In data de 15 martie, impreuna cu inca 3 membri ai  grupului de initiativa "Spirit Romanesc" am mers in vizita la Victor Boian, batranul care din propriile resurse financiare a construit timp de doi ani un monument intru vesnica memorie a ostasilor Romani cazuti pe campul de lupta intre anii 1941-1945. In drum spre Carahasani, Stefan-Voda (sat care se afla la 40 km de Prut) ne-a intampinat o ploaie marunta, care iti patrunde maduva oaselor, vant si acea atmosfera apasatoare manifestata prin combinatia specifica unui inceput de primavara: noroi, frig si pustietatea satelor din imprejurimi… Totusi, Dumnezeu a fost alaturi de noi si un bastinas al satului a fost atat de amabil sa ne duca pana in sat cu autoturismul sau si chiar sa ne prezinte gazdei. Am intrat in curte oarecum stingheri si am reusit fugitiv sa observ aspectul curtii perfect ingrijite. Atunci am auzit vocea deja cunoscuta a barbatului care ne-a determinat sa ajungem acolo:     
- Ti-am adus oaspeti, Mos Victore!   
Zaresc aparand din spatele casei un batranel cu ochii calzi, dar tristi, cu fata blanda, dar chinuita de trecerea timpului:  
- Mai muncesc si eu prin ograda, sa nu ma prinda moartea sezand!
Am reusit din prima sa observam cu cata seninatate vorbeste si cu cata ospitalitate ne priveste. Nu ne-a lasat nici macar 5 minute sa stam afara, ci ne-a invitat intr-o cascioara, unde, dupa cum spunea batranul “sa stam 10 minute,dar in liniste si la dos”. Casa avea doua odai, dintre care una, presupun eu, este “casa mare”. Am ramas profund impresionata de interiorul odaii in care urma sa aflam lucruri extraordinare. O odaie spatioasa, cu o masa mare in mijloc, pe care statea o farfurie adanca plina cu nuci mascate “de Carahasani”, niste pahare si doua ulcioare (aranjare specifica a “casei mari”). Am ridicat ochii si mare mi-a fost uimirea sa observ ca pe partea de sus a celor patru pereti care alcatuiesc odaia, erau reprezentate 4 scene si anume: inspre rasarit- o masa cu doua sticle de sampanie, cum ne spunea dl Boian, au fost desenate conform timpurilor; pe un alt perete - un ciobanas cantand la fluier; pe al treilea - un peisaj de iarna. Ceea ce ne-a lasat cu ochii mari de mirare a fost cea de-a patra reprezentare: Stefan cel Mare, cu crucea ridicata in sus! Desenele au fost facute in anii ’70, ceea ce era o indrazneala nemaipomenita pentru acea perioada de asuprire sovietica care a venit doar cu “vazutul”, fara a intreprinde ceva. Aceasta imagine a incaperii ne-a asigurat inca odata de sentimentele curate ale acestui om de o cinste deosebita.  
Victor Boian s-a dovedit a fi o persoana foarte deschisa. Ne-a vorbit despre cel de-al doilea razboi mondial, despre trairile lui din acea perioada, dar si despre ceea ce l-a determinat sa ridice acest monument al eroilor cazuti pe campul de lupta. Am aflat ca acesta era un vis neimplinit al copilului care era pe atunci Victor Boian, in varsta de doar 11 ani.  
 “Acesti soldati au fost dintotdeauna cuminti, curati, harnici, destepti, blanzi, cu suflet mare, care niciodata nu au incalcat vreo lege. La 15 aprilie 1944 a fost dusa o lupta inversunata pe frontul Purcari-Rascaieti. Romanii erau inmormantati in sicrie aparte, pe partea stanga si dreapta a cimitirului, nicidecum pe centru. Timp de 4 luni, aici au fost ingropati peste 300 de romani. La sfarsitul razboiului au venit sovieticii, care au daramat totul.  
Oamenilor li s-au dat loturi pe pamantul acelui cimitir si la Adunarea Obsteasca Generala am iesit in centru si am zis: ”Oameni buni, haideti sa nu ne imbogatim de pe mormintele acelor oameni! Se parea ca au inteles, dar dupa ce am incercat sa sadesc niste iarba acolo, tot veneau cu vitele la pascut pe acel teritoriu. M-am certat cu unu’, m-am certat cu altu’, m-am certat cu 10 si am renuntat… Dintotdeauna am vrut sa fac un monument pentru acesti soldati cazuti, numai ca nu am avut posibilitatea. Acum am angajat un escavator, un tractor, am facut podul si am construit portile. Apoi am arat cimitirul care fusese distrus de sovietici. Am mai gramadit incaltaminte, centuri, baionete, brichete ale soldatilor pe care le-am pus in spatele monumentului. Multi au vorbit  despre acest fapt: cum ca m-a ajutat primarul, multi au fost nemultumiti, dar eu am facut ce am vrut o viata intreaga! L-am facut ca sa ramana in sat istorie. Acum vreau sa fac un trotuar din teracota, sa pun flori, sa mai ingrijesc de acel monument si de imprejurimi.”  
Astfel, Victor Boian a vorbit timp de aproape o ora, lasandu-ne profund impresionati. M-a surprins placut corectitudinea si coerenta discursului. Vorbea cu atata daruire, cu atata entuziasm, incat nici macar nu am observat cat de repede a trecut timpul.  
La iesire, ne-a propus sa inchinam cate un pahar cu vin. Noi, insa, nu am vrut sa abuzam de ospitalitatea mosului. Totusi, nu ne-a lasat sa plecam cu mainile goale. Asemenea unui bunel, ne-a dat toate nucile pe care le avea pe masa, ceea ce ne-a lasat cu un gust amar de nostalgie si tristete… Am mers apoi spre monument - o frumusete rara. In spatele acestuia statea cutia cu obiectele vechi apartinand soldatilor: centuri, cani si altele. Pe fonul posomorat al vremii de afara, al copacilor goi si batuti de vant, prin prisma batranului ce privea cu acrimi in ochi spre monumentul facut de mana lui care parea sa emane o putere indistructibila, un scut de aparare al nostru, al tinerei generatii.  
La poarta cimitirului statea el. Victor Boian, incovoiat de vreme, cu fruntea insemnata de batranete. L-am lasat acolo, ca pe un stalp care ne sustine, ne tine in picioare si cu fruntile ridicate. Intorcandu-ne acasa inca auzeam cuvintele batranului blajin care pentru noi devenisera un adevarat crez: Pastrati Natiunea, Tara, Limba si Sangele!    
                          
Ana B., Desteptarea.info

Premiul pentru cel mai bun film, in valoare de 5000 de euro, a fost atribuit 'Sirenei' regizoarei ruse Anna Melikian, relateaza agentia bulgara de presa BTA, citata de Ziare.com. Pelicula 'The Bird That Can't Fly', o coproductie sud-africano-britanico-olandeza, a fost distinsa cu premiul special al juriului.

Evenimentul va avea loc pe data de 18 martie 2008, incepand cu orele 18:30, in prezenta autorului, la sediul ICR Praga. Intrarea este libera. Iar pe data de 19 martie, la orele 19:30, domnul Tuculescu va fi invitat de onoare al teatrului Orfeus (Plzenska 76, Praha 5), la spectacolul cu piesa domniei sale Gradina de vara, a carei premiera a avut loc pe data de 30 ianuarie pe aceeasi scena. Accesul in sala de spectacole numai pe baza de rezervari la sediul teatrului,  pentru mai multe informatiiputeti apela la tel. 604 909 517 sau e-mail divadlo@orfeus.cz

Evenimentul va fi organizat de Asociatia Culturala Romano-Irlandeza in colaborare cu Primaria Sectorului 1 si dansirlandez.ro. Serbarea va incepe la ora 14:00 si va ajunge la punctul culminant la ora 18:00 cand pe scena amplasata langa cladirea Facultatii de Arhitectura vor urca membrii grupului Shannon si mai multi dansatori. Cu aceasta ocazie organizatorii impreuna cu sprijinul grupului Euro-Canadian INC vor colora apa fantanii din piata in culoare verde, iar spiridusii Guinness vor intretine atmosfera pe toata durata dupa-amiezii. Ziua Nationala a Irlandei 'St. Patrick's' Day' este sarbatorita anual in intreaga lume in data de 17 martie. In marile orase ale lumii au loc parade fastuoase pe bulevardele principale urmate de concerte in parcuri si sali de spectacole. Pana in prezent in Romania aceasta sarbatoare internationala s-a rezumat la cateva evenimente de multe ori cu caracter inchis in pub-uri sau restaurante.

Adrian Severin a precizat la BBC ca a primit aceste asigurari in urma solicitarii sale ca reprezentantii Comisiei sa ii prezinte documentele semnate cu Chisinaul atat in limba romana, cat si in cea “moldoveneasca”.  "Nu exista o pozitie oficiala, exista insa asigurari, in care cred pentru ca ele sunt venite din surse de cea mai mare importanta, ca aceasta problema este rezolvata, in sensul in care de acum inainte nu se va mai face referire la asa-zisa limba moldoveneasca". Adrian Severin a admis la BBC ca puterea de la Chisinau ar putea fi deranjata de aceasta decizie, dar a precizat ca Republica Moldova are interese majore in pastrarea unei relatii bune cu Uniunea Europeana. "In acest sens, Republica Moldova va trebui, daca doreste sa mentina aceste relatii sa nu incerce dezbinarea statelor Uniunii Europene asa cum a incercat Stalin scindarea natiunii culturale romane prin lansarea acestui concept de "limba moldoveneasca", a afirmat dl Severin.
Sursa controversei
Anul trecut, la inceputul lunii octombrie Basarabia si Uniunea Europeana au semnat acordul de facilitare a regimului de vize. In textul acestui acord aparea sintagma "limba moldoveneasca", lucru criticat la acea vreme atat de europarlamentarii Partidului Social Democrat, cat si de ministrul de externe al Romaniei. Adrian Cioroianu preciza ca Romania a acceptat numai implicit folosirea acestei sintagme deoarece documentul a fost semnat intre Chisinau si Uniunea Europeana, nu intre Chisinau si Bucuresti. Mai mult, potrivit Academiei Romane, folosirea sintagmei "limba moldoveneasca" nu ar avea nici o baza stiintifica. Pe de alta parte, Presedintele comunist de la Chisinau, Vladimir Voronin a sustinut mereu ca nu contesta faptul ca cele doua limbi sunt identice, dar insista ca ‘limba moldoveneasca’ este mai veche.

Iar cand aceasta afirmatie o face ambasadorul unei tari care s-a declarat - si a fost acreditata explicit la Chisinau in acest sens – drept partenerul principal al R. Moldova pentru integrarea europeana, lucrurile devin semnificative. Iar daca adaugam aici raspunsul domnului Mihaly Bayer, ambasadorul Ungariei in R. Moldova, caci despre el este vorba, la intrebarea „cand credeti ca va fi gata R. Moldova pentru integrare”: „…poate niciodata, poate peste 15-20 de ani”, tabloul capata tuse intunecate.
La ce bun sa te declari partener principal intr-un proiect despre care ai aproape convingerea ca nu s-ar putea petrece niciodata? Iar daca „principalul” partener si cel mai „strategic” pentru integrarea europeana al Chisinaului crede asa ceva, ce vor fi crezand partenerii nestrategici ai R. Moldova in parcursul european?
Sa tacem impreuna despre UE
Un lucru devine tot mai cert la Chisinau. Despre UE se vorbeste tot mai putin, obstinat de putin, in ciuda faptului ca cei trei ani de teoretica indeplinire a Planului de Actiuni au expirat. Tocmai acum, la o necesara ora a bilanturilor – ce s-a sperat si ce s-a obtinut dupa trei ani, ce s-a declarat la Chisinau ca se va realiza si ce a dat Bruxellesul, ce urmeaza de aici inainte etc. – subiectul integrarii europene a intrat in decor. Nimeni nu mai organizeaza dezbateri interne sau internationale despre integrare, nimeni nu este tras la raspundere, nimeni nu plateste pentru eventuale esecuri. In locul lui, Transnistria a devenit „über alles”. In jurul ei se croiesc astazi proiectele de politica externa – dar si interna! – ale R. Moldova, ea focalizeaza energiile si speculatiile de la Chisinau (si nu dezbaterile publice, caci acestea lipsesc aproape cu desavarsire). Mai grav este insa ca si unii reprezentanti europeni incep sa gandeasca asa. Iar declaratiile ambasadorului maghiar sunt peremptorii. Caci ambasadorii nu vorbesc „liber”, nu improvizeaza si nu fac judecati estetice. Faptul ca Mihaly Bayer a spus-o, are un motiv si un substrat. Parafrazand o reclama faimoasa: „Prietenii [R. Moldovei] stiu de ce!”. Mai mult. Daca urmarim declaratiile si eforturile din ultima vreme ale domnul Kalman Mizsei, reprezentantul UE pentru R. Moldova, vom sesiza ca ele sunt indreptate mai curand spre Est decat spre Vest, adica mai curand spre Transnistria, decat spre integrarea europeana. Domnii ambasadori Bayer si Mizsei vorbesc, practic, aceeasi limba (si) in discursul diplomatic relativ la R. Moldova. Vizitele dese ale celui din urma in Federatia Rusa - apropo, cel putin la fel de netrasparente precum cele ale oficialilor de la Chisinau la Moscova - risca sa il transforme pe domnul Kalman Mizsei, sustinatorul cel mai consecvent al „democratului” Evgheni Sevciuk, in reprezentant al UE pentru Transnistria, mai degraba decat pentru R. Moldova. Si sa confirme un adevar iritant: in ochii unor occidentali, mai importante sunt eforturile R. Moldova pentru solutionarea conflictului transnistrean, decat eforturile pentru integrarea europeana.
…go Est!
Sa fim bine intelesi. Problema reintegrarii teritoriale a R. Moldova este o tema legitima pentru orice presedinte si orice guvernare de la Chisinau, oricine ar fi acestia si de orice extractie. Nu aici este miza discutiei. Noutatea care se contureaza insa tot mai ferm in aceasta perioada este decuplarea „dosarului transnistrean” de „dosarul european”, decuplare care inseamna aducerea virulenta in prim-plan a primului, chiar in pofida celui de-al doilea. Nici macar aparentele nu mai sunt pastrate. Senzatia pe care nu poti sa o reprimi este ca cei trei ani de antrenament pentru integrare europeana au fost perceputi si mai sunt inca drept un joc, un experiment formal, care nu are in esenta importanta, nu produce consecinte, nu genereaza medaliati sau pedepsiti. Jocul a fost jucat, aplauzele nu au venit, dar acum e timpul sa ne ocupam de altceva. De aici abandonul sau aproape total. Toata energia, inclusiv cea discursiva, pare ca se indreapta acum spre Est.
Recentul interviu al presedintelui Vladimir Voronin din ziarul Kommersant este peremptoriu din acest punct de vedere. Desigur, un text intr-un ziar nu este un document oficial si nu garanteaza, in esenta, nimic. Dar arata o directie si o stare de spirit. Sa citim aceasta fraza: „in curand va veni si ziua cand va fi solutionat definitiv conflictul transnistrean, iar optimismul in acest sens se bazeaza pe relatiile speciale care s-au constituit intre Moldova si Rusia”. Dincolo de faptul ca ea nu spune nimic nou, caci aceste declaratii si sperante au mai fost exprimate de vocea cea mai inalta a Chisinaului, nu poti sa nu constati, posac, ca o fraza de tipul „in curand va veni si ziua cand ne vom integra in Uniunea Europeana, iar optimismul in acest sens se bazeaza pe relatiile speciale care s-au constituit intre Moldova si Bruxelles”, mai are de asteptat la Chisinau. Mai mult, parca nimeni nu se mai inghesuie sa o mai spuna…
Efectul bumerangului in politica din R. Moldova
Dincolo de toate aceste afirmatii si evolutii, lucrurile sunt departe de a fi limpezite in ceea ce priveste viitorul R. Moldova. Suntem inca la faza declaratiilor de presa, nu la nivelul documentelor puse pe masa. Din acest punct de vedere, parca nimic nu e nou sub soare.
Si totusi. Ideea ca problematica transnistreana devine ax fundamental deopotriva pentru politica interna si externa a Chisinaului genereaza cateva semne de intrebare si veritabile dileme pe care nimeni nu si le asuma, deocamdata. Sa le numim efectele de bumerang ale politicii din R. Moldova. In esenta sunt trei: cresterea ireversibila a aspiratiilor europene ale cetatenilor R. Moldova; adoptarea aproape in unanimitate a Legii din 22 iulie 2005; jocul la doua capete sau alegerile din 2009 ca test pentru europenizarea R. Moldova.
Sa le luam pe rand.
Cresterea aspiratiilor europene
Primul efect de bumerang la care vom putea asista este generat de cresterea constanta a apetitului european al populatiei R. Moldova, mai ales a generatiei tinere. La aceasta sporire substantiala si relativ brusca a contribuit, indiscutabil, asa-numita „revolutie oranj din mintea presedintelui Voronin”, dupa cum a numit-o presedintele Georgiei in vizita la Chisinau. Declaratiile pro Vest in conditiile unei sustineri masive si incontestabile de care se bucura atunci actualul presedinte au accelerat indiscutabil procesul deja in curs al orientarii europene a celor care traiesc aici. Atunci, presedintele Voronin a fost un catalizator indiscutabil – chiar daca nu a modificat radical opiniile - si acest fapt este meritul principal al reorientarii din 2005.
Dar aceasta schimbare ireversibila in mentalitatea cetatenilor survenita (si) atunci poate deveni astazi una dintre piedicile proiectului politic de fortare a solutionarii chestiunii transnistrene. Caci intrebarile nu vor putea fi evitate la nesfarsit. Cat din aspiratiile europene ale cetatenilor R. Moldova vor trebui sacrificate pentru acest proiect intempestiv al Chisinaului? Si nu vorbim aici de cei 1 miliard si jumatate de dolari datoria Transnistriei fata de concernul rusesc Gazprom, ce se sconteaza a fi preluati la datoria R. Moldova „ca pe o mostenire”. Vorbim aici despre intregul pachet de consecinte care vor aparea in ceea ce priveste statutul european al R. Moldova, despre aspiratiile europene care vor trebui amanate pentru alte si alte generatii. Cetatenii R. Moldova vor astazi prosperitatea europeana, care nu inseamna stric salariul incomparabil mai mare pe care il poti obtine acolo. Inseamna si valori, si o anumita stare de spirit, un sentiment al demnitatii pentru tine si copiii tai, un pasaport care iti permite sa circuli liber etc. Cetatenii R. Moldova nu se mai multumesc astazi, cel putin nu toti, cu o eventuala sansa de a lucra in santierele de la oraselul olimpic de la Soci si care, pana in 2014, se sconteaza sa absoarba forta de munca (180 000 de muncitori) din fostul URSS. R. Moldova va contribui si ea cu un procent semnificativ. Si unii vor pleca acolo, resemnati. Dar ce faci cu ceilalti? Mai pe scurt spus: cum vor reactiona cei care au luat drept bune declaratiile europene fara rest ale Chisinaului si au dezvoltat aspiratii in consecinta? Si nu putini dintre ei sunt dintre cei convinsi de insasi schimbarea subita de picior pe care presedintele Vladimir Voronin a facut-o in 2005…
O lege pentru (ne)linistea noastra
Al doilea efect de bumerang poate fi generat de existenta Legii privind principiile de baza ale statutului regiunii de Est a R. Moldova (Transnistria) din 22 iulie 2005. Legea a fost elaborata tehnic inclusiv de fostul consilier juridic al presedintelui, propusa si sustinuta de insusi Vladimir Voronin si adoptata aproape unanim de Parlament. Asta, chiar in conditiile in care unii reprezentanti occidentali nu priveau acest gest cu ochi buni si indemnau la retinere. Dar Legea exista. Si, in ciuda faptului ca se livreaza garantii peste garantii ca nimic din ceea ce se negociaza astazi nu iese din spiritul si litera ei, in realitate, aproape tot ceea ce se discuta si se invoca pentru negocieri, o face! De aici ideea ca Legea din 22 iulie 2005 se poate intoarce, ca un bumerang, in cei care au zamislit-o atunci cu entuziasm unanim si solemn. Mai exact, a unora dintre ei.
Daca eventualul „act de botez” al consfintirii juridice a reintegrarii teritoriale a R. Moldova se va baza pe incalcarea vadita a legislatiei R. Moldova, asta va spune mult, daca nu totul, despre viitoarea formatiune statala, indiferent ce va fi ea din punct de vedere administrativ.
Cine iese cu capul spart din jocul la doua capete
In al treilea rand, trebuie invocat aici statutul integrarii europene si al parcursului european al R. Moldova dupa o eventuala reintegrare a tarii.
Ideea exprimata nu o data, de la cel mai inalt nivel, legata de speranta ca in viitorul Parlament de la Chisinau din 2009 sa se regaseasca si deputati din Transnistria a generat firesti speculatii. Pentru ca, pe de-o parte, este clar ca acest proces se va petrece prin alegeri. Pe de alta, este neclar cum se va asigura legalitatea, transparenta si echidistanta acestui proces in eventualitatea extinderii lui dincolo de Nistru sau a aducerii alegatorilor cu pasapoarte ale R. Moldova dincoace. Chestiunea procesului electoral ca atare devine acum cruciala in perspectiva lui 2009. Si, pe cale de consecinta, chestiunea viitorului european al R. Moldova apare in prim -plan. Poate cea mai importanta declaratie politica facuta in acest an la Chisinau de un oficial european este declaratia comisarului european pentru relatii externe, Benita Ferrero-Waldner, care a declarat pe 15 februarie 2008 dupa o intrevedere cu presedintele Vladimir Voronin ca alegerile parlamentare din 2009 vor fi un eveniment cheie pentru aspiratiile europene ale R. Moldova: „pentru ca la Chisinau exista ambasadori ai UE si ai altor state occidentale care vor monitoriza cu atentie procesul electoral si alegerile propriu-zise. Iata de ce este absolut necesar ca acestea sa fie libere si corecte”. Pentru prima data un oficial de rang inalt european a spus asa ceva, iar declaratia a fost trecuta, practic, sub tacere. Va fi avand in minte doamna Ferrero-Waldner ideea participarii deputatilor din Transnistria in viitorul parlament de la Chisinau? Greu de spus. Daca da, atunci avertismentul comisarului european este dur si explicit. Daca nu, lucrurile sunt la fel de complicate. Caci intrebarea este urmatoare: in ideea ca se sconteaza cu adevarat captarea malului stang al Nistrului in alegerile din 2009, intr-o forma sau alta, cum vor reusi autoritatile de la Chisinau sa risipeasca dilemele Bruxellesului fata de alegeri in conditiile in care acestea exista chiar si fara implicarea malului stang?
Grea dilema. Practic, insurmontabila. Caci ce se joaca aici este viitorul european al R. Moldova, cel putin pe termen scurt si mediu. Jocul la doua capete al Chisinaului se poate intoarce acum impotriva lui. Daca avertismentul comisarului european este real, si nu avem nici un motiv sa credem contrariul, atunci alegerile din 2009 devin test major pentru continuarea parteneriatului UE - R. Moldova. Si daca Chisinaul cade la acest test, asta inseamna ca va oferi celor mai sceptici de la Bruxelles munitia necesara pentru a scoate R. Moldova, pe termen nelimitat, de pe foaia de parcurs a unei posibile viitoare integrari.

Dan DUNGACIU, Flux

Valeriu Gafencu s-a nascut la 24 ianuarie 1921, in comuna Sangerei, din apropierea orasului Balti. Tatal sau, Vasile Gafencu, a fost membru al Sfatului Tarii care, la 27 martie, a votat unirea Basarabiei cu Romania. Fondurile obtinute din vanzarea acestei carti vor fi donate Schitului „Inaltarea Sfintei Cruci” din Aiud. Acolo, la marginea orasului, in Rapa Robilor, au fost aruncate in gropi comune trupurile celor martirizati pentru Hristos in inchisoarea Aiudului. Dupa traditia primelor secole crestine, pe osemintele lor se va ridica o biserica spre vesnica lor pomenire. Reproducem mai jos cateva fragmente din prefata la aceasta carte, semnata de Inalt Prea Sfintitul Andrei, Arhiepiscop al Albei Iuliei, si din primul capitol al cartii semnate de monahul Moise.
„Ne laudam si in suferinte” (Romani 5, 3)
Parintele Moise de la Manastirea Oasa are mare evlavie fata de cei care au suferit in temnitele comuniste marturisindu-L pe Hristos. Aceasta evlavie, secondata de ravna cercetarii, 1-a determinat sa bata tara in lung si in lat pentru a strange documente si marturii de la oamenii care au trecut prin iadul incarcerarii si inca mai traiesc, alcatuind lucrarea de fata si alta care va urma, oferindu-ne noua posibilitatea de a afla lucruri cutremuratoare dintr-o perioada trista prin care a trecut Romania.
Aici, aproape de noi, este Aiudul, cu teribila-i inchisoare si cu monumentul dedicat celor care au patimit. Daca avem convingere crestina, vom spune dimpreuna cu Sfantul Apostol Pavel: „ne laudam si in suferinte, bine stiind ca suferinta aduce rabdare, si rabdarea incercare, si incercarea nadejde’’ (Romani 5, 3).
Unul dintre cei care au gandit asa si care a suferit marturisindu-L pe Hristos a fost Valeriu Gafencu. Pentru el era limpede cuvantul Mantuitorului: „Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri”(Matei 10, 32).
Este de remarcat ca Parintele Moise a reusit sa scoata in evidenta faptul ca efectiv Valeriu Gafencu a reusit sa se delimiteze de orice ideologie si atitudine partizana, actionand, pur si simplu, ca un sincer ucenic al lui Hristos. (…) El a ajuns sa se detaseze atat de mult de toate, incat si unii dintre cei de dreapta il socoteau un exagerat si mistic. Asa se face ca parintele Nicolae Steinhardt, evreu de obarsie, il supranumeste „Sfantul inchisorilor”.
Cartea aceasta ne ofera noua, celor obisnuiti cu o viata comoda, prilejul de a medita la jertfa, la suferinta si la cruce. Nimic nu se poate realiza fara efort, fara jertfa. Tendinta omului contemporan, spune Paisie Aghioritul, este de a dobandi totul fara jertfa. Elevii si studentii ar vrea sa ia note mari fara sa invete; oamenii maturi ar vrea sa castige mult fara sa munceasca; iar noi, toti crestinii, am vrea sa ne mantuim fara sa ne nevoim. Lucruri absolut imposibile.
Apoi cartea este un memento. O aducere aminte de vremurile teribile cand statul comunist, folosindu-se de institutii draconice, i-a chinuit pe cei mai buni dintre noi.
Felicitandu-l pe Parintele Moise, care este un om tanar, care n-a trait in acele timpuri, voi cita un alt verset din Sfantul Pavel, din care reiese rostul pragmatic al cartii acesteia ce ne aduce aminte de suferintele unor oameni deosebiti: „priviti cu luare aminte cum si-au incheiat viata si urmati-le credinta” (Evrei 13,7)
 ANDREI, Arhiepiscop al Alba Iuliei
 
“Dara si dintre rumani multi sunt sfinti...”
 Neamului romanesc - asezat, dupa spusa cronicarului, „in calea tuturor rautatilor” - i-a fost randuit sa treaca prin multe incercari. Ultima a fost cea mai grea: tavalugul comunist. Aceasta ideologie demonica, nimic altceva decat religia satanei pe pamant - cum o numea cineva trecut prin temnitele comuniste - a facut si la noi sute de mii de victime. N-a reusit insa sa-i franga pe cei care, nevoind sa-si piarda sufletul, s-au legat cu toata fiinta de Hristos. Cu pretul unor suferinte cumplite au rezistat, dobandind prin moarte cununa sfinteniei.
„Comunismul a umplut cerul de sfinti”, spunea parintele Arsenie Papacioc. Daca ar fi sa cunoasca cineva pe toti din neamul nostru care au trecut pragul sfinteniei in prigoana comunista, ar veni la cuvintele rostite in veacul al XVII-lea de Sfantul Mitropolit Dosoftei al Moldovei: „dara si dintre rumani multi sunt sfinti... dara nu s-au cautat”.
Nu numai prima, ci si a doua parte a cuvintelor Sfantului Mitropolit, acest „dara nu s-au cautat”, se adevereste si in zilele noastre. In general se stie prea putin despre viata duhovniceasca si chipurile de marturisitori ai temnitelor comuniste. E drept ca pana la caderea comunismului era cu neputinta sa aflam ceva, iar dupa 1990 marturiile supravietuitorilor nu s-au aflat totdeauna la indemana celor interesati. Dar dincolo de aceste cauze obiective, ignorarea aproape cu desavarsire a spiritualitatii inchisorilor - moment plin de semnificatii al Ortodoxiei noastre romanesti - are o radacina mult mai adanca: lipsa de interes a romanilor fata de marturiile propriului trecut. Parca mai lesne si cu mai multa ravna privim spre cele petrecute prin alte parti decat la marturiile de sfintenie de la noi. In acest narav al romanilor se afla, dupa cat se pare, cauza acelui „dara nu s-au cautat” al Sfantului Mitropolit.
Cu toate acestea, nu mic ar fi folosul celui care s-ar apleca asupra unora din marturiile celor trecuti prin inchisori. Ar gasi numeroase pagini in care sunt evocate persoane, intamplari, atitudini, cuvinte cu nimic mai prejos celor de prin vechi paterice sau vieti de sfinti.
Printre chipurile de marturisitori ar intalni un nume pe care toti il pomenesc cu evlavie, socotindu-1 sfant: Valeriu Gafencu. Numit in mod inspirat de parintele Nicolae Steinhardt „sfantul inchisorilor”, Valeriu Gafencu a fost una din cele mai impresionante figuri care s-a inaltat la o admirabila traire duhovniceasca in conditiile vietii de temnita. Prin dragostea sa jertfelnica izvorata dintr-o desavarsita inchinare a vietii lui Hristos, a ramas zugravit in cele mai luminoase culori in inimile celor care l-au cunoscut. Parintele Gheorghe Calciu spunea: „nu am nici o indoiala ca este sfant; a trait cuvantul lui Dumnezeu la o inaltime de neinteles pentru noi”. Alt tovaras de suferinta, parintele Constantin Voicescu, era incredintat ca „mai devreme sau mai tarziu, Biserica Ortodoxa il va canoniza”.
Cu toate ca Valeriu Gafencu este adesea amintit in marturiile publicate de cei trecuti prin inchisori, cu toate ca despre el au aparut articole in presa, si s-a facut chiar un documentar de televiziune, fiind - ca sa folosim un termen la moda - cel mai „mediatizat” dintre traitorii temnitelor comuniste, totusi viata lui este mult prea putin cunoscuta in randul credinciosilor.
Folosind tot ceea ce s-a publicat, alaturand unele marturii inedite, in cele ce urmeaza vom pune in fata cititorului crampeiele adunate despre viata, trairea si gandirea acestui sfant al veacului XX.
„Mi-e asa de dor de Targu-Ocna!”
Vom incepe prin a spune cateva lucruri despre familia si viata sa dinainte de arestare. Vom trece apoi la marturiile privind perioada cat a stat inchis la Aiud (1942-1948). Aici, Valeriu si alti cativa detinuti se vor strange in jurul avocatilor Traian Trifan si Traian Marian. Grupul acesta din care facea parte si tanarul, pe atunci, Anghel Papacioc - arhimandritul Arsenie de astazi - avea in centrul preocuparilor trairea crestina in duh filocalic. Atmosfera spirituala de la Aiud va avea un rol important in formarea duhovniceasca a lui Valeriu. Aici va trai un moment de iluminare, ajungand, prin harul lui Dumnezeu, sa-si vada pacatele. Lucrarea de pocainta inceputa acum va rodi o stare de fericire sufleteasca care il va insoti in toate incercarile. Dupa Aiud urmeaza inchisoarea Pitesti (1948-1949), apoi, dupa cateva luni la Vacaresti, inchisoarea sanatoriu de la Targu-Ocna (1950-1952). Intr-o stare avansata de tuberculoza, tintuit la pat, Valeriu va fi la Targu-Ocna limanul la care toti vor gasi mangaiere si intarire. Intoarcerea la Dumnezeu a unor detinuti atei, dejucarea intentiilor de asa-zisa „reeducare” prin tortura, dragostea deosebita dintre detinuti, spiritul de jertfa in folosul celor mai bolnavi, toate se lucreaza prin influenta lui Gafencu. Prezenta sa plina de har va crea o atmosfera duhovniceasca unica in istoria gulagului comunist. „Mi-e asa de dor de Targu-Ocna!” va spune mai tarziu cineva trecut pe acolo.
Cunoscandu-si dinainte ziua trecerii la Domnul, Valeriu se va afla in momentul mortii intr-o asa stare de har, incat prietenul sau Ion Ianolide, care i-a fost atunci alaturi, va marturisi mai tarziu: „in vesnicie nu-mi doresc o stare mai inalta decat aceea, caci atunci eram plin, deplin fericit”.
„Un om, ca si un popor, atata pretuieste, cat a inteles din Evanghelie si cat poate sa urmeze invataturii lui Iisus”
Fragmente din scrisorile trimise familiei, cateva poezii, un indreptar de spovedanie intocmit in inchisoare, marturii ale unor minuni traite in preajma sa, gandurile sale despre rosturile crestinismului astazi si lamurirea unor aspecte ale trecutului sau legionar vin sa completeze ca un mozaic, chipul plin de sfintenie al marturisitorului lui Hristos Valeriu Gafencu. Toate acestea nu sunt insa decat niste umile semne ale unei vieti duhovnicesti de care nu se poate da marturie prin cuvant, mai ales ca - dupa cum spunea un tovaras de suferinta - „ceea ce a facut si ceea ce a trait Valeriu de-a lungul anilor de detentie pentru fiecare suflet cu care a venit in contact, e greu de imaginat, necum de exprimat in cuvinte”.
„Un om, ca si un popor, atata pretuieste, cat a inteles din Evanghelie si cat poate sa urmeze invataturii lui Iisus”, spunea savantul Simion Mehedinti. Oamenii prin care Duhul Sfant lucra cu putere, precum Valeriu Gafencu si alti marturisitori ai temnitelor, vrednici de toata pretuirea, isi asteapta locul in calendar, fiind cele mai sigure modele pentru noi in vremurile acestea dominate de confuzii. Viata lor merita cunoscuta, nu pentru slava lor pamanteasca, ci „ca oamenii din zilele noastre innegurate de atatea rataciri, urmari ale indepartarii de Dumnezeu, sa stie ca au existat in veacul al XX-lea asemenea alesi care s-au ridicat la puterea de credinta si de jertfa a primilor martiri crestini”.
Parintele Moise

In numai un an, cei 791 de cetateni romani care locuiau legal in Asturia la finele anului 2006, au devenit de cinci ori mai multi. Potrivit Observatorului Permanent al Imigratiei, la data de 31 decembrie 2007, in datele sale statistice sunt inregistrati 4.457 de romani. Dar acesta nu este un fenomen izolat. Aceeasi tendinta de crestere a comunitatii romanesti s-a inregistrat si in restul Spaniei. In aceeasi perioada (finele lui 2006 – finele lui 2007) au fost inregistrate 392.564 de autorizatii de rezidenta acordate cetatenilor romani in intreaga tara, mai mult de o treime din totalul de 957.000 de straini regularizati in Spania in cursul ultimului an.

Limuzina - cu cat mai lunga, cu atat mai bine - a devenit un accesoriu nelipsit al unei nunti romanesti din Spania. Lincoln, Cadillac sau Hummer sunt doar cateva dintre modelele solicitate. In Castellon, jumatate din clientii unei firme de profil sunt romani. Intuind succesul afacerii in Castellon, doi  spanioli au deschis in 2007 o firma de inchiriere de limuzine. Cei mai multi clienti sunt romani. "Am participat la 56 de nunti romanesti, ceea ce reprezinta mai mult de jumatate din contractele de pana acum", afirma Miguel Espalda, unul dintre patronii firmei Limusinas Castellon. Limuzina Lincoln, lunga de noua metri, se inchiriaza pentru trei-patru ore, cu 600 de euro. Masina este decorata de firma, iar soferul este intotdeauna "la patru ace". In limuzina, clientii gasesc sampanie, un minibar, televizor si piscoturi. Dupa cununia religioasa, mirii pasesc pe covorul rosu asternut de sofer, iar apoi sunt condusi la restaurant.
Gabriel Bora (31 de ani), din Buzau, a inceput sa lucreze ca sofer in 2005, la compania ExpoLimusina din Sevilla. Clientii achita intre 500 si 700 de euro pentru inchirierea unei limuzine timp de doua-trei ore. Modelul preferat, Cadillacul lung de noua metri, este pavat cu marmura, dotat cu oglinzi si prevazut cu lumina difuza.  "Am fost la o nunta in care cei doi miri erau gay, iar la primarie am fost asediat de reporterii televiziunilor locale", isi aminteste Gabi. Romanul povesteste ca, adesea, este solicitat pentru petreceri ale burlacilor, iar el devine "complice" la adevarate scenarii: limuzina se strica, soferul merge la un atelier auto, apare un "politist" care cere invitatilor sa se identifice si totul se incheie cu un spectacol de striptease in interiorul automobilului de lux.

Balul Primaverii va avea loc vineri, 28 martie, intre orele 19.00 si 21.00, Londra, in 1 Belgrave Square. Romanii interesati sa participe la eveniment pot scrie la adresa de mail bookings@romanianculturalcentre.org.uk sau pot suna la numarul de telefon 020 7439 4052, ext. 108. Rezrevarile se pot face numai pana la data de 21 martie, iar intrarea se face numai pe baza de rezervare. Dress code-ul pentru aceasta petrecere este “casual but smart”, iar cei care vor fi prezenti sunt rugati sa se imbrace in culorile rosu si/sau alb, sau in haine traditionale romanesti. Bineinteles, petrecerea nu va fi romaneasca 100% daca nu ar fi si mancare si bautura traditionale romanesti.

Spectacolul “Compte a rebours”, tradus din limba romana de Mirella Patureau, se va juca luni, 31 martie, de la ora 19.30, la Casa Europei si Orientului, Centrul Cultural pentru Europa de Est si Asia Centrala, din Lyon. Piesa este pusa in scena de Sylvie Haggai, asistata de Sabrina Amghar, si ii are in distributie pe Patrick Alaguerateguy, Francoise Gazio, Jenny Lepage si Marc Segala.

{mosimage}Vinerea trecuta la Centre Bell din Montreal, campionul mondial al supermijlociilor din versiunea IBF si-a pus centura in joc, pentru prima data de la cucerirea ei in 19 octombrie 2007, informeaza publicatia Pagini Romanesti, reluata de Romanian Global News.

Adversarul, un fost campion mondial la o categorie mai mica in urma cu vreo noua ani si aflat acum in pragul "pensionarii" din box (37 ani), nu i-a produs deloc emotii campionului nostru. Bun de gura, cum trebuie sa fie orice boxeur la conferintele de presa dinaintea meciului ca sa atate publicul, Joppy a amenintat, s-a laudat, derutandu-i pe naivii spectatori romani care au luat vorbele lui drept o lipsa de fair-play si l-au huiduit copios! Dar in ring, lucrurile au stat altfel decat la conferinta de presa. William Joppy s-a rugat inaintea meciului, s-a inchinat la inceputul fiecarei reprize si a incercat, cateodata, cand nu a tinut sau obstructionat (a primit si un avertisment) sa loveasca. Lucian insa si-a vazut de treaba si i-a servit o adevarata corectie. Mai inalt cu 12 cm, l-a tinut tot timpul la distanta pe boxerul american, aplicandu-i cunoscutele serii de lovituri variate la corp si figura. Meciul s-a sfarsit in repriza 10 prin KO tehnic Joppy facand cunostinta cu podeaua de trei ori, in urma loviturilor lui Lucian. Dupa acest meci, Lucian a ajuns la 22 de victorii dintre care 18 prin KO, fapt ce i-a dat si numele de Mr. Ko! Dupa cate am aflat urmatorul meci a lui Lucian va fi in luna mai tot la Montreal. Cei aproape 14.000 de spectatori, printre ei multi romani cu nelipsitele steaAguri tricolore, l-au ovationat indelung pe Lucian pentru spectacolul oferit in ring. Atmosfera a fost ca de obicei magnifica, efectele muzicale si jocurile de lumini, dansatoarele, prezentarile boxerilor, intonarea imnurilor nationale ale Statelor Unite, Romaniei si Canadei, toate au creat o ambianta specifica marilor spectacole. In programul galei, au mai figurat Ion Ionut (Jo Jo Dan) si Victor Lupo. Acestia au confirmat clasa boxerilor romani, Ionut castigand prin KO in repriza a treia, iar Victor, in cea de a noua. Invinsii lor au fost Jose Leonardo Corona (Mexic) si Leonardo Rojas (Peru). Al patrulea boxer roman legitimat la Interbox, semigreul Adrian Diaconu, a fost prezent la gala, aproape de coltul ringului incurajandu-l pe Lucian.