Sigur, capabilitatile si vulnerabilitatile Marilor Puteri sunt testate in zone nesigure, chiar daca acestea au un proprietar, adica este admis sa existe un posesor legitim. De multe ori, regula legitimitatii posesorului poate fi in contradictie cu regula nationalitatilor. 
R. Moldova ramane o preocupare, ca de altfel pentru toate statele tampon, unde spiritul de pace trebuie sa fie probat intre Marile Puteri. 
Platforma actuala de politica externa  a R. Moldova nu este expusa din perspectiva interesului national, ci din cea a limbajului puterii. Exista o falie reala dintre ceea ce predica politica noastra externa si ceea ce se pune in practica.
Lipsa de realpolitik si ipocrizia cu care se trateaza subiectele de interes national si vectorul european/lipsa euroatlantic/, evitarea tendintei de creare a unei societati in care bunastarea ar prima.

A lansa o parabola in care toti ar fi fericiti in cazul in care s-ar realiza un stat comun: stat unitar cu elemente regionale, federativ sau confederativ. In actualitate, trebuie de evaluat faptul in ce registru se incadreaza R. Moldova, in proiectul statelor si comunitatii internationale, mai ales dupa efectul Kosovo, si daca regula autodeterminarii nationale care a fost inlocuita dupa 1989 cu cea a stabilitatii frontierelor, nu a revenit in prim plan.

Moscova ramane in continuare calauza R. Moldova?!

Pozitia Rusiei a revenit pe scena politica basarabeana in contextul reglementarii transnistrene. Moscova transmite clar niste semnale jucatorilor implicti in dezamorsarea conflictului. 
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov transmite un mesaj in care se afirma ca Rusia cheama fortele straine sa nu se amestece in cadrul reglementarii conflictului transnistrean. Potrivit opiniei acestuia, este esential  ca participantii externi din proces ”sa nu se amestece, ci sa ajute partile, ca acestea sa se inteleaga in mod direct”.  
”Rusia intelege ca este necesar de luat in consideratie si abordarile altor jucatori, doar ca acestea nu ar trebui sa fie egoiste, ci indreptate spre reglementarea situatiei”,-mai afirma acesta .  
Totusi, parca luandu-se de mana, Rusia si UE se arata preocupate de reglementarea transnistreana. Se enunta probabilitatea unui acord intre Chisinau si Tiraspol, garantat de UE, Rusia, SUA si Ucraina. Anuntul este facut public de cate Kalmna Mizsei, emisarul european pentru R. Moldova. 

In context, presedintele Voronin anunta o eventuala formula federativa, care poate sa imbrace viitorul stat R. Moldova cu Transnistria si Gagauzia. Atunci, cum ramane cu acordul de prietenie dintre Chisinau si Tiraspol transmis de Smirnov? Si cum ramane cu echipa liderului separatist de la Tiraspol? 
Tot mai mult media ruseasca arata o exprimare europeana in reglementarea transnistreana.  
Rusilor le convine increngatura in care a nimerit Uniunea Europeana. In acesta confuzie de identificare a unor solutii viabile fata de conflictele latente, semanate de Moscova, UE nu are modele noi pe care sa le ofere. Uniunea Europeana nu si-a croit deocamdata o politica omogenizata in interiorul sau si asta s-a vazut in cazul Kosovo. UE nu s-a concolidat ca o comunitate de valori si simboluri, iar asta se rasfrange asupra  abordarilor in care este implicat Bruxelles-ul. Deocamdata, Europa nu este in masura sa-si asume reglementarea conflictelor latente din bazinul Marii Negre, dosarul transnistrean, problemele Carabahului, Abhaziei si Osetiei etc. Ea trebuie sa-si rationalizeze miscarile, in primul rand sa-si coordoneze eforturile cu Statele Unite.  
Poate, ar fi oportun sa se constituie un fel de Casa comuna Est Europeana, ca o anticamera a experimentarii unor variante de reglementare pentru conflicte. Aici, ar putea fi atrase statele din GUAM, Forumului optiunii democratice, care ar fi orientate spre accederea in UE, dar lasate de Rusia sa-si reglementeze propriile conflicte. Dar va accepta Rusia acest lucru ? Moscova nu va accepta o Europa in care nu intra intr-o ecuatie comuna si care ii poate crea turbulente in spatiul sau vital.
In context, Rusia a facut prima tentativa de a coplesi Europa si a lansat pe piata publica necesitatea semnarii a unui Acord de securitarea europeana.   
 
Cercurile de gravitatie in jurul dosarului transnistrean

 Politologul rus Gleb Pavlovski afirma dupa anul 2005 ca Voronin pierde Transnistria si nu Rusia, iar ca Ucraina este un pretendent mare la acest teritoriu. Problema nu consta: cine pierde si cine castiga, ci ca integrand Transnistria intr-o formula convenabila Moscovei, Chisinaul si-ar putea pierde identitatea si geografia europeana. Si, ar fi mult mai dureros daca acestea s-ar pierde pe mana Bruxelles-ului.
Jurnalistul si politologul rus Mihail Leonov spune ca in ultima perioada structurile europene si-au intensificat activitatea propagandistica si de racolare a, intrucat doresc sa atraga Transnistria, iar pozitia Rusiei este ilogica.  
” In adevar, Transnsitria este de fapt Rusia, in timp ce Abhazia e Abhazia, iar Osetia de Sud este Osetia de Sud,-mentioneaza jurnalistul-acestea sunt popoare fratesti, care sunt in relatii foarte apropiate, pe cand Transnistria este un fragment din societatea ruseasca-multinationala, policulturala”,-spune Leontiev. 
Tot mai multi reprezentanti ai administratiei tiraspolene vorbesc despre o politica multivectoriala pe care trebuie sa si-o asume Tiraspolul, datorita faptului ca apartine teritorial Europei. Chiar daca vectorul de baza ramane a fi Rusia, intrucat majoritatea populatiei este de origine slava, totusi, Transnistria are destule cerinte care ”sunt legate de Moldovova, Ucraina, Uniunea Europeana si SUA.

Pe de alta parte, sunt intemeiate afirmatiile cum ca Ucraina isi joaca o carte proprie in deferendul transnistrea, acesta in contextul in care Kievul a dat ”unda verde” pentru o pasaportizare a regiunii.Si atunci apar intemeiate declaratiile presedintelui Romaniei Traian Basescu, potrivit carora Ucraina isi are un interes pecial pentru regiunea transnistreana.
 Ucraineanul transnistrean Victor Protenco crede ca ”Intrarea Transnistriei trebuie realizata ca teritoriu aparte si nu in componenta R. Moldova”. Cursul politic extern de care trebuie sa se ghideze Transnistria trebuie sa fie unul  ce tine de statele slave, aceasta fiind mai mult atrasa de Ucraina.
Poate ar fi mai rezonabil abandonarea din campul discutiilor a subiectului transnistrean pana cand nu se modifica elita politica de la Tiraspol. Poate ar fi bine sa se ia o gura de aer pana in 2009 si sa se evite o reglementare rapida. Nu de alta, dar, uneori, graba strica treaba si ne putem trezi cu consecinte nefaste si cu formule incerte, irealizabile, care pot arunca in haos acest teritoriu.  
Presedintele de onoare al APCE Adrian Severin propune abandonarea regiunii transnistrene in scopul integrarii R. Moldova in UE. Aceasta ar insemna crearea unui cadru european pentru R. Moldova, care poate deveni atractiva, iar ulterior poate atrage spre polul europena si Transnistria.   

Fara euroatlantism si cu neutralitatea in carca

  Chisinaul oficial si-a propus sa marseze in continuare pe cartea ”neutralitatii permanente”. Iar aceasta s-a vazut prin elaborarea Conceptiei de Securitate Nationala, in care vectorul euroatlantic a fost eliminat. Conceptia Securitatii Nationale a fost aprobata pana la urma cu votul comunistilor si a social-democratilor.  
Pentru multi analisti, Conceptia Securitatii Nationale ar fi in contradictie cu valorile nationale, intrucat aceasta are la baza formula veche, care nu s-a concretizat nici macar intr-o ”neutralitatea activa”, aidoma Suediei. Documentul se axeaza in special pe statutul de neutralitate permanenta a Republicii Moldova si neaderarea la NATO.  Actualmente, se poate spune clar- cheia strategiei nationale a R. Moldova se bazeaza pe politica ”europocentrista”.   
Totusi, politica externa anuntata a R. Moldova de racordare la valorile europene nu isi gaseste logica atunci cand se cere ajustarea legislatiei nationale la cea europeana. Si aici, ma refer la politica de regionalizare a teritoriului actual al R. Moldova. In context, politica de stat a R. Moldova in raport cu regiunile a devenit una foarte incarcata, hipercentralizata. Fapt care a pus in dificultate si o integrare structurala a Comratului, care face depese spre Ancara in care se lamenteaza pe Chisinau.  
In ultima vreme, in unele cercuri de la Chisinau se discuta temeinicia implicarii in deferendul transnsitrean, exact ca in cazul Georgiei, a Organizatiei Natiunilor Unite. Dar si in Georgia asistam la niste miscari tectonice in care Rusia sprijina regiunile separatiste pe fata, iar in ONU isi are dreptul sau de veto. Iar dupa efectul Kosovo, se vorbeste tot mai mult ca ONU si-a minimalizat forta sa, ca trebuie sa-si reevalueze politica si chiar despre o reformatare a organizatiei.  Nu putem sa nu amintim o alta organizatie-OSCE, care are o implicatie majora in conflict, doar ca sunt destule voci care spun ca aceasta organizatie este una in proces de stagnare si in cel mai apropiat timp este improbabil ca sa fie un jucator cu sanse in conflict. 

Uniunea Europeana, acum un an, prin vocea lui Nicolas Sarkozy, a considerat ca trebuie sa-si constituie o politica de aparare si de securitate proprie. Aceasta avand la baza ideea ( de la CEA la UEO si PASE. Este interesant ca pana in prezent extinderea europena s-a realizat in mod corelat cu extinderea NATO. In fapt, putem vorbi despre o ”Europa atlantica” in exprimarea extinderii si nu de o ”Europa europeana” a lui Charles de Golles.
Nu inzadar, analistul rus Serghei Karaganov sesiza ca Uniunea Europeana ramane un partener complicat si ineficient. Rusii mai mult orientandu-se spre SUA in discutiile europene. Desigur, Kremlinului ii convine o Europa strict europeana, iar aici se incadreaza ulrima initiativa lansata de presedintele rus Dmitrii Medvedev referitor la un acord de securitate europeana.
Nu trebuie subestimat rolul UE pe care il poate avea in conflictul transnistrean, doar ca aceasta ar trebui sa fie asistata de SUA si NATO. Este vorba ca Alianta Nord Atlantica s-a prezentat cel mai eficient in raporturile cu Rusia.  
   
In loc de concluzii

Este o aventura a Europei sau comunitatea are un plan bine elaborat in raport cu conflictele latente din Europa de Est. In special, din spatiul post-sovietic. Este vorba despre o ”coabitare ruso-europeana” in regiuni care sunt reprezentante zone de influenta exclusiv rusesti?
Chiar si pe acest taram, daca am asocia respectivul meci european in Est cu unul de fotbal,  impresia personala ar consta ca Uniunea Europeana, neasistata de Statele Unite si NATO( de Romania nu mai zic), ar putea juca cu ”rezervele” Rusiei.

Octavian Sergentu, Presa md.