| Romanii basarabeni – fata in fata cu uninominalul | | | |
| Chisinau, Basarabia/ Romanian Global News | | Accesari :365 | | Tuesday, 22 July 2008 | {mosimage}Legea votului uninominal din Romania a trezit polemici si discutii, atat la Bucuresti, cat si in alte capitale europene, unde traiesc cetateni romani. La Chisinau legea parca nici nu exista.
Legea privind introducerea votului uninominal dupa care se vor desfasura alegerile in Romania afecteaza si cetatenii romani din R. Moldova care vor fi chemati sa voteze cu ocazia alegerilor parlamentare la finalul acestui an.
Din pacate, la Chisinau nu se vorbeste aproape deloc despre consecintele acestei legi asupra reprezentarii cetatenilor romani din R. Moldova in viitorul parlament din Romania. In urma unor discutii care au avut loc la Bucuresti, cu referire la aceasta lege, incerc sa ridic in acest text o serie de intrebari legate de acest aspect la care atat politicienii, reprezentantii societatii civile, dar si expertii de pe ambele maluri ale Prutului trebuie sa gaseasca cele mai bune solutii.
Ce prevede Legea uninominalului?
Proiectul de lege privind introducerea votului uninominal, pentru care Guvernul Roman si-a asumat raspunderea in Parlamentul Romaniei, prevede ca alegerile partiale se desfasoara intr-un singur tur. Astfel, cel mai bine clasat candidat urmeaza sa fie declarat castigator, iar parlamentarii, la randul lor, se aleg in colegii uninominale, prin scrutin uninominal, potrivit principiului reprezentarii proportionale.
In legislatia din Romania, norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputatilor este de un deputat la 79.000 locuitori, iar norma de reprezentare pentru alegerea Senatului este de un senator la 170.000 locuitori. Numarul locuitorilor care se ia in calcul pentru acest tip de scrutin este cel rezultat in urma ultimului recensamant al populatiei, publicat de Institutul National de Statistica. In premiera, trebuie semnalata crearea unei circumscriptii speciale pentru romanii din diaspora. Baremul de reprezentare stabilit de lege pentru cele peste doua milioane de romani este de patru deputati si doi senatori.
Problemele intre aceasta lege si romanii din jurul Romaniei nu au intarziat sa apara.
Cati romani traiesc in afara Romaniei?
Presedintele roman Traian Basescu afirma in declaratiile sale politice faptul ca „romanii din afara Romaniei” reprezinta un proiect national prioritar, iar Ministerul Afacerilor Externe confirma acest lucru. Nu este insa totdeauna foarte clar la ce populatie se refera institutiile statului roman. Acest lucru este indicat de faptul ca atunci cand se vorbeste de romanii din afara granitelor numarul acestora variaza de fiecare data. Astfel, romanii din afara, uneori sunt fie 13 milioane, alteori 12 milioane, sau si mai putin. Aici trebuie de mentionat interviul d-lui Traian Basescu, acordat in 2006, in exclusivitate, saptamanalului Stranieri in Italia, in care domnia sa preciza ca „in intreaga lume sunt raspanditi 8 milioane de romani”.
In acest context, sociologul Dan Dungaciu scria in cartea „Romania si romanii din jurul ei” ca „Indiferent care va fi cifra validata pana la urma, in intervalul 8-13 milioane, este indubitabil ca e prea mare ca sa fie neglijata. Romania are, din acest punct de vedere si o sansa enorma, dar si obligatii pe masura fata de cele trei «categorii» socio – politico - istorice care trebuie identificate: romanii din R. Moldova, romanii din jurul granitelor Romaniei, cei din Balcani (« bastinasii », respectiv cei nascuti acolo unde traiesc astazi) si diaspora (cei care, dintr-un motiv sau altul, au ales sa paraseasca tara)”. Aici Dan Dungaciu subliniaza ca „pentru fiecare dintre acestia trebuie gandite si aplicate clasificari sau strategii specifice, punctuale, caci si ei, la randul lor, trebuie tratati de la caz la caz” .
Trebuie sa remarcam ca Legea privind uninominalul nu tine cont de diferentieri calitative, in sensul celor semnalate mai sus.
Cati cetateni romani traiesc in R. Moldova?
Legea votului uninominal nu afecteaza toti romanii din afara Romaniei, ci pe cetatenii romani care traiesc in afara granitelor. Introducerea legii votului uninominal in Romania a dat curs mai multor polemici si discutii aprinse, atat la nivel politic inalt, cat si cel al romanilor din afara granitelor Romaniei.
Asa cum precizasem mai sus, baremul de reprezentare stabilit de lege pentru cele peste doua milioane de romani este de patru deputati si respectiv doi senatori. Exista voci care contesta acest lucru si, in consecinta, prevederile legii. Agentia Romanian Global News titreaza ca aproape 12% din cetatenii romani sunt plecati in strainatate. 70.000 de cetateni cu drept de vot, aflati pe teritoriul Romaniei, trimit un deputat in Parlament. 1,2% din locurile din Parlament sunt decise de romanii din diaspora. La randul lor, 400.000 de romani cu drept de vot, aflati peste hotare, trimit un deputat in Parlament.
In dezbatere sunt invocate si date statistice care arata ca, in afara granitelor, romanii din diaspora depasesc cifra de doua milioane (Adevarul 19.07.08). Numai in Spania si Italia, de exemplu, se gasesc legal 1.000.000, respectiv 610.000 de persoane. Concluzia pe care o trag romanii din Occident este ca sunt sub-reprezentati.
Autoritatile vorbesc de supra-reprezentare
Presedintele Camerei Deputatilor, liberalul Bogdan Olteanu, a declarat in presa de la Bucuresti ca Romania este singura tara din lume care asigura reprezentare parlamentara pentru cetatenii din diaspora. „Din cate stiu, in nici o alta tara nu functioneaza o astfel de prevedere legala. Este un alt exemplu de discriminare pozitiva, asa cum e si cazul reprezentarii minoritatilor nationale in parlament. Avand in vedere norma de reprezentare stabilita pentru cetatenii din tara, observam ca cei din diaspora sunt chiar suprareprezentati... ", a adaugat presedintele Camerei Deputatilor (Adevarul 21.07.08).
Pe ce baza se face calculul?
Citat de Romanian Global News, presedintele comisiei pentru elaborarea Codului electoral, Mihai Voicu (PNL), a precizat ca s-au luat in consideratie datele legate de prezenta romanilor de peste hotare la alegeri. „Patru mandate de deputati si doua de senator reprezinta o cifra rezonabila pentru reprezentarea romanilor din diaspora in conditiile in care la referendumul din 2007 participarea acestora la vot a fost de aproape 80.000”, sustine Cristian Parvulescu, unul dintre initiatorii uninominalului, citat de Romanian Global News. Si presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, spune la fel.
Ceea ce nu pare tocmai corect, afirma unii comentatori. Ei spun ca legea nu ar trebui facuta pe baza participarii la vot a unei categorii de populatie, ci pe baza unui numar concret. Daca s-ar pune ca baza a reprezentarii participarea la urne, de ce nu se ia in calcul acest criteriu peste tot? Adica, inclusiv in Romania?
Ce fac cetatenii romanii din R. Moldova?
Intrebarea este: cum ramane cu cetatenii romani din Republica Moldova ? De ce tac acestia? De ce vocea lor nu se aude si nimeni nu vorbeste despre ei, mai ales la Chisinau?
Cetatenii romanii din afara Romaniei, inclusiv cei din R. Moldova, s-au confrunat dintotdeauna cu proste conditii in care sa isi poata exercita dreptul constitutional de a vota. Sectiile de votare sunt prea putine, aproximativ 100 pentru toti romanii de peste hotare. Este cert ca nici o tara nu poate asigura adevarata reprezentativitate a diasporei sale in parlament, dar, pe de alta parte, nimeni nu atrebuie sa aiba interes sa opreasca romanii sa voteze.
Intrebarea pe care trebuie sa si-o puna cei de la Chisinau, si nu numai, interesati de acest subiect, este: in ce masura discutiile si dezbaterile pe care le-am schitat mai sus sunt valabile si pentru R. Moldova si daca DA, ce se mai poate face pentru solutionarea acestora?
In loc de concluzii: cateva probleme care privesc cetatenii romani din R. Moldova
In ceea ce priveste concret cetatenii romani din R. Moldova, problemele sunt urmatoarele, mai noi – generate de noua legislatie din Romania – si mai vechi:
1. Cati sunt cetatenii romani din R. Moldova cu adevarat, in conditiile in care cifrele care se vehiculeaza sunt contradictorii?;
2. Cati dintre ei au domiciliul stabil in R. Moldova si cati in Romania? Doar primii sunt, de fapt, electorii pentru cei patru deputati si doi senatori;
3. In care colegiu si cum vor fi repartizati cetatenii romani din Republica Moldova nu este clar, cel putin pentru publicul larg. Se pare ca guvernul de la Bucuresti va da un raspuns saptamanile viitoare. O repartizare discutata este un colegiu compus din cetatenii romani din SUA – Canada, altul din romanii din Europa (Occident), inclusiv cei din R. Moldova sau Ucraina. In acest caz, cetatenii romani din R. Moldova voteaza, practic, pentru un deputat in parlamentul Romaniei si un anumit procent din vot pentru un senator. Este corecta aceasta repartizare? Oricum ar fi, ea ar fi trebuit discutata.
4. Cine sunt cei care vor reprezenta in parlamentul din Tara romanii din R. Moldova. Cat de bine sunt ei cunoscuti si cat de mult ne cunosc ei pe noi?
5. Constiinta civica a cetatenilor romani din R. Moldova este mult prea redusa, fapt demonstrat cu ocazia tururilor de scrutin anteriore. Din pacate, nici liderii de opinie de la Chisinau nu incurajeaza la asa ceva. Faptul ca in spatiul public din R. Moldova nu se vorbeste nimic despre noua legislatie din Romania, in general lipsa de informare pe aceasta tema, este un element care confirma acest fapt.
6. In lipsa consulatelor de la Balti si Cahul, un cetatena roman care nu locuieste in Chisinau are de parcurs cateva sute de kilometri ca sa voteze. Cati sunt dispusi sau au posibilitatea sa faca asa ceva? Experienta arata ca nu multi...
7. Vocea celor din Italia, Spania, America etc. s-a facut auzita. In conditiile in care exista riscul unei subreprezentari a cetatenilor romani din R. Moldova, de ce aproape nimeni nu zice nimic?
8. Intarirea unitatii romanilor de pretutindeni se face nu cu vorbe, ci cu fapte. Apare insa intrebarea: cat de receptivi sunt, cu adevarat, cetatenii romani de la noi la un asemenea deziderat?
Stela Popa
| | UE solicita Basarabiei sa imbunatateasca legislatia electorala in perspectiva alegerilor din 2009 | | | |
| Chisinau, Basarabia/ Romanian Global News | | Accesari :291 | | Tuesday, 22 July 2008 | {mosimage}Tarile membre ale Uniunii Europene cheama autoritatile Basarabiei sa imbunatateasca cadrul legislativ ce reglementeaza procesul electoral, in perspectiva alegerilor din 2009, transmite Reporter.md, preluat de Romanian Global News.
De asemenea, autoritatile moldovenesti sunt indemnate sa transmita cat mai curand posibil Codul Electoral spre expertizare Consiliului Europei si OSCE si sa respecte pe deplin recomandarile lor, in special in ceea ce priveste pragul electoral, blocurile electorale si exercitarea efectiva a dreptului de a fi ales de catre toti cetatenii.
Acest apel se contine intr-o declaratie comuna semnata de reprezentantii statelor membre ale Uniunii Europene si ai institutiilor europene acreditate la Chisinau – Delegatia Comisiei Europene si Reprezentantul Special al Uniunii Europene.
In declaratie se mentioneaza ca alegerile din 2009, reprezinta o buna oportunitate pentru Basarabia de a realiza un progres decisiv, comprehensiv si ireversibil in vederea implementarii standardelor si practicilor electorale, motiv pentru care concordanta Codului Electoral cu standardele internationale nu va face altceva decat sa contibuie la sporirea stabilitatii democratice in Basarabia.
„Tinem sa subliniem ca libertatea de exprimare, pluralismul si independenta mass- media, cat si accesul liber la informatie obiectiva, variata si echilibrata joaca un rol decisiv pentru alegatori in stabilirea preferintelor lor electorale in baza unei optiuni documentate. Cu toate ca Moldova a inregistrat progrese veritabile in imbunatatirea cadrului legislativ privind libertatea de exprimare, ramanem ingrijorati de actiunile intreprinse de catre organele de drept impotriva mass media, a independentei editoriale a companiei „Teleradio-Moldova“ si a pluralismului in sectorul audiovizual in intreaga tara“, se mai spune in declaratie.
In acelasi context, semnatarii declaratiei au constatat o intensificare a actiunilor unor organe de stat de hartuire a diferitor partide politice sau sustinatori ai programelor acestora. Astfel de situatii, in opinia lor, pot periclita potentialul mediului pre-electoral pentru desfasurarea alegerilor legislative in 2009.
Tarile memvre ale UE sunt de parare ca progresul remarcabil in exercitarea libertatii de exprimare si in organizarea alegerilor din 2009 in deplina concordanta cu angajamentele asumate fata de OSCE, Consiliul Europei si comunitatea internationala ar constitui argumente solide pentru intensificarea relatiilor dintre Basarabia si Uniunea Europeana.
In concluzie, reprezentantii statelor membre ale UE si-au exprimat disponibilitatea de a conlucra cu autoritatile basarabene in vederea realizarii acestor obiective.
Declaratia este semnata de Ambasadele Austriei, Bulgariei, Cehiei, Frantei, Germaniei, Lituaniei, Poloniei, Romaniei, Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord si de Delegatia Comisiei Europene in Basarabia si Reprezentatul Special al Uniunii Europene in Basarabia.
| | Basarabia o piata infloritoare pentru exploatare sexuala, munca si trafic de organe | | | |
| Chisinau, Basarabia/ Romanian Global News | | Accesari :291 | | Tuesday, 22 July 2008 | | {mosimage}Basarabia ramane una dintre "pietele" cele mai infloritoare pentru exploatarea sexuala, munca fortata si traficul de organe, informeaza Reporter.md, preluat de Romanian Global News.
Dupa declararea independentei Basarabiei, circa 800 mii de persoane au emigrat pentru a scapa de o situatie economica sumbra. Traficantii se folosesc de aceasta emigrare masiva, legala si ilegala, estimarile oficiale vorbind despre 60 mii de victime ale traficului de persoane, la o populatie totala de 3,6 milioane de locuitori.
"Circuitele traficului fiind subterane si majoritatea victimelor pastrand tacerea, aceste cifre sunt considerate ca fiind mult sub cele reale", subliniaza Sonia Panzani, coordonatoare a organizatiei Medici fara Frontiere in Basarabia.
In aprilie 2008, Basarabia a fost plasata printre codase in raportul anual al Departamentului de Stat american privind traficul de persoane, care condamna in special lipsa anchetelor privind eventuala complicitate a unor functionari ai statului si neaplicarea unui cadru legal care, teoretic, este satisfacator.
"Acest raport este incomplet. El nu vorbeste despre progresele facute si mai ales despre punerea in aplicare a unui sistem national de inregistrare a victimelor", declara in replica ministrul basarabean al Protectiei Sociale, Galina Balmos.
Din punctul de vedere al lui Victor Lutenco, coordonatorul programului de prevenire al Organizatiei Internationale a Migratiei (OIM), dificultatea cu care basarabenii intra in UE "contribuie la situatia lor disperata, ceea ce alimenteaza traficul".
"Victimele sunt in general femeile cu varsta intre 19 si 24 de ani, provenite din mediu rural, din familii dezmembrate sau cu probleme de violenta, recrutate de catre cunostinte, adesea femei, pentru a fi exploatate sexual", explica locotenent-colonelul Iurie Ursan, unul dintre sefii centrului de lupta impotriva traficului de fiinte umane.
Potrivit cifrelor acestui departament, in 2007, 81% din victimele traficului de persoane au fost femei, 5% barbati si 4% minori. In 87% din cazuri, obiectivul traficului a fost exploatarea sexuala, in 10% din cazuri munca fortata si in 2% din cazuri cersitul.
Specialistii subliniaza ca traficul de persoane s-a reorientat dinspre Balcani spre Turcia (45% potrivit Ministerului de Interne), Rusia (23%), Cipru (8%), Emiratele Arabe Unite (6%), Ucraina (2%). In 7% din cazuri, victimele au fst exploatate in interiorul granitelor tarii.
Traficantii isi obliga victimele sa recruteze, la randul lor, noi victime. "Unele victime sunt eliberate - atunci cand aduc in medie 6 mii de euro in Rusia si 20 mii in Emirate - cu conditia sa recruteze in Moldova alte trei fete", explica Irina Toderova, coordonatoare a programului de asistenta pentru victime al OIM. "Este un mod extrem de insidios de a perpetua traficul".
Alina, una dintre victimele traficului de persoane, avea 20 de ani cand "iubitul" sau a pacalit-o sa plece din tara pentru a se angaja ca vanzatoare in Portugalia. La fel ca numeroase compatrioate, saraca si naiva, tanara nu suspecta ca de fapt va fi "vanduta" si obligata sa se prostitueze in Dubai. "Iubitul" sau i-a obtinut viza pentru Portugalia si a condus-o la aeroport, unde a incredintat-o altor doi barbati. Ajunsa la Lisabona, ea a fost inchisa impreuna cu inca o tanara intr-un apartament si i s-a confiscat pasaportul. "Atunci mi-am dat seama ca am ajuns in mainile traficantilor", marturiseste ea, plangand.
O saptamana mai tarziu, cele doua au fost trimise in Dubai. "Pe aeroport, mi-a dat pasaportul in ultimul moment, nu am indraznit sa tip, eram paralizata", a spus ea. La sosirea in Dubai, cele doua tinere din Basarabia au fost "vandute" unei uzbece casatorita cu un politist din Emiratele Arabe Unite. Cuplul "controla" 11 basarabence si ucrainence, toate ingramadite intr-o camera.
"Trebuie sa te prostituezi in baruri, in discoteci, pe strada, iar daca refuzi te bat si pot chiar sa te omoare", a fost avertizata Alina de una dintre fetele care se afla de mai mult timp in Dubai. "Patroana" fixa conditiile: Alina, supravegheata in permanenta, trebuia sa produca 10 mii de euro, dupa care urma sa-si primeasca primi pasaportul inapoi.
Dupa trei luni, a reusit sa fuga, a cerut ajutor politiei, dar a fost trimisa in inchisoare. Intelegand ca nimeni nu va ajuta, decide sa se prostitueze pentru a castiga bani sa se intoarca in tara si naste un copil.
La sfarsitul anului 2006, ea si copilul sunt eliberati si repatriati, prin intermediul ambasadei ruse la Dubai. Ca majoritatea victimelor, nici Alina nu vrea sa depune plangere in justitie pentru ce i s-a intamplat. “Politia si justitia sunt complicii traficantilor”, crede ea.
Pe langa femei, mii de copii din Republica Moldova, ai caror parinti pleaca sa munceasca in strainatate, in special in Rusia, cad victime traficului de fiinte umane sau cresc in orfelinate.
Ana, in varsta de 14 ani si Natalia, in varsta de 12 ani, incearca sa treaca peste soc: la fel ca mii de copii din Basarabia, cele doua surori vor fi parasite de inca unul dintre membrii familiei, care trebuie sa mearga sa munceasca in Rusia. "Nu pot sa ma mai ocup de ele", explica matusa lor, in varsta de 50 de ani. "Trebuie sa plec in Rusia in septembrie, impreuna cu fiul meu", adauga ea. Asistenta sociala care se ocupa de fetite, Angela, este disperata. Abia reusise sa le instaleze in acest nou camin pe cele doua fete a caror mama a plecat sa munceasca la Moscova, in urma cu un an si jumatate. Femeia nu si-a mai contactat fetele si Angela banuieste ca a cazut victima traficului de fiinte umane. Tatal, alcoolic si uneori violent, nu se ocupa de fiicele sale, care se refugiasera la un moment dat la un vecin.
"Nu mai exista nicio solutie pentru ele, doar sa mearga intr-un orfelinat din oras", explica asistenta sociala, in timp ce adolescentele in lacrimi protesteaza. "Voi fugi", explodeaza cea mare. "Nu te putem tine, nu ti s-a cerut parerea", ii raspunde varul sau, in varsta de 25 de ani.
"Acesti doi copii sunt deja victime indirecte ale traficului cu fiinte umane si fac parte din grupul care ajunge cel mai usor in mainile traficantilor", avertizeaza asistenta sociala, aprobata de un psiholog din organizatia Medecins du Monde.
"Multi parinti isi abandoneaza copiii pentru a merge sa munceasca in strainatate si ii incredinteaza bunicilor, care nu pot sa ii protejeze in fata traficului de persoane", explica Vladimir Semetu, responsabil cu serviciile de protectie a familiei si copilului la Primaria din Balti.
Potrivit datelor oficiale, in Basarabia aproximativ 12 mii de copii se afla in orfelinate, iar 80% dintre ei au cel putin un parinte in viata. Un studiu recent al asociatiei „La Strada” arata ca 30% dintre victimele traficului cu fiinte umane din Basarabia sunt orfani de unul sau ambii parinti, iar alti 30% au fost crescuti de un singur parinte.
Daca traficul cu minori nu reprezinta oficial, decat 4% din fenomenul global din Basarabia, "acesti copii sunt prinsi in sisteme de exploatare si traiesc in conditii extrem de dure", subliniaza Alfonso Gonzales Jaggli, liderul misiunii Pamantul Oamenilor in Basarabia. "Unii minori sunt obligati sa se prostitueze, altii lucreaza pe santierele de constructii sau ca hamali in gari, transportand lucruri prea grele, in timp ce tinerii cu handicapuri sunt obligati sa cerseasca, de exemplu in metroul din Moscova", adauga el.
Datorita unui birou deschis la Moscova, asociatia a repatriat in Basarabia 160 de copii si de adolescenti din anul 2005. Unii sufereau de pneumonie, tuberculoza, anemie sau fusesera drogati pentru a fi mai "docili".
Centrul de formare profesionala si de reintegrare sociala din Chisinau ofera o speranta slaba pentru tinerele victime. "Le propunem sa iasa din cercul vicios al saraciei si al traficului de persoane", oferindu-le cursuri de coafura, cosmetica sau de bucatarie, explica directoarea, Luba Bula.
Abandonarea copiilor alimenteaza, pe langa traficul cu fiinte umane, si o alta "piata" in Basarabia: cea a adoptiilor comerciale, practicate in special la Chisinau, de aproximativ 10 agentii americane. Ele ofera cateva mii de euro pentru fiecare copil.
| | Elevii romani, in topul strainilor din scolile italiene | | | |
| Roma, Italia/ Romanian Global News | | Accesari :286 | | Tuesday, 22 July 2008 | {mosimage}Potrivit unui studiu al Ministerului Invatamantului din Italia, elevii romani reprezinta 16,15% din totalul strainilor inscrisi in scolile italiene, informeaza Adevarul, preluat de Romanian Global News.
Ministerul Invatamantului de Stat a publicat de curand un studiu cu privire la numarul elevilor straini inscrisi in scolile italiene in anul scolar 2007-2008. Potrivit acestui studiu, 575.000 de noi elevi imigranti au frecventat cursurile institutiilor de invatamant italiene in ultimul an scolar. O treime dintre acestia sunt nascuti in Peninsula, fiind considerati „a doua generatie".
Sunt inclusi in studiu copiii inscrisi la nivelul prescolar (gradinita), primar, gimnazial si liceal. Strainii reprezinta 6,4% din totalul elevilor care studiaza in Italia. In anul scolar 2007-2008 au fost inscrisi pentru prima data la scoala italiana 46.154 copii, mai bine de jumatate dintre acestia frecventand cursurile scolii primare.
Fenomenul imigrational a avut un impact deosebit si asupra populatiei scolare din Italia. Dreptul strainilor de a-si reintregi familiile a dus la cresterea numarului de elevi, in special la nivelul primar si gimnazial.
In topul celor mai multi copii straini inregistrati in scolile italiene se afla romanii cu 92.734 inscrisi (16,15% din totalul elevilor imigranti), urmati de albanezi (85.195, 14,84%) si marocani (76.217, 13,28%). Zonele cu cea mai mare densitate de elevi straini sunt Emilia Romagna, Umbria, Lombardia si Veneto.
| | Copiii ai caror parinti lucreaza in UE pot primi alocatii mai mari | | | |
| Bucuresti, Romania/ Romanian Global News | | Accesari :357 | | Tuesday, 22 July 2008 | {mosimage}Cei aproape o suta de mii de copii romani care au parintii plecati la munca in strainatate pot beneficia de o alocatie mai mare in anumite conditii. Prima ar fi ca parintii sa munceasca legal in tara respectiva, informeaza Realitatea, preluat de Romanian Global News.
Daca alocatia in tara respectiva este mai mare decat in Romania, autoritatile de acolo vor plati diferenta. Iar diferenta nu este deloc de neglijat. In Italia, de exemplu, alocatia este de 124 de euro, iar in Germania, 154 de euro.
Pe langa alocatii, de acelasi regim au parte si indemnizatia pentru cresterea copilului si indemnizatiile speciale pentru cresterea copilului cu handicap. Cei care doresc sa ceara plata acestor ajutoare sociale dintr-un alt stat, trebuie sa se adreseze institutiilor competente din tara in care muncesc.
"Sunt formularele care trebuie completate. I se inmaneaza si trebuie sa faca dovada numarului de copii si dupa ce sunt completate aceste acte, acest formular este trimis catre noi", a precizat Teodora Bertzi, secretar de stat in Ministerul Muncii.
| | Romanii din Serbia de langa frontiera nu vor mai avea nevoie de vize pentru Romania | | | |
| Bucuresti, Romania/ Romanian Global News | | Accesari :500 | | Tuesday, 22 July 2008 | {mosimage}Romanii care locuiesc in apropierea granitei cu Romania nu vor mai avea nevoie de vize pentru a putea patrunde in Romania, informeaza Gandul, preluat de Romanian Global News.
Avand in vedere ca oficialii de la Bruxelles incearca sa netezeasca calea Belgradului in vederea aderarii la spatiul comunitar, autoritatile romane si bulgare s-au gandit sa le ofere si ele sarbilor un mic sprijin. Astfel, dupa cum a anuntat ministrul bulgar de Interne, Mihail Mikov, cele trei state urmeaza sa semneze in toamna un acord pentru facilitarea trecerii frontierelor. Acesta le va permite locuitorilor din interiorul unei zone de granita de 20 km sa circule liber, fara vize. De acest viitor acor vor putea profita romanii din Timoc si Voivodina, care locuiesc in limita celor 20 de km de la frontiera.
Pentru romanii din Serbia aceasta limita ar fi fost ideal sa fie mult mai extinsa, iar acest lucru ar putea deveni posibil in cazul in care asociatiile romanesti din Timoc si Voivodina vor cere partilor aflate in negociere acest lucru.
| | Votul prin corespondenta pentru romanii din afara frontierelor a disparut in Senat | | | |
| Bucuresti, Romania/ Romanian Global News | | Accesari :295 | | Tuesday, 22 July 2008 | {mosimage}La finele lunii august 2007, Adrian Cioroianu anunta ca legea votului prin corespondenta urma sa intre in dezbatere publica. Un an mai tarziu, nimeni nu stie nimic de soarta legii, informeaza Adevarul, preluat de Romanian Global News.
Desi peste doua milioane de romani din strainatate se inghesuie sa voteze in circa 100 de sectii de votare, legea votului prin corespondenta este de negasit.
Daca legea votului prin corespondenta este ratacita, in legatura cu votul electronic nu a existat nicio initiativa. Fostul ministru de externe Adrian Cioroianu, in al carui mandat a fost initiata legea, nu stie stadiul in care se afla ea.
Cioroianu sustine ca introducerea unei astfel de proceduri va rezolva problema reprezentarii corecte a romanilor din diaspora. „Cred in continuare ca introducerea votului prin corespondenta este extrem de necesara, pentru ca actuala reglementare va crea, cu siguranta, reale dificultati la alegerile din toamna", a declarat Cioroianu.
Cu toate ca utilitatea legii este indiscutabila, in Senat nu se stie de soarta legii. Peter Eckstein Kovacs, senator UDMR si fost presedinte al Comisiei juridice, nu isi aduce aminte ca o astfel de lege sa fi trecut prin comisie. „Noi tratam legile venite de la guvern cu precadere", sustine Eckstein.
Nici la Comisia pentru politica externa nu se stie mai mult. Secretarul acestui for, senatorul Cristian Cucuian (PDL), spune ca, „din cate isi aduce aminte", nicio astfel de lege nu s-a discutat. „Dar eu am lipsit mult la inceputul sesiunii, m-am ocupat de campanie", mai spune Cucuian.
| | Ministrul italian de interne vrea expulzari in 48 de ore fara acordul judecatorilor | | | |
| Roma, Italia/ Romanian Global News | | Accesari :270 | | Tuesday, 22 July 2008 | {mosimage}Imigrantii din Italia ar putea fi expulzati din Italia in 48 de ore de la sesizarea facuta de politie, aceasta in cazul in care judecatorul nu pronunta un acord in acest sens in acest termen, transmite Romanian Global News.
Propunerea vine din partea ministrului Italian de Interne, Roberto Maroni, si potrivit acestuia, va fi introdusa in proiectul de lege privind siguranta, aflat in dezbatere la Senat.
Un impas in sistemul italian al expulzarilor a fost semnalat in ultimele saptamani de catre seful politiei, Antonio Manganelli, intr-o audienta a acestuia in Camera. In primele cinci luni ale acestui an, a remintit el, fortele de ordine au retinut 10.500 de clandestini pentru care a fost declansata procedura de expulzare. Insa, dintre aceste cazuri, numai 2400 au fost solutionate cu o expulzare, iar celelalte 8000 nu.
| | Retea de traficanti de sclavi in Spania, anihilata de procurorii DIICOT | | | |
| Bucuresti, Romania/ Romanian Global News | | Accesari :300 | | Tuesday, 22 July 2008 | {mosimage}Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism au trimis in judecata, in lipsa, cinci persoane acuzate ca au constituit, la nivelul judetelor Giurgiu si Constanta, precum si a municipiului Bucuresti, un gup de criminalitate organizata
care se ocupa cu racolarea de persoane in vederea traficarii acestora si exploatarii lor in munca in strainatate, scrie Ion Alexandru in Gardianul.
Aceasta grupare de crima organizata, formata din Matei Ionel, Cristea Marian, Cristea Danut, Curt Constantin Florin si Curt Vasile, a recrutat in vederea exploatarii prin munca 24 de cetateni romani de pe raza judetelor Giurgiu si Constanta si a municipiului Bucuresti, sub promisiunea oferirii unui loc de munca bine remunerat in domeniul agriculturii, la cules de masline, in Spania. Totodata, membrii gruparii le mai promiteau asigurarea transportului, conditii decente de cazare si masa, precum si plata a 4-5 euro pentru fiecare ladita de masline. Anchetatorii sustin ca, odata ajunse in Spania, partilor vatamate li s-au luat actele de identitate si au fost duse pe o plantatie de maslini, unde au constatat ca nu exista locurile de cazare ce le fusesera promise in tara, fiind nevoite sa improvizeze niste corturi din resturi de materiale de constructii si din folii de celofan. Drept hrana li se serveau conserve expirate si mezeluri de la groapa de gunoi. Victimele care protestau erau deseori lovite si amenintate cu acte de violenta, astfel ca era mentinuta o permanenta stare de teroare. Datorita acestor conditii, profitand de neatentia supraveghetorilor, partile vatamate au reusit sa fuga si sa ia legatura cu autoritatile romane de la Consulatul Romaniei din Sevilla, cerand sprijin pentru a fi retrimisi in tara si a se lua masurile legale impotriva celor responsabili pentru situatia creata. Dosarul a fost inaintat spre competenta solutionare Tribunalului Constanta.
| | Vizita Ambasadorului Romaniei in Canada la romanii din Saskatchewan | | | |
| Saskatchewan, Canada/ Romanian Global News | | Accesari :308 | | Tuesday, 22 July 2008 | | {mosimage}Ambasadorul Romaniei in Canada, Dr. Elena Stefoi s-a aflat, in perioada 11-15 iulie 2008, intr-o vizita de lucru in provincia Saskatchewan, unde a participat la o serie de evenimente ale comunitatii romanesti din zona si a avut mai multe intrevederi cu inalti oficiali si reprezentanti ai mediului academic, transmite Romanian Global News.
Excelenta sa a participat la sfintirea pietrei de temelie pentru constructia Bisericii ortodoxe „Sfanta Treime” din Saskatoon (preot paroh: Calin Marincas), eveniment desfasurat in prezenta Prea Sfintitului Episcop Ioan Cassian, de la Arhiepiscopia Ortodoxa Romana din America si Canada (BOR). A urmat apoi o intalnire cu primarul orasului Saskatoon, Donald Atchison. Alaturi de Episcopul Ioan Cassian, Ambasadorul a participat la ceremoniile de marcare a 100 de ani de la intemeierea Bisericii ortodoxe „Sfantul Petru si Pavel” din Kayville, la invitatia preotului paroh Andrew Piasta si s-a intanit cu membrii comunitatii romanesti din oras. Au urmat apoi intrevederi cu reprezentanti ai guvernului provinciei Saskatchewan: dl. Frederick Mantey, „Deputy Provincial Secretary”, responsabil cu Protocolul provincial, dl. Lyle Stewart, ministrul intreprinderilor si inovatiilor, o serie de ministri adjuncti si functionari de nivel inalt din Ministerele Educatiei si Muncii, Agriculturii, Intreprinderilor si Inovatiei etc.
| | Trei romani au fost primiti de catre ministrul de interne al Italiei | | | |
| Roma, Italia/ Romanian Global News | | Accesari :338 | | Tuesday, 22 July 2008 | {mosimage}Potrivit unei stiri publicate pe site-ul ministerului italian de Interne, in data de 9 iulie ministrul Maroni s-a intanit la sediul ministerului de Interne cu reprezentantii comunitatilor de tigani si romani.
Ministrul de Interne Roberto Maroni a intalnit pe 9 iulie, la Viminale, reprezentatii comunitatilor de romani din Milano si Roma si a comunitatii rome din Italia, insotiti de On.Souad Sbai. Pe perioada intalnirii, care s-a desfasurat intr-un climat foarte cordial, au fost infruntate temele sigurantei si integrarii si au fost puse bazele unui dialog pentru demararea unei actiuni de coordonare.
La intalnire au fost prezenti Gabriel Rusu, expert in problemele imigratiei si ale comunitatii romanesti, Alexandru Fota, reprezentant al comunitatii rome si Ion Stetco, reprezentant al comunitatii de romani de la Milano.Cu totii s-au declarat foarte satisfacuti de rezultatul intalnirii in care, pentru prima data, un ministru de Interne a primit reprezentantii comunitatilor rome prezente in Italia.
„Invitatia ministrului Maroni de a participa la o intalnire pe tema comunitatii romanesti a fost o onoare deosebita pentru noi cei trei romani prezenti in cabinetul domniei sale. In cele circa doua ore de colocviu, am avut posibilitatea de a-i expune personal situatia comunitatii noastre si a problemelor cu care aceasta se confrunta in ultimul timp, cautand impreuna si anumite solutii pentru a iesi din criza in care ne aflam, mai ales pe plan social. In primul rand am subliniat importanta comunitatii noastre in aceasta tara si rolul pe care ea il joaca in cresterea economica si culturala. Majoritatea dintre noi traim in respectul legilor italiene si a bunei conduite. Numai ca mediatizarea continua a faptelor de cronica comise de romani au creat un mare prejudiciu romanilor onesti care lucreaza si s-au integrat foarte bine aici. Pe de alta parte am evidentiat si nenumaratele fapte de violenta, discriminare si xenofobie impotriva multor romani din Italia. Am sugerat ca pentru a iesi din acest climat de intoleranta si pentru a elimina prejudecatile fata de romani trebuie sa existe o mai buna si stransa colaborare intre comunitatea romanesca din Italia, societatea civila si autoritati. Din discutii nu au lipsit nici argumentarile ministrului privind noile masuri de amprentare a copiilor romi. Ministrul Maroni a fost receptiv la toate propunerile noastre si a declarat ca le va evalua pe toate in perioada imediat urmatoare” a spus Gabriel Rusu, citat de Gazeta Romaneasca, preluata de Romanian Global News.
| | Ambasasa Romaniei la Londra are noi consultari cu romanii din UK | | | |
| Londra, Anglia/ Romanian Global News | | Accesari :291 | | Tuesday, 22 July 2008 | | {mosimage}Ambasadorul Romaniei la Londra, Ion Jinga, s-a intalnit saptamana trecuta cu lideri ai asociatiilor romanesti, consuli onorifici si reprezentanti ai presei de limba romana din Marea Britanie. Aceasta a fost a doua intalnire organizata in 2008, in cadrul mecanismului de consultari periodice cu reprezentanti ai comunitatii romanesti, initiat de Ambasada.
Obiectivul reuniunii l-a constituit identificarea celor mai bune modalitati de cooperare pentru promovarea intereselor comunitatii romanesti si a unei perceptii corecte a acesteia in societatea britanica.
Potrivit agendei agreate in prealabil intre Ambasada si liderii asociatiilor, discutiile s-au axat pe urmatoarele teme: prezentarea prioritatilor asociatiilor romanesti pentru urmatoarele 6 luni, propuneri de proiecte concrete de cooperare, inclusiv actiuni care ar putea fi realizate cu sprijinul Ambasadei sau al altor asociatii, contributia Ambasadei la mediatizarea unor actiuni sau la asigurarea vizibilitatii acestora in cercurile interesate din Romania, identificarea actiunilor la care se doreste participarea reprezentantilor Ambasadei, identificarea unor demersuri din partea asociatiilor pentru facilitarea accesului cetatenilor romani pe piata muncii din Marea Britanie.
Ambasadorul Romaniei a prezentat proiectele unor actiuni programate pentru lunile urmatoare. Potrivit portalului Roman in UK, preluat de Romanian Global News, pentru a veni in intampinarea solicitarilor asociatiilor, Ambasada se va implica direct in procurarea de materiale didactice pentru Scoala romaneasca, va sprijini demersurile de obtinere a unei locatii in Londra pentru desfasurarea cursurilor in limba romana. A fost exprimata disponibilitatea Ambasadei de a sustine evenimentele culturale organizate de asociatiile romanesti si s-a solicitat sprijinul acestora pentru buna organizare a procesului de vot cu ocazia alegerilor legislative viitoare.
Foto: Roman in UK
| | Cursul de Limba, cultura si civilizatie romaneasca in Italia | | | |
| Torino, Italia/ Romanian Global News | | Accesari :315 | | Tuesday, 22 July 2008 | | {mosimage}Ministerul Educatiei si Invatamantului din Romania a publicat rezultatele selectiei personalului didactic care va preda cursului de Limba, cultura si civilizatie romaneasca in anul scolar 2008-2009 in Italia.
Potrivit paginii de web a Primariei din Torino, citata de Romanian Global News, in acest moment sunt asteptate listele cu repartizarea personalului didactic care va preda cursul LCCR in Italia. Numarul de ore estimat pentru anul scolar 2008 - 2009 la Torino este de 12, repartizate astfel: Circolo Didactico Lessona - 2 ore/saptamana; I.P.S.S.C.T.S. Paolo Boselli - 2 ore/saptamana; Scuola elementare Pestalozzi - 2 ore/saptamana; Scuola elementare Pestalozzi - 1 ore/saptamana; Scuola Santhia - 5 ore/saptamana.
| | Nedeia Cuvineana la romanii din Voivodina | | | |
| Cuvin, Serbia/ Romanian Global News | | Accesari :337 | | Tuesday, 22 July 2008 | {mosimage}Romanii ortodocsi de pe varii meridiane ale lumii au sarbatorit ziua de 20 iulie – ziua Sfintului Prooroc Ilie Tesviteanul, vazatorul cel slavit si invatatorul poporului celui departat de la Dumnezeu, mustratorul imparatilor celor faradelege si pedepsitorul proorocilor mincinosi, minunatul facator de minuni.
Sfantul Prooroc Ilie, cel care s-a dus in cer cu un car cu cai de foc, a fost sarbatorit ieri de toti credinciosi dar, cel mai festiv a fost in localitatile in care Sfantul Ilie este si Hramul Bisericii.
Astfel, a fost si la Cuvin unde romanii din acest orasel voivodinean, putini la numar dar cu sufletul curat si de data aceasta au serbat Hramul Bisericii Ortodoxe Romane din Cuvin si anume doua zile prin manifestari culturale si sarbatori lumesti iar, ieri, in lacasul sfant prin liturghia onorata si de P.S. DANIIL, episcop-vicar si administrator al Bisericii Ortodoxe Romane din Dacia Felix.
Sfanta liturghie arhiereasca a fost oficiata de Prea Sfintia Sa episcopul DANIIL intr-un sobor de preoti din Protopopiatul Cuvin in frunte cu parintele protopop Traian Abraham, parohul Bisericii Ortodoxe Romane din Cuvin.
Anul acesta, sarbatorile lumesti au inceput la Cuvin de vineri, 18 iulie in semn de amintire la mareata ,,serbare” organizata de romanii din Cuvin, cu prilejul despartirii ierarhice dintre bisericiile ortodoxe romana si sarba. ,,Vataful Cuvinului” a consemnat ca, Protocolul privind despartirea ierarhica a romanilor de sarbi a fost semnat oficial la 20 iulie 1873, in prezenta reprezentantilor Patriarhiei de la Sremski Karlovci si a Protopopiatului din Panciova, cu constatatia ca se aplica din 21 iulie 1873.
Insa, cand totul deja a fost precizat, la 18 iulie 1873, romanii au organizat ,,la nana Mandra”, la ,,Bierul Soare”, o ,,sezatoare cu program cu joc”.
In ultimii cinsprezece ani, sarbatorile lumesti care se desfasoara sub genericul ,,Nedeia Cuvineana” sunt organizate de Cenaclul Romanilor din Cuvin in colaborare cu Societatea de Limba Romana din Voivodina care contribuie la asigurarea unui program cat mai bogat de Sfantul Ilie, mareata Sarbatoare a romanilor din Cuvin si Ziua Hramului B.O.R. din Cuvin.
Astfel, vineri, in Galeria Centrului de Cultura din Cuvin a avut loc vernisajul expozitiei de fotografii artistice realizate de Djordje Lazin din Varset iar, publicul a putut admira si Colectia arheologica expusa tot in cladirea Centrului de Cultura din Cuvin unde a fost lansat si cel mai nou numar al ziarului ,,Vataful Cuvinului”.
Lucian Bogdan, redactorul responsabil al acestui periodic editat de Cenaclul Romanilor din Cuvin s-a straduit si de data aceasta sa prezinte unele date istorice despre localitate si viata romanilor din Cuvin. Astfel, vom afla ca localitatea Cuvin a fost cetatea Agatarsilor, Dacilor, Romanilor, Celtilor, Hunilor, Turcilor, Maghiarilor, respectiv de patru ori a fost capitala unor formatii statale. Cuvinul care, din anul 1153, este localitate civica, municipiu regal, oras liber, sediul Comitatului Kewy... dealungul secolelor se numea Cetatea cocorilor, respectiv dacii ii spuneau Cocordava, slavii ,,Zdral grad“, etimologia cuvantului fiind explicata si de numarul mare de cocori care traiau in jurul localitatii situiate pe malul Dunarii. Pozitia geo-strategica a contribuit ca localitatea sa fie si un important castrum roman cunoscut sub denumirea de Contra Margum, dar localitatea se mai numea si Constantia, Castro Augusto Flavicusia, Constantiola...
Cercetand diferite documente si arhivele administratiei locale, redactorul ziarului ,,Vataful Cuvinului”, reaminteste ca, in anul 1912, primarul Cuvinului a fost Ilie Cocora, sef al administratiei orasului Cuvin, in perioada 1914-1917. Dupa Primul Razboi Mondial, un alt om de vaza a fost si Matei Sarmes, tot roman, primar si sef al administratiei orasului iar, dupa cel de al Doilea Razboi Mondial, printre romanii din Cuvin care au indeplinit functii in administratia de stat este amintit Ilia Ciolac, care a fost presedinte al Adunarii comunei Cuvin si presedinte al Consiliului Executiv al Adunarii comunei Cuvin. O atentie deosebita merita si articolul publicat in ,,Vataf” despre relatiile romano-sarbe in Evul Mediu si luat din manuscrisul protopopului George Iovanovici din Bavaniste care pregatea o monografie a localitatilor din comuna Cuvin.
Totodata, in ultimul numar al periodicului ,,Vataful Cuvinului”, este scos in evidenta inca un eveniment care a avut loc la 18 iulie 1998. Atunci, Cenaclul Romanilor din Cuvin a hotarat in sedinta Presedintiei ca, in viitor, ,,Caietul Cuvinului” sa se mentina ca un ,,informator unde se vor tipari lucrarile si rezultatele cercetarilor legate de viata spirituala, istorica, culturala si pastrarea limbii romane”. Tot atunci s-a hotarat ca, in viitor, sa se pregateasca si periodicul ,,Vataful Cuvinului” in care, pe langa informatii referitoare la activitatea Cenaclului, sa se publice texte si despre obiceiurile romanilor din Cuvin, onomastica etc. Presedintele Cenaclului Ioachim Fara a precizat ca, primele doua ,,Caiete” si primul ,,Vataf” publicat in anul 1998, au fost realizate cu ajutorul Filiala din Cuvin a Societatii de Limba Romana din Voivodina care se considera si fondatorul acestui periodic.
Vineri seara amatorii culturali din Satu Nou au prezentat la Caminul Cultural din Cuvin spectacolul cu piesa ,,Podoaba falincata” in regia lui Miroslav Zuzic si Zoran Rotar. A fost aceasta o revelatiepentru romanii din Cuvin care de foarte mult timp nu au avut ocazia sa vada in orasul lor un spectacol de teatru in limba romana.
In cadrul manifestarii ,,Nedeia Cuvineana”, din initiativa Cenaclului Romanilor din Cuvin si a Filialei din Cuvin a Societatii de Limba Romana din Voivodina, in programul sarbatorilor lumesti de Sfantul Ilie, pentru ziua de sambata, 19 iulie 2008, au figurat doua manifestari: o masa rotunda si un program cultural-artistic. Masa rotunda a avut drept tel protejarea de privatizare in genere a mass media in limba romana, iar inainte de toate a mediilor de informare locale cu program inclusiv si in limba romana cum este cazul cu Radio Cuvin sau a ziarului local ,,Kovinske novine”. Initiativa de a se organiza o masa rotunda denota ca membrii Cenaclului Romanilor din Cuvin sunt vital interesati de informarea in limba materna, iar Societatea de Limba Romana din Voivodina de pastrarea si cultivarea limbii romane literare.
Sambata, 19 iulie 2008, gratie promotorului cultural Lucian Marina, altfel presedinte al Societatii de Limba Romana din Voivodina, romanii din Cuvin s-au bucurat de un program cultural-artistic sustinut de membrii Societatii Cultural-Artistice ,,George Cosbuc” din Grebenat care au sosit la Cuvin in frunte cu parintele protopop Dragan Chilom, parohul Bisericii Ortodoxe Romane din Grebenat si Ionel Blaj, dirijorul cunoscutei Fanfare din Grebenat in care toti canta cu entuziasm cu mic cu mare incepand de la micutul Emilian in varsta de 4 ani si pana la cei mai iscusiti fanfaristi.
In concluzie, editia de anul acesta a manifestarii ,,Nedeia cuvineana” a fost una dintre cele mai reusite si memorabile atat din cauza programului calitativ cu numeroase manifestari culturale adiacente, cat si a traditiei statornicite in ultimul deceniu ca la Sfantul Ilie liturghia arhiereasca sa fie oficiata de P.S.S. DANIIL.
Lucian Marina
| | Conflict intre Asociatia Romanilor si primaria din Alcala de Henares | | | |
| Alcala de Henares, Spania/ Romanian Global News | | Accesari :283 | | Tuesday, 22 July 2008 | {mosimage}Reprezentantii Asociatiei de Ajutorare si Integrare a Romanilor din Alcala de Henares au cerut primariei din localitate sa faca publice datele referitoare la modul in care s-au distribuit si s-au investit banii destinati proiectelor pentru integrarea imigrantilor
, informeaza Adevarul, preluat de Romanian Global News.
Presedintele asociatiei romanesti acuza primaria ca fondurile pe care le-a alocat in anul 2007 au fost investite mai mult in proiecte estetice, ignorand astfel nevoile reale pentru integrarea imigrantilor.
El a afirmat ca in ultimii trei ani administratia locala nu a platit subventiile, in valoare totala de 6.000 de euro, pe care le datoreaza asociatiei de romani. Pana acum, nici primarul, Bartolome Gonzales, nici consilierii in probleme de imigratie, nu au dat niciun raspuns asociatiei.
| | Serviciu religios pentru pelerinii romani la World Youth Day | | | |
| Sydney, Australia/ Romanian Global News | | Accesari :289 | | Tuesday, 22 July 2008 | | {mosimage}Consulul General al Romaniei la Sydney, Marius Dragolea, a participat, joi,17 iulie, la Biserica parohiei Greco-Catolice Romane din Sydney, la serviciul religios pentru pelerinii romani participanti la Festivalul Mondial al Tineretului Catolic (World Youth Day), transmite Romanian Global News.
Serviciul religios a fost oficiat de PS Virgil Belcea, episcopul de Oradea, asistat de parintele Mihai Anghel, parohul bisericii, si de catre alti patru prelati catolici si greco-catolici veniti din Romania. La serviciul religios au participat cei circa 50 de pelerini sositi din Romania, alaturi de credinciosi catolici si greco-catolici din cadrul comunitatii romane din Sydney. Dupa incheierea serviciului religios, Consulul General s-a intretinut cu PS Virgil Belcea, cu ceilalti prelati veniti din Romania, ca si cu tinerii pelerini.
| | Serviciul civil pentru tinerii imigranti - ultimele zile pentru inscriere | | | |
| Torino, Italia/ Romanian Global News | | Accesari :271 | | Tuesday, 22 July 2008 | {mosimage}Pentru al doilea an consecutive, Primaria din Torino organizeaza o selectie pentru alegerea a 20 de tineri dornici sa participe la Serviciul civil voluntar - Tineri imigranti la Torino. Concursul este destinat tinerilor cu varste cuprinse intre 18 ani (indepliniti) - 26 ani (neindepliniti)
, care nu au cetatenie italiana, sositi in Italia impreuna cu familia sau chiar nascuti in Italia. Candidatii trebuie sa aiba rezidenta (sau domiciliul) in orasul Torino, informeaza pagina de web a Primariei din Torino, preluata de Romanian Global News.
Serviciul civil voluntar din acest an va incepe in data de 16 septembrie 2008 si se va incheia in data de 15 septembrie 2009. Tinerii vor fi implicati in aceasta activitate 24 ore pe saptamana pentru un total de 1056 ore. Cheltuielile de deplasare, de comunicare sau de procurare a amterialelor necesare acestei activitati sunt suportate prin acordarea unei sume lunare de 350.00 Euro, calculata pe baza numarului efectiv de ore prestate.
Serviciul Civil Voluntar - Tineri Imigranti la Torino se incadreaza intr-un proiect dedicat generatiilor secunde de imigranti, numit “Daca nu acum, atunci cand?”, promovat de Primaria orasului Torino si finantat de Ministerul Solidaritatii Sociale.
Pot participa la selectie tinerii imigranti de a doua generatie care traiesc la Torino si nu poseda cetatenia italiana, care indeplinesc urmatoarele cerinte: sa aiba varsta cuprinsa intre 18 si 26 de ani neimpliniti; sa fie rezidenti in Torino la data publicarii anuntului; sa nu aiba cetatenia italiana
Sa fie in regula cu norma in vigoare privind sederea strainilor sau a comunitarilor in Italia (este de asemenea necesar ca doritorii sa posede cerintele prevazute de legile in vigoare pentru desfasurarea activitatii lucrative); sa fie in posesia unei bune cunoasteri a limbii italiene, scris si vorbit; sa fi frecventat cel putin doi ani de studiu in Italia.
Locurile disponibile sunt in total in numar de 20, egal distribuite intre candidatii de cele doua sexe: 10 locuri pentru candidatii de sex masculin si 10 locuri pentru candidatele de sex feminin. Eventualele locuri ramase disponibile, la terminarea selectiei, impartita pe sexe, vor putea sa fie puse la dispozitia candidatilor de celalalt sex declarati potriviti, dar neselectati.
Documentatia completa (cerere de participare, fisa privind titlurile si experientele personale si o fisa autobiografica) trebuie depusa intr-un plic pe care trebuie specificat: “contiene domanda di partecipazione al Bando Servizio Civile Volontario – Giovani Immigrati a Torino – 2° edizione” (“Contine cererea de participare la Serviciul Civil Voluntar Tineri Imigranti la Torino, editia a-2-a”) trebuie depusa personal la Citta di Torino - Settore Integrazione - Via Corte D’appello 16 - 2° Piano, nu mai tarziu de orele 12.00 ale zilei de miercuri, 23 iulie 2008.
Biroul este deschis 30 lunea si martea intre orele 13.30 si 18.30 si miercurea, joia si vinerea intre 9.30 si 12.30.
Colocviile de selctie vor avea loc incepand de marti, 29 iulie si pana marti, 5 august (inclusiv), de la orele 9.30 la 19.30, la Citta din Torino - Settore Integrazione - Via Corte d’Appello 16 - etajul 2°. Lista candidatilor admisi la colocviile de selectie, precum si data de convocare a fiecarui candidat vor putea fi gasite pe Portalul Informagiovani, cu incepere de la orele 18.30 de vineri, 25 iulie.
| | Federatia Rasinet – un ajutor pentru imigrantii din Murcia care isi cauta o casa | | | |
| Murcia, Spania/ Romanian Global News | | Accesari :276 | | Tuesday, 22 July 2008 | {mosimage}Consiliul Primariei din Murcia a aprobat o noua subventie de 200.000 de euro pentru Federatia Rasinet, o organizatie care va facilita imigrantilor accesul la o viata demna, in conditii egale cu autohtonii. Odata cu aprobarea subventiei, Primaria din Murcia colaboreaza, inca un an, la acest proiect al Federatiei Rasinet, transmite Romanian Global News.
Rasinet este formata din Asociatia Columbienilor, Asociatia Senegalezilor din regiunea Murcia, Asociatia Murcia Acoge si Federatia Asociatiilor Locuitorilor si Consumatorilor din Regiune. Subventia primita de Rasinet este menita sa sprijine activitatile federatiei, care inca din anul 2000 se dedica cautarii de locuinte pentru imigranti, fie in regim de inchiriere sau de cumparare, si oferirii posibilitatii strainilor, prin intermediul paginii sale de web (rasinet.org) de a se informa sau de a avea acces in regim de adapostire temporala, in casele cu chirie pe care le are Rasinet.
Intre activitatile prevazute de Rasinet se afla consilierea juridica gratuita, elaborarea de contracte de inchiriere si vanzare-cumparare, medierea conflictelor si oferirea de ajutoare economice.
| | Masa rotunda romano-britanica | | | |
| Londra, Anglia/ Romanian Global News | | Accesari :326 | | Tuesday, 22 July 2008 | {mosimage}Ambasada Romaniei a organizat recent, in parteneriat cu Consiliul Local din Slough-Londra, o masa rotunda destinata schimbului de bune practici pentru sprijinirea comunitatii rome din Slough, cu accent special pe protectia copiilor aflati in situatii de vulnerabilitate.
Ideea organizarii evenimentului a pornit de la un exercitiu complex de cooperare intre autoritatile locale din Slough si Politia Metropolitana din Londra, pe de o parte, si autoritatile romane responsabile pentru protectia copilului si asistenta, inclusiv pentru repatrierea minorilor neinsotiti aflati in strainatate,pe de alta parte, informeaza publicatia romaneasca Roman in UK, citata de Romanian Global News.
La masa rotunda au participat reprezentanti ai autoritatilor romane de profil - Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Ialomita, Agentia Nationala de lupta impotriva traficului de persoane - precum si responsabili cu probleme de educatie si protectia copilului de la consiliile locale din Londra, Slough si alte localitati britanice, reprezentanti ai agentiilor guvernamentale britanice interesate - ministerul de interne, Agentia Regatului Unit pentru Frontiere si ai Politiei Metropolitane din Londra. La dezbateri au contribuit semnificativ si reprezentantii unor importante organizatii neguvernamentale specializate precum „Salvati Copiii", „Children Exploitation On-line Protection", „European Dialogue", „Roma Concern", „Chidren's Society".
Problema copiilor romani aflati in Marea Britanie, in special a minorilor neinsotiti de etnie roma, a fost abordata intr-o maniera multi-disciplinara. Dezbaterile au vizat o gama larga de aspecte, printre care: cadrul legal pentru libertatea de miscare in interiorul UE; regimul accesului pe piata muncii pentru cetatenii noilor state membre ale UE; mecanismele juridice si institutionale de protectie a copilului dezvoltate in Romania intr-o viziune incluziva, nediscriminatorie; analiza factorilor sociali si economici sau a specificitatilor culturale care pot determina unele familii sa permita copiilor sa circule in strainatate neinsotiti, expunandu-i astfel riscului exploatarii de catre retelele de crima organizata angrenate in traficul de persoane, sau chiar atragerii lor in activitati infractionale.
Masa rotunda a evidentiat rolul pe care semnalarea precoce, dialogul deschis si cooperarea sincera intre actorii institutionali romani si britanici il au in identificarea formulelor celor mai adecvate pentru reintegrarea copiilor in propriile familii sau, atunci cand este cazul, in alte mecanisme de protectie corespunzatoarea interesului superior al copilului.
| | Alpinisti romani salvati cu elicopterul pe Mont Blanc | | | |
| Aosta, Italia/ Romanian Global News | | Accesari :342 | | Tuesday, 22 July 2008 | {mosimage}Salvamontistii din Valle d’Aosta au recuperat cu ajutorul unui elicopter un grup de sase alpinisti romani, relateaza agentia de presa Ansa. Romanii au fost recuperati pe culmea Brenva, putin sub varful Mont Blanc, la o altitudine de 4.300 de metri.
Potrivit Adevarului, citat de Romanian Global News, alpinistii au plecat din localitatea Chamonix, in Franta, spre varful Mont Blanc, de-a lungul celui mai frecventat traseu, Aiguile du Midi. Joi dupa amiaza au fost insa surprinsi de o furtuna de zapada care i-a constrans sa innopteze unde se aflau. Romanii nu s-au pierdut cu firea si s-au refugiat in gropi scobite de ei in zapada. Cei care au dat alarma salvamontistilor din Courmayeur au fost jandarmii din Chamonix.
Alpinistii au fost transportati la Courmayeur, intr-un oras situat pe cealalta parte a muntelui, in Italia. Starea de sanatate a alpinistilor este buna, unul singur primind ingrijiri medicale pentru o conjuctivita.
| | Modalitati de obtinere a cetateniei italiene | | | |
| Roma, Italia/ Romanian Global News | | Accesari :464 | | Tuesday, 22 July 2008 | {mosimage}Pot depune cerere pentru obtinerea cetateniei italiene strainii extracomunitari care au resedinta de cel putin 10 ani pe teritoriul statului italian, cetatenii comunitari cu resedinta legala de cel putin 4 ani pe teritoriul italian; apatrizii sau persoanele care au obtinut azil politic
si au resedinta legala de cel putin 5 ani pe teritoriul italian, strainii ai caror parinti, sau unul din ascendenti in linie directa de gradul doi (bunicii) au fost cetateni italiani prin nastere sau care s-au nascut pe teritoriul italian si, in ambele cazuri, au resedinta legala ce del putin trei ani; strainii ajunsi la majorat adoptati de un cetatean italian, care au resedinta legala pe teritoriul italian de cel putin 5 ani calculati de la adoptie; strainii care au prestat servicii, chiar si peste hotare, pentru cel putin 5 ani, fiind angajati ai statului italian; strainii casatoriti cu un cetatean italian daca au resedinta legala in Italia de cel putin 6 luni de la data casatoriei, sau daca au trecut cel putin trei ani de la casatorie, daca sotii traiesc peste hotare.
Incepand cu 1 ianuarie 2007, cetatenii romani pot solicita cetatenia italiana daca au resedinta legala in Italia de cel putin 4 ani, avand in vedere ca li se aplica dispozitiile privitoare la cetatenii comunitari.
Acte necesare: certificat de nastere, libretul de familie (pe site-ul Prefecturii din Roma se precizeaza ca poate fi suficienta o autocertificare.), cazier judiciar romanesc (pe site-ul Prefecturii din Roma se precizeaza ca in cazul cetatenilor comunitari poate fi suficienta o autocertificare.), cazier judiciar italian “certificato penale dell'autorità giudiziaria italiana/certificato dei carichi pendenti” (pe site-ul Prefecturii din Roma se precizeaza ca poate fi suficienta o autocertificare), certificat istoric de resedinta “certificato storico di residenza” (pe site-ul Prefecturii din Roma se precizeaza ca poate fi suficienta o autocertificare.), certificat de casatorie/extras din registrul de casatorii “estratto per riassunto del registro dei matrimoni” + certificat de cetatenie pentru sotul cetatean italian, doar pentru cei care solicita cetatenia intrucat sunt casatoriti cu un cetatean italian, act de identitate valabil, carta di soggiorno/atestatul de sedere eliberat de primarie, copie declaratii de venit pe ultimii trei ani si timbre fiscale (marca da bollo).
Toate documentele romanesti trebuie sa fie traduse in italiana si legalizate (daca sunt traduse si legalizate in Romania trebuie sa poarte si apostila conform Conventiei de la Haga), cu exceptia actelor de identitate.
Documentele trebuie prezentate de solicitant, personal, in original si in fotocopie. Nu pot fi transmise prin posta. Autoritatile competente isi rezerva dreptul de a solicita si alte documente.
Documentatia se depune la biroul consular din tara de resedinta, daca solicitantul are resedinta peste hotare sau la biroul din cadrul Prefecturii de resedinta, daca solicitantul are resedinta in Italia
In termen de cel mult 6 luni de la comunicarea decretului prin care este acordata cetatenia, soliticitantul trebuie sa depuna juramant de credinta Republicii Italiene obligandu-se sa respecte Constitutia si legile statului italian, informeaza Realitatea din Italia.
| | Identitati din lumea fotografiei romanesti la Arles | | | |
| Arles, Franta/ Romanian Global News | | Accesari :320 | | Tuesday, 22 July 2008 | {mosimage}Initiat de Culturesfrance, in cadrul Sezonului Cultural European, proiectul Noaptea Europei are drept scop sa prezinte o panorama a noii scene fotografice din 27 de tari membre ale Uniunii Europene, transmite Romanian Global News.
Cate trei fotografi din fiecare tara (in total 81) au fost propusi de catre 27 de experti, cate unul din fiecare tara sa participe la eveniment. Pe intreaga perioada a expozitiei, cele 81 de serii fotografice apartinand tuturor fotografilor prezenti la manifestare vor fi proiectate in aer liber pe mai multe ecrane din Parc des Ateliers.
Romania va fi reprezentata la acest eveniment de Mihai Oroveanu si de fotografii Cosmin Bumbut, Alexandra Croitoru si Egyed Ufo Zoltan. Manifestarile au loc in perioada 10 iulie-14 septembrie la Grand Halle, Parc des Ateliers, Arles.
| | Atelier de pictura bizantina la Venetia | | | |
| Venetia, Italia/ Romanian Global News | | Accesari :305 | | Tuesday, 22 July 2008 | | {mosimage}Vineri, 18 iulie, la orele 18:30 a fost inaugurat sediul atelierului de pictura bizantina al artistei de origine romana Iulia Tarciniu, colaboratoare apropiata a ICR Venetia, transmite Romanian Global News.
Arta sa, respectand in mod creator canoanele picturii bizantine, va fi impartasita copiilor, tinerilor si doritorilor de a invata tainele acestui tip de iconografie, care face parte din mostenirea comuna pe care cultura romana o are cu Venetia. Atelierul este deschis pana la data de 31 decembrie 2008, de marti pana sambata, intre orele 10:30 si 18:30. Informatii suplimentare sunt disponibile pe siteul bottegabizantina.eu.
| |
|
Arhiva 2008 -
decembrie, 2008
-
noiembrie, 2008
-
octombrie, 2008
-
septembrie, 2008
-
august, 2008
-
iulie, 2008
-
iunie, 2008
-
mai, 2008
-
aprilie, 2008
-
martie, 2008
-
februarie, 2008
-
ianuarie, 2008
|