| Cornel Mandrutau, inca un roman care merge la Cannes | | | |
| Cannes, Franta/ Romanian Global News | | Accesari :352 | | Friday, 16 May 2008 |
{mosimage}
„Delta”, al treilea lungmetraj al regizorului de origine romana din Ungaria, Cornel Mandrutau, a fost selectionat in competitia oficiala a celei de-a 61 editii a Festivalului de Film de la Cannes, care a inceput pe 14 mai, scrie Foaia Romaneasca preluata de Romanian Global News.
Filmul „Delta” are un scenariu care reviziteaza, intr-o maniera libera, doua opere clasice – „Hamlet” de Shakespeare si „Electra” de Euripide, in decorul Deltei Dunarii, unde a fost filmat in intregime, timp de patru ani. „Delta” este o coproductie Ungaria, Germania si Romania. La concursul din 2006, „Delta” a fost respins cu nota 6,53, iar la cel din iulie–august 2007 a avut o nota finala de 3,73. Critici din strainatate spun ca filmul „Delta”, care a castigat anul acesta Marele Premiu „Fusul de aur”, in cadrul Zilelor Filmului Maghiar, are mari sanse sa castige Palme d’Or la Cannes. In „Delta” lui Mandrutau, Dunarea nu este numai un decor, ci intreaga scena a unei drame, care se desfasoara la capatul cursului fluviului, acolo unde apele Dunarii
se varsa in Marea Neagra, intr-un „no man’s land” locuit de o mana de pescari. Regizorul prezinta o comunitate dura, inchisa. Intr-o zi, un om se instaleaza nu departe de sat, in cabana tatalui sau de la marginea fluviului. El este intrusul, strainul. In momentul in care sora sa i se alatura pentru a trai impreuna o poveste de dragoste, totul se tulbura. Personajele secundare,
care joaca rolul corului din tragedia greaca, susotesc ca drama este aproape. Partitura muzicala, o compozitie extraordinara a violonistului Felix Lajko, ce interpreteaza si rolul principal, anunta, la randul sau, furtuna. Strainul va pieri deoarece, aceasta lume inchisa, refractara la orice schimbare, nu suporta ca un om sa traiasca liber, impotrivaregulilor obisnuite.Felix Lajko, un muzician de etnie ungara, originar din Serbia, mai cunoscut pentru talentele sale de violonist decat pentru cele actorice sti, joaca pentru prima data pe marile ecrane dupa ce actorul principal, Bertók Lajos, a murit. Aceasta tragedie a intrerupt filmarile pentru o vreme, pana in acel moment fiind realizate doar 45 de minute din lungmetraj.
| | Raportul final al studiului dictaturii comuniste la Universitatea Columbia | | | |
| New York,SUA/Romanian Global News | | Accesari :383 | | Friday, 16 May 2008 |
{mosimage}
Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania a reprezentat subiectul unei conferinte sustinute de Vladimir Tismaneanu la Institutul Harriman din cadrul Universitatii Columbia, in organizarea Institutului Cultural Roman de la New York.
Evenimentul, introdus de Catharine Nepomnyashchy, directoarea Institutului Harriman, a beneficiat deopotriva de o interventie sustinuta de Traian Ungureanu si s-a desfasurat in prezenta ES domnul Adrian Vierita, Ambasadorul Romaniei in SUA.
Prezentarea, comentariile si discutiile ce i-au urmat au vizat momentele esentiale ale demersului de cercetare si ale procesului de lucru angajat de expertii membri ai Comisiei, de la initierea acestuia, la prezentarea concluziilor raportului in Parlamentul Romaniei in decembrie 2006, pina la publicarea raportului in noiembrie 2007 la Editura Humanitas, precum si la diversele faze de receptare ale acestuia.
Publicul conferintei a cuprins reprezentanti ai comunitatii romanesti de la New York, fiind insa in general unul academic, interesat indeosebi de problematica contextului postcomunist in tarile din estul Europei, iar intrebarile adresate au vizat intocmai o intelegere adecvata a relevantei actuale a unui demers de cercetare de natura celui care a dus la realizarea Raportului Final.
Infiintat in 1946, Institutul Harriman din cadrul Universitatii Columbia, initial ca Institut de Studii Rusesti, reprezinta un centru de referinta de studii avansate pentru Rusia si Eurasia, prin cercetarile conduse de membrii corpului sau profesoral, studenti, cercetatori si profesori asociati aflati in rezidenta, ca si prin formarea noilor generatii de cercetatori specializati in aceste domenii, transmite Romanian Global News.
| | Ziua lumanarilor aprinse in Bucuresti | | | |
| Bucuresti, Romania / Romanian Global News | | Accesari :352 | | Friday, 16 May 2008 |
{mosimage}
In a treia duminica de mai a fiecarui an, mii de comunitati din intreaga lume se reunesc pentru a aprinde lumanari si candele in memoria celor care au murit in urma SIDA, transmite Romanian Global News.
In Romania ritualul aprinderii lumanarilor isi propune sa aduca un omagiu colectiv romanilor disparuti din cauza SIDA, sa transmita un mesaj de incurajare copiilor si adultilor care traiesc cu HIV/SIDA si sa lanseze un indemn la prevenire si solidaritate celorlalti semeni ai lor. Manifestarea este, in acelasi timp, o incercare de a mobiliza toate fortele capabile sa schimbe cursul epidemiei, de la autoritati politice sau religioase, personal medical, asistenti sociali, profesori, comunitati artistice, organizatii neguvernamentale, jurnalisti, medii de afaceri etc., pana la cei ce se vor afla in trecere prin zonele de desfasurare a evenimentului.
Duminica, 18 mai a.c., ARAS – Asociatia Romana Anti-SIDA – organizeaza un Memorial SIDA, cu ocazia Zilei Internationale a Lumanarilor Aprinse.
In Bucuresti, ceremonia va avea loc simultan, de la 17,30 la 20,30, in:
* Parcul Herastrau (aleea spre Pavilionul H) – unde reprezentantii mass-media pot gasi mape de presa;
* Parcul Cismigiu (intrarea din Str. Schitu Magureanu);
* Parcul Tineretului (intrarea de vizavi de Liceul „Gh. Sincai”, dupa terenurile de baschet).
In Capitala, ceremonia va fi sustinuta de membri ai ARAS, majoritatea voluntari, care vor aprinde primele lumanari, vor distribui pliante si vor raspunde intrebarilor vizitatorilor. Printre invitati se vor numara reprezentanti ai altor organizatii de profil, parteneri, simpatizanti, cu totii asteptati sa aprinda lumanari.
Ziua Internationala a Lumanarilor Aprinse este cea mai ampla miscare anti-SIDA din lume, iar ARAS o marcheaza de la fondarea sa, in 1992. Editia din acest an are loc in parteneriat cu Societatea Studentilor Medicinisti din Bucuresti.
| | Sambata este noaptea muzeelor bucurestene | | | |
| Bucuresti, Romania / Romanian Global News | | Accesari :307 | | Friday, 16 May 2008 |
{mosimage}
Sambata, 17 mai, toata ziua si noaptea, bucurestenii sunt invitati sa se culturalizeze vizitand 12 muzee pregatite sa ofere cele mai deosebite programe, transmite Romanian Global News.
De Noaptea muzeelor, pentru a evita batai de cap si dureri de picioare, puteti merge la toate cele 12 muzee participante cu un autobuz special, pus la dispozitie de RATB. Autobuzul circula regulat in intervalul 21.00-03.00. S-au "aliniat" pe traseu: Muzeul National de Arta al Romaniei, Muzeul Colectiilor de Arta, Muzeul Militar National Regele Ferdinand I, Muzeul Municipiului Bucuresti, Muzeul National Cotroceni, Muzeul National de Arta Contemporana, Muzeul National de Geologie, Muzeul National George Enescu, Muzeul National de Istorie Naturala Grigore Antipa, Muzeul National de Istorie a Romaniei, Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti si Muzeul Taranului Roman.
Pe tot parcursul zilei si al noptii de 17 mai muzeele isi asteapta publicul sa (re)descopere valoroasele colectiile pe care le adapostesc, insa intr-o atmosfera speciala, pentru o experienta de neuitat. Nu lipsesc surprizele pentru cei mai energici vizitatori. Cei care parcurg cel putin opt muzee din circuit si colectioneaza biletele de intrare sau stampilele muzeelor primesc un cadou!
Sambata, 17 mai 2008: Muzee... de te prinde noaptea!
| | Mihai Traistariu - presedinte de juriu in Bulgaria la Festivalul International "Discovery 2008" | | | |
| Varna, Bulgaria/ Romanian Global News | | Accesari :352 | | Friday, 16 May 2008 |
{mosimage}
Prestigiosul festival International " Discovery" desfasurat la Varna a ajuns deja la 17-a editie si in acest an juriul va fi prezidat de romanul Mihai Traistariu, transmite Romanian Global News.
De-a lungul anilor Romania a fost reprezentata la acest festival de Laura Stoica, Monica Anghel, Luminita Anghel, Mihai Traistariu si Nico.
Tinut in fiecare an la Varna , frumosul oras turistic de la malul Marii Negre, festivalul exceleaza prin calitatea artistilor si prin organizarea in sine. Anul acesta, intrucat piesa " Tornero " a fost ras-difuzata pe radiourile si in cluburile bulgaresti, mai ales dupa Eurovisionul de la Atena de acum 2 ani ... organizatorii, Fundatia Discovery in frunte cu muzicianul Dono Tsvetkov si municipalitatea din Varna, s-au gandit sa-l invite pe Mihai Traistariu, fost castigator al concursului in trecut (a castigat un videoclip in valoare de 12.000 de dolari) sa fie presedintele juriului si sa aiba si in seara Galei un recital de 30 de minute.
Spectacolul concurs si Gala, transmise in direct pe televiziunea nationala bulgara , vor avea loc sambata si duminica ( 17-18 mai ). Romania va fi anul acesta reprezentata in concurs de 2 voci de exceptie : Simona Nae si finalista Megastar, Cristina Bondoc, singura concurenta care a reusit sa smulga de 2 ori 10 pe linie de la juriul atat de exigent .
Cristina Bondoc este, totodata, si una din cele 4 castigatoare ale premiului " Mihai Traistariu ", premiu pe care artistul il ofera de fiecare data cand e invitat sa faca parte din juriul unui festival national. Invitati fiind din mai multe tari, nici un membru al juriului nu va avea voie sa noteze concurentul din tara sa. Iar presedintele juriului, Mihai Traistariu, va avea dreptul sa decida in caz de balotaj sau in cazul in care notele primite de un concurent nu sunt justificate.
| | Moldova, NATO, Rusia si neutralitatea | | | |
| Chisinau, Basarabia/Romanian Globa News | | Accesari :399 | | Friday, 16 May 2008 |
{mosimage}
Saptamana trecuta, Parlamentul de la Chisinau a adoptat in prima lectura, cu voturile deputatilor comunisti, democrati si crestin-democrati, „Conceptia securitatii nationale a Republicii Moldova”. Aceasta, desi, dupa ce va deveni lege, nu va avea o aplicare directa si este mai curand o declaratie de intentii, traseaza totusi principiile de baza de care se vor conduce institutiile statului in asigurarea securitatii nationale si aceasta conceptie va fi urmata de o Strategie a securitatii nationale, scrie Sergiu Praporsic intr-un material publicat de Flux, preluat de Romanian Global News.
Proiectul acestui document a fost elaborat de catre o comisie constituita prin decretul presedintelui Vladimir Voronin inca la 22 decembrie 2005 si a fost prezentat joi in Parlament de vicepremierul Andrei Stratan, ministru al Afacerilor Externe si Integrarii Europene.
Neutralitatea – o noua religie autohtona
Din capul locului vom constata ca textul acestei conceptii este, in mod evident, sub asteptarile expertilor independenti si ale societatii civile. (Desigur, pana la votarea in lectura a doua, el poate fi imbunatatit, astfel ca, in varianta finala, sa corespunda in mai mare masura necesitatilor de asigurare a securitatii nationale.) Chiar din primele randuri, autorii au insistat, in mod special, pe conceptul de neutralitate al Republicii Moldova, facand impresia ca aceasta conceptie a fost elaborata doar pentru a declara o data in plus ca autoritatile moldovene nu intentioneaza sa renunte la neutralitate si nu au de gand sa adere la NATO.
Iata care este una dintre primele constatari ale acestei conceptii:
„Art. 11 al Constitutiei Republicii Moldova stabileste statutul de neutralitate permanenta al Republicii Moldova, ceea ce presupune ca tara noastra nu este parte si nici nu va intra in blocuri militare, nu va participa la actiuni militare si nu va admite prezenta pe teritoriul sau a unor trupe militare si armamente straine”, ca mai jos sa se mentioneze ca „statutul de neutralitate permanenta este principiul de baza si piatra de temelie a conceptului securitatii nationale, astfel tot sistemul de securitate nationala si toate actiunile Republicii Moldova indreptate spre asigurarea securitatii nationale vor fi bazate pe acest principiu”.
Ce se va intampla cu Armata Nationala?
Autorii Conceptiei au dat un semnal prost si ofiterilor din cadrul Ministerului Apararii, pentru ca notiunea de Armata Nationala nici nu apare in textul acestui document, ea fiind inlocuita cu cea de „contingent militar limitat”, fara a se da o explicatie care ar defini-o. Astfel, constatam ca autorii Conceptiei isi propun, probabil, sa reorganizeze sau poate chiar sa lichideze Armata Nationala, fara a specifica cum intentioneaza sa faca acest lucru. Din textul Conceptiei putem constata doar ca numarul efectivului Armatei Nationale va fi redus, vom avea doar militari profesionisti, angajati pe baza de contract.
Si cooperarea cu Organizatia Tratatului Nord-Atlantic este vazuta tot prin prisma „statutului de neutralitate permanenta”: „Relatiile Republicii Moldova cu NATO pornesc de la principiul constitutional de neutralitate al Republicii Moldova si se inscriu in limitele Parteneriatului Euroatlantic si Parteneriatului pentru Pace. Tinand cont ca tara noastra nu are ca scop aderarea la NATO, cooperarea RM-NATO este bazata pe principiul unei relatii pragmatice, care are ca obiectiv sprijinirea eforturilor RM de edificare a unui sistem functional al securitatii nationale al Republicii Moldova, precum si trecerea tarii de la calitatea de consumator la cea de generator al securitatii regionale.
Lansarea Planului Individual de Actiuni al Parteneriatului (IPAP) Republica Moldova-NATO confirma sporirea interesului de consolidare a securitatii nationale”. Dar si aceste formulari vagi, exprimate sumar in capitolul despre cooperarea cu NATO, risca sa fie suprimate aproape in totalitate daca in lectura a doua Parlamentul va da curs propunerii formulate de deputatul comunist Vadim Misin in sala de sedinte in cazul examinarii proiectului in prima lectura.
Trupele de ocupatie ruse – o amenintare la adresa securitatii nationale
Este de remarcat si faptul ca acest document identifica si amenintarile la adresa securitatii nationale. Prima amenintare, potrivit Conceptiei, o constituie trupele armate ilegale ale separatistilor de la Tiraspol. Citez: „Prezenta in Transnistria a formatiunilor militarizate anticonstitutionale, contrar prevederilor legislatiei Republicii Moldova, angajamentelor internationale si vointei cetatenilor tarii, favorizeaza consolidarea regimului separatist si constituie un factor de perpetuare a acestuia”. Documentul nu contine insa nicio mentiune cu privire la prezenta ilegala a trupelor ruse in regiunea transnistreana, nicio referire la amenintarile la securitatea nationala pe care o comporta prezenta acestora si la faptul ca Federatia Rusa, contrar angajamentelor asumate la nivel international si prevederilor constitutionale care interzic prezenta militara straina in Republica Moldova, nu si-a retras pana in prezent si nici nu are de gand sa-si retraga trupele armate de ocupatie din teritoriul nostru national.
Rusii evalueaza avantajele si dezavantajele aderarii la NATO
Toata lumea stie ca autoritatile moldovene insista pe conceptul de neutralitate pentru ca aceasta este una dintre pretentiile imperative ale Moscovei. Presa rusa a scris in repetate randuri ca Moscova solicita garantii internationale ca Moldova nu va adera niciodata la NATO, ca, in felul acesta, sa excluda „pericolul” iesirii Republicii Moldova din sfera de influenta a Kremlinului. Se pare (drept dovada serveste si proiectul acestei Conceptii) ca autoritatile moldovene sunt gata sa indeplineasca aceasta pofta imperialista a rusilor, pentru ca, in acceptia lor, anume de la Moscova ar veni o solutie pozitiva a diferendului transnistrean.
ste interesant sa observam ca Rusia, pe de o parte, se opune apropierii Republicii Moldova de NATO (si nu doar a Republicii Moldova, dar si a Ucrainei, Georgiei), iar, de pe alta parte, colaboreaza cu Alianta Atlanticului de Nord in asigurarea intereselor securitatii nationale. Ba mai mult, in ultimul timp, in presa rusa s-au facut auzite mai multe argumente in favoarea aderarii Federatiei Ruse la NATO. De exemplu, la finele lunii aprilie, ziarul „Komsomoliskaia Pravda” publica un material intitulat „Oare nu e cazul ca Rusia sa adere la NATO?” Iata un fragment din acest material, semnat de redactorul KP, Victor Barantev.
„Rusia va ajunge o cetate asediata de NATO”
„In anii ’90, dupa dizolvarea Organizatiei Tratatului de la Varsovia si dupa desfacerea URSS, conducerea Rusiei a incercat de multe ori sa convinga NATO sa nu se extinda la Rasarit, in tarile fostului lagar socialist. Conducerea NATO a promis Rusiei ca va tine cont de „ingrijorarile acesteia”, dar, contrar acestei promisiuni, blocul a tot continuat sa inainteze, apropiindu-se de hotarele noastre (ale Rusiei – n.n.).
“Komsomoliskaia Pravda”: Moldova bate la usa NATO
La summitul din aprilie, desfasurat la Bucuresti, NATO intentiona sa inscrie in „clasa pregatitoare” Ucraina si Georgia. Reactia de raspuns a Rusiei a fost ca niciodata de dura. Si blocul a renuntat la intentia sa, insa doar temporar, promitand cu fermitate ca, mai devreme sau mai tarziu, ucrainenii si georgienii vor veni sub drapelele sale. Iar din urma lor la usa NATO bate Azerbaidjanul si Moldova. In tacere, in mod discret fac ochi dulci catre Alianta Nord-Atlantica si alte tari membre ale Comunitatii Statelor Independente. Si nu e departe ceasul cand cel mai apropiat aliat al nostru (al rusilor – n.n.), Belarus, de asemenea, va cere sa fie primita in randurile membrilor Tratatului Nord-Atlantic (este adevarat ca aceasta va deveni posibil doar dupa ce va pleca Aleksandr Lukasenko – n.a.). Daca evenimentele se vor desfasura in acest mod, noi risca sa devenim o cetate asediata. Oare nu este timpul sa anticipam o asemenea evolutie si sa intreprindem ceva ca sa evitam aceasta perspectiva deloc de invidiat”?
Si Rusia ar avea de castigat daca va adera la NATO
Autorul de la “Komsomoliskaia Pravda” aminteste ca „pe la mijlocul anilor ’50 ai secolului trecut, la scurt timp dupa moartea lui Stalin, guvernul sovietic intentiona in modul cel mai serios sa se infrateasca cu blocul imperialist. Dar nu s-au inteles. In anii ’90, si Boris Eltin a incercat acelasi lucru nu o singura data. Si iarasi NATO nu a dorit ca Moscova sa-si impuna conditiile si sa mai detina si dreptul de veto in cadrul aliantei. In 2000, si Vladimir Putin a facut o afirmatie ipotetica in acest sens. Sa ne amintim ca el a spus atunci urmatoarele: „Rusia poate deveni membru NATO cu drepturi depline, daca vor fi luate in considerare interesele ei, daca ea va deveni un partener de alianta cu aceleasi drepturi”.
Victor Baranet mai precizeaza ca recent, si ex-presedintele Poloniei, Aleksander Kwasniewski, a declarat ca „Rusia oricum nu se va descurca fara NATO, altfel se va autoizola de Europa si isi va complica in felul acesta viata”.
In continuare, autorul face o trecere in revista a avantajelor si a dezavantajelor unei eventuale aderari a Rusiei la NATO. Este de remarcat ca jurnalistul de la KP constata ca tara sa ar avea mai mult de castigat decat de pierdut daca ar adera la Alianta Tratatului Nord-Atlantic: sistemul colectiv de aparare NATO ar reduce cu mult cheltuielile militare ale Moscovei si ar contribui la consolidarea securitatii nationale. Pe de alta parte, Rusia ar pierde rolul de lider in cateva organizatii care se doresc o contrapondere NATO: Organizatia Tratatului de Securitate Colectiva a CSI si in Organizatia Cooperarii de la Shanghai, precum va reduce si capacitatea Kremlinului de a-si definitiva in mod independent politica militara. Deci, intr-un cuvant, Rusiei i-ar conveni perfect sa devina membru NATO si, probabil, ar face lucrul acesta daca Kremlinul nu ar avea pretentia de a fi sau de a-si mentine statutul de mare putere militara.
Nu ne vom aventura aici sa stabilim cum ii este mai bine Rusiei: in NATO sau in afara Aliantei. Asta e treaba rusilor s-o faca. Pe noi ne intereseaza relatia noastra cu NATO. Si aici un lucru devine foarte limpede. Spre deosebire de Rusia, Moldova nu are si nici nu poate avea pretentia de a deveni supraputere militara. De asemenea, Moldova nici macar nu este un stat economic prosper, spre deosebire de aceeasi Federatie Rusa, care totusi, gratie resurselor naturale nesecate, este o mare putere economica. Respectiv, tara noastra nu poate achita costurile necesare pentru asigurarea in mod individual a securitatii nationale. Si nu dispune nici de vointa politica pentru a demara din proprie initiativa si pe cont propriu reformele in scopul atingerii unor standarde satisfacatoare in acest sens. Astfel, singura noastra salvare este, in acest moment si pentru inca multe decenii pe viitor, aderarea la NATO.
Din pacate, mai multi concetateni si conducerea tarii nu au inteles ca un sir de probleme cu care se confrunta astazi Republica Moldova (economice, sociale, ecologice si chiar politice) ar fi putut sa nu existe daca tara noastra si-ar fi propus macar sa adere la NATO.
Neutralitatea, doar pana in 2009
Exaltarea conceptului de neutralitate permanenta in textul proiectului Conceptiei securitatii nationale constituie o dovada a faptului ca cel putin pana la alegerile parlamentare din 2009 tara noastra va mentine acest curs pagubos si va indeparta momentul in care Republica Moldova va fi pregatita sa adere la NATO. Aceasta insa nu inseamna in niciun caz ca Republica Moldova va ramane incremenita in aceasta pozitie pentru o perioada foarte indelungata. Sa nu uitam ca in decembrie 2008, Ucraina, vecinul nostru din Est, va deveni parte a tratatului de preaderare la NATO, dupa care, intr-o perioada nu prea indepartata, va fi membru NATO cu drepturi depline. Asta va simplifica identificarea unei solutii favorabile noua pentru problema transnistreana. Respectiv, acum nu avem de ce sa ne grabim sa negociem cu rusii o solutie favorabila lor. Si inca ceva: dupa alegerile din 2009 va exista un puternic imbold pentru autoritatile de la Chisinau (chiar daca Partidul Comunistilor de astazi va fi atunci parte la guvernare) sa urmeze exemplul celor de la Kiev si Tbilisi. Asa ca jurnalistul de la “Komsomoliskaia Pravda” are dreptate: Moldova bate la usa NATO.
Republica Moldova nu poate fi o insula izolata
Declaratia lui Iurie Rosca, vicepresedintele Parlamentului, liderul PPCD, facuta in cadrul emisiunii „Post-Factum” din 11 mai 2008
Am avut si eu onoarea sa fac parte din aceasta comisie, o comisie foarte reprezentativa, in care sunt inclusi factori de decizie de prim rang de la Parlament, Presedintie si Guvern, expertii reprezentand societatea civila. S-a lucrat foarte meticulos si ceea ce se observa intre varianta elaborata si care a stat plasata pe pagina Ministerului de Externe aproape un an de zile si cea care am primit-o noi dupa o pauza destul de indelungata, am observat ca este un text de trei ori mai scurt si mai comprimat. Intentia autorilor, in opinia mea, este obtinerea unor concesii in efortul de rezolvare a diferendului transnistrean. Este o intentie laudabila, este un scop nobil, depinde insa in ce masura aceste piruete diplomatice, fiindca este vorba de o anumita maniera de a convinge partenerii rusi, pentru ca despre ei este vorba, principalii participanti la aceste negocieri, de care depinde succesul restabilirii unitatii teritoriale a Republicii Moldova, sunt totusi conducatorii statului rus. Accentele sunt plasate in aceasta directie in ultima versiune dezbatuta de catre noi si in cadrul comisiei permanente din care fac parte. Ca orice document, el are si plusuri, si minusuri. Vulnerabilitatile acestui document ar fi urmatoarele: potrivit practicii internationale pe care am imprumutat-o si noi, votam aceasta conceptie, dupa care va fi adoptata strategia, un document mult mai amplu, detaliat si concretizat al strategiei securitatii nationale. Nimeni nu contesta neutralitatea permanenta a Republicii Moldova, aceasta este fixata in Constitutie si, in acest punct de vedere, afirmatia potrivit careia RM se angajeaza sa intreprinda eforturi speciale pentru a convinge actorii internationali sa recunoasca aceasta independenta chiar a fost criticata de Vadim Misin, reprezentantul PCRM.
Exista un singur stat care recunoaste partial sau conditionat statutul de tara neutra al Republicii Moldova, si anume Federatia Rusa. Pentru ca Federatia Rusa isi mentine prezenta militara pe teritoriul nostru national. In opinia mea, ceea ce ar trebui de redactat, este sintagma care se refera la contingentul militar limitat al Republicii Moldova. Republica Moldova nu poate fi o insula izolata sau sa-si imagineze ca nu exista circumstante externe care ar putea sa o determine sa reactioneze, inclusiv militar, pentru a-si apara teritoriul, interesele nationale, populatia.
Conceptul este o declaratie de intentie care urmeaza a fi dezvoltata
Declaratia lui Viorel Cibotaru, directorul Institutului European de Studii Politice din Republica Moldova, facuta in cadrul emisiunii „Post-Factum” din 11 mai 2008
Asa cum am presupus, acest document a trezit dezbateri active in Parlament. Cu regret, a fost foarte scurt timpul pentru a organiza niste dezbateri in cadrul societatii civile, in cadrul grupului de experti, deoarece varianta care a fost plasata pe site-ul Parlamentului difera de varianta finala a Conceptiei Securitatii Nationale. Aceasta a fost aprobata de comisie la 21 mai 2007, a fost dezbatuta in cadrul comunitatii de experti si a fost introdusa in Parlament, insa, in cadrul Comisiei parlamentare pentru securitatea nationala, aparare si ordinea publica, a fost redactata o versiune care difera de cea initiala.
Prin decretul presedintelui, am fost numit membru al acestei comisii si am participat la toate sedintele comisiei, inclusiv la sedintele grupului de experti. Orice cuvant si orice propozitie in acest document comporta o esenta si un sens anumit. Deci, ea mi-a parut mai putin integrata decat varianta care era adoptata la 21 mai 2007, contine aprofundarea unor anumite viziuni care abia se profilau in mai 2007. Marcheaza un curs anumit pe care l-a adoptat partidul de guvernamant, reflecta viziunile liderilor acestui partid vizavi de problemele securitatii nationale. L-am acceptat ca pe un document care urmeaza a fi dezbatut in cadrul elitelor fortelor politice, ceea ce s-a intamplat la prima lectura si un document care constituie astazi platforma pentru problemele de securitate ale Republicii Moldova.
Conceptul este o declaratie de intentie de anumite principii care urmeaza a fi dezvoltate nu doar in strategia securitatii nationale, care va fi dedicata desfasurarii unor anumite notiuni si prevederi legale. Trebuie sa fie elaborata o noua conceptie, reformulat scopul acesta pentru ca sa fie atinse interesele fundamentale strategice ale statului Republica Moldova. Astazi s-au diminuat riscurile unui pericol militar, dar ele nu au disparut. Armata Nationala nu este doar un simbol al statului, ci si un instrument pentru remedierea acestor riscuri. Prin Tratatul de constituire a Comunitatii Statelor Independente, Moldova si-a rezervat dreptul de a nu participa la operatiunile cu caracter militar. Foarte mult timp noi am evitat orice contact in cadrul acestor formate, era o perioada cand trimiteam anumiti responsabili din cadrul Ministerului Apararii in calitate de observatori ca sa ne convingem de procesele care se desfasurau.
Sergiu Praporsic, Flux
| | Tinerii basarabeni sustin ca guvernarea comunista incearca sa le colecteze voturile pe bani publici | | | |
| Chisinau, Basarabia/ Romanian Globa News | | Accesari :344 | | Friday, 16 May 2008 |
{mosimage}
In data de 15 mai, la orele 12.00, langa monumentul Stefan cel Mare si Sfant din Chisinau, 35 de tineri cu atitudine civica au participat in cadrul unei actiuni inedite. Tinerii au umflat sute de bule de sapun, prin care au incercat sa atraga atentia opiniei publice referitor la faptul ca promisiunile guvernarii comuniste din cadrul “Anului tineretului” reprezinta doar vorbe goale, asemeni “bulelor de sapun”, transmite portalul Unimedia preluat de Romanian Global News.
“La patru luni si jumatate de la lansarea Anului tineretului, autoritatile nu au realizat nicio actiunile vizibila, care ar imbunatati conditiile de trai ale tinerilor. Astfel, consideram ca decretarea anului 2008 – drept an al tineretului reprezinta o incercare nereusita a guvernarii comuniste de a colecta voturile tinerilor pe bani publici”, a declarat Tudor Darie, initiatorul flash-mobului. Initial, la 11 mai, a fost plasat un anunt pe un blog, prin care se solicita ca persoanele interesate sa expedieze organizatorului actiunii datele sale de contact. Ulterior, toti participantii au fost anuntati referitor la data, locul si modul de organizare a actiunii. 35 de tineri s-au adunat la orele 12.00 fix si dupa trei fluieraturi, au inceput sa faca bule de sapun. Desi tinerii doreau ca bulele sa fie in adresa Guvernului, vantul a intors directia balonaselor. “Bulele de sapun au inteles directia in care trebuie sa plece – spre presedintie”, se amuzau participantii la flash-mob. Dupa cinci minute, au urmat alte trei fluieraturi si toti participantii au disparut.
“Decretarea anului 2008 drept An al tineretului din Basarabia de catre presedintele Vladimir Voronin la 26 decembrie 2007 a generat speranta ca situatia tinerilor basarabeni se va ameliora, iar tinerii vor deveni o prioritate reala a politicilor guvernamentale”, se mentioneaza in declaratia participantilor la flash-mob.
“Cu parere de rau, ajungem sa concluzionam ca sperantele noastre au fost in zadar. Cu exceptia festivitatii de lansare si a unor concerte pentru tinerii militari, sustinute de ochestra prezidentiala, la aproape cinci luni de la lansare nu a fost realizata nicio actiune vizibila destinata imbunatatirii conditiilor de viata ale tinerilor”, se mai precizeaza in declaratia citata.
“Consideram ca decretarea anului 2008 – drept an al tineretului reprezinta o incercare nereusita a guvernarii comuniste de a colecta voturile tinerilor pe bani publici. Cerem Guvernului sa renunte la activitatile populiste si sa implementeze politici, care ar imbunatati conditiile de viata si dezvoltare a tinerilor”, a declarat Tudor Darie, initiatorul flash-mobului.
In cadrul actiunii au participat tineri angajati in diverse intreprinderi, studenti si un grup de tineri de la Partidul Liberal. “Ceea ce ne-a unit a fost pozitia noastra civica comuna si nu apartenenta la diferite partide”, au subliniat participantii. Un participant la flash-mob, Paul Hodorogea, a declarat ca a venit la flash pentru “a fi in compania unor oameni interesanti si pentru a lupta pentru cauza respectiva. Cred ca se merita. Este foarte important sa aratam celorlalti ca autoritatile nu fac nimic, asemeni acestor balonase de sapun”.
Unimedia precizeaza ca flash-mob este o actiune spontana de protest, care presupune ca un grup de tineri, care se organizeaza prin internet, se intalnesc intr-un loc stabilit din timp, intreprind o serie de actiuni stranii, apoi dispar pe neasteptate. In acest mod, flash-mobul transmite persoanelor din jur un anumit mesaj.
Foto: Unimedia
| | Portalul romanesc al Yahoo! | | | |
| Bucuresti, Romania/Romanian Global News | | Accesari :424 | | Friday, 16 May 2008 |
{mosimage}
Portalul romanesc al Yahoo! va fi lansat in toamna, si va fi urmat si de Messenger in romana. Compania americana Yahoo! a anuntat ca are in plan sa lanseze portalul Yahoo.ro in perioada august-septembrie a acestui an, scrie Ziarul Financiar in editia de azi, preluat de Romanian Global News.
Bobby Voicu, omul Yahoo in Romania, a explicat pentru HotNews.ro ca portalul yahoo.ro va oferi continut local pentru utilizatorii din Romania. El a precizat ca in prezent nu e nevoie de un birou de reprezentanta in Romania, dar daca va fi necesar la un moment dat va exista unul. Darren Patterson, business development director in cadrul Yahoo! Europa, s-a aflat in prima parte a acestei saptamani in Romania pentru a pregati lansarea portalului yahoo.ro, scrie ZF. Bobby Voicu a spus ca in lunile urmatoare vor mai sosi in tara si alti reprezentanti Yahoo Europa. Planurile apropiate ale companiei au in vizor si lansarea unei versiuni in limba romana a Yahoo! Messenger si eventual a serviciului Yahoo! Mail, dar despre data lansarii, reprezentantul Yahoo nu a putut da detalii.
Recent, Yahoo! l-a numit pe Bobby Voicu in functia de community manager Yahoo! Romania. El va reprezenta interfata dintre utilizatori si dezvoltatori si nu va avea nicio legatura directa cu vanzarea de advertising pe Yahoo!.
Bobby Voicu are 29 de ani si este licentiat in finante-banci. Acesta detine cateva bloguri si site-uri, atat in limba romana cat si in engleza. Este consultant in domeniul online, specializat in blogging si social, transmite Romanian Global News.
| | Jula, Ungaria/Romanian Global News | | Accesari :398 | | Friday, 16 May 2008 |
{mosimage}
De ani buni, statul ungar finanteaza bisericile doar pe baza acelui procent de 1% pe care cetatenii pot sa-l dea bisericii la care ei apartin. Am scris ca pot sa-l dea, pentru ca obligatie nu are nimeni. Acum suntem tocmai in perioada cand odata cu declaratiile de venit, se pot depune si declaratiile de acordare a acelui 1% pentru biserici. Din pacate, foarte multi credinciosi nici nu se declara in privinta aceasta, astfel banii raman in marele sac cu bani al statului. Si aceasta cota este de numai 1%, si nu 10%, cum se cere oricarui crestin in Vechiul Testament.
Zeciuiala este un subiect despre care s-a mai discutat la noi si pe vremea PS Sofronie, fostul episcop de Jula,
deoarece actuala metoda de finantare a bisericilor din Ungaria dezavantajeaza in mod categoric bisericile mai mici, cum ar fi si cea a romanilor ortodocsi. La o recenta sedinta a conducerii Episcopiei noastre si a preotilor s-a ridicat din nou problema finantarii bisericii, incercand sa se caute cai de rezolvare a bunei functionari a bisericii noastre stravechi. Una dintre ideile lansate la aceasta intalnire a fost ca biserica sa ceara sprijinul Autoguvernarii pe Tara a Romanilor din Ungaria, care gospodareste cei mai multi bani dintre toate institutiile noastre, bani care de fapt sunt destinati intregii comunitati romanesti si nu doar unui mic grup de persoane. Ideea in sine nu este rea, dar experientele de mai multi ani nu arata ca ar fi vreo sansa pentru a atinge acest scop. In afara de niste completari la renovari de biserici sau la unele programe, ATRU nu acorda nici un sprijin pentru functionarea Bisericii Ortodoxe Romane. Prin functionare nu se intelege doar salariile preotilor, ci toate acele demersuri pe care biserica le face si le va face si in viitor pentru pastrarea identitatii, credintei si limbii romane pe aceste meleaguri. Rolul deosebit de important al bisericii ortodoxe in viata comunitatii noastre este inevitabil. Suntem ferm convinsi ca la inceput de secol XXI de aceea mai putem vorbi despre o comunitate romaneasca in Ungaria, asa mica cum e ea, pentru ca biserica noastra s-a incapatanat sa supravietuiasca si vremurilor grele ale comunismului, iar preotii au tinut vie credinta si limba stramosilor nostri. Pana in ziua de azi, biserica ortodoxa romana este singura institutie din Ungaria in care limba oficiala este romana. Cred ca acest lucru spune tot. Nu scolile, nu gradinitele, nu autoguvernarea. Si pentru aceasta, este o sinucidere daca nu vom acorda ajutorul necesar acestei institutii, care poate garanta inca multi ani existenta romanilor in satele si orasele noastre. Ungaria acorda relativ multi bani minoritatilor. Zic relativ, pentru ca acestia nu sunt directionati bine. E suficient doar sa analizam listele cu sprijinul pe care Fundatia Publica pentru Minoritati de la Budapesta il acorda diferitelor proiecte romanesti. Este cu de-a dreptul revoltator ca, de exemplu, in timp ce pentru sarbatoarea hramului Catedralei din Jula (unde stim cu totii ca se aduna sute de copii romani de la scoala si gradinita din oras) se acorda 120.000 de ft, pana atunci pentru tabara de dansuri din Chitighaz, unde marea majoritate a participantilor sunt unguri, se da 800.000 ft, sau pentru memoria regretatului Ioan Tanaszi (fost vicepresedinte ATRU) si Cupa Tanaszi din Pocei se acorda 240.000 ft. Reamintim ca in curatoriul acestei fundatii, reprezentantul romanilor este delegatul ATRU. Deci, bunavointa nu se prea vede. Din pacate, Autoguvernarea pe Tara continua exact acea politica pe care statul o duce fata de biserici. Le da doar cat sa nu moara de foame, dar asta nu e suficient pentru supravietuire. Si nicidecum pentru supravietuirea comunitatii romanesti. Poate zeciuiala din bugetul ATRU ar fi o solutie pentru sprijinirea bisericii, dar aceasta zeciuiala trebuie sa se faca cu darnicie, cu buna credinta, altfel nu are nici un rost.
Eva Iova, Foaia Romaneasca
| | Ampla operatiune impotriva imigratiei clandestine in Italia | | | |
| Roma, Italia/Romanian Global News | | Accesari :373 | | Friday, 16 May 2008 |
{mosimage}
Politia italiana a anuntat ca a interogat aproape 400 de persoane, dintre care cei mai multi straini banuiti ca ar locui ilegal in Italia, o dovada a determinarii guvernarii Silvio Berlusconi in lupta impotriva imigratiei clandestine.
Politistii au interpelat 383 de persoane, dintre care 268 imigranti. Dintre acestia 53 au fost condusi imediat la frontiera, in urma unei operatiuni care s-a desfasurat pe perioada unei saptamani in nordul Italiei si in regiunea Napoli. Persoanele chestionate sunt originare din Europa de Est, Albania, Grecia, Africa de Nord si China. Acuzatiile pe care le au de infruntat sunt diverse si merg de la intrarea ilegala pe teritoriul italian pana la prostitutie, trafic de droguri, etc.
Silvio Berlusconi, revenit in fruntea guvernului Italian, dupa ce a dus o adevarata campanie pe tema imigratiei, a anuntat saptamana trecuta o inasprire a politicii in ceea ce priveste imigrantii clandestini, carora o parte a opiniei publice le imputa cresterea numarului de acte de delincventa, transmite Romanian Global News.
| | Crestin-democratii de la Chisinau condamna manifestarile publice ale homosexualilor | | | |
| Chisinau, Basarabia/Romanian Globa News | | Accesari :635 | | Friday, 16 May 2008 |
{mosimage}
Fractiunea parlamentara a Partidului Popular Crestin Democrat a emis joi o declaratie, prin care condamna recenta tentativa de organizare la Chisinau a paradei minoritatilor sexuale. Presedintele PPCD, Iurie Rosca, care a prezentat declaratia de la tribuna centrala a Parlamentului, a mentionat ca, in lume, exista anumite curente care urmaresc surparea temeliilor morale ale societatii si care cauta sa penetreze si sa se raspandeasca si in societatea basarabeana, transmiite Flux, citat de Romanian Global News.
Liderul crestin-democrat a subliniat ca manifestarile de acest gen sfideaza morala publica si legile Republicii Moldova, homosexualii si lesbienile atacand, in mod direct, institutiile fundamentale ale societatii: Familia, Biserica si Scoala.
Crestin-democratii moldoveni considera ca homosexualitatea reprezinta un esec moral si existential, prin pierderea menirii omului de a se implini pe sine insusi prin urmasi. „Prin actul creatiei, Dumnezeu a dat viata barbatului si femeii, imprimandu-le menirea de a fi „un singur trup”, in scopul perpetuarii neamului omenesc. In fata acestei realitati evidente, homosexualitatea reprezinta un abuz lipsit de finalitate, un esec al instinctului de conservare a speciei umane”, se arata in declaratie.
„In felul acesta sunt atacati copiii nostri, este agresat viitorul acestei tari. Legile tarii noastre la acest capitol sunt perfect euroconforme, statul apara dreptul la intimitatea vietii private, inclusiv la astfel de ocupatii care, in mod obisnuit, trezesc reactii de repulsie. Insa una este intimitatea vietii private si cu totul altceva este invadarea ostentativa a spatiului public cu asemenea manifestari de sfidare a bunului-simt. Iata de ce cred ca atitudinea acelor cetateni, care au reactionat activ si pasnic impotriva grupului care a descins in piata, a fost perfect justificata”, a mentionat Iurie Rosca.
Presedintele PPCD a mai precizat ca Republica Moldova este una dintre cele mai religioase tari din Europa, majoritatea absoluta a populatiei fiind de religie crestina si ca, in acest sens, deputatii care sunt alesi de popor au obligatia morala sa le apere aceste convingeri moral-religioase.
In context, Iurie Rosca a adresat un apel catre toate partidele politice, institutiile mass-media, societatea civila sa manifeste raspundere si solidaritate in apararea copiilor, a familiei si a moralei publice, mentionand ca aici nu este loc nici de competitie politica, nici de indiferenta.
Nicolae Federiuc, Flux
| | Romanii din Belgia invitati la fotbal | | | |
| Tervuren, Belgia/Romanian Global New | | Accesari :350 | | Friday, 16 May 2008 |
{mosimage}
Unul dintre romanii din Belgia, Gabi Sima, ii invita pe romanii belgieni la o seara de fotbal.
Romanul anunta pe formul romanilor din Belgia, Rombel, ca a rezervat un teren de fotbal in aer liber la Tervuren - British School of Brussels (terenul de iarba sintetica de langa terenurile de tenis). Ziua pentru care este inchiriat terenul este marti, 20 mai, intre orele 19.00 si 20.00, transmite Romanian Global News.
| | Sarbatoarea popoarelor la Roma | | | |
| Roma, Italia/Romanian Global News | | Accesari :353 | | Friday, 16 May 2008 |
{mosimage}
Cea de-a XVII-a editie a sarbatorii popoarelor (Festa dei popoli), care aduna laolalta comunitatile straine din Italia, isi va deschide portile duminica, 18 mai, in Piata San Giovanni, avand ca tema „Suntem toti imigranti”.
Incepand de la ora 9.00 a diminetii se vor deschide standurile comunitatilor straine din Italia si vor incepe activitatile: standuri culturale, artizanale si gastronomice, laboratoare si workshopuri, expozitii si spectacole folclorice. De la ora 12.00, in biserica va avea loc o slujba oficiata de secretarul Congregatiei pentru evanghelizare, mons. Robert Sarah, cu ajutorul a 20 de membri ai diverselor comunitati. Animatia liturgica va se va afla in grija a 20 de comunitati etnice, numai o parte dintre cele peste 40 de comunitati implicate activ in organizarea zilei. Ei vor fi cei care vor exprima realitatile celor peste 150 de grupuri de straini, catolici sau nu, organizati in centre sau asociatii prezente in oras si in provincia Roma.
La ora 10.00 va incepe dezbaterea despre realitatea cotidiana in care traiesc femeile imigrante. Dupa slujba, este programat pranzul etnic din Piata, ce va oferi sansa degustarii unor feluri de mancare traditionale unui numar de 19 tari din lume. La final, va avea loc un spectacol din care fac parte 24 de numere de momente de folclor, dar si laboratoare si workshop.
Romani, latino-americani, rusi, ucrainieni, nigerieni, egipteni, filipinezi si chinezi, vor fi duminica impreuna in Piata San Giovanni „pentru a demonstra ca convietuirea este posibila”, transmite Romanian Global News.
| | Se cauta romani actori-colaboratori in Toronto | | | |
| Toronto, Canada/Romanian Global News | | Accesari :373 | | Friday, 16 May 2008 |
{mosimage}
O trupa de actori amatori din Toronto cauta alti actori-colaboratori care sa li se alature in cadrul unui proiect artistic. Scopul este acela de a pune in scena spectacolul “D’ale carnavalului” de I. L. Caragiale.
Cei interesati pot suna la numarul de telefon 647-439-3828 sau pot trimite un scurt email la ageorgescu@rogers.com. “Cautam actori-colaboratori pentru actorie... da, actorie, ce te miri?... nu tre' sa ai cursuri, experienta, talent, nimic... doar chef de viata, seriozitate si 2-3 ore pe saptamana pe care sa ti le rupi din incarcatu-ti program si sa le dedici numai tie... un pic de amuzament si scapare de munca de zi cu zi toronteza... cautam alti "tampiti", in special barbati, sa punem in scena “D'ale Carnavalului”, de I.L.Caragiale... si o s-o facem cu sau fara tine... da' mai bine sa fii acolo, ca sa nu regreti... asa ca daca iti trece prin minte "what a hell, I can do that" atunci suna la 647-439-3828 sau trimite un scurt email la ageorgescu@rogers.com si se aranjeaza... un singur lucru e absolut necesar... nu primim decat persoane cu zambetul pe buze!” se arata in anuntul postat pe pagina de web romaniantoronto.ca, preluat de Romanian Global News.
| | Ghid in limba romana pentru suporterii prezenti la EURO 2008 | | | |
| Berna, Elvetia/Romanian Global News | | Accesari :309 | | Friday, 16 May 2008 |
{mosimage}
Primaria orasului Berna a publicat un ghid cu informatii utile pentru suporterii prezenti la EURO 2008.
Ghidul poate fi citit si in limba romana pe pagina de web a Ambasadei Romaniei la Berna.
Informatiile din ghid sunt recomandate de Stephane Chapulsat, castigator al Champions League in 1997 cu Borussia Dortmund si campion al Elvetiei in 2001 cu Grasshopper Club Zurich. Din 2007 el este ambasador al FIFA pentru SOS – Kinderdorfer.
Ghidul ofera suporterilor care vor veni la meciurile Romaniei din Campionatul European tot ceea ce trebuie sa stie despre auto, ambasada, bacsis, bani, bautura, bicicleta, birou pentru bagaje, birou pentru obiecte pierdute, biserica, campare/tabara suporterilor, cazare, caz de urgenta, centru pentru spalat rufe, cumparaturi, depanare, droguri, alcool, furat, furturi, informatii, mancare, medicamente, preparate farmaceutice, parcare, pasaport, persoane cu handicap locomotor, politie, posta, puncte de acces internet, raul Aare, sport, suvenit, taxa pe valoare adaugata, taxi, telefon, transport public, voluntari, Zytglogge, transmite Romanian Global News.
| | Garden party cu grupul Nightlosers la Paris | | | |
| Paris, Franta/Romanian Global News | | Accesari :327 | | Friday, 16 May 2008 |
{mosimage}
Studentii, doctoranzii si tinerii romani cadre in Franta sunt asteptati sambata, 31 mai, la sediul Ambasasei Romaniei la Paris la un garden party cu grupul Nightlosers. Inscrierile, pentru cei interesati, se mai pot face pana la data de 18 mai.
Intrarea va fi pe baza de invitatie nominala. Pentru a primi prin posta o astfel de invitatie, cei interesati trebuie sa isi completeze coordonatele dumneavoastra in formularul ce se gaseste pe website-ul ambasadei, paris.mae.ro, la rubrica Evenimente si sa le transmiteti pana in 18 mai pe e-mail, la adresa secretariat2@amb-roumanie.fr sau pe fax, la nr. 01. 45.56.97.47, transmite Romanian Global News.
| | Invitatie pentru romani la Biserica Romana Providenta | | | |
| British Columbia, Canada/Romanian Global News | | Accesari :377 | | Friday, 16 May 2008 |
{mosimage}
Biserica romana Providenta din Bristish Columbia ii invita calduros pe romanii din Canada sa participe la serviciile divine care se desfasoara in fiecare zi de duminica intre orele 17:00 – 19:00.
La incheierea programului cei prezenti vor avea prilejul sa petreaca cateva momente impreuna intr-o atmosfera de prietenie si partasie. Biserica, pastorita de VIorel Bughiu, este amplasata in Coquitlam Alliance Church (adresa: 2601 Spuraway Avenue, Coquitlam, BC V3C 2C4). Informatii suplimentare pot fi obtinute la adresele de mail vbughiu@hotmail.com / tsaccount@mail.com sau sa tel: (604) 552 - 4070 / (778) 868-7652, informeaza pagina romanilordin British Columbia, citata de Romanian Global News.
| | Romania va fi prezenta la “Borgo in fiera” | | | |
| Romania, Italia/Romanian Global News | | Accesari :321 | | Friday, 16 May 2008 |
{mosimage}
Duminica, 25 mai, Biroul de Turism al Romaniei in Italia va fi prezent la manifestarea “Borgo in fiera”, organizata de Asociatia comerciantilor din Borgo Filadelfia.
Potrivit paginii de web a Primariei din Torino, citata de Romanian Global News, manifestarea, care se va desfasura in Via Madonna delle Rose, va fi un prilej de a prezenta celor prezenti oferta turistica romaneasca.
| | Jula, Ungaria/Romanian Global News | | Accesari :420 | | Friday, 16 May 2008 |
{mosimage}
Cu prilejul sarbatorii Sfintilor Imparati Constantin si Elena, miercuri, 21 mai, dupa Sfanta Liturghie arhiereasca savarsita de PSS Siluan si un sobor de preoti in Catedrala „Sf. Nicolae” din Jula, la Centrul Cultural Romanesc va avea loc un spectacol intitulat „Biserica si copiii intr-o Europa unita”.
Potrivit corespondentului Romanian Global News in Ungaria, programul va fi sustinut de catre elevii Liceului „N. Balcescu” din Jula, sub indrumarea profesorului Tiberiu Roxin, elevii Scolii Generale din Apateu, sub indrumarea invatatoarei Maria Berényi si elevii clasei a II-a D, de la Liceul Pedagogic „Iosif Vulcan” din Oradea, indrumati de invatatoarea Lavinia Sabau.
| | Teatrul romanesc a cucerit copiii din Micherechi | | | |
| Micherechi, Ungaria/Romanian Global News | | Accesari :323 | | Friday, 16 May 2008 |
{mosimage}
Institutul Cultural Roman din Budapesta, in colaborare cu Teatrul “Ariel” din Targu Mures si Uniunea Culturala a Romanilor din Ungaria, a organizat in cursul saptamanii trecute doua spectacole de teatru pentru copii si adulti, transmite Romanian Global News.
Joi, 8 mai, de la ora 11.00, pe scena Caminului Cultural “Gh. Dulau” din Micherechi a fost jucata piesa pentru copii “Ninigra si Aligru” de Nina Cassian. In ziua urmatoare, pe 9 mai, tot de la ora 11.00, in sala Centrului Cultural Romanesc din Jula a fost jucata o piesa de teatru pentru adulti, cu titlul “Adio secolul XX”. (Despre acest spectacol va vom relata in numarul urmator). Directorul adjunct al Institutului Cultural Roman din Budapesta, Csaba Barta, in cuvantul de salut i-a invitat pe copiii din Micherechi sa vizioneze spectacolul “Ninigra si Aligru” si le-a spus: “Cand am fost de varsta voastra, undeva foarte departe de aici, in Valea Jiului, unde am fost eu elev de scoala, a venit la scoala teatrul de papusi. Noua ne-a placut foarte-foarte mult spectacolul. Dar in timpul spectacolului invatatoarea ne zicea: pst, pst, stati cuminti! Eu zic ca daca va place spectacolul, sa aplaudati, si daca actorii va pun intrebari, sa raspundeti.”
| | „Limbi mici, literaturi mari” la Frankfurt | | | |
| Frankfurt, Germania/Romanian Global News | | Accesari :346 | | Friday, 16 May 2008 |
{mosimage}
Evenimentul intitulat „Limbi mici, literaturi mari” va avea loc luni, 26 mai, la ora 20.00, la Romanfabrik din Frankfurt/Main si va aduce publicului momente de lectura in tandem a scriitorului roman Dan Lungu - "Paradisul gainilor" si scriitorul lituanian Alvydas Slepikas - "Vulpea". Manifestarea are loc in cadrul Zilelor Culturale ale Bancii Centrale Europene din Frankfurt/Main, desfasurate in perioada 14 mai-2 iunie in orasul german.
In 2008, la aniversarea a 10 ani de existenta, Banca Centrala Europeana (EZB) cu sediul la Frankfurt/Main organizeaza, in parteneriat cu EUNIC-Berlin, “Zile culturale” in cadrul carora vor fi reprezentate toate cele 27 tari membre ale UE, inclusiv Romania.
In acest context se reediteaza si la Frankfurt festivalul literar “Limbi mici, literaturi mari”:
Invitatul la Frankfurt al ICR Berlin este scriitorul Dan Lungu, care va sustine, in acest cadru, o lectura din romanul sau “Paradisul gainilor”, transmite Romanian Global News.
| | Ilie Boca expune in premiera la Budapesta | | | |
| Budapesta, Ungaria/Romanian Global News | | Accesari :344 | | Friday, 16 May 2008 |
{mosimage}
In perioada 19 mai – 18 iunie, la invitatia Institutului Cultural Roman din Budapesta, Barabás Villa gazduieste expozitia de pictura intitulata Poliptice a artistului bacauan Ilie Boca.
Elev al lui Ciucurencu, Ilie Boca a fost distins cu premii internationale importante, printre care premiul „Caravaggio”, inmanat la Roma. A expus in cele mai importante capitale ale lumii, colindand mapamondul cu 14 expozitii personale. El este parintele spiritual al „Taberei de la Tescani”, al Saloanelor Moldovei si al Filialei Bacau a Uniunii Artistilor Plastici, tranmsite Romanian Global News.
| | Festival romanesc de jazz si muzica tiganeasca la Paris | | | |
| Paris, Franta/Romanian Global News | | Accesari :363 | | Friday, 16 May 2008 |
{mosimage}
Omagiu lui Stéphane Grappelli, Festivalul romanesc Tzig’n’Jazz va avea loc la Paris in zilele de luni, 26, marti, 27 si miercuri 28 mai, in organizarea RomMusicProductions, sub conducerea tanarului muzician Alin Predoi, si cu sprijinul Institutului Cultural Roman de la Paris, FNAC, France 3 Télévision, Libération, Le Parisien, TSF Jazz, Jazzman, Jazz Magazine si al altor parteneri.
Aceasta prima editie a festivalului este un omagiu adus marelui muzician Stéphane Grappelli, violonist si jazzman francez, unul dintre creatorii genului swing manouche. Rom Music Productions doreste ca Festivalul romanesc de jazz si muzica tiganeasca de la Paris sa devina o intalnire anuala de neocolit pentru promovarea muzicii romanesti prin intermediul artistilor de talent. Acestia vor avea ocazia sa urce pe aceeasi scena cu muzicieni de renume international. Programul editiei din 2008 va fi extrem de variat. Muzicieni importanti au onorat invitatia adresata de organizatori: Didier Lookwood, Sanséverino, Thomas Dutronc, Cristian Escoudé, Angelo Debarre.
Luni 26 mai, la ora 20.30, Marius Apostol Quintet ii invita pe Sanséverino, Angelo Debarre si Ludovic Beier; marti, 27 mai, la ora 20.30, Florin Niculescu Quartet ii invita pe Christian Escoudé si Zarifa, iar miercuri, 28 mai, la ora 20.30, Costel Nitescu Quartet ii invita pe Didier Lockwood, Thomas Dutronc si Emy Dragoi. Biletele se gasesc la: FNAC – Carrefour 0 892 683 622, Le Trianon : 01 44 92 78 04, transmite Romanian Global News.
| | Sesiune de comunicari romanesti la Paris | | | |
| Paris, Franta/Romanian Global News | | Accesari :313 | | Friday, 16 May 2008 |
{mosimage}
Sambata 17 mai, orele 10.00 – 18.00 Pierre Brunel, Centrul de Cercetare in Literatura Comparata al Universitatii Paris IV – Sorbona si Institutul Cultural Roman organizeaza o sesiune de comunicari dedicata poetului Ilarie Voronca (1903-1946), precum si altor poeti romani din secolul al XX-lea.
Participanti: Pierre Brunel, profesor la Universitatea Paris IV-Sorbona; Jean Pierre Begot, poet si eseist; Patrice Beray, scriitor; Linda Maria Baros, poeta, traducatoare si cercetatoare la Universitatea Paris IV-Sorbona; Andrei Cadar, traducator si cercetator la Universitatea Paris IV; Philippe Di Falco,scriitor si cronicar literar; Alain Vuillemin, profesor la Universitatea din Artois. Sesiunea se va incheia cu expozitia Lumières secrètes d’Ilarie Voronca realizata de Didier Lemaire.
| |
|
Arhiva 2008 -
decembrie, 2008
-
noiembrie, 2008
-
octombrie, 2008
-
septembrie, 2008
-
august, 2008
-
iulie, 2008
-
iunie, 2008
-
mai, 2008
-
aprilie, 2008
-
martie, 2008
-
februarie, 2008
-
ianuarie, 2008
|