Alegeţi rezoluţia ecranului: Ajustare automată 800x600 1024x768
Zinaida Grecianai propusa de Voronin pentru functia de premier al BasarabieiPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :432
Thursday, 20 March 2008
{mosimage}Presedintele basarabean Vladimir Voronin a demarat astazi cu grupurile parlamentare consultarile privind desemnarea Zinaidei Grecianai in functia de premier, transmite Romanian Global News. Potrivit agentiei Flux, Zinaida Grecianai a detinut pana in prezent functia de prim-vicepremier in cadrul Guvernului Tarlev II, fiind desemnata in acest post la 10 octombrie 2005, pin decret prezidential.
Candidatul la functia de premier s-a nascut pe data de 7 februarie 1956, in regiunea Tomsk, Federatia Rusa. Parintii ei provin din satul Cotiujeni, raionul Briceni. Ei au fost deportati de catre regimul comunist din Basarabia in lagarul din regiunea Tomsk (Siberia). Zinaida Grecianai a absolvit Colegiul financiar-economic din Chisinau si Universitatea de Stat din Chisinau, specializarea economie si finante. Dupa absolvirea colegiului, in perioada 1974-1991, a lucrat in cadrul Directiei financiare Briceni, in functia de contabil superior, inspector superior, inspector-revizor superior, dupa care sef al Sectiei bugetare. Din anul 1991 si pana in anul 1994 este sef al Sectiei bugetare – adjunct al sefului Directiei economico-financiare Briceni, vicepresedinte-interimar al Comitetului executiv al raionului Briceni, sef-interimar al Directiei raionale financiar-economice. Din anul 1994, lucreaza in cadrul Ministerului Finantelor, in calitate de sef adjunct al Directiei generale pentru elaborarea si analiza bugetului si sef al Sectiei bugetelor locale a Departamentului bugetului (1994-1996). Ulterior, a detinut functia de sef al Directiei generale pentru elaborarea si sinteza bugetului si director al Departamentului bugetului (1996-2000). Zinaida Greceanai este membru al Partidului Comunistilor de la Chisinau. In anul 2000, a fost numita in functia de viceministru al Finantelor, iar in anul 2001 devine prim-viceministru al Finantelor. Pe data de 8 februarie 2002, prin decret prezidential, este desemnata in functia de ministru-interimar al Finantelor, iar la 26 februarie 2002 devine ministru al Finantelor. In baza votului de incredere acordat de Parlament, prin decret prezidential, la 19 aprilie 2005 este desemnata in functia de ministru al Finantelor in Guvernul Tarlev II. A candidat in calitate de reprezentant al Partidului Comunistilor la functia de primar general al municipiului Chisinau, la alegerile municipale anticipate din 10 iulie si 24 iulie 2005. La 10 iulie 2005, Zinaida Greceanai a fost sustinuta de 78.018 alegatori (reprezentand 50,15 la suta din populatia cu drept de vot). La alegerile din 24 iulie 2005, 87,7 la suta dintre alegatori (96.000) au votat pentru Zinaida Greceanai, in conditiile boicotarii alegerilor de catre multe forte politice. Zinaida Greceanai cunoaste limbile rusa si „moldoveneasca”. Este casatorita si mama a doi copii.
 
S-a infiintat politia maghiara in centrul Romaniei. Ce urmeaza?PDF Print E-mail
Sfantu Gheorghe, Romania /Romanian Global News
Accesari :533
Thursday, 20 March 2008
{mosimage}Stupefiant! Masinile Politiei Comunitare din Sfantu Gheorghe sunt inscriptionate in limba maghiara, transmite Romanian Global News citand blogul lui Dan Tanasa. Loganul prezentat in fotografia de alaturi are pe capota scris mare "Politia Comunitara" in limba maghiara iar pe lateral, mai mic, in limba romana.

De asemenea, pe capota, pe langa denumirea institutiei in limba maghiara mai sta la loc de cinste si stema orasului Sfantu Gheorghe, contestata de comunitatea romanilor din oras si care este aproape identica cu cea din timpul Imperiului Austro-Ungar. Politia Comunitara este subordonata Consiliului Local Sfantu Gheorghe si este formata din corpul fostilor gardieni publici. Se pare ca nici un roman nu este angajat al Politiei Comunitare Sfantu Gheorghe, acest fapt confirma inca o data starea crtica in care se afla romanili din Covasna si Harghita. In Sfantu Gheorghe, locuiesc peste 15 mii de romani care se simt terorizati in fiecare zi, in propria lor tara.

 
27 martie sarbatorit de studentii basarabeni la BucurestiPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania / Romanian Global News
Accesari :493
Thursday, 20 March 2008
{mosimage}Pornind de la premisa ca statul roman promoveaza si incurajeaza pastrarea identitatii romanesti in randul comunitatilor de romani aflate in imediata vecinatate a Romaniei, noi, studentii si elevii originari din Basarabia, membri ai Organizatiei Studentilor Basarabeni din Bucuresti dorim sa aniversam printr-un amplu program cultural - 90 de ani de la Unirea Basarabiei cu Romania., transmite Romanian Global News.

Prin acest proiect cultural, dorim sa aducem un pios omagiu tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui deziderat national si sa marcam printr-un program cultural inedit aceasta data aniversara. Vom aniversa 90 de ani de la proclamarea Unirii Basarabiei cu Romania prin organizarea unor actiuni culturale in zona Piata Universitatii din Bucuresti.
Participantii la actiunile desfasurate in data de 27 martie, in Piata Universitatii din Bucuresti, sunt etnici romani originari din Basarabia, Ucraina, Serbia, Bulgaria studenti in cadrul universitatilor din Bucuresti, precum si membri ai organizatiilor studentesti din Romania. De asemenea, la evenimentele  organizate in cadrul programului sunt invitati Presedintele Romaniei, Primarul General al Municipiului Bucuresti, fostii detinuti politici Alexandru Lesco si Tudor Petrov-Popa, precum si alte personalitati de cultura din Romania si de la Chisinau. Prin aceste actiuni, ne propunem de asemenea sa transmitem un mesaj de solidaritate fata de romanii din Republica Moldova si sa promovam cultura basarabeana in Romania. In data de 27 martie OSBB va organiza in colaborare cu ARCUB si Fundatia pentru Romania, o serie de activitati culturale dedicate aniversarii a 90 de ani de la Unire. In dimineata zilei de 27 martie a.c. 200 de studenti basarabeni vor depune coroane de flori la mormantul membrilor Sfatului Tarii la manastirea Cernica. In cursul zilei, la ora 14:00, va fi organizata o dezbatere despre semnificatia evenimentului, unde va fi proiectat un film realizat cu prilejul aniversarii. In seara aceleasi zile va fi organizat un concert intitulat „Bucuresti si Chisinau impreuna in Europa” unde va canta Orchestra de muzica populara Lautarii impreuna cu maestrul Nicolae Botgros, Nenita Cvartet, Grupul Transbalkanica si formatia Zdob si Zdub. La eveniment vor participa toti cei interesati precum si aproximativ 5000 de studenti invitati de catre Organizatia Studentilor Basarabeni din Bucuresti. Va asteptam alaturi de noi pentru a ne bucura impreuna de Ziua Unirii Basarabiei, se arata in comunicatul trimis pe adresa redactiei.

 

 
Distinctia orasului Jula pentru o profesoara romancaPDF Print E-mail
Jula, Ungaria/ Romanian Global News
Accesari :345
Thursday, 20 March 2008
{mosimage}Sambata, 15 martie, in cadrul festivitatilor ocazionate de sarbatoarea nationala a Ungariei, la  Primaria orasului Jula s-au inmanat, intr-un cadru festiv, distinctii de onoare pentru cateva personalitati de seama. Printre acestea s-a numarat si o romanca, transimte Romanian Global News. Elena Gal Condoros, directoarea adjuncta a Liceului „Nicolae Balcescu” din oras, pentru cele peste trei decenii de activitate depusa in  invatamant, ca professor de specialitate (biologie si chimie). Pentru aceasta distinctie, doamna Condoros a fost propusa de conducerea liceului Balcescu. Distinctia a fost inmanata de primar dr. Perjési Klára.
 
La Jula contestatia ATRU a fost refuzataPDF Print E-mail
Jula, Ungaria/Romanian Global News
Accesari :321
Thursday, 20 March 2008
{mosimage}Autoguvernarea pe Tara a Romanilor din Ungaria a inaintat, pe 11 februarie, o plangere la Oficiul Administratiei Publice din Judeþul Bichis, acuzand Consiliul Orasenesc din Jula cã nu a procedat legal atunci cand a amanat decizia de a ceda dreptul de tutelar Autoguvernarii pe Tara, transmite Romanian Global News citand Foaia Romaneasca.

In sedinta sa din 31 ianuarie a.c., Consiliul Orasenesc a luat o hotarare in care declara ca recunoas- te dreptul Autoguvernarii peTara de a prelua administrarea liceului, Scolii generale si a caminului romanesc, dar reprezentanta romaneasca n-a anexat parerea consiliului parintilor si a elevilor. Ba mai mult, acestora nici nu le-au fost asigurate 30 de zile pentru a-si formula o parere. La toate astea, consilierii locali au mai adaugat ca in randul parintilor s-a creat o tensiune, care poate adduce injurii interesului elevilor. Luand in considerare aceste circumstante, Consiliul Local a amanat decizia de a ceda dreptul de tutelar. Ca raspuns, Autoguvernarea pe Tara a formulat o nota si la 11 februarie a trimis-o  oficiului Administraþiei Publice din Judeþul Bichis. In aceasta  contesta egalitatea hotararii luata de Consiliul Local, motivand in felul urmator: comportamentul comisiei parinþilor si al comisiei elevilor este contrar cu Legea pentru Minoritati, pentru ca acestia au refuzat, din diferite motive, pronuntarea unei pareri. In opinia Oficiului Administratiei Publice, consiliul orasenesc nu incalca legea prin hotararea sa. Consilierii locali au avut dreptate cand s-au referit la lipsa parerii comisiei parintilor si a comisiei elevilor. Conform Legii pentru Minoritati, parerea acestora trebuie anexata in mod obligatoriu, isi motiveaza opinia Oficiul Administratiei Publice, care mai adauga, ca elevii si parintii nu si-au dat opinia pentru ca, nici pana acum, nu au primit nici un material in scris, referitor la conceptia didactica si financiara a Autoguvernarii pe Tara. In acelasi timp, parintii si elevii au dreptul de acces la toate informatiile necesare pentru a-si formula o parere, se arata in documentul intocmit de Oficiul Administratiei Publice.

 

 

 

 

 

 

 

 
Francofonia romaneasca la LuxemburgPDF Print E-mail
Luxemburg, Luxemburg / Romanian Global News
Accesari :339
Thursday, 20 March 2008
{mosimage}Pentru a celebra Ziua internationala a Francofoniei, Ambasada Romaniei la Luxemburg si Biblioteca Nationala din Luxemburg organiozeaza conferinta „Francofonia romaneasca” tinuta de doamna Irina Badescu, profesor la departamentul de limba si literatura franceza al Universitatii din Bucuresti, transmite Romanian Global News. Conferinta va avea loc la Biblioteca nationala, Salle des Arts (etajul 1). Intrarea se face prin rue Notre-Dame. Conferinta este plasata sub inaltul patronaj al Ambasadorului Romaniei, ES domnul Vlad Alexandrescu si al doamnei Octavie Modert, secretar de stat pentru cultura, invatamant superior si cercetare din Marele Ducat de Luxemburg. Conferinta este realizata in colaborare cu Centrul de studii si cercetare franceze si francofone in literatura si lingvistica (CERFULL) din Luxemburg.
 
Ungaria nu mai este preferata de muncitorii romaniPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania /Romanian Global News
Accesari :373
Thursday, 20 March 2008
{mosimage}Numarul romanilor care au dorit sa lucreze in Ungaria, anul trecut, a scazut semnificativ, comparativ cu anul 2006, titreaza Foaia Romaneasca reluata de Romanian Global News.

Pe parcursul anului 2007 au fost acordate strainilor putin peste 37.500 de permise de munca, cu aproape 15.000 mai putine decat in anul anterior, transmite Radio Romania Actualitati. La sfarsitul anului trecut, aproximativ 21.000 de romani aveau permis de munca valabil in Ungaria, cu peste 8.000 mai putini decat in 2006. Cetatenii romani care au lucrat in perioadele anterioare in Ungaria si-au desfasurat activitatea, de regula, in domenii precum cel al constructiilor, agriculturii sau al serviciilor.

 

 
Romani in tara - min(ci)unilorPDF Print E-mail
Jula, Ungaria/ Romanian Global News
Accesari :455
Thursday, 20 March 2008
{mosimage}Cand vorbesti in Ungaria despre minciuna, gandul te duce prima data la acea declaratie de acum doi ani a premierului actual, cand acesta a recunoscut ca partidul de guvernare si-a mintit alegatorii, prezentand o situatie falsa, imbunatatita a situatiei in care se afla tara.

De parca  nimeni pana la el si dupa el n-ar fi mintit in tara asta. Deja de 15 ani exista in Ungaria o lege, Legea Minoritatilor, pe care am putea-o numi si o lege-minune, daca ne-am lua dupa mintea acelor politicieni unguri, care se lauda cu ea pana si in Bruxelles. Insa daca privim realitatea si experientele de pe urma punerii ei in practica, aceasta se poate numi mai degraba o legeminciuna. Cativa lideri de opinie ai minoritatilor si-au dat deja seama ca politica minoritara a Ungariei, prin aceasta lege din 1993, duce spre disparitia, spre asimilarea totala a ultimilor romani, slovaci, sarbi si altii, ca aceasta lege asigura doar prezentarea unei vitrine false catre tarile vecine si catre Europa. Bineinteles, toti acei „ganditori” ai minoritatilor care au criticat si numai in soapta aceasta lege si sistemul de autoguvernari minoritare, au fost scosi din toate forurile de reprezentanta, precum si din cercurile mai inalte unde se dezbat probleme ale  nationalitatilor. E suficient sa privim cine face parte din asa-numita a doua masa rotunda a minoritatilor, infiintata de curand de ombudsman: presedintii autoguvernarilor pe
tara. Sau cine sunt cei care decid despre concursuri si bani in Fundatia Publica pentru Minoritati: reprezentantii autoguvernarilor pe tara. Deci, sa te fereasca Dumnezeu
sa nu fii in relatie buna cu autoguvernarea pe tara (si asta este valabil pentru toate minoritatile), ti-ai taiat toate sansele sa obtii bani pentru un curs de limba sau pentru o manifestare culturala. In acelasi timp, insa, nu intereseaza absolut pe nimeni ca in autoguvernarile romane
sti infloreste etnobusiness-ul si ca in randurile Autoguvernarii pe Tara a Romanilor se gasesc si persoane care nu apartin comunitatii noastre, astfel ea devenind nereprezentativa.
Ultimul caz de opunere a unei institutii romanesti fata de vointa Autoguvernarii pe Tara a fost cel al Liceului si  scolii generale romanesti din Jula. Legea pentru Minoritati asigura dreptul autoguvernarilor pe tara de a prelua administrarea institutiilor minoritare. Este doar o singura
conditie: la dosarul de cerere adresat primariei trebuie sa se ataseze si opinia scrisa a comitetului parintilor si a comitetului elevilor. De fapt, este vorba despre opinie, si nu despre acord. Deci, si parerea negativa este o parere. Norocul romanilor in cazul scolii din Jula a fost ca ATRU nu a respectat niste termeni legali. si cu asta a fost de acord si Oficiul de Administratie, care a refuzat
zilele trecute contestatia inaintata de ATRU, referitoare la decizia primariei din Jula care nu a predat administrarea scolii romanesti. Conducerea ATRU, insa, care tine mortis la scoala din Jula, nu a depus armele, ci isi cauta interesul in alta departe. Acum asteapta ajutor din partea
ombudsmanului. In Ungaria, singura scoala romaneasca unde numarul copiilor creste semnificativ an de an este cea din Jula. Efectivul liceenilor, in ultimii 10–15 ani, s-a dublat. scoala nu are probleme financiare deosebite. Deci, nu este nevoie de ajutorul ATRU ca s-o salveze de la desfiintare, pentru ca astfel de pericol nu exista. Ar fi nevoie de ajutor in alta parte, dar de asta ATRU nu vrea sa ia cunos- tinta. Cu acele scoli mici, care se zbat de ani de zile pentru supravietuire, pentru fiecare copil in parte, nu te poti fali. Conducerea ATRU a demonstrat din nou ca rolul ei nu este sa apere interesele romanilor de pe aceste meleaguri sau sa lupte pentru supravietuirea limbii si culturii romane, ci sa serveasca interesele politice ascunse ale Ungariei.

Eva Iova, Foaia Romaneasca

 
Goodbye, mister Tarlev!PDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/ Romanian Global News
Accesari :460
Thursday, 20 March 2008
{mosimage}Demisia premierului moldovean Vasile Tarlev este inceputul sfarsitului pentru comunistii basarabeni, considera editorialistul Claudiu Padureanu in materialul publicat in Presa.md, citata de Romanian Global News. In aripa dura a Partidului Comunist a aparut o fractura. Presedintele Vladimir Voronin a inceput sa se debaraseze de cei care ar putea sa ii ameninte pozitiile. Premierul Tarlev stia prea multe si avea o putere prea mare. Pe de alta parte, demisia premierului moldovean inseamna recunoasterea esecului politicii comuniste in Basarabia. Basarabia este cea mai saraca tara din Europa, iar acest lucru arata ca domnul Vasile Tarlev a fost un administrator extrem de prost. Acum, a venit randul lui Marian Lupu. Acesta este urmatoarea tinta de pe lista lui Voronin, pentru ca este singura persoana capabila sa castige imediat controlul asupra Puterii din Basarabia. Numai ca Lupu este un bolovan greu de digerat pentru Vladimir Voronin. Oricum, demisia lui Vasile Tarlev este un semnal puternic pentru acei comunisti care vor sa renunte la marxism pentru social-democratie. Ei sunt gata sa parcurga, in Basarabia, drumul pe care l-a facut ideologul social-democratiei, Bernstein, de la socialismul revolutionar la cel reformist.
 
Regiunea transnistreana se goleste de populatiePDF Print E-mail
Tiraspol, Basarabia/ Romanian Global News
Accesari :503
Thursday, 20 March 2008
{mosimage}Federatia sindicatelor din regiunea transnistreana constata scaderea continua a nivelului de trai al populatiei, transmite Unimedia citata de Romanian Global News.

Organizatiile sindicale primare au loc adunari la care colectivele de munca scriu adresari catre liderul de la Tiraspol, Igor Smirnov, si catre spicherul din regiune, Evghenii Sevciuc, cu cererea de a mari salariile in legatura cu majorarea preturilor la produsele alimentare si serviciile comunale. De asemenea, se solicita lichidarea restantelor salariale. In Dubasari, in plenul prezidiului sindicatelor lucratorilor din invatamant, sindicalistii din domeniu au adoptat o adresare catre conducerea regiunii cu cererea de a ridica salariile pedagogilor pana la valoarea salariala minima pentru regiune - 1000 ruble transnistrene ( echivalentul a mai putin de 100 $). Actualmente salariul pedagogilor din regiune atinge, cu toate adaosurile, 670 ruble. Evghenii Sevciuc a declarat la audierea de saptamana trecuta din Duma de Stat a Rusiei ca, de cand dureaza conflictul transnistrean, aproape 200 mii de oameni au plecat din regiune. Nivelul venitului din zona este unul dintre cele mai mici din Europa. Cu astfel de tendinte in anul 2015 numarul populatiei regiunii transnistrene poate ajunge la 300 mii de oameni, adica se va reduce aproape de doua ori. Cel mai mult se va reducere populatia activa, cu varsta intre 20 si 45 de ani. Salariul mediu este de trei ori mai mic decat cel al cetatenilor rusi. Preturile produselor alimentare in Tiraspol se deosebesc putin de cele din Moscova. Uneori sunt si mai mari. Laptele si produsele lactate in Tiraspol sunt cu 10% mai scumpe decat in Moscova, faina de grau - cu 15%, ouale - cu 20%. Conform datelor ultimului recensamant, in regiunea transnistreana locuiesc 530 mii de oameni. Presa scrie despre 400 mii de locuitori. Raportul dintre persoanele angajate in campul muncii si cele neangajate este de unu la trei.

 

 
Igor Dodon ar putea fi noul prim-ministru al BasarabieiPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/ Romanian Global News
Accesari :159
Thursday, 20 March 2008
{mosimage}Demisia surprinzatoare a premierului moldovean Vasile Tarlev incinge spiritele la Chisinau. In cercurile politice se vehiculeaza deja cateva nume de potentiali candidati la functia de sef al Guvernului. O buna parte din supozitii se bazeaza pe declaratia presedintelui Voronin, potrivit careia viitorul prim-ministru trebuie sa fie o persoana tanara, competenta, care are deja experienta de munca in cadrul Executivului, transmite Presa.md preluata de Romanian Global News. In luarea sa de cuvant, presedintele basarabean a sugerat ca viitorul premier ar putea fi chiar o persoana care a facut parte din cabinetul Tarlev. Acesta ar putea fi identificat fie din randul actualilor vicepremieri, ai mai multor ministri sau din randul viceministrilor.  
Reamintim ca premierul moldovean Vasile Tarlev a demisionat astazi in timpul sedintei Guvernului. Potrivit unor informatii de ultima ora, Vladimir Voronin, a participat la sedinta de azi a Guvernului, in cadrul careia a acceptat demisia cabinetului de ministri. Versiunea oficiala este ca premierul Tarlev ar fi demsionat din proprie initiativa, insa, potrivit unor surse, acesta ar fi fost fortat sa demisioneze. In urmatoarele zile, Vladimir Voronin urmeaza sa demareze procedura de desemnare a unui nou prim-ministru. Dupa sedinta Guvernului, presedintele Vladimir Voronin a acceptat demisia lui Vasile Tarlev, i-a multumit acestuia pentru "serviciile aduse Republicii Moldova si pentru munca depusa in calitatea de sef al Guvernului". "Nu cred ca altcineva ar fi reusit sa obtina performantele pe care le-a inregistrat Vasile Tarlev, atat timp cat s-a aflat la sefia Guvernului. Insa, a trecut deja o perioada foarte lunga si este necesar sa fie dat un nou imbold dezvoltarii Republicii Moldova", a precizat Voronin. La randul sau, premierul demisionat i-a multumit lui Voronin si partidului comunistilor pentru increderea acordata in perioada in care acesta a detinut functia de sef al Cabinetului", subliniind ca este dispus sa acorde asistenta noului Executiv. In culoarele Parlamentului de la Chisinau se vehiculeaza deja cateva nume „grele”. Sursele noastre din cadrul Legislativului ne-au comunicat ca ar fi vorba fie de vicepremierii Andrei Stratan si Zinaida Greceanii, fie de actualul ministru al Economiei, Igor Dodon. Potrivit surselor citate, Voronin si apropiatii sai ar opta pentru candidatura lui Igor Dodon, demnitar tanar si extrem de mediatizat in ultima perioada. Nu este exclusa, insa, nici numirea lui Marian Lupu, actualul presedinte al Parlamentului drept succesor al lui Vasile Tarlev. Eventuala desemnare a acestuia ar confirma increderea de care se bucura in continuare Marian Lupu in randul elitelor „tinere” din cadrul PCRM, incredere la care s-a referit si presedintele Vladimir Voronin la conferinta de presa de marti.
 
Igor Burciu, Presa.md
 
Tiraspolul sustine ca demiterea guvernului Tarlev este un joc impotriva negocierilorPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/ Romanian Global News
Accesari :476
Thursday, 20 March 2008
{mosimage}Reactia de la Tiraspol fata de demisia Guvernului Talev nu s-a lasat asteptata, informeaza Presa.md reluata de Romanian Global News. Deputatul Sovietului Suprem Valerian Tulgara sustine ca demisia este dictata de nedorinta lui Voronin de reluare a procesului de negocieri. "Decizia domnului Voronin de-a demite guvernul Republicii Moldova deloc nu este un pas preelectoral, precum sustin unii politologi. El este facut pentru aceea, ca sa nu fie initiat procesul de negocieri cu Transnistria", - a declarat la 19 martie, liderul Uniunii moldovenilor din Transnistria, deputatul din Sovietul Suprem Valerian Tulgara, comentand pentru Regnum decizia presedintelui basarabean de demitere a guvernului de la Chisinau. "Actiunile presedintelui moldovean spun despre aceea, ca el a cata oara tradeaza Federatia Rusa. Nici un fel de proces de negociere nu va avea loc. Voronin ca si cum isi asigura spatele. Daca Rusia va cere Moldovei sa inceapa procesul de negocieri, el are toate motivele pentru aceea, ca sa nu faca aceasta”,- considera parlamentarul din regiunea transnistreana.
Amintim ca la 19 martie Vladimir Voronin a acceptat decizia demisiei Guvernului de la Chisinau. Demisia Guvernului vine pe fonul ultimului Congres al PCRM de ”reinoire” a platformei politice si este considerata o ”curatire” a unor cadre comuniste antipopulare.
 
Ultima chemare la urne pentru romanii din Italia PDF Print E-mail
Roma, Italia/Romanian Global News
Accesari :448
Thursday, 20 March 2008
{mosimage}Romanii din Italia care vor sa isi exprime punctul de vedere la alegerile administrative din 13 si 14 aprilie mai au timp sa se inscrie pe listele electorale, transmite Romanian Global News. Pentru a se bucura de dreptul de a vota, romanii, polonezii si toti ceilalti cetateni comunitari care locuiesc in Italia trebuie sa se inscrie pe listele electorale suplimentare. Legea 197/1996 spune ca cererea de trecere pe listele electorale trebuia facuta in a cincea zi de la indicarea comisiilor electorale, termen care de aceasta data ar fi fost 5 martie. Cu toate acestea, in general, si pentru cei care intarzie exista o sansa, acestora eliberandu-se un atestat valid pentru a se pezenta la urne. Comuna Roma a confirmat zilele trecute aceasta procedura de urgenta. “Cetatenii Uniunii Europene care intentioneaza sa participe la alegerile pentru desemnarea primarului si a Consiliului Comunal si la alegerile pentru presedintele de municipiu si pentru consiliile municipiilor trebuie sa prezinte personal o cerere de inscriere pe lista electorala suplimentara” se arata intr-o nota a administratiei Romei.Cererea se prezinta la Oficiul Electoral al Comunei, in Piazza Guglielmo Marconi, 26/c, de luni pana joi, intre orele 8.30 si 17.30, si vinerea, intre orele 8.30 si 13.30. “Pentru validarea inscrierii, cei interesati trrebuie sa indice in cerere cetatenia; resedinta actuala si pe cea din tara de origine; cererea de inscriere in registrele Comunei Roma; cererea de inscriere pe lista electorala suplimentara si copie dupa un document de identitate”. Inscrierea nu este automata, iar pentru ca oficiul electoral trebuie sa confirme faptul ca cetateanul comunitar poate vota, cu cat se intarzie mai mult cu prezentarea cererii,cu atat creste riscul sa nu mai fie timp pentru verificare si, in consecinta, pentru acceptare. O data acceptat dreptul la vot, oficiul va elibera celui interesat “atestatul de admitere”, in care va fi indicata sectia electorala unde acesta va putea vota.
 
A trecut vremea actelor pentru toata lumea in Spania!PDF Print E-mail
Madrid, Spania/Romanian Global News
Accesari :486
Thursday, 20 March 2008
{mosimage}Se pare ca vin vremuri grele in Spania, desi politicienii spanioli se feresc sa dea vesti rele in ceea ce priveste economia Spaniei si cresterea ingrijoratoare a numarului de someri pentru a nu fi perceputi negativ in ochii electoratului. Potrivit site-ului Spania Romaneasca, reluat de Romanian Global News, atunci cand e vorba de un CEC de 2.000 € pentru bebelusi sau un ajutor la chirie toti politicienii se ingramadesc sa dea vestea. Asadar toti simtim pe pielea noastra cum in Spania este din ce in ce este mai greu. Au crescut preturile iar salariile au ramas aceleasi. Cei care si-au luat case le e frica sa se uita in plicurile de la banca cand vine "letra" sa nu cumva sa fi mai urcat putin "EURIBORu". Daca lucrurile continua asa este foarte probabil ca la 1 ianuarie 2009 Spania sa decida prelungirea "interdictiei la munca pentru romani si bulgari", care initial a fost stabilita pe 2 ani, iar odata cu asta ne luam si la revedere de la dreptul legal de a munci in Spania si a cotiza la Seguridad Social si, cel mai important, de a primi somaj in caz ca ramanem fara munca. In situatia asta multi romani s-ar intoarce acasa daca acolo ar avea un salariu decent si un trai respectabil.... dar oare il au?
 
Prezenta cetatenilor romani pe piata muncii din Marea Britanie in anul 2007PDF Print E-mail
Londra, Anglia/Romanian Global News
Accesari :433
Thursday, 20 March 2008
{mosimage}Potrivit cifrelor oficiale comunicate de autoritatile britanice, in anul 2007, 22.475 de cetateni romani au obtinut accesul pe piata muncii, pe diferitele cai permise de legislatia britanica. Dintre acestia, cea mai mare parte, (aproximativ 45%) si-au exercitat dreptul de sedere in vederea desfasurarii de activitati pe cont propriu (self-employment).

Numarul solicitarilor venite din partea cetatenilor romani pentru a obtine accesul pe piata muncii atinge cifra de 27.500, rezultand ca, din diferite motive, la aproximativ 5.000 de cetateni romani le-a fost refuzat dreptul de a lucra in Marea Britanie, informeaza portalul Romani in Uk, reluat de Romanian Global News. 
2.135 de cetateni romani au fost admisi pe piata muncii in calitate de lucrator calificat, lucrator in domeniul procesarii alimentelor sau membru de familie autorizat; 10.265 de cetateni romani au primit documente care sa ateste exercitarea dreptului de sedere in calitate de lucrator independent. Avand in vedere ca obtinerea acestui tip de documente nu este obligatorie pentru cetatenii statelor membre, numarul cetatenilor romani care desfasoara activitati pe cont propriu poate fi mai mare; 2.195 de autorizatii de munca au fost emise cetatenilor romani care au obtinut locuri de munca in domeniul agriculturii; 95 de cetateni romani au obtinut statutul de lucrator inalt calificat in baza Programului Lucratorilor Migranti Inalt Calificati; 2.970 au obtinut accesul pe piata muncii in calitate de membru de familie al unui cetatean roman exceptat de la obligatia autorizatiei de munca; 2.865 de cetateni romani au obtinut confirmarea accesului nerestrictionat pe piata muncii ca urmare a desfasurarii, timp de 12 luni, de munca subordonata pe teritoriul Marii Britanii; 1.950 de certificate de inregistrare au fost eliberate cetatenilor romani care si-au exercitat dreptul de sedere in scop de studii si care desfasoara activitati in regim part-time (pana la 20 de ore saptamanal). Potrivit informatiilor furnizate de oficiali ai Agentiei pentru Frontiere si Imigratie, in perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2007 au fost aplicate 233 de amenzi cetatenilor din Romania si Bulgaria pentru incalcarea dispozitiilor privind imigratia si accesul pe piata muncii. Dintre acestea, 194 au fost aplicate cetatenilor romani, iar 39 cetatenilor bulgari. 108 dintre amenzile fixe aplicate (1000 GBP) au fost deja achitate.

 

 

 

 
Ajutor pentru chiriasii si pentru copiii nou nascuti din SpaniaPDF Print E-mail
Madrid, Spania/Romanian Global News
Accesari :567
Thursday, 20 March 2008
{mosimage}Faptul ca a castigat alegerile partidul socialist muncitoresc ( PSOE ) aduce avantaje si dezavantaje cetatenilor romani aflati in Spania. Avantajele ar fi ajutoarele pentru nou nascuti si pentru chiriasi. Dezavantajele ar fi ca bursa este intr-o continua cadere libera iar politica de stanga nu ajuta cu nimic obositul sector al constructiilor. Potrivit portalului Spania Romaneasca citata de Romanian Global News, romanii care au patru ani de cvand muncesc legal in Spania si care stau cu chirie pot obtine pana la 40% din valoarea chiriei. Iata modalitatile in care romanii pot obtine ajutorul pentru “alquiler" sau "el cheque bebe".
Ajutorul pentru chirie
Cei care pot solicita ajutorul pentru chirie sunt, preferabil, chiriasi tineri, cu varste pana in 35 de ani; veniturile familiare sa nu depaseasca cu mai mult de 2.5 ori Indicatorul Public de Chirie cu Efecte Multiple (aceste venituri se refera la toate sumele obtinute de ocupantii casei, fie ca exista sau nu o relatie de rudenie intre acestia; suprafata maxima a casei sa fi de 90 de metri patrati suprafata utila; solicitantii trebuie sa prezinte contractul de chirie. Subventia de stat pentru facilitarea platii chiriei are o suma maxima anuala de 40% din chiria casei, suma care nu trebuie sa depaseasca 2.880 de euro; durata maxima este de 24 de luni, daca persista circumstantele care au permis recunoasterea initiala a dreptului la ajutor; acest ajutor nu se poate obtine din nou decat dupa 5 ani. Recunoasterea dreptului de a primi ajutorul pentru chirie se face de catre Comunitatile Autonome si Orasele Ceuta si Melilla. Cererea acestui ajutor trebuie facuta la organele competente in materie de spatiu locativ din cadrul oraselor Ceuta si Mellila.
Ajutorul pentru copiii nascuti in Spania 
Ajutorul minim pentru familiile care au copii nascuti in Spania este de 2500 de euro. La aceasta suma au dreptul toate mamele care au nascut sau care au adopotat un copil incepand cu data de 1 iulie, iar in cazul mortii mamei, tatal va fi cel care va beneficia de aceasta suma.
Pentru a solicita aceasta subventie trebuie ca solicitantii sa aiba cetatenie spaniola sau sa fi locuit in Spania timp de cel putin doi ani inainte de nastere sau de adoptie. Alocatia se va mari pana la suma de 3500 de euro in cazul familiilor numeroase monoparentale sau daca mama sau copilul au un handicap mai mare sau egal cu 65%.
 
Romanii vor avea pasapoarte biometrice din iulie PDF Print E-mail
Bucuresti, Romania / Romanian Global News
Accesari :450
Thursday, 20 March 2008
{mosimage}Primul pasaport biometric romanesc ar putea fi emis pe 1 iulie 2008, potrivit Ministerului Internelor, care a stabilit ca, pana la 30 noiembrie, sistemul de emitere a actelor electronice sa fie implementat si functional, transmite Romanian Global News. Securitatea pasapoartelor este una din conditiile enumerate de secretarul american pentru securitate interna, Michael Chertoff, care trebuie indeplinite pentru ca cetatenii romani sa poata calatori fara vize in SUA.  Potrivit MIRA, la 23 iunie 2008, ar urma sa fie instalata aparatura necesara pentru "Faza Pilot" a proiectului, la 1 iulie sa fie eliberat primul pasaport biometric, iar la inceputul lunii decembrie, sistemul ar putea emite acte in toata tara. Pe de alta parte, investitiile pentru securizarea frontierei de stat au fost estimate in 2008 la 160 de milioane de euro. Aproximativ 380 de milioane de lei vor fi alocati frontierei de est a Romaniei acolo unde vor fi implementate sisteme de monitorizare si comunicare de ultima generatie. De asemenea, investitii in valoare de aproximativ 25 de milioane de euro vor fi facute pentru achizitionarea aparaturii ce presupune o monitorizare eficienta la Marea Neagra. Sistemul cerut de Politia Romana este capabil sa urmareasca o barca de un metru la o distanta de 50 de kilometrii in larg, indiferent de vreme. Totodata bazele de date ale politiei de frontiera vor fi mutate pe aparatura calibrata cu cea a statelor din Spatiul Schengen.
 
Un roman si-a construit palat in NisaPDF Print E-mail
Nisa, Franta/Romanian Global News
Accesari :535
Thursday, 20 March 2008
{mosimage}Nu exista locuri in lume in care sa nu te intalnesti cu romani ori cel putin cu contributiile lor la istoria si cultura mondiala. Vazand fotografia cu hotelul Negresco din Nisa de pe site, mi-am adus aminte de hotelul cu acelasi nume, aflat in Palma del Mallorca, orasul capitala a insulelor Baleare, unde am petrecut o vacanta. Numele fiind romanesc, am vrut atunci sa aflu cat mai multe despre acest personaj.

Asa am dat peste povestea unui roman faimos in lume, domnul Henri Negresco, despre care multi nu stiu mai nimic si caruia i se datoreaza fondarea unui lant hotelier si de restaurante care-i poarta numele, pe plajele cele mai frumoase din Europa. Fie ca se afla in centrul Madridului ori in Liverpool la oceanul Atlantic, in orasul german Kiel la Marea Nordului ori in Zürich in Elvetia, hotelurile ori localurile Negresco sunt elegante si de mare clasa. Costa Dorada, acea coasta de aur spaniola care concureaza riviera franceza, isi are propriul hotel Negresco, la Rimini in Italia, am gasit un hotel Negresco pe plaja numita Catolica de pe malul marii Adriatice. Dar cel mai frumos si mai vestit hotel ramane palatul lui Negresco din Nisa, declarat in 2003 monument istoric, informeza site-ul romanianvip, preluat de Romanian Global News. 
Dar oare cine a fost acest Negresco, al carui nume are rezonanta sensibila si de legenda a numelui Negulesco, marele regizor roman de la Hollywood ori Ionesco, dramaturgul absurdului, cine a fost acest roman atat de intreprinzator si de modern, vizionar de nivel european cu o gandire cu mult avansata timpului sau, profesionist recunoscut si om de lume modern si stilat? Fiu al unui hangiu modest de origine rroma care tinea un han intr-o suburbie a Bucurestilor, Henri avea doar 15 ani in 1883 cand s-a hotarat sa plece de acasa. El a devenit elevul cofetarului si omului de afaceri bucurestean Capsa, proprietarul patiseriei/cafenea cu acelasi nume, celebra datorita VIP-urilor care o frecventau. Tanarul visa zari indepartate, astfel ca perioada bucuresteana a fost scurta, prima oprire a fost in Franta. Crescuse in han, stia sa cante maiestrit la vioara ca toti din neamul lui, era poliglot din familie si mai avea si foarte multa ambitie. Talentul de violonist l-a ajutat sa se intretina la Paris unde a cautat mai apoi sa lucreze in hoteluri si sa se specializeze in aceasta meserie. Zece ani mai tarziu il gasim la Monte Carlo unde lucreaza tot in hoteluri si chiar in cazinou. Foarte curand reuseste sa preia conducerea unui hotel la Londra ca mai apoi sa devina directorul plin al institutiei respective. Din experienta si peregrinarile sale, avand un fler specific si darul innascut de a se face placut si util, Negresco reuseste sa identifice preferintele unei categorii speciale a clientelei din Europa si America de dinainte de primul razboi mondial. Stabilirea sa ulterioara la Monaco pe post de maitre d hotel al restaurantului Helder nu este decat ocazia exceptionala de a-si etala talentele, de a se pune la dispozitia acestei bogate si alintate clintele de elita formata din miliardari, regi si printi de pe Riviera ori oameni de afaceri ca Vanderbild, Rockefeller, Isaac Merrit Singer, care-si alungau plictiseala, aruncand banii in salile de joc. Foarte curand Negresco isi indreapta atentia spre Nisa unde defila toata protipendada europeana, reusind sa obtina postul de director general al Casinoului municipal aflat in plina reamenajare. Cel care conducea lucrarile era arhitectul la moda in acel moment, Eduard Jean Niermans. Acesta ii expune amicului Negresco unul din visurile sale si anume o constructie eleganta si spatioasa, ca un mic palat, absolut inedit in Europa.
Romanul era foarte cunoscut pentru ospitalitatea sa stiind sa-si trateze clientii cu blazon cu multa diplomatie. Cu talentele si eleganta lui reusea sa-i cucereasca si mai ales sa-i atraga pe toti, miliardari, regi, regine, printi si alte VIP uri ale vremii cu averi stalucitoare, devenind el insusi bogat si celebru. Ideea arhitectului i-a placut lui Negresco, ajuns intre timp un prosper om de afaceri El a intuit din primul moment ca un palat ca acesta este exact ce-si putea dori pentru clientela lui preferata, formata din marile averi ale planetei. Zis si facut, romanul si-a pus in gand sa construiasca palatul cel mai scump din lume, cu luxul cel mai fin. Si-a asigurat desigur si finantarea unor prieteni si oameni de afaceri, a ales in Nisa un teren departe de centru situat chiar pe marginea marii – o premiera in acel moment – si a pus piatra de temelie in 1910 in golful Ingerilor din Nisa, pe „promenade des Anglais“. El a reusit sa inaugureze marele lui triumf, palatul ori hotelul de lux care-i purta numele, in 1913 dar a continuat sa cumpere si alte restaurante si localuri din Nisa.
Palatul, cu 113 camere, doua restaurante, baruri, noua saloane , sali de gimnastica si recuperare etc, este o opera de arta europeana. El a mai fost numit le palais de la Belle Epoque, fiind unul dintre rarele palate particulare din lume – ridicat de o persoana fara rang nobiliar. Armaturile metalice ale geamurilor din salonul regal au fost proiectate de insusi Gustave Eiffel. Sub marea cupola a salonului penduleaza o lustra de Baccarat din 17000 cristale si de 5 metri inaltime, care ii fusese initial destinata Tarului Nicolae al 2-lea, insa din cauza revolutiei ruse, nu i-a mai parvenit. Decoratiunile interioare au fost de la inceput scumpe si fine.
Proprietara actuala a hotelului, Jeanne Augier, a pastrat stilul Negresco in decoratiunea palatului, organizand pentru oaspeti expozitii cu colectii unice de obiecte valoroase de arta moderna si veche. In holurile si saloanele palatului se afla picturi de epoca dar si obiecte de arta contemporana cum ar fi uriasele Nane ale artistei plastice franceze, Niki de Saint Phalle. Exista o camera Louis XIII, un suite Louis XV, un apartament Empire ca si un budoar Napoleon, foarte multe saloane cu vedere spre golful Ingerilor, intesate cu antichitati, tapiterii rare si cate altele. Elementele clasice se imbina perfect si armonizeaza cu cele contemporane, ceea ce a facut ca ministrul francez al culturii sa se intereseze in 2003 mai indeaproape de palatul de pe Coasta de Azur si sa-l claseze ca monument istoric al culturii franceze. In 1914 Henri Negresco a fost mobilizat si a plecat pe front. Palatul a fost rechizitionat si transformat in spital. Speriati de perspectiva razboiului intr-o Franta pe jumatate ocupata de trupele inamice, posesorii marilor averi, clientii atat de fideli ai lui Negresco, au fugit de pe Coasta de Azur, traversand oceanul ori ascunzandu-se. Henri s-a intors din razboi la timp ca sa afle ca e complet ruinat. A murit de cancer in 1920 la numai 52 de ani. Doar numele lui a ramas, suspendat la inaltimi princiare pe frontoanele hotelurilor europene, garantie a calitatii si luxului de exceptie.
(Un articol de Iolanda Lemke)

 

 
Lansare de carte romaneasca la Madrid PDF Print E-mail
Madrid, Spania/Romanian Global News
Accesari :383
Thursday, 20 March 2008
{mosimage}ICR Madrid in colaborare cu Editura Universitatii din Valladolid va gazdui la finele lunii martie o lansare de carte romaneasca, transmite Romanian Global News. Volumul “Marea Neagra”, de Silvia Marcu, va fi lansat miercuri, 26 martie, la ora 19.30, la sediul Institutului Cultural Roman din Madrid, din strada Marques de Urquijo 47, 1-dcha.
 
Participare romaneasca la Festivalul de cor din MontreuxPDF Print E-mail
Vevey, Elvetia/Romanian Global News
Accesari :421
Thursday, 20 March 2008
{mosimage}Corurile timisorene „Ion Vidu” si „Carmina Dacica” vor participa la concursul international „Montreux Choral Festival”, ce se va desfasura in perioada 25-29 martie la teatrul din Vevey si in Sala de concerte Stravinski din Montreux.

Potrivit Casei Romanilor din Elvetia, citata de Romanian Global News, Corul „Ion Vidu” va intra in concurs marti, 25 martie, ultimii in cadrul sectiunii care va incepe la ora 19:30; corul „Carmina Dacica” va intra in concurs in ziua urmatoare, tot ultimii. Ambele reprezentatii vor avea loc la teatrul din Vevey. In concurs sunt inscrise coruri din Japonia, Germania, Franta, Italia, Olanda, Rusia, Polonia, Cehia, Slovenia, Filipine si Elvetia.

 

 
Romanii din Norvegia se intalnesc la Ambasada in aprilie PDF Print E-mail
Oslo, Norvegia/Romanian Global News
Accesari :431
Thursday, 20 March 2008
{mosimage}In spiritul bunelor relatii stabilite intre Ambasada si comunitatea romanilor din Norvegia, si in vederea continuarii sprijinului acordat, in limitele competentelor legale, tuturor cetatenilor romani aflati pe teritoriul acestui stat, va informam ca Ambasada organizeaza, la sediul sau, o data pe luna, in prima zi de luni, intre orele 16.00-17.00, o intalnire cu cetatenii romani care doresc sa prezinte problemele cu care se confrunta, precum si propuneri, initiative, proiecte. Urmatoarea intalnire va avea loc luni, 7 aprilie, transmite Romanian Global News.
 
“Un cartus de Kent si un pachet de cafea” – proiectie la Oslo PDF Print E-mail
Oslo, Norvegia/Romanian Global News
Accesari :419
Thursday, 20 March 2008
{mosimage}Programul, pe termen lung”Un film pe luna”, initiat de Ambasada Romaniei in Regatul Norvegiei, este destinat romanilor stabiliti in aceasta tara, fiind menit sa contribuie la pastrarea si cultivarea valorilor culturale romanesti. In cadrul acestui program sunt proiectate filme artistice, documentare precum si piese de teatru, programe de divertisment cu mari actori. Urmatoarea proiectie va avea loc vineri, 4 aprilie, de la ora 18.00, cand romanii din Norvegia vor putea viziona pelicula “Un cartus de Kent si un pachet de cafea”. Pentru luna mai este programat filmul “Hartia va fi albastra”, in regia lui Radu Muntean, iar pentru iunie ”Momente de aur - Toma Caragiu”, selectie din emisiunile Televiziunii Romane, coordonare - Ovidiu Dumitru, Dan Manoliu, transmite Romanian Global News.
 
“Videopoezii” de Eva Pervolovici la Dresda PDF Print E-mail
Dresda, Germania/Romanian Global News
Accesari :398
Thursday, 20 March 2008
{mosimage}Centrul European al Artelor, Hellerau, din Dresda, va gazdui joi, 20 martie, de la ora 20.00, un eveniment romanesc in cadrul programului “Muzica si Filme din Europa de Est”, transmite Romanian Global News.

Seria de manifestari include filme de animatie din Slovenia, muzica live din Polonia, scurtmetraje din Lituania, performance de muzica si film din Slovenia si videopoezii din Romania.
Filmul “Video-Poeme” al Evei Pervolovici va fi prezentat la Dresda-Hellerau in cadrul manifestarii WM08 (Waschmaschine 08 – Please, don’t wash Separately). Cu acest proiect al Videopoeziilor, Eva Pervolovici, cunoscuta cu precadere ca o excelenta prozatoare, isi incepe o provocanta cariera cinematografica. Evenimentul este organizat in cooperare cu Centrul European al Artelor Hellerau si cu Programul „Kulturmanager aus Mittel-und Osteuropa“ al Fundatiei Robert Bosch .

 

 
Taraful Haiducilor se intoarce la IstanbulPDF Print E-mail
Istanbul, Turcia/20 martie/Romanian Global News
Accesari :408
Thursday, 20 March 2008
{mosimage}Dupa succesul concertului de anul trecut, ICR Istanbul ii va avea din nou ca oaspeti pe membrii Tarafului Haiducilor intr-un spectacol extraordinar, transmite Romanian Global News.

Evenimentul este programat pentru sambata, 29 martie, la Sala de concerte Yeni Melek, Beyoglu. Taraful Haiducilor este format din Paul Giuclea (Vocal/Vioara), Iorga Ilie (Vocal), Marin Manole (Vocal/Acordeon), Constantin Lautaru (Vioara/Vocal), Angel Gheorghe (Vioara), Gheorghe Falcaru (Fluier), Vlad Costel (Acordeon), Viorel Vlad (Contrabas), Ion Tanase (Tambal), Filip Simeonov (Clarinet) si Robert Gheorghe (Vioara). Taraful va oferi un concert unic in deschiderea programului Shaman World Music Days’08-RoMania, in cadrul turneului de promovare al celui mai recent album, "Maskarade".

 

 
Ziua Internationala a Francofoniei sarbatorita si la Istanbul PDF Print E-mail
Instanbul, Turcia/Romanian Global News
Accesari :426
Thursday, 20 March 2008
{mosimage}12 institute culturale si consulate ale tarilor francofone organizeaza o sarbatoare comuna a Zilei Internationale a Francofoniei., transmite Romanian Global News. Sarbatoarea consta intr-o proiectie de scurt metraje-gazduita de Institutul Francez din Instanbul si o receptie cu produse culinare traditionale, gazduita de Consulatul General al Belgiei la Istanbul. 
Cu ocazia acestui eveniment, ICR Istanbul va prezenta marti, 25 martie, de la ora 17.30, scurt-metrajul documentar “Traian Vuia (2006)” - fotograf Daniel Cojanu, regizor: Calin Vrabie si producator: National Geographic Channel Romania. Organizatorii evenimentului sunt Consulatul General al Albaniei, Centrul Cultural Austriac, Consulatul General al Belgiei, Consulatul General al Bulgariei, Consulatul General al Croatiei, Consulatul General al Egiptului, Institutul Francez, Consulatul General al Ungariei, Consulatul General al Macedoniei, Institutul Cultural Roman Istanbul, Consulatul General al Elvetiei, Consulatul General al Ucrainei.
 
Improvizatii pentru Lipatti in Portugalia PDF Print E-mail
Lisabona, Portugalia/Romanian Global News
Accesari :409
Thursday, 20 March 2008
{mosimage}Joao Paulo Esteves da Silva, unul dintre cei mai creativi pianisti de pe scena jazzului actual, va sustine in luna aprilie, la initiativa Institutului Cultural Roman din Lisabona, un eveninment dedicat marelui pianist roman Dinu Lipatti, transmite Romanian Global News.

Evenimentul, intitulat “Improvizatii pentru Lipatti”, va avea loc in data de 8 aprilie, de la ora 21.00, in Amfiteatrul Inbstitutului Franco-Portughez din Lisabona. Versatilitatea sa muzicala atinge vaste domenii stilistice, manifestand o predilectie pentru elementul liric, neoromantic, fara excluderea unor aventuroase incursiuni in spatiul improvizatiei libere. Pe langa apreciabila sa activitate concertistica si discografica (aceasta din urma concretizata in numeroase albume de succes), João Paulo este si un sensibil poet. In anii 1999-2000, scriitorul si jazzologul roman Virgil Mihaiu a beneficiat de o bursa din partea Institutului Camões, gratie careia a conceput volumul in limba engleza Jazz Connections in Portugal. In perioada documentarii pentru acea carte, Mihaiu a aflat de la João Paulo despre admiratia pe care acesta i-o purta marelui pianist roman Dinu Lipatti. Revenit in Portugalia ca director al recent-infiintatului Institut Cultural Roman din Lisabona, Virgil Mihaiu a conceput impreuna João Paulo Esteves da Silva un concert avand ca premise nu doar arta interpretativa a lui Dinu Lipatti, ci si latura (ceva mai putin cunoscuta) a componisticii acestuia. Pornind de la doua lucrari pentru pian semnate de Dinu Lipatti – Sonatina Pour Piano (main gauche seule) si Nocturne en Fa dièse mineur – muzicianul portughez ne propune un recital in care fantezia sa improvizatorica se lasa impregnata de spiritul lipattian. Evident, din program nu vor lipsi anumite nuclee melodice compuse de catre João Paulo insusi, utilizate ad libitum, in functie de logica interna a discursului muzical spontan. Drept complement liric al acestei inedite experiente luso-romane, João Paulo Esteves da Silva si Virgil Mihaiu vor intercala in fluxul melodico-armonic al pianului cateva dintre textele lor proprii, precum si poemul brazilianului Murilo Mendes Studiu quasi-patetic in lectura paralela, portugheza si romana. Mentionam ca in 1993 Virgil Mihaiu a fondat grupul romano-britanic de jazz-poetry Jazzographics, care a evoluat – in componente variabile – pe scene din Romania, Anglia, Irlanda, Scotia, Serbia, Austria, Germania, Ungaria, Irlanda de Nord, Franta. Asadar, un experiment poetico-muzical fara precedent in sfera relatiilor culturale dintre Portugalia si Romania, demn de interesul publicului lisabonez cultivat.

 

 
‘Razboi pe calea undelor’ la London International Documentary Film Festival PDF Print E-mail
Londra, Anglia/Romanian Global News
Accesari :158
Thursday, 20 March 2008
{mosimage}Premiera britanica a ultimului film semnat Alexandru Solomon, “razboi pe calea undelor” va avea loc la Londra, in cadrul Festivalului International de Film Documentar, transmite Romanian Global News. Proiectia, ce va avea loc in cadrul sectiunii “A Conversation in Europe”miercuri, 2 aprilie, de la ora 18.30, la Barbican Centre, va fi urmata de o sesiune de discutii cu regizorul, jurnalistul Nestor Ratesh de la Radio Europa Libera si criticul de film Adina Bradeanu. Alexandru Solomon este cel mai bun documentarist roman, castigator a numeroase premii: Premiul Festivalului de film istoric de la Pessac, Franta, Marele Premiu la Mediawave, Ungaria; Premiul pentru valori sociale la Documenta, Madrid si Premiul pentru cel mai bun regizor la Hungarian-Romanian Doc Festival. Filmele Marele jaf comunist si Viata de caine de Alexandru Solomon au fost prezentate la BBC si la Voyages Festival la Cine lumiere si, respectiv, la Eat Our Shorts Festival la British Film Institute din Londra. Razboi pe calea undelor este povestea unica a unei parti a Europei, in care nimic nu circula liber … cu exceptia undelor radio. Acesta era Radio Europa Libera, care a schimbat viata catorva generatii.
 
Eugen Ionescu “Sclipiri si teatru” – prezentare la MadridPDF Print E-mail
Madrid, Spania/Romanian Global News
Accesari :443
Thursday, 20 March 2008
{mosimage}Sala de Profesores de la Real Academia Superior de Arte Dramatico (RESAD) din Madrid va fi joi, 27 martie, gazda unei prezentari de carte romaneasca, transmite Romanian Global News.

Eugen Ionescu – “Sclipiri si teatru”, o editie bilingva romano-spaniola de Mariano Martín Rodríguez, aparuta la Editura Fundamentos, Madrid, in 2008, va fi prezentata de Fernando Doménech - Secretar RESAD, Mariano Martín Rodríguez - editor si traducator al volumului, Eugenia Popeanga Chelaru - Prof. Univ. la Catedra de Filologie Romanica a Universitatii Complutense din Madrid, Juan Serraller - Director al Editurii Fundamentos si Horia Barna, Director ICR Madrid. Sclipiri si teatru / Destellos y teatro cuprinde o serie de povestiri scurte ce reimprospateaza genul fabulei prin intermediul parodiei si al absurdului, precum si o comedie, Englezeste fara profesor / Inglés sin profesor, in cadrul careia metoda de invatare a limbilor straine pune sub semnul intrebarii atat structurile dramatice cat si comunicarea in sine, intr-un spirit provocator de traditie dadaísta. Pe langa faptul ca se constituie intr-o reusita mostra de literatura de avangarda, aceasta piesa capata un important aspect istoric, intrucat isi trage radacinile din celebra anti-piesa Cantareata cheala, care poate fi considerata o rescriere a lui Englezeste fara profesor (cu unele elemente din Sclipiri). Pana acum, textele originale erau cunoscute doar in versiuni alterate de cenzura comunista, este vorba despre Englezeste fara profesor, sau, partial si razlet, Sclipiri. Prezentul volum este completat de Trifoiul cu patru foi / El trébol de cuatro hojas, originala povestire absurda din perioada romaneasca a lui Ionescu, alaturi de un studiu ce pune intr-o noua lumina aceasta perioada a vietii si operei sale si a cerei cunoastere este esentiala pentru intelegerea dramaturgiei ionesciene. Mariano Martín Rodríguez, traducator la Comisia Europeana si cercetator axat pe teatrul secolului XX in limbile romanice (franceza, italiana, romana etc.), este autor al cartii Teatrul francez in Madrid (1918-1936) si al altor eseuri pe diverse teme relationate cu teatral modern din aria lingvistica romanica.

 

 

Arhiva 2008

<<
Martie 2008
>>
D
L
M
M
J
V
S
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31