„Tuturor le este clar ca pe fundalul posibilitatii recunoasterii independentei regiunii Kosovo va aparea logic intrebarea privind recunoasterea Transnistriei. Chiar daca chestiunea Kosovo va fi inghetata, totusi, cutia Pandorei a fost deja deschisa”, scrie publicatia. Dupa cum transmite Deca Press citata de Unimedia, este clar ca presedintele comunist Voronin a stricat intentionat relatiile cu Romania si a declarat razboi Mitropoliei Basarabiei, sperand astfel sa obtina gratierea si sustinerea Rusiei. Pare-se, principalul scop al vizitei lui Voronin la Moscova nu a fost problema transnistreana si nici pretul la gazul rusesc. Dupa ce a pierdut sustinerea Occidentului, el incearca sa devina catelului Kremlinului, insa e greu de imaginat cu ce o sa-l ajute aceasta in timpul alegerilor parlamentare din 2009. Moscova nu se lasa folosita de cineva care o data a tradat-o, deci, Moscova nu crede lacrimilor....

Foto: Vladimir Voronin, Vladimir Putin, www.deca.md

Liderul popularilor europeni a declarat in cadrul Seminarului organizatiei de tineret a PPE (YEPP), care si-a desfasurat lucrarile in perioada 17-20 ianuarie la Strasbourg, ca „Uniunea Europeana analizeaza indeaproape problema integrarii europene a Republicii Moldova si Ucrainei”, dar ca acest lucru poate fi realizat tinandu-se cont de pozitia Federatiei Ruse fata de aceasta chestiune. „Nu am zis ca trebuie sa le cerem parerea, insa, pentru a ajunge in Republica Moldova, noi nu putem sa neglijam influenta pe care o are in aceasta regiune Federatia Rusa”, a spus Joseph Daul. La randul sau, ex-presedintele Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, Rene Van der Linden, a declarat ca, in toata istoria ei, Rusia nu a cunoscut valorile democratice. „Rusia este ceva foarte greu de inteles. Aceasta tara nu a cunoscut niciodata democratia in tot trecutul ei. Noi am condamnat crimele comunismului, am depus eforturi in vederea promovarii valorilor europene, am investit mult pentru a dezvolta relatiile cu Rusia, credem intr-o schimbare insa stim ca toate acestea vor lua timp. Nu putem face legaturi intre Europa de Est si Orientul Mijlociu prin excluderea Rusiei”, a precizat Rene Van der Linden. Toate aceste pe fondul cererii celei mai mari organizatii politice de tineret ca autoritatilor ruse sa asigure o activitate libera pentru organizatiile non-guvernamentale, sa garanteze libertatea de expresie si sa promoveze diversitatea culturala si lingvistica. Documentul a fost elaborat si adoptat pe 19 ianuarie, luand in considerare ultimele evenimente din Rusia si, in special, inchiderea oficiilor Consulatelor britanice din St Petersburg si Ecaterinburg. Demersul a fost sustinut de tinerii din Lituania, Republica Moldova, Ucraina, Irlanda, Georgia, Olanda, Suedia, Estonia, Danemarca si Germania. YEPP este cea mai numeroasa si influenta organizatie politica de tineret si este constituita din organizatii de tineret ale partidelor politice de orientare populara, crestin-democrata, sau conservatoare din aproximativ 40 de tari din Europa. In cadrul acestei organizatii, Basarabia este reprezentata de organizatia de tineret a PPCD „Noua Generatie”, care este membru cu drepturi depline a YEPP din anul 2003.

Foto stanga: Vladimir Putin

Intr-o scrisoare din 15 ianuarie, adresata secretarului general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, semnata de presedintele Victor Iuscenko, premierul Iulia Timosenko si spicherul Arseni Iateniuk, se arata ca „Ucraina este atasata in totalitate valorilor democratice europene si este gata sa se opuna, impreuna cu NATO si partenerii sai, amenintarilor comune ale securitatii”. Respectiva adresare catre secretarul general al NATO a starnit deja un scandal politic rasunator Ucraina. Partidul Regiunilor, de opozitie, a declarat ca actuala conducere nu respecta prevederile constitutiei, care stipuleaza ca Ucraina este stat neutru, nu adera la nici un bloc militar si nu permite desfasurarea de trupe sau baze militare straine pe teritoriul sau. De asemenea, Partidul Regiunilor, Partidul Comunist si Blocul lui Litvin au condamnat „actiunile ilegale si separate” ale puterii de la Kiev si promit ca nu vor permite implicarea fortata a tarii in Alianta Nord-Atlantica, „fara asigurarea dreptului la opinie al intregului popor”. Dealtfel opozitia prorusa din Ucraina a blocat vineri, 25 ianuarie, activitatea Parlamentului si a organizat manifestatii in centrul Kievului, in semn de protest fata de decizia liderilor nationali de a cere oficial alaturarea la Planul de Actiune in vederea aderarii la NATO. Potrivit presei ucrainene, circa 20 de deputati prorusi din cadrul Partidului Regiunilor au blocat dimineata tribuna parlamentara pentru a-l impiedica pe presedintele Legislativului, Arseni Iateniuk, sa deschida sedinta, care nu incepuse nici la pranz, transmite Mediafax, preluat de Romanian Global News. Protestatarii au arborat banderole pe care erau inscriptionate mesaje precum: "Afara NATO", "Nu vom lasa NATO la Marea Neagra si in Carpati" si "Alaturi de Rusia pentru totdeauna". Dincolo de disputele vizavi de aderarea la NATO, comentatorii politici remarca necesitatea de aderare a Ucrainei la respectivul bloc politico-militar, precum si consecintele acestei aderari asupra Rusiei. Or, considerandu-se parte indispensabila a Europei, autoritatile de le Kiev constientizeaza faptul ca dorinta de aderare la Uniunea Europeana poate fi materializata doar prin intermediul NATO.

Foto: Ria Novosti

Intr-un timp foarte scurt picturile ei au inceput sa faca parte din colectiile personale ale diferitelor personalitati, de la faimosul prezentator de televiziune David Letterman, la fostul presedinte american, Bill Clinton. De la doar 50 de dolari cat a primit pe prima pictura vanduta, acum lucrarile ei ajung sa fie expuse, in marile galerii de arta ale lumii, precum colectia Vatican din Roma, studiourile Walt Disney si Universal Studios, sau puse la vanzare pe eBay, cu preturi variind intre cateva mii si cateva sute de mii de dolari.
Nascuta pe 27 august 1985 la Vaslui, Alexandra a emigrat impreuna cu mama ei in SUA in 1987, stabilindu-se in Los Angeles, alaturi si de tatal ei, care cu un an si ceva inainte, reusise sa fuga din Romania. In prezent ea este studenta in ultimul an la arte, la Universitatea California din Los Angeles.
La sfarsitul anului 2007, prezenta la o expozitie in Schaumburg (Illinois) talentata si frumoasa pictorita a acordat un interviu colegului nostru Dan Tomei. Intr-un limbaj la fel de artistic, picassonian, precum lucrarile sale, combinand limba romana, cu graiul moldovenesc si cel american, Alexandra a raspuns cu o deosebita amabilitate intrebarilor noastre.

Rep: Bun venit la Chicago. Este prima data cand vii aici?
A. Nechita: Am mai venit de cateva ori, dar nu mi-e asa dor, este prea frig pentru gustul meu. Am inghetat dimineata cand am iesit din avion. Vin cam o data pe an, am avut expozitii anul trecut si cu un an inainte, cred ca este a patra oara cand vin.
Rep: Pentru cei care nu te cunosc spunele cand ti-ai dat seama ca ai talent pentru a picta?
A. Nechita: Nu stiu daca a fost un moment in care am realizat ca sunt talentata. A fost un moment in care am realizat insa ca este obsesia si pasiunea mea, cam in jurul varstei de 9-10 ani. De atunci am spus ca atata timp cat o sa ma tina mainile si picioarele am de gand sa pictez, si normal cu cat am lucrat si am dezvoltat o etica de munca foarte serioasa, am realizat ca sunt si foarte capabila sa pictez. Multa lume are impresia ca am fost un talent extraordinar de la 2-3 ani, nu este cazul meu, dar este adevarat ca lucram ore intregi. Nu atat ceea ce pictam era important ci faptul ca nimeni si nimic nu putea sa ma deruteze din munca mea de a desena si asta probabil era diferit.
Rep: Ce ne poti spune despre munca ta?
A. Nechita: Multa lume este familiarizata deja cu lucrarile si stilul meu de a lucra din ultimii ani. Cred insa ca cele mai reprezentative lucrari sunt cele pe care le-am facut in ultimele 8 luni, si care n-au fost inca expuse in nici o galerie de arta. Lucrarile acestea sunt tot abstracte si nu sunt picturi realiste, dar sunt foarte figurative. Oricum nu prea imi place sa le compar cu ceva anume. Bineinteles ca exista influente in picturile mele, indiferent ca vreau sau nu acest lucru. Nu traiesc singura intr-o cutie, in subconstient sunt tot timpul afectata de circumstante, de alti artisti, de stiri sau experientele mele personale.
Rep: Ce anume te tine motivata sa continui atunci cand pictezi?
A. Nechita: Este foarte greu sa explic prin cuvinte ce anume ma tine motivata. Cred ca modul cel mai bun de a explica este printr-o comparatie cu cei care au o pasiune sau o placere pentru ceva, de exemplu unora le place sa scrie, sa deseneze, sa joace fotbal sau sa faca fotografie. Este acel foc pe care il ai inlauntrul tau si care te tine si iti mentine interesul. De asemena faptul ca niciodata nu exista o perioada stagnanta in care sa nu experimentez ceva nou, tot timpul sunt intr-o continua schimbare si fluctuatie. Ca si artist tanar un lucru extraordinar pentru mine este si faptul ca munca mea a trecut in ultimii 10 ani de cand pictez, printr-o perioada de schimbare continua. Am pictat foarte, foarte activ si nici in continuare nu am de gand sa ma opresc. Pur si simplu idea ca iubesc ceea ce fac, ma face sa merg inainte, si asta nu cred ca mai are nevoie de nici o justificare.
Rep: Stim ca pictezi in fiecare zi, ceea ce nu stim este ce faci in timpul tau liber?
A. Nechita: Care timp liber?!…(zambeste). Am un fratior cu care petrec foarte mult timp si care ma tine foarte ocupata. Normal ca la 22 de ani am si eu viata mea sociala, prietenii mei si mai sunt si la facultate. Scoala imi reduce foarte mult timpul meu liber, sunt in ultimul an la arte si dupa ce termin o sa merg la master, deci sunt foarte ocupata, dar nu ma plang.
Rep: Cum a fost anul 2007 pentru tine?
A. Nechita: A fost un an foarte agitat la nivel creativ, pentru ca am trecut printr-o perioada destul de diferita, in ceea ce priveste lucrarile create. Interesul meu artistic s-a extins de semenea foarte mult in a lucra cu sculpturi si monumente. Cu siguranta ca nu a fost un an pierdut. De asemenea faptul ca sunt in ultimul an si ca se apropie absolvirea ma bucura foarte mult. Iubesc scoala si mi-a placut foarte mult, dar ajungi la un punct unde te mai si saturi. Abia astept sa termin, cu toate ca stiu ca o iau de la capat la anul. La master insa va fi diferit, un alt program in care o sa ma focalizez zilnic doar pe pictura, nu o sa mai am clase care vor fi obligatorii. O sa fie frumos pentru ca voi putea sa lucrez cu artisti pe care ii admir si i-am admirat, si care ma vor ajuta sa cresc nu doar sub aspect tehnic dar si de concept si idei.
Rep: Ce planuri ai pentru viitor?
A. Nechita: Scoala este prima prioritate, doresc sa termin masterul si apoi vreau sa pictez toata ziua. Poate pare plictisitor dar asta ma intereseaza. Munca mea intotdeauna am facut-o cu intentia sa inspir in oameni idei pozitive si sa pot sa stimulez in privitor un fel de sentiment de suparare, bucurie, nu stiu…ce o fi el. As vrea ca cineva care intra intr-o galerie sau muzeu, si imi vede lucrarile, sa constientizeze ca simte diferit inainte si dupa ce s-a uitat la lucrarile mele. Acesta este lucrul cel mai important in arta, sa pot sa creez dialogul acesta intre lucrarea mea si cel care o priveste. Exista o ierarhie foarte urata creata in aceasta industrie a artei. Nu doar oamenii destepti, educati, sau familiarizati cu galeriile de arta pot aprecia o lucrare. Orice om, chiar si cel de pe strada, poate sa inteleaga si sa comunice cu o lucrare, la fel de bine ca si unul care este experimentat si educat.
Rep: Cum se vede Alexandra Nechita peste 10 ani?
A. Nechita: Imbatranita in nici un caz (rade...). Nu am idee cum voi fi, imi traiesc doar clipa… Bineinteles ca am si planuri, visele mele sunt in continuare sa imi imbunatatesc nu doar aptitudinile mele ca si artist dar sa si pot atrage lumea inspre arta.
Rep: Care sunt personalitatile la care ai reusit sa ajungi?
A. Nechita: Sunt multi pe care i-am cunoscut si care colectioneaza, unii sunt doar admiratori, care i-am cunoscut prin cercuri sociale: Celine Dion, Charlize Theron... nu-mi vin acum in minte toti, dar oricum lista este lunga.
Rep: In Statele Unite ai reusit, arta ta este cunoscuta si apreciata de foarte multi, in Romania insa cum esti privita?
A. Nechita: In Romania n-am avut timp sa ma implic atat de mult cat as fi dorit si asta datorita facultatii. Este greu sa plec in mijlocul anului pentru o saptamana sau doua la o expozitie, in timp ce am clase si alte obligatii. Eu am toate rudele in Romania si cand merg nu pot sa merg doar pentru o saptamana sa-mi fac eu treburile. Trebuie sa petrec cel putin o saptamana la Vaslui, una la Onesti, alta la Bucuresti, si cu toate ca imi doresc foarte mult sa merg in fiecare an, nu prea am reusit.
Rep: Care este urmatorul proiect mai important?
A. Nechita: Momentan lucrez la o serie de sculpturi pe care incerc sa le termin si care urmeaza sa fie expuse in diferite locuri pe glob. Sunt monumente care reprezinta pacea, cand spun monumente ma refer la niste lucrari de bronz care au o inaltine de peste 10 metri. Acesta este un proiect foarte mare la care lucrez in momentul de fata. In luna mai, anul viitor, am fost invitata la un muzeu in Franta sa am o retrospectiva a lucrarilor mele.
Rep: Ce anume te inspira in creearea acelor monumente pentru pace?
A. Nechita: In primul rand situatia mondiala de fata, apoi faptul ca am venit dintr-o tara fosta comunista si parintii mei au facut atatea sacrificii, ca sa vina intr-o tara care promoveaza pacea si libertatea, sau cel putin asta speram ca face. Este un proiect care sa atraga atentia si care nu este neaparat inspirat din opiniile mele politice, pe care le am dar pe care le folosesc intr-un mod diplomatic. Eu incerc sa constientizez lumea ca sunt si alte alternative in a promova pacea si ca uneori este nevoie sa-ti inghiti mandria personala.

Interviu realizat de Dan Tomei, Gandacul de Colorado

La origine constituita sub indrumarea lui Nicolae Iorga, Biblioteca Romana din Paris a disparut in 1945. La reinfiintare, sub aspiciile Ambasadei Romaniei in Franta, ea a fost dotata cu un fond de cateva mii de volume, astazi biblioteca ICR Paris numarand circa 12000 de volume in limbile romana si franceza. Primul ei director a fost diplomatul Nicolae Mares, urmat de profesorul universitar din Iasi Constantin Pavel. In ianuarie 1990, biblioteca a fost integrata in cadrul nou infiintatului Centru Cultural Roman, devenit ulterior Institutul Cultural Roman din Paris. In prezent, cei aproximativ 300 de cititori au la dispozitie un fond de carte variat, aflat in plina reorganizare. Periodic, lectoratele de limba romana din Franta, dar si diverse biblioteci publice beneficiaza de donatii de volume si publicatii romanesti din partea ICR Paris. In viitorul apropiat, instalarea unui program de biblioteconomie  va permite consultarea informatizata si online a fondului.

Victoria nationalei irakiene la Cupa Asiei, in iulie 2007, a generat un val de entuziasm in intreaga tara, afectata atunci de un violent conflict armat intre diferite grupuri etnice. Numai ca acest eveniment sportiv a avut ecou si la mare departare, mai exact in Statele Unite, unde un agent de turism din Boston a decis sa tipareasca 100 de postere cu echipa castigatoare. Roxana von Kraus (foto), originara din Romania, a decis sa trimita posterele fiului sau, Brian, care se afla in misiune in Irak. Capitanul Brian von Kraus le-a impartit la randul sau copiilor, pe cand se afla intr-o misiune de patrulare in provincia Anbar. “Copiii s-au bucurat enorm, am scapat de toate posterele in doar doua zile”, a declarat Brian. “Dar asta nu e tot, pentru ca am fost invitati la cina de seicii din tribul Abu Issa”.
Capitanul Kraus spune ca a fost impresionat de faptul ca un gest aparent neinsemnat poate genera atata entuziasm. Asa i-a venit ideea sa infiinteze o liga de fotbal pentru copii. “Adesea vezi copiii jucandu-se pe camp, dar nu e nici o competitie pentru ei. Asa ca acum vreau sa organizam sase grupe, pe criterii de varsta, care sa cuprinda 24 de echipe de fotbal. Lucrez impreuna cu un prieten, capitanul Carlos Gomez, care a fost antrenor de fotbal in viata civila. El tine legatura cu seicii locali”, spune Brian von Kraus. El a vorbit si cu mama sa, aflata in Boston, si impreuna au decis sa initieze un proiect de strangere de fonduri pentru a cumpara echipament pentru tinerii fotbalisti. Au reusit sa adune aproape 20 de mii de dolari in doar trei luni de zile. “Intotdeauna am crezut ca fotbalul poate sa rezolve multe probleme, iar lucrul acesta s-a intamplat deja, cand shiitii si sunnitii s-au bucurat impreuna la victoriile nationalei Irakului”, spune Roxana von Kraus, care a inceput sa indrageasca fotbalul in tara sa natala, Romania. Pe de alta parte, spune Roxana, proiectul a scos in evidenta si sentimentul de culpabilitate pe care unii americani il simt fata de ceea ce se intampla in Irak. “Poate asa se explica generozitatea unora. Spre exemplu, 10 mii de dolari au venit din partea unei doamne din Maine, care a dorit sa ramana anonima.
Roxana von Kraus mai are o dorinta. “As vrea ca tinerii din Irak sa vina sa joace fotbal cu copiii din Statele Unite. Eu cred ca ei ar putea sa castige foarte usor, dar asta e o alta poveste”. foto: Peter Hollinger

Gandacul de Colorado

Pelicula urmareste activitatea distinsei artiste Titiana Popa (foto), si, totodata, importanta si semnificatia picturii in Biserica Ortodoxa. Realizat in doi ani de zile, "Icon" prezinta lucrarile artistei din Biserica Ortodoxa Romana "Saints Michael & Gabriel" din Palm Springs si din atelierul dansei, dar si locuri si lucrari din Romania, pe urmele activitatii Titianei la Bucuresti, Cernisoara-Vilcea si Constanta. Cu har si mister coloristic, Titiana Popa este o creatoare de icoane, printre putinii maiestrii ai artei iconografice romanesti de o remarcabila valoare artistica. Teddy Grouya a studiat film la UCLA, a regizat lung metrajul "Jerks" si documentarul "Why Vivaldi?", si este autorul unor scenarii de film. Evenimentul a fost onorat de prezenta Consulului General al Romaniei la Los Angeles, Excelenta Sa Catalin Ghenea. Dupa cum declara Pr. Liviu Popa, "filmul a fost bine primit de asistenta, toti cei prezenti marturisind ca s-au simtit transportati intr-o lume spirituala, intr-o lume pura, in simplitate si sfintenie".

La invitatia minunatei pictorite Irina Negulescu, stabilita de multi ani in California, a expus pentru publicul local si maestrul Ioan Nemtoi, sticlarul din Dorohoi de o vizibilitate si reputatie internationala, artist cu colectii prezentate in marile galerii ale lumii. Intr-o vibranta dualitate de culori pe panza si din sticla, expozitia celor doi artisti romani a fost punctul de atractie al serii in atelierul Irinei din cochetul cartier italienesc dupa cum titreaza www.radio27online, preluat de Romanian Global News.
Ioan Nemtoi, absolvent al Academiei de Arta din Bucuresti, are o expozitie permanenta in SoHo in New York, iar lucrarile sale impodobesc locuri celebre, de la Vatican la sediul UNICEF din New York, de la foierul hotelului Levante Parliament din Viena la sediul companiei McLaren din Londra. Pentru Irina Negulescu, memorabila seara a fost o noua afirmare a atasamentului fata de cultura romaneasca, un model exemplar de dedicatie in a prezenta un coleg plastician, de a publiciza valorile romanesti consumatorului de arta californian.

Foto: radio27online.com

Potrivit portalului Realitatea din Italia, preluat de Romanian Global News, David nu a precizat, insa, cand va deveni operativa aceasta grupare speciala organizata la nivelul Politiei, ci doar a caracterizat-o ca pe o unitate care avea "reactie rapida de interventie si pregatire specifica", se arata in comunicatul MIRA. In cadrul intalnirii cu politistii romani detasati in Italia, ministrul le-a cerut sa urmareasca modul in care se integreaza comunitatea de romani din Italia, dar si acele comunitati de romi care au dificultati de adaptare. Totodata, David le-a cerut politistilor romani din Roma sa colaboreze cu autoritatile italiene pentru o mai buna solutionare a cazurilor de infractionalitate in care sunt implicati cetateni romani.

Si pentru ca a decretat „reintregirea tarii” – R. Moldova, se intelege – drept obiectiv politic fundamental in actualul ciclu electoral, guvernarea de la Chisinau pretinde ca face asta cu cele mai bune mijloace. Si cele mai bune mijloace pe care le-a gasit sunt, deocamdata, lansarea la apa a flotilei anti-Bucuresti, si in ale carei panze sufla plamanii liberali – cum altfel? – ai cuplului Putin-Medveedev.
Suntem subiectivi si punctum!
Tot ce poate fi folosit impotriva ideii de romanitate in stanga Prutului este folosit; si mai mult decat atat. Ai prilejul sa asculti sau sa citesti la Chisinau „argumente” pe care cu greu ti le-ai fi imaginat ca pot vedea lumina tiparului. Dar pot. Nu suntem romani, suntem „slavo-latini”, adica un amestec de slavism si latinitate, care nu are de-a face cu Bucurestiul, cu limba si cultura lui, aproape nimic, cu exceptia unei vagi asumate „limbi literare”. A vorbi doar despre „specific regional” e prea putin, caci, istoric, nu am fost decat foarte putin impreuna cu romanii, iar „nefericita” experienta interbelica a fost un esec, o ocupatie, in timpul caruia niciodata Basarabia nu s-a putut manifesta plenar, caci o desparteau de Romania Mare diferente regionale evidente si experiente istorice diferite. Mai mult, unul dintre deputatii comunisti nu s-a sfiit chiar sa declare: „Da, de origine si de limba suntem romani. Insa, dupa mentalitate si, ce e principalul, dupa autoidentificare, suntem moldoveni, macar invinuiti-ne de tampenie si de faptul ca am uitat de spiritul romanismului”.  Iata cuvantul de ordine – „autoidentificare”. Iata noul Zeu in fata caruia se prosterneaza teoreticienii oficiali ai identitatii din stanga Prutului adepti fara rest ai moldovenismului radical. „Suntem romani si punctum!”, va fi zicand Poetul. „Nu ne simtim romani si punctum!”, este replica guvernarii de la Chisinau prin purtatorii ei de cuvant. Din aceasta logica a subiectivitatii maxime vin si alte initiative presarate ostentativ prin gazete resentimentale: referendumuri pentru aflarea odata si odata a profilului identitar al cetatenilor R. Moldova – „stat polietnic si multicultural”, cum ne asigura guvernarea - si pentru a replica zurbagiilor de proromani care se considera indreptatiti sa vorbeasca – oroare! – cu accent de Dambovita, intr-o republica in care si pronuntia capata conotatii politice. In matematica exista o metoda care se numeste „a reducerii la absurd” si care consta in demonstrarea adevarului/utilitatii unei teze prin aratarea faptului ca teza contrara este falsa. Sa presupunem, deocamdata, de dragul metodei, ca toate aceste argumente sunt corecte si sa vedem care sunt consecintele unei asemenea asumari. Inainte, insa, sa mai introducem un element in dezbatere.
Un popor, mai multe popoare, nici un popor...
Ca proiect de politica externa si linie de argumentatie pentru „reintregirea tarii”, alternativele Chisinaului nu sunt atat de multe. Iata-le, pe scurt: 1. Rezolutiile OSCE. Un argument comod, utilizat insa chiar si atunci cand devenise limpede ca e neconvingator. Chisinau a mai continua sa il foloseasca, inertial, chiar daca aproape nimeni nu mai credea in el. 2. Argumentul suveranitatii. In numele acestei suveranitati R. Moldova trebuie sa argumenteze oriunde s-ar afla si la orice tribuna diplomatica ar putea accede. Nu a fost sa fie. Argumentul, desi invocat, nu a devenit niciodata proiect coerent de politica externa. 3. Argumentul NATO. Scenariul NATO sau scenariului de tip georgian ar fi fost mai degraba utilizat ca scenariul de raspuns la inflexibilitatea rusa. Nu a fost folosit deloc. In realitate, liderii de la Chisinau nu au fost niciodata, si nu sunt nici acum, exasperati de Moscova! „Efectul Stockholm” la nivelul decidentilor de la Chisinau a fost, cu rarisime exceptii, regula politica de la independenta incoace. 4. Dreptul international. Argumentul dreptului international ca linie principala de atac diplomatic, inclusiv demararea unor procese internationale, a fost cel mai bine exprimata de Raportul Biroului de Avocati din New York. A fost invocat la Chisinau chiar de avocatii insisi, dar aceasta linie de argumentare nu a capatat niciodata consistenta unui proiect. Desi semnale s-au dat. Una dintre cele mai lucide minti de la Chisinau in problematica trasnistreana a sugerat chiar, public, ca acest al patrulea argument – al dreptului international - trebuie sa devina piatra unghiulara in solutionarea conflictelor separatiste, nu doar pe Nistru, dar si oriunde altundeva: „In locul demnitarilor abili si cancelarilor smecheri trebuie sa vina judecatori in mantii severe, inarmati cu dreptul international. Unul foarte clar, care sa prevada nu numai definitii exacte, dar si un set de mecanisme pentru executarea neconditionata a verdictelor pronuntate. Daca verdictul califica un grup de oameni drept popor, care are dreptul la autodeterminare si chiar separare, atunci se stabileste un sistem general obligatoriu de realizare a acestui drept. Si tot aici se stabilesc si sanctiuni fata de cei ce se opun executarii verdictului pronuntat. Iar daca judecatorii demonstreaza ca reclamantii nu sint un popor si deci nu au dreptul la autodeterminare, atunci se pronunta sentinta respectiva si ea obligatorie pentru toti”.
Moldovenismul impotriva R. Moldova
Si aici putem sa tragem linie. Intrebarea devine acum: „cand un popor este un popor?”. Pe argumentul moldovenist, un popor este un popor atunci cand se autoidentifica ca atare, indiferent de ce spun cei din afara, indiferent de criterii, reguli sau „definitii exacte”. Intr-o epoca a subiectivitatiilor excesive si in care sintagme tari precum „etnie”, „identitati obiective”, „identificare externa” etc. nu sunt agreate, post-modernismul moldovenist este extrem de la moda. Numai ca, pus in corelatie cu solutionarea problematicii transnistrene, anuleaza pur si simplu faimosul Raport al avocatilor din New York, pentru ca ii pulverizeaza toate fundamentele. Daca subiectivitatea conteaza, este limpede ca ea trebuie sa conteze pe ambele maluri ale Nistrului. Si ca, la randul lor, adeptii identitatii transnistrene se vad indreptatiti sa uzeze de toata retorica si argumentele moldovenistilor de la Chisinau incremeniti in propria subiectivitate. Doar cu titlul de exercitiu, schimbati de fiecare data in discursul moldovenist sintagmele Romania-R. Moldova cu R. Moldova-Transnistria si veti constata ca, in realitate, subiectivitatea „poporului” transnistrean este cel putin la fel de justificata precum cea a „poporului polietnc moldovenesc” (?): se poate argumenta lesne ca, fie si acceptand pe cronologia oficiala, in istoria de 650 a statului moldovenesc Transnistria a fost extrem de putin implicata; niciodata nu a facut corp comun cu restul teritoriului, iar specificul ei regional sau experientele istorice diferite pot fi si ele invocate cu egal temei. Si referendumurile s-ar putea desfasura acolo, si, chiar daca rezultatul este deja anuntat, data fiind atmosfera politica, nu e foarte clar rezultatul chiar daca actuala echipa si-ar face bagajele si s-ar urca in avion. Si analogiile, fireste, pot continua. Caci subiectivitatile extreme au drept de cetate si pe malul stang si pot genera tot subiectivitati si tot extreme. A facut-o deja Grigore Maracuta, ex Presedinte al nerecunoscutului Soviet Suprem al Transnistriei: „Faptul ca nu suntem recunoscuti de comunitatea internationala nu inseamna ca statul nostru nu exista... Apartenenta populatiei din stanga Nistrului se asociaza clar cu poporul transnistrean – nu moldovean, nu polonez, nu roman, ci transnistrean. Si eu ma consider transnistrean, nu altceva...” (24 februarie 2004). In concluzie. A marsa la Chisinau strict pe principiul auto-identificarii este, poate, util unora astazi, dar extrem de periculos pe termen mediu. A perpetua o asemenea teza pentru a ataca in stanga si in dreapta si a incerca sa o ridici la nivel de norma internationala asa cum se face astazi, mai mult sau mai putin transparent, la Chisinau, risca sa se intoarca impotriva initiatorului. Nu o vom repeta-o indeajuns: ideologia moldovenista este cea mai separatista idee vehiculata in stanga Prutului, pentru simplu motiv ca permite Tiraspolului sa argumenteze in oglinda. Inclusiv in cazul Raportului avocatilor americani. Argumentul cu definirea obiectiva a unui popor in dreptul international si care ar face problema independentei Transnistriei caduca in lipsa de „popor” este minat sistematic de eforturile moldoveniste de la Chisinau care inventeaza de zor etnii si limbi pe baze subiective. Iar eventuala „solutie” la care ar recurge Chisinaul oficial, respectiv autodefinirea identitara si nimic altceva ca mod de definire a poporului ar submina puternic argumentul initial aplicat „poporului” transnistrean. De aici paradoxul si conditia bizara in care se gaseste R. Moldova si ideologii ei de servici. Moldovenistii de la Chisinau considera ca se lupta astazi, in numele reintregirii R. Moldova, impotriva romanilor si a romanismului. Daca vor mai lupta mult cu acest fel de argumente, vor ajunge ca maine sa lupte, pentru reintregirea R. Moldova, impotriva... lor!

Dan Dungaciu (foto), Flux

"Inainte aveam poduri de flori, acum avem punti europene pentru ca pe viitor sa avem un singur drum, unul si acelasi. Consider ca infratirea dintre cele doua orase a fost, este si va fi permanenta, astazi, prin aceste documente, aducem si un simbol. Sper ca aceasta zi sa ramana in istoria acestei regiuni a Europei. La mai mult si la mai mare neamului romanesc!", a declarat edilul Chisinaului, Dorin Chirtoaca. La randul lui, primarul Iasului Gheorghe Nichita a precizat ca spera ca parafarea documentului de infratire sa fie un "moment de reflectie si referinta pentru cei responsabili". "Acest eveniment are un caracter politic si geo-strategic exceptional, in contextul in care relatia la nivel de state este aproape glaciara. Domnul Chirtoaca este un punct luminos pe harta politica a Republicii Moldova", a spus presedintele PSD Mircea Geoana, prezent de asemenea la eveniment.

Foto: Gheorghe Nichita, Dorin Chirtoaca

 Aflat in Romania pentru a participa la Bilantul Politiei Comunitare a Sectorului 2, comandantul Corpului Politiei Municipale din Italia va dezbate cu omologii romani masurile pe care le-au intreprins fortele de ordine din aceasta tara in problemele legate de comunitatea de romani in contextul actual. Astazi, incepand cu ora 10.30 la Palatul Parlamentului va avea loc prezentarea actiunilor intreprinse de Politia Comunitara a Sectorului 2 in anul 2007 pe linia asigurarii ordinii si linistii publice, precum si a celorlalte misiuni specifice pe care aceasta le-a executat. La acest eveniment au fost invitati sa participe parlamentari, membrii ai conducerii MIRA, precum si primari si directori ai politiilor comunitare din tara. Prezentarea Bilantului va avea loc la Sala Nicolae Iorga, intrarea A 3, S 2 prin Bulevardul Natiunile Unite.

Spectacolul, adus romanilor din Germania de Teatrul Nottara, este regizat de Brigitte Drodtloff si il are ca interpret pe Stefan Radof. Spectacolul se va juca sambata, 26 ianuarie, de la ora 20.00, la Munchen, Black Box Gasteig (Rosenheimer Str. 5, 81667 München) si duminica, 27 ianuarie, de la ora 16.00, la Stuttgart, Hotel Marbacherhof (Marbacherstr. 18, Stuttgart Zuffenhausen).

Antologia bilingva, realizata de Dinu Flamand, se va lansa marti, 12 februarie, la ora 18.30, la Libraria FNAC do Chiado din Portugalia, si miercuri, 13 februarie, la ora 18.30, la Libraria FNAC din Porto. Dinu Flamand, autorul acestei antologii de poeme, alaturi de romancierul portughez Antonio Lobo Antunes vor fi prezenti la lansarea oficiala a volumului la Lisabona si la Porto. „Timp de multi ani, pana la sfarsitul comunismului, ne intrebam daca exista oare viata inainte de moarte. Aceasta fraza a poetului roman Dinu Flamand - pe care Antonio Lobo Antunes o aminteste intr-un frumos text, prefata antologiei - traduce nu doar nelinistea metafizica, dar si fundatura fara iesire in care se gaseau scriitorii romani in timpul anilor intunecati ai conducerii lui Nicolae Ceausescu. Alegerea deseori necesara era intre exilul exterior (cu toate riscurile pe care acesta le implica) si exilul interior prin scris. Totusi, exilul interior era riscant, deoarece scriitorii - si poetii in particular - sunt precum pasarile, iar cenzura romana i-a taiat deseori aripile lui Dinu Flamand”. Dinu Flamand este un cunoscut poet, critic, traducator, si jurnalist. In prezent, traieste in Franta si lucreaza ca ziarist la sectia romana a postului de radio RFI (Radio France Internationale). A fost redactor la „Viata studenteasca”, „Amfiteatrul” si „Secolul 20”, fiind membru fondator al cenaclului si revistei „Echinox”. Volumele de poezii publicate pana in prezent sunt: „Apeiron” (1971), „Stare de asediu” (1984), „Migratia pietrelor” (2000), „Tags” (2002), „Frigul intermediar” (2006). Volumul de poezii „Stare de asediu” este tradus si in limba spaniola de Omar Lara.

“Roman in Lume” incurajeaza si sprijina activitatea publicistica a colaboratorilor sai, si, de aceea, a ales sa sponsorizeze acest roman de fictiune, cu o “scriitura alerta si plina de ironie”. Celor care mai au pasiune pentru citit si care nu isi dedica tot timpul liber Internetului sau altor tehnologii moderne, le este recomndata clasica lectura, in acest caz, a peste 260 de pagini de aventuri si de intamplari care ne ofera o realitate paralela, posibila si perfect veridica, cu o logica proprie care captiveaza si intriga in acelasi timp. Alexandru Lincu colaboreaza cu diverse materiale la reviste si ziare, in tara si strainatate. Din 2005, colaboreaza la “Roman in Lume” cu articole si caricaturi. Publica 8 carti, dintre care 3 originale (“Dincolo de orizont” – poezii, “Taina burlacilor” – povestiri si schite umoristice si romanul “Ionorogul de jad”) si 5 traduceri (romane) din literatura spaniola si latino-americana. De asemenea, are in pregatire alte doua lucrari originale, culegerea de articole “Epoca marlanilor” si romanul “Conspiratia nebunilor”.

Cum vede acum Lucian Hetco, Orasul de pe Crisul Repede, Orasul copilariei  si adolescentei sale?
Cu nostalgia locului de nastere, cu increderea si sperantele de (mai) bine. Cum vin „acasa” de doua ori pe an, la intervale de sase luni, remarc orice schimbare, oricum ar fi ea. Ca Oradea este un oras frumos, nu este nici un un secret. Mi-as fi dorit insa ca ascensiunea orasului, prin pozitia sa la granita de vest, sa se consolideze economic mai mult dupa 1990 incoace, dar optimist fiind, cred in potentialul local, avand convingerea ca standardele de viata de aici, vor ajunge la nivel european inaintea altor orase din tara. Imi amintesc cu placere de drumul la scoala cu tramvaiul, de constructia podului peste Cris, in apropiere de Liceul Gojdu, de meciurile lui F.C.Bihor, de poloistii de la Crisul, de plimbarile prin parcurile Oradiei, de Craciunul sarbatorit in familie, sunt multe, multe amintiri frumoase.
Ca „gojdist” ati fost cuprins intr-un liceu de mare prestigiu, cu profesori de elita, cu absolventi care s-au afirmat in tara si strainatate ca veritabile personalitati, ca specialisti de mare valoare. In ce masura invataturile dobandite de dvs. la „Gojdu”,  v-au ajutat in viata, in cariera?
Ca „gojdist”, port o dulce povara! Memoria inaintasilor mei este deopotriva si indatorirea muncii bune si cinstite. Da, am avut parte (si) de profesori admirabili, unora dintre ei le datorez mult! In cariera si in activitatea mea editoriala, dar si scriitoriceasca, cred ca m-au ajutat insa nu numai invatamintele din liceu, cat perseverenta, onestitatea si bunul simt, trasaturi de caracter ce le-am aflat in casa parinteasca, si deopotriva le-am trait aplicate la zi in patria mea adoptiva - Germania, careia ii datorez o seama de reusite profesionale si economice, precum  si o maturizare rapida. Invatamintele recente mai ales sunt substantiale, dandu-mi posibilitatea de a ma prezenta Dvs. asa cum sunt: fara masca, la subiect, direct si sincer, iar pentru unii, desigur pe alocuri oarecum incomod, tratand problemele intr-o maniera deschisa, dar politicoasa, ca „neamtul”.
Poate ar fi interesant de spus cateva cuvinte depre profesorii dvs., precum si despre colegi.
Cu cea mai mare placere! Imi aduc cu drag aminte de profesorul meu de istorie, fie-i tarana usoara, vorbesc aici de regretatul dl. Ciurdareanu. Mormantul sau il vizitez des, fiindca atunci cand port grija mortilor familiei mele, nu uit niciodata sa trec si pe la dansul. Apoi, l-am apreciat pe regretatul si originalul mei profesor de desen, dl. Anastasie Tarulescu. Cu respect si admiratie voi pomeni aici in special pe doamna Alexandrina Balaneanu, profesoara mea de limba germana, pe profesorul de fizica, dl. Coriolan Rus si pe dl. Dorel Tifor, dirigintele si profesorul meu de limba romana, pana nu demult, directorul Colegiului Gojdu. Dintre colegi multi sunt plecati in strainatate, unii dintre ei au facut cariera, altii n-au reusit in viata. Dragi mi-au fost insa toti!
Viata de student are farmecul ei incontestabil. Pentru dvs., cum a fost perioade de student la Timisoara?
Ca student nu ma prea pot lauda cu multe amintiri frumoase. Poate ca este asa, mai ales pentru faptul ca n-am studiat la universitate ceea ce mi-am dorit eu, istorie, limba si literatura romana. Am facut Facultatea de Stiinte Economice, asa cum voise familia mea (lucru pe care il regret acum), facultate pe care am absolvit-o in1986, dar in meserie n-am profesat decat 4 ani. Am avut parte de o anume ascensiune ca economist, ajungand contabil sef destul de repede, la numai 24 de ani in 1987. Dupa ce intentia mea de a emigra a fost publica, fiind cadru de conducere, fara insa a fi vreodata membru de partid, am fost dat afara in 1989. Farmecul Timisorii universitare - da, un oras cu personalitate, flair si sarm, cu oameni capabili si muncitori. Se mai simte si acum spiritul german in Banatul fruntas. Cu tot respectul ce-l port tuturor timisorenilor, sa stiti insa, ca Oradea este orasul ce mi-a oferit mult mai mult si caruia incerc prin activitatea mea editoriala si scriitoriceasca, sa-i dau cat de mult, inapoi.
Care figuri universitare v-au impresionat cel mai mult, cine va oferit exemplu demn de urmat?
N-am avut niciodata vreun un model anume. Ma consider un self-made man. Ca emigrant n-am prea avut nici mai tarziu, modele ori alternative. Am preluat cu siguranta, cate ceva din comportamentul si manierele universitarilor ce mi-au predat una sau alta. Daca ar fi sa pomenesc pe cineva, cred ca mai degraba as pomeni cativa dintre asistentii mai tineri, mai deschisi si mai putin carieristi, apropiati mie ca varsta. Apreciez insa calitatea cursurilor unor profesori timisoreni ca dl. Georgescu, dl. Onita, d-na Puri, dl. Lupulescu ori dl. Rotariu. O seama dintre somitatile de acum 20 de ani, au fost insa  indoctrinati si comunisti mai mult sau mai putin convinsi. Exemple demne de urmat au fost de aceea aceia care au muncit cinstit si nu s-au dat batuti niciodata. Apreciez bunaoara, mai  degraba un om simplu si muncitor, ce-si poarta copii la facultate dintr-un salariu modest, ori un modest taran pamantean, decat un literat fanfaron, ori un critic cu aere, ifose si pretentii, ori vreun universitar de duzina ce si-a urmarit asiduu cariera, dar n-a mobilizat, format ori slefuit caractere. De acestea avem noi nevoie.
Profesional sunteti mai degraba un „om al cifrelor”. Totusi, „comiteti”… literatura. Care ar fi explicatia?
Cred ca o viata implinita are neaparata nevoie de scriere. Musai sa scrii, cum zice ardeleanul! Caci numai scriind poti sa te deslusesti, mai intai tu pe tine, apoi reusesc sa te cunoasca si altii. Cred nu numai ca scrisul maturizeaza, nu - scrisul te desavarseste. Sunt poate, daca vreti, vorba neamtului, un „Tausendsassa”. (adica cineva care poate de toate). Am facut un liceu de matematica-fizica (in ciuda faptului ca iubeam literatura, limbile si istoria), am profesat mai tarziu ca economist, fiind la un moment dat si omul cifrelor, asa cum spuneati inainte. Sunt insa deopotriva scriitor si poet, cant la doua instrumente, fac caricatura si am mana buna de grafician, sunt editor si organizator, promovez cultura romaneasca din Germania, asa cum ma ocup de probleme tehnice in detaliu la serviciu. Nu ma pot plange, fiindca Dumnezeu mi-a dat de toate, dar si timp si sanatate, ca sa implinesc pe una sau alta prin vointa de a ma putea cunoaste si a ma accepta, mai intai eu pe mine insumi, cu bune si mai putin bune. Dar, asa cum ati intuit, simt ca am ceva de spus – ma simt bine asa cum sunt si sper sa am si suficient timp, ca sa-mi mai implinesc unele dintre deziderate. O explicatie mai buna n-am, in afara de faptul ca viata te obliga sa te acomodezi la noua situatie, permanent. Si daca vrei, se poate orice.
Aveti suficient timp pentru a va dedica si literaturii si revistei virtuale pe care o conduceti?
Timp? E un lux sa spun ca am timp, sa stiti. Nu prea am timp, fiindca muncesc pe ruptelea. Dar munca imi face placere, fiindca are sens si eu vad lucrurile pozitiv. In fond, atat cat pot aprecia la momentul de fata, viata mea de pana acum are rezultate si sunt multumit cu ceea ce am realizat. Si de ce-as schimba ceva, caci in fond ma dedic unei activitati pe care n-o presteaza multi si mai ales o fac din convingere si ... pe degeaba. E un hobby!  Iar acelora care imi poarta sambetele, le-as spune sa comenteze si sa ma judece, dupa ce vor fi muncit macar jumatate cat mine. In rest, ignor pe aceia ce nu-mi fac bine si imi vad de treaba.
Cine dintre colaboratorii lui AGERO au dobandit deja notorietate?
Multi. Dar eu n-am cautat niciodata personalitati afirmate, ci talente ori ganditori simpli, profunzi, ingaduitori  si patrioti, am promovat intotdeauna literati, ori istorici, analisti, poeti si altii, dupa cateva  criterii sigure: valoarea, modestia, lipsa atacului la persoana si, foarte important pentru mine, bunul simt. Unii dintre cei afirmati,unii mai putin cunoscuti, altii mai cunoscuti, au venit in general singuri la mine – asa cum am colaborat fructuos impreuna. Le sunt tututor dator cu cate ceva, am invatat de la fiecare dintre ei! Vorbesc aici nu numai despre personalitati din Romania si Moldova. Sa-i pomenesc aici doar pe cativa: Andrei Vartic, Oleg Garaz, Nae Georgescu, Ion Pachia-Tatomirescu, Ionel Bostan, Florin Pintescu, Mihai Radulescu, Melania Cuc, Ion Dragusanul, Artur Silvestri, Eugen Evu, Adrian Dinu Rachieru, Viorel Roman, Daniel Dragomirescu, Angela Baciu, Ioan Tepelea, Constantin Malinas, Sorin Borza, Gheorghe Constantin Nistoroiu, Titus Filipas, Lucia Olaru-Nenati, Dan Toma Dulciu, Titu Popescu, Grigore Avram, Pascu Balaci, Ioan Urda, Dan Lungu. De lansat, am lansat pe Agero o colectie intreaga de poeti romani si autori din diaspora, (am publicat o antologie de poeti romani din diaspora), dar si din tara. Cunoscuti sunt si o serie de literati si personalitati  din strainatate, ca de exemplu: Dan Danila, Gheorghe Sasarman, Gelu Vlasin, Romeo Niram, Ion Dumitru, Andrei Zanca, Sorin Anca, Florentin Smarandache, Dimitrie Grama, George Roca, Corneliu Florea, Julia Maria Cristea, Constantin Sharpe, Iuliana Sasarman, Mihaela Rozalski, etc.
Cum se vede din Germania peisajul literar artistic actual al Romaniei?
Fara sa vreau sa dezamagesc pe cineva, nu se prea vede! Dar n-o puneti pe seama unei lipse acute de valori autentice romanesti, (fiindca avem valori de talie europeana), mai ales fiindca ar fi gresit sa-i condamnam pe altii, ca nu ne baga in seama. Ce-ati fi vrut sa va spun, ca nemtii materialisti, care au cu totul alt gen de cultura decat noi (sa-i spun „mai degraba tehica” si orientata pe economie), se dau in vant dupa autorii nostri? Da, unii dintre ei sunt cunoscuti, evident ca nu cei mai noi, ci in special aceia care au trait in Occident. Era si normal sa fie asa! Actualmente, cred ca sunt cunoscuti doar o mana de autori din tara, cel mai cunoscut, se pare a fi dl. Cartarescu. S-a auzit si de dl. Patapievici, de Noica. Vina insa a necunoasterii la nivel de cititor german, provine dintr-un marketing literar-cultural ce l-am putea numi dezastruos, care este propria noastra problema. Nu sunt tradusi marii nostri scriitori si cum in Romania, din scris nu poate inca trai nimenea, nici nu ma mai mir ca suntem in situatia in care suntem. Meteahna e veche si nu se va rezolva, cred, nici in viitor.
Mai exista o miscare literar-artistica a exilului? De fapt, este evident ca exista. Dar m-ar interesa cat de importanta este ea in prezent, in raport cu perioada „cortinei de fier”?
Vorbiti de o miscare literara? Nu vi se pare totusi sa definim ca fiind „miscare”, ceva ce nu este atat de consistent, asa cum poate, ne-ar place sa fie!? Si daca ar fi o „miscare”, atunci contra cui? Exilul da intr-adevar cateva nume, unele personalitati ce privesc critic democratia damboviteana, dar pana la cateva exceptii literare, ce nu le-as putea insa denumi ca „miscare”, ma refer aici la personalitati de talie precum dl. Florentin Smarandache in SUA sau dl. Gheorghe Sasarman in Germania, ori artistic,  pictorul Romeo Niram in Spania si Portugalia, nu cred ca putem vorbi de o „miscare”. Sigur exista o anume retinere in cercurile intelectualilor romani din diaspora, vizavi de modul violent in care se face politica acasa, in tara. In fond, avem ceea ce meritam, ma refer la faptul ca acasa scriitorul roman inca nu poate trai din scris, (ceea ce denota saracia noastra morala). Cum sa dezvolti un talent, daca il trimiti sa se speteasca intr-o firma derizorie? Ceea ce ma deranjeaza oarecum de o vreme incoace, este ca din tara inca se mai priveste oarecum cu sperante, peste gard catre occident - si se asteapta tocmai de la aceia care au parasit tara, sa o ridice oarecum moral in ochii strainilor, prin propria munca sau creatie. Dar in fond, fiecare este raspunzator pentru propriile sale activitati si in primul rand creeaza pentru sine si pentru cititor si mai apoi pentru neam, daca vreti. Ma intrebati daca „miscarea” este importanta? In special observatia critica, din punct de vedere moral, da, social-politic a unor eseisti din exil o vad ca definitorie si demna de apreciat. E bine ca in spectrul democratiei originale sa se mai contribuie, cu o infuzie mentalitate occidentala sanatoasa si cu bun simt de catre unii care au mai vazut si invatat cate ceva bun, la nemti, americani, canadieni ori francezi.
Cunoasteti desigur sensul expresiei „sa platim nemteste”. Sub acest raport, cum se poate integra un roman in societatea germana?
Germanii sunt mai putin compatibili cu noi, decat francezii, italienii sau spaniolii. A plati nemteste inseamna a prelua fiecare, nota sa de plata. Adica, transpus in limbajul zilei, ar insemna in viata de toate zilele, ca individul are personalitate suficienta ca sa-si accepte greseala, confuzia, se autocritica, se accepta in imperfectiunea sa, la fel cum nu astepte nici sa fie nici compatimit, ori laudat din start,  fiind constient de propriile sale dimensiuni. Exclude servilismul, mita, coruptia. Este un act de delimitare sociala si un bun exercitiu de caracter, ce l-am intalnit adeseori si care personal, place si romanului de rand.
Ati avut momente cand ati regretat plecarea in Vest?
Aceste momente au fost rare. Traiesc cu placere in Occident, (intre germani), la fel cum cu aceeasi placere si dor, am ramas cu tot sufletul, roman. Daca regret ceva, pot spune ca regret lipsa familiei mele romanesti de la Oradea si Cluj, mai putin insa a putinilor prieteni, ori a cunoscutilor. Cu timpul insa, te obisnuiesti si inveti ca trebuie sa accepti realitatea asa dura cum este ea. In fond, decizia de a emigra imi apartine si port raspunderea pentru ea. Nu pot regreta deloc faptul ca am invatat o limba straina, a unei culturi de prim rang, ca am interiorizat si acceptat mentalitatea germana, ce presupune munca la baza oricarui succes. Actualmente sunt multumit si fericit ca pot trai intr-un stat de drept, cu forta economica si care este mai inainte de toate, un stat social. Am un drum lung in urma mea, a fost greu, dar nu imposibil.
In site-un dumneavoastra, aveti o intrebare aparent banala, dar in realitate, edificatoare pentru personalitatea dumneavoastra: „Ce-mi place?” Ei bine, ce va place?
Ce-mi place? Vorba buna, cinstea, omenia si prietenia. Loialitatea intre prieteni. Poemele frumoase, un articol decent, la subiect. Muzica. Sportul. Sunt la randul meu pasionat de fotbal, urmaresc regulat Bundesliga, ma duc la meciurile lui VfB Stuttgart cu baietii mei. Imi plac: ordinea, disciplina, spiritul de curatenie cu care m-am obisnuit aici. Imi plac oamenii calzi, chipurile frumoase, zambetele de copii fericiti si ocrotiti. Imi plac dialogurile cu oameni blanzi, intelegatori si altruisti.
Ce ”hobby” aveti? Si va rog sa nu va referiti la literatura, pentru ca este mai degraba pentru dumneavoastra o profesiune de credinta…
Un hobby normal, fotbalul! Si baietii mei – sunt tot un fel de hobby, fiindca mi-au mostenit in parte unele dintre capacitati, ori talentul de a scrie. Cel mare a descoperit scrisul si arta fotografica, este profund, meticulos si religios, precum bunicul meu, dr. Valeriu Hetco. Cel mic, e matematician, ca tatal meu, Virgil. Iar mai apoi, muzician, canta superb la instrument (orga electronica), m-a depasit la numai zece ani, eu fiind si acordeonist amator de mai bine de 30 de ani.
Ce regretati ca ati facut sau n-ati facut in viata?
Regret ca nu l-am prins in viata pe bunicul meu, teologul in drept canonic, Dr. Valeriu Hetco. Nu e vina mea, l-am cunoscut din pacate doar din povestirile tatalui meu. Nu regret nimic din ceea ce am facut, iar daca am gresit, am invatat din greseli! Astfel, toate lucrurile le pot privi pozitiv si fara reprosuri, in fond la ce sa mi le fac? Am evoluat si eu, zi de zi, pas cu pas, la fel ca toti ceilalti si e bine asa.
Mai aveti ceva de adaugat?
Va multumesc pentru onoarea care mi-ati facut-o cu acest interviu si va doresc succes cu volumul Dvs. de interviuri cu oradeni. Este un documentar de valoare, pentru cititorii de pretutindeni. Importanta acestei carti, faptul ca atrage atentia asupra valorilor culturale din aceasta parte a tarii, este demna de mentionat, fapt pentru care tin sa va felicit. Va doresc sa aveti parte de sanatate, putere de munca, recunoastere scriitoriceasca si de oameni sinceri.

Spectacolele au avut un mare succes, primind critici splendide de la audienta. Liceenii au vizionat spectacolul recital „Duminica oamenii n-au porecle!” de Marin Sorescu, in regia, scenografia si interpretarea lui Petre Panait, iar pentru elevii de scoala generala si copii de grupa mare a gradinitei romanesti s-a pus pe scena „Cenusareasa”, adaptarea dupa Charles Perrault si fratii Grimm, in regia artistica a lui Eugen Tugulea si scenografia Oanei Cernea, informeaza corespondentul Romanian Global News in Ungaria. Intre cele doua reprezentatii, actorul Eugen Tugulea a recitat doua poezii: „Oda (in metru antic)”, de Mihai Eminescu, si „Trebuiau sa poarte un nume”, de Marin Sorescu.

Vernisajul expozitiei intitulata „Rereading the Bible” va avea loc sambata, 26 ianuarie, de la ora 12:00, la Casa Artistilor (St. Shmuel HaNagid, Ierusalim), in prezenta Preafericitului Theophilos, Patriarhul grec-ortodox al Ierusalimului si a Excelentei Sale Edward Iosiper, ambasadorul Romaniei in Israel. Expozitia va fi deschisa publicului in perioada 26 ianuarie – 3 martie, si va putea fi vizitata de duminica pana joi, intre orele 10.00-13.00 si 16.00-19.00, vinerea intre 10.00 si 13.00 si sambata, intre 11.00 si 14.00. De asemenea, luni, 4 februarie 2008, la orele 19:00, la Casa Artistilor din Ierusalim va avea loc o discutie publica cu prof. Shalom Sabar, Directorul Sectiei de Folclor Evreiesc si Comparat din cadrul Departamentului de Istoria Artei de la Universitatea Ebraica din Ierusalim. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Roman din Tel Aviv, in parteneriat cu Casa Artistilor din Ierusalim, Centrul de Arta Evreiasca din cadrul Universitatii Ebraice din Ierusalim, Muzeul Taranului Roman si Muzeul National de Arta din Bucuresti.