spun, jos, acolo unde se afla o soba cu foc, colinzile locului si ale sarbatorii. Le zic si in sarba, si in romana, ca sa fie pentru toata lumea.

"Buna ziua, la Ajun,
Intr-un ceas bun,
Ce e-n casa sa traiasca,
Ce-i afar', sa izvorasca,
Oameni sanatosi si porci unsurosi!"
Au niste bate trecute prin foc, cu un manunchi de frunze de stejar prins pe ele, si tot frunze de stejar sunt si in gateala saniei lor. Dar noi trebuie sa plecam spre baraj, spre vama, spre tara unde Craciunul ultim e deja o amintire.
La Malainita urma sa se tina liturghia, dimineata, apoi slujba de seara, cu arderea ramurilor de stejar. Putini lume a ajuns la slujba de seara, din cauza vremii, dar dimineata au ajuns colindretii. Iar azi, luni, ziua Craciunului, zapada a fost indepartata si bisericuta romanilor a devenit neincapatoare pentru cei ce au venit sa asculte slujba de Craciun in romana.
Dar acestea sunt deja departe, sunt azi. Atunci, ieri, au urmat barajul, asteptatul unui autobuz care nu mai venea si care, cand a venit, dupa doua ore de stat in troiene, a trecut rapid, fara sa opreasca, prin grija duioasa a telefonistei de la firma ce poarta numele orasului de pe Dunare. Am intrebat-o, mai apoi, la telefon, cum de nu a reusit sa rezolve o treaba atat de simpla ca cea pe care promisese ca o rezolva - sa-i comunice soferului de unde mai are de luat pasageri. Am incheiat cu replica "Doar am vorbit aceeasi limba". Apoi am zambit - limba romanilor timoceni nu mai este aceeasi cu a noastra, e o romana arhaica pe care noi o intelegem dar, uneori, lor le e greu sa inteleaga cuvintele cu care ne-am impestritat noi limba, de cand ne-am rupt unii de altii, si, chiar asa, ne intelegem fara probleme.
Cum ne-am crescut o catedrala
Ma ia "la stop" un om care stie cate ceva despre "ce misca" in lumea romanilor din afara granitelor, a retinut cate ceva din ce i-a trecut pe la ureche, ii spun ca vin din Timoc, din Negotin si, cand aude, ma intreaba imediat: "Il stiti pe preotul acela care a ridicat o catedrala a romanilor, acolo?" Ii spun "De la el vin. Dar nu e catedrala, e o bisericuta pe care Boian a ridicat-o prin truda lui undeva intr-o padure de langa Negotin, la Malainita". Mergem pana la Herculane impreuna si am timp sa rumeg. Catedrala... Dar biserica de la Malainita ESTE o catedrala a romanilor. Nu e episcop sa slujeasca in ea dar, prin greseala Bisericii Ortodoxe Romane de pe vremea lui Teoctist, nu e nici un episcop care sa deserveasca locul. Iar biserica lui Boian e cea mai importanta biserica din tot tinutul, pentru romani, fiind SINGURA... Asa ca, pana la urma, bisericuta din padurile Malainitei e cu adevarat o catedrala a romanilor!
Imi creste sufletul desi temperatura coboara iar, cu schimbarea mijlocului de transport, in Herculane: avem o catedrala in Malainita! Trebuie sa spun asta si altora! Vorba unui om simplu, care nu stia prea multe despre ce e acolo, a venit cu un adevar tot asa de simplu si care trebuie deslusit tuturor. Locul unde se strang sufletele tuturor celor de-un neam si se silesc sa devina mai bune trebuie ca e o catedrala!
Craciun fericit!
Troiene si in Herculane, prind un personal intarziat, e ticsit de oameni dar e cald, ce conteaza ca ajungem acasa cu mult dupa ora socotita? Oamenii din compartimentul meu sunt simpatici, ma "adopta" imediat, cineva ma intreaba cum e timpul in Herculane. Le spun ca in sfertul de ora cat am petrecut acolo a fost bine si asa porneste povestea despre drumuri, despre Timoc, despre Negotin, despre romani, despre ce este cu ai nostri din locuri necunoscute pentru multi dintre noi. Pentru prea multi, inca...

Suna Bogoie sa ma-ntrebe daca am reusit sa rezolv cu transportul - in Cladova are semnal la "mobil romanesc" si putem vorbi des. Ii fac ultima informare despre cursul straniu pe care il luase calatoria mea si care de-abia acum reintra in matca si termin convorbirea cu "Craciun fericit!" Am vorbit scurt si n-am iesit din compartiment. Oricum, nu aveam unde - holul era supra-aglomerat. Asa ca cei din jur aud acel "Craciun fericit" si isi aduc aminte de prietenii lor sarbi, incep sa scrie sms-uri, sa sune si sa dea urari bune. Poate n-am pierdut de tot "familia de suflet" pe care am lasat-o in Negotin, fara sa fiu cu ei de sarbatoare. Cred ca Sarbatoarea e acolo unde oamenii se apleaca spre momentele de bucurie ale celorlalti, cautand sa devina parte din ele, bucurandu-se impreuna. Acolo, in trenul pierdut, care pufaia dinspre Herculane spre ceva nedefinit, in ninsoare, in noapte, am trait al doilea Craciun din iarna aceasta!

Ramona Balutescu, Timis Online