| Filmul romanesc Hooked, in concurs la Venetia | | | |
| Venetia, Italia/ Romanian Global News | | Accesari :293 | | Tuesday, 12 August 2008 | {mosimage}Filmul Hooked al regizorului Adrian Sitaru a fost inclus in programul „Venice Day", o sectie paralela a „Expozitiei Internationale de Arta Cinematografica de la Venetia" care are loc in perioada 27 august-6 septembrie 2008, transmite Romanian Global News.
Filmul romanesc, primul lungmetraj al regizorului roman, va fi prezentat in premiera mondiala. Din concurs mai fac parte 10 filme din 10 tari, opt in premiera mondiala si doua filme-portret.
"Hooked" (Pescuit sportiv, titlul romanesc) este o coproductie romano-franceza realizata cu un buget considerat minuscul pentru filmele care participa la festivalurile internationale, 300.000 de euro.
Maria Dinulescu ("California Dreamin’ "), Ioana Flora si Adrian Titieni sunt principalii protagonisti ai filmului. Regizorul roman a fost premiat la Locarno in 2007 cu „Pardino d’Oro" pentru cel mai bun scurtmetraj.
| | Comisia Europeana investeste 2 milioane de euro in biblioteca europeana digitala | | | |
| Bruxelles, Belgia/ Romanian Global News | | Accesari :319 | | Tuesday, 12 August 2008 | {mosimage}Site-ul europeana.eu va cuprinde, in mai putin de trei luni, doua milioane de documente din patrimoniul cultural european, iar pana in 2010, sase milioane de documente, transmite Ziare.com, preluat de Romanian Global News.
De la incunabule la arii celebre in interpretari clasice, un intreg tezaur european va putea fi studiat prin accesarea noii biblioteci digitale. Pana in anul 2010, Comisia Europeana va aloca 120 de milioane de euro pentru acest proiect, o mare parte din acesti bani urmand sa ajunga la tarile membre UE si sa fie folositi pentru digitalizarea cat mai multor carti, melodii, tablouri, fotografii si filme.
CE incurajeaza statele membre sa-si sporeasca eforturile pentru a face disponibile lucrari in format digital, astfel incat europenii sa poata accesa informatiile de care au nevoie.
"Biblioteca digitala europeana le va oferi cetatenilor acces rapid si usor la lucrari europene din domeniul artei ", sustine Viviane Reding, comisarul european pentru societate informationala si media.
Bibliotecile nationale din statele UE detin un total de 2,5 milioane de carti, dintre care mai putin de 1% sub forma digitala. Slovenia a muncit cel mai mult, mai subliniaza autoritatile de la Bruxelles. Primul pas a fost facut chiar de la inceputul anului 2007, cand Guvernul de la Ljublijana a adoptat o lege prin care ofera oportunitati de promovare privata a proiectelor de digitalizare in institutiile publice.
Tot fruntase in ceea ce priveste biblioteca digitala sunt si autoritatile de la Bratislava, care au dispus reabilitarea unui complex militar pe care l-au transformat intr-o unitate de digitalizare la scara larga, ce utilizeaza sisteme robotizate pentru rasfoirea paginilor.
Biblioteca digitala europeana face parte din Initiativa 2010, adoptata de Comisia Europeana la 1 iunie 2005, care-si propune sa contribuie la dezvoltarea mediului tehnologic din tarile UE.
| | Mihai Covaliu, in semifinalele de la sabie | | | |
| Beijing, China/ Romanian Global News | | Accesari :245 | | Tuesday, 12 August 2008 | | {mosimage}Mihai Covaliu s-a calificat, marti, in semifinalele de finala ale concursului de sabie contand pentru Jocurile Olimpice de la Beijing continuand lupta pentru o medalie pe taram asiatic, transmite Hotnews, preluat de Romanian Global News.
Covaliu l-a invins in saisprezecimi pe bielorusul Valeri Priemka, cu scorul de 15-9, iar in optimi pe chinezul Zhou Hanming, cu scorul de 15-12. In sferturile de finala, dupa o disputa deosebit de antrenanta, Mihai l-a invins greu, cu scorul de 15-13, pe un alt bielorus, Aleksandr Buikevici, dupa ce la un moment dat era condus cu 10-6. Pentru un loc in mare finala, Mihai Covaliu va da piept cu francezul Nicolas Lopez, cel care l-a invins cu 15-10 pe spaniolul Jorge Pina. Interesant este faptul ca romanul l-a depasit in cele patru intalniri din cadrul Cupei Mondiale din 2008 pe francez.
| | Turnul TV din Gori a fost distrus | | | |
| Gori, Georgia/ Romanian Global News | | Accesari :316 | | Tuesday, 12 August 2008 | | {mosimage}Trupele rusesti au bombardat Gori in aceasta dimineata, distrugand turnul tv din oras. Totodata, jurnalistii internationali sunt brutalizati, dupa cum transmit corespondentii de presa aflati la fata locului.
In cursul acestei zile sunt asteptati sa apara in Georgia presedintii Poloniei, Estoniei si Lituaniei, iar incepand cu ora 15:00, va avea loc o manifestatie. Se asteapta si vizita presedintelui francez Nicolas Sarcozy. Desi aceasta intalnire se va face in scopul adoptarii unei rezolutii ONU, demersul este unul inutil, deoarece pentru adoptarea rezolutiei este necesara unanimitate, iar Rusia va fi impotriva.
| | La presiunea SUA, Rusia a anuntat incetarea operatiunilor din Georgia | | | |
| Moscova, Federatia Rusa/ Romanian Global News | | Accesari :319 | | Tuesday, 12 August 2008 | {mosimage}La presiunile SUA, Rusia da semne ca vrea sa inceteze oficial conflictul din Georgia. Presedintele rus, Dmitri Medvedev, a anuntat ca Rusia inceteaza operatiunile militare din Georgia pentru a permite inceperea discutiilor privind asigurarea pacii in regiune
, transmite Antena3, preluat de Romanian Global News. Declaratia presedintelui rus vine in momentul in care armata rusa a intrat in Georgia, iar capitala tarii a fost bombardata marti dimineata.
In zona s-a deplasat si presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, pentru a incerca sa medieze incetarea ostilitatilor. Georgia a anuntat deja ca este dispusa sa semneze un acord de pace propus de Uniunea Europeana, dar Rusia sustinea luni ca nu va semna acest document.
| | Regimul separatist de la Tiraspol a trimis trupe sa lupte alaturi de rusi in Georgia | | | |
| Thinvali, Georgia/ Romanian Global News | | Accesari :388 | | Tuesday, 12 August 2008 | {mosimage}Actiunile militare continua in zona gruzino-osetina de conflict. Acestea se desfasoara la 20 km mai la sud de Thinvali, mai aproape de orasul Gori, decat capitala Osetiei de Sud, transmite portalul Pro Georgia, preluat de Romanian Global News.
In lupte participa doar soldatii rusi, iar cei osetini se odihnesc. Potrivit altor informatii, pe 10 august in jur de o suta de luptatori din cadrul trupelor speciale “Dnestr”, care au fost antrenati la centrul militar din orasul Rabnita, regiunea transnistriana, au fost transportati in Sevastopol.
In afara de aceasta, au fost mobilizat 15% din contingentul trupelor de destinatie speciala a Ministerului de Interne a autoproclamatei republici nistrene, “Dnestr” si trupele de destinatie speciala “Delta” si trupele din cadrul Ministerului Apararii a rmn, care urmeaza sa fie transportati in Abhazia.
| | Romanii din Timoc ies la lumina in politica locala | | | |
| Timoc, Serbia/ Romanian Global News | | Accesari :342 | | Tuesday, 12 August 2008 | | {mosimage}Vlahii, cum sunt cunoscuti in Serbia, si-au impus un reprezentant in fruntea Consiliului Local al comunei Bor, cea mai mare localitate din Timoc. Romanii din Valea Timocului sunt foarte aproape de un succes politic important la prima participare la alegeri, cu liste proprii de candidati.
Liderul Partidei Democrate a Rumanilor din Serbia (PDRS), Predrag Balasevic, va fi noul presedinte al Consiliului Local (CL) din comuna Bor, cea mai mare localitate din Valea Timocului. Succesul este cu atat mai important cu cat vlahii din Timoc nu sunt recunoscuti ca minoritate etnica romaneasca de catre Belgrad.
Noua alianta politica, la nivel local, dintre Partidul Democrat (PD) condus de presedintele pro-european al Serbiei, Boris Tadic, si PDRS va duce la schimbarea din functie a edilului Borului. Noul primar va fi democrat, dar ceea ce este mai important, a doua functie din comuna Bor va fi ocupata de un etnic roman.
Potrivit legislatiei sarbe, primarii nu sunt alesi prin vot direct, ci din randul consilierilor locali care obtin majoritatea in Consiliu. Cum la alegerile de la sfarsitul lui martie 2008 radicalii ultranationalistului Vojislav Seseli au obtinut 13 mandate de consilieri din totalul de 35, acestia si-au impus propriul primar.
Saptamana trecuta, alianta PD-PDRS a devenit majoritara in Consiliul Bor. In termen de 15 zile, potrivit legii, primarul va fi ales din randul noii coalitii. In urma intelegerii dintre PD si PDRS, liderul romanilor din Timoc, Predrag Balasevic, va fi numit presedintele CL Bor.
Victorie fara sprijinul Bucurestiului
Succesul romanilor din Timoc este o adevarata palma pe obrazul Departamentului pentru Relatii cu Romanii de Pretutindeni (DRRP), din cadrul MAE. De mai bine de doi ani de zile, DRRP nu a mai sprijinit asociatiile romanilor din Timoc.
Ajutorul Romaniei pentru etnicii romani din Serbia s-a limitat la finantarea comunitatii romanesti din Banat, care numara aproximativ 30.000 de persoane. In schimb, cei peste 250.000 de romani sud-dunareni nu au beneficiat de sprijin din partea statului roman, DRRP respingand pe banda rulanta toate cererile de finantare venite din Timoc.
Romanii din Valea Timocului nu au vazut vreun euro macar din partea statului roman anul trecut. Hartuiti permanent de autoritati si de Biserica Sarba, timocenii au reusit sa obtina la alegerile din martie 12 mandate de consilieri, in sase raioane (comune).
Lectia maghiara
Spre deosebire de etnicii romani, cei maghiari beneficiaza de un sprijin real din partea statului-mama. In provincia autonoma Voivodina, din nordul Serbiei, cei peste 35.000 de etnici maghiari sunt ajutati de toate fortele politice de la Budapesta.
Liderul opozitiei Viktor Orban s-a implicat direct in campania electorala a Coalitiei Maghiare din Voivodina. Anual, comunitatea maghiara, potrivit unor surse, este finantata de Ungaria cu milioane de euro. Cu ajutorul statului ungar, etnicii maghiari si-au infiintat biblioteci, scoli si biserici proprii, televiziuni, radiouri, ziare si teatre in limba materna.
Comunitatea maghiara a reusit sa obtina patru mandate de deputati in Adunarea Generala a Serbiei (Parlament), numai pe listele proprii, la alegerile parlamentare din mai 2008. In plus, presedintele Adunarii Provinciei Autonome (Parlamentul) Voivodina a fost ales tot din randul maghiarilor.
Ne vom descurca si fara ajutorul Bucurestiului, asa cum am facut-o pana acum, in conditiile in care persoane de la nivelul institutiilor din Romania duc o politica antiromaneasca
Predrag Balasevic, presedintele PDRS
Sorin Ghica, Adevarul
Foto: Adevarul
| | Testamentul lui Petru cel Mare. Varianta 2008 | | | |
| Moscova, Federatia Rusa/ Romanian Global News | | Accesari :344 | | Tuesday, 12 August 2008 | {mosimage}Desigur, Testamentul lui Petru cel Mare este unul dintre cele mai cunoscute falsuri istorice, reunind trei texte diferite, posibil de lecturat in arhiva de la Quai d'Orsay, toate scrise in anii 1790, caracterizate ca a fi o "inselatorie de inspiratie poloneza" foarte convenabila pentru a servi interesele comanditarului direct care pare sa fi fost insusi Napoleon...
"Dar pentru oricine ar mai crede ca textul a fost intr-adevar scris in 1725, Testamentul capata dimensiunile unei profetii teribile" - scrie Elena Jourdan de la Institutul Pierre Renouvin intr-un excelent studiu publicat in aprilie 2004. Tarul ar fi cerut urmasilor sai sa "se extinda prin toate mijloacele posibile catre nord, de-a lungul Marii Baltice, dar si spre sud, de-a lungul Marii Negre" si, in acest scop, "sa intretina starea de anarhie in Polonia" si sa alimenteze "gelozia Angliei, Danemarcii si Brandemburgului impotriva Suediei" in scopul de a provoca "uzurpari" in aceste tari si de a le "subjuga". Dupa asta, Rusia va trebui sa "sprijine austriecii in tentativa lor de a-i izgoni pe turci din Europa" si sa se bazeze pe sentimentele religioase ale "grecilor dezuniti sau schismatici" pentru destabilizarea Imperiului Otoman si sa se "extinda pana la Constantinopole".
Testamentul, fie el si apocrif, schiteaza insa cu precizie cateva dintre temele esentiale ale gandirii geostrategice ruse, aplicate cu hotarare si precizie in ultimele secole. Context in care trebuie sa vedem si actualul conflict care a redeschis, asa cum Putin anuntase de mai multa vreme, asa numitele "razboaie inghetate" pe care unii analisti le-au crezut anihilate de proiectele de extindere spre est ale NATO si Uniunii Europene. Asta pentru ca problema nu a fost si nici nu este micuta Georgie si cele doua minuscule teritorii separatiste, Osetia de sud si Abhazia. Miza reala este controlul Marii Negre si confruntarea intre cele doua sfere de influenta majore pe care le presupun cele doua axe de putere care functionau pana acum in zona: Moscova-Erevan-Teheran versus Washington-Ankara-Tibilisi-Baku. Batalia reala se poarta concomitent pe doua fronturi. Pe de o parte, Rusia incearca sa transmita mesajul ca este detinatoarea controlului energetic, politic si geostrategic al unei zone in care se intretaie marile rute de legatura intre Orient si Occident, asta in conditiile in care NATO nu reuseste sa asigure nici macar o perspectiva in ce priveste stabilizarea situatiei din Afganistan. Pe de alta parte, cvasiinstantaneu, s-a deschis un al doilea front de posibila confruntare majora, de data asta foarte important deoarece vizeaza in mod direct controlul Marii Negre. Blocajul naval al coastei georgiene este asigurat din elemente ale flotei rusesti bazate la Sevastopol, iar presedintele Ucrainei a anuntat ca se opune reintrarii acestora in portul militar pe durata conflictului. Moment extrem de interesant care coincide, brusc, cu declaratia Abhaziei de instituire a starii de urgenta, aceasta implicand si posibilitatea activarii la maximum a capacitatilor bazei militare ruse de la Gudauta, posibil cap de pod pentru interventia de unitati de asalt heliopurtate pentru o eventuala securizare a orasului Poti, acolo unde se afla marele terminal petrolier al Georgiei. Pe de alta parte, rusii demonstreaza acum - desigur folosind doar o mica parte a potentialului existent - cum armata a 38-a poate extinde extrem de rapid o situatie de blocaj in toata zona. Sa reamintim, caci nu este deloc lipsit de interes acest fapt, ca centrul de comandament al fortelor rusesti din Caucazul de nord se afla in Osetia de Nord, la Vladikavkaz, punct de control pentru accesul spre Azerbadjian, Armenia si Turcia, iar una dintre zonele bombardate acum este Vaziani, localitate georgiana care a gazduit odinioara una dintre cele mai importante baze militare sovietice.
Criza se deplaseaza acum spre Ucraina, poate implica Ucraina, favorizand proiectul unei separari teritoriale, tema frecvent evocata in ultimele luni si care ar provoca un haos definitiv in zona. La noi, cine sa discute despre implicatiile situatiei cand CSAT-ul n-a putut nici macar sa-si adune toti membrii?
Cristian Unteanu, Ziua
| | Uniunea Europeana nu trimite trupe in Georgia. Rusia inainteaza spre Tbilisi | | | |
| Tbilisi, Georgia/ Romanian Global News | | Accesari :344 | | Tuesday, 12 August 2008 | {mosimage}Actiunile ruse in Georgia au fost brutale, dar nu vor fi mobilizate trupe europene. Este reactia oficiala a ministrului britanic pentru Afaceri Externe, drept raspuns la speculatiile aparute in presa internationala, informeaza Antena 3 , preluat de Romanian Global News.
Nu se intrevede o solutie militara pentru ca se incearca gasirea unei cai pasnice pentru incetarea conflicului ruso-georgian.
Intre timp, Nicolas Sarkozy, presedinte in exercitiu al Uniunii Europene, a plecat spre Moscova, unde se va intalni cu presedintele rus Dmitri Medvedev, apoi se va duce la Tbilisi unde va avea o intalnire cu omologul sau georgian Mihail Saakasvili.
In Georgia in schimb, luptele continua. Trupe din Abhazia au atacat, marti dimineaa, fortele georgiene din regiune.
Canalul rus de informatii Vesti 24 a relatat despre un schimb intens de tiruri de arme pe inaltimile defileului precum si bombardamente in aceeasi zona efectuate de aviatia abhaza. Informatiile, insa, continua sa fie contradictorii. Pe de-o parte Georgia spune ca a respins toate atacurile din zona. De cealalta parte, abhazii sustin ca au "blocat complet" soldatii georgieni postati la Kodori.
Ostilitatile din Caucaz sunt departe de a se fi terminat. Mai mult, Rusia a respins rezolutia de pace, inaintata de ONU, iar presedintele american George W. Bush acuza in termeni duri Rusia ca vrea sa-l inlature pe Mihail Saakasvili de la putere. Acuzatia este respinsa de Moscova.
Georgia a cerut ajutor international pentru a tine piept Rusiei, care, desi sustine ca nu urmareste inlaturarea lui Mihail Saakasvili de la putere, inainteaza spre capitala Tbilisi. Informatiile privind actiunile armatei rusesti pe teritoriul georgian au venit chiar de la presedintele Statelor Unite George W. Bush.
'In incercarea de a gasi o solutie pentru incheierea conflictului, Natiunile Unite s-au reunit in consiliu de urgenta, la New York. Proiectul de rezolutie adoptat de ONU cerea un armistitiu imediat intre Georgia si Rusia.
Moscova a respins, insa, proiectul de incetare a focului, pe motiv ca nu accepta termenii planului de pace elaborat de Franta, care detine presedintia rotativa a Uniunii Europene.
| | Presedintele Traian Basescu a convocat o sedinta de urgenta a CSAT pe tema conflictului din Caucaz | | | |
| Bucuresti, Romania/ Romanian Global News | | Accesari :316 | | Tuesday, 12 August 2008 | | {mosimage}Presedintele Traian Basescu a convocat pentru astazi, la ora 16, o sedinta a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii pe tema conflictului din Caucaz. Intalnirea CSAT este a doua de acest gen de la debutul conflictului dintre Georgia si Rusia, informeaza Realitatea.net, preluat de Romanian Global News.
Premierul Tariceanu a anuntat ca va participa la sedinta, dupa ce sambata trecuta nu a luat parte la reuniunea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, convocat pentru analiza situatiei din Georgia.
Romania reafirma necesitatea respectarii suveranitatii si integritatii teritoriale ale Georgiei, iar CSAT a decis sambata ca institutiile abilitate sa fie pregatite pentru evacuarea cetatenilor romani din Georgia, daca situatia va impune acest lucru.
"Cu privire la situatia din Georgia, Romania reafirma necesitatea respectarii suveranitatii si integritatii teritoriale ale acestui stat", se arata intr-un comunicat de presa remis de Presedintie, in urma sedintei CSAT de sambata seara.
Administratia Prezidentiala a anuntat totodata ca CSAT a decis ca institutiile abilitate sa fie pregatite pentru evacuarea cetatenilor romani din Georgia, daca situatia va impune acest lucru.
In comunicat este reamintit ca evolutia conflictelor inghetate din zona Caucazului si a bazinului Marii Negre a constituit o preocupare constanta a politicii externe, iar Romania a atras atentia cu privire la riscul acestor conflicte in planul securitatii regionale.
De asemenea, comunicatul afirma ca Romania face un apel la toate partile sa dea dovada de responsabilitate si sa inceteze imediat ostilitatile, in vederea crearii de conditii pentru negocieri care sa garanteze pacea si stabilitatea in regiune. Potrivit documentului Presedintiei, Romania se va alatura eforturilor comunitatii internationale pentru a identifica o solutie politica a crizei din Georgia.
| | Elevi si studentii basarabeni ar putea primi cetatenia romana | | | |
| Bucuresti, Romania/ Romanian Global News | | Accesari :304 | | Tuesday, 12 August 2008 | | {mosimage}Pana la sfarsitul acestui an se va crea cadrul legislativ astfel incat cetatenii Basarabiei care termina in Romania liceul sau facultatea sa aiba dreptul la cetatenie romana la cerere, a anuntat presedintele Traian Basescu.
"Va fi lege pana la sfarsitul anului. S-a incercat o imbunatatire a legislatiei prin ordonanta de urgenta, o crestere a vitezei acordarii de cetatenie pentru absolventi de licee si facultati in Romania.
Eu sper o precizare clara intr-o lege ca la terminarea studiilor in Romania ai dreptul la cetatenie care poate fi acordata la cerere sa fie rezolvata inainte de sfarsitul acestui an", a precizat presedintele, transmite Ziare.com, preluat de Romanian Global News. Seful statului a adaugat ca sunt dificultati legate de cetatenii Basarabiei, in cazul carora, desi a crescut mult ritmul de acordare a cetateniei, acesta este inca nesatisfacator fata de numarul urias de solicitari.
Traian Basescu a precizat ca exista si constrangeri care vin din reglementarile interne ale UE, exista si birocratie, dar "si un fond politic" care duce la lipsa de viteza satisfacatoare in acordarea vizelor.
Presedintele a subliniat faptul ca Romania trebuie sa "insiste" pentru imbunatatirea situatiei cetatenilor din Basarabia, care, desi cifrele oficiale incearca sa arate alta realitate, sunt majoritari in acest stat.
Pe de alta parte, presedintele a aratat ca, dincolo de masurile pe care autoritatile romane le iau in aceasta directie si de incercarea de a arata ca Romania nu atenteaza la integritatea Republicii Moldova, revine si in sarcina tinerei generatii de cetateni basarabeni sa "nu abdice de la origine".
| | Presedintele Garzii Maghiare: “Inima maghiarimii bate in Transilvania” | | | |
| Gheorgheni, Romania/ Romanian Global News | | Accesari :396 | | Tuesday, 12 August 2008 | | {mosimage}Cea de a IV-a Tabara EMI, organizata in perioada 6 -10 august, la Gheorgheni, judetul Harghita, a atins punctul culminant duminica dupa-amiaza, cand 13.300 de tineri, si nu numai, au aplaudat discursul presedintelui Garzii Maghiare si Dreapta pentru Ungaria, Vona Gabor
, informeaza Gardianul, preluat de Romanian Global News. Acesta a vorbit despre trezirea natiunii maghiare, amenintand Ungaria cu un razboi civil.
Ultima zi a Taberei EMI a inceput cu o slujba ecumenica, oficiata de preoul reformat Bartos Karoly, preotul unitarian Racz Norbert si preotul franciscan Bojte Csaba. Acesta din urma a cerut sa „terminam odata cu vaicareala din cauza Trianonului si sa rezolvam curajosi ceea ce cere de la noi Dumnezeu”.
unctul culminant al zilei, dar si al taberei l-a constituit momentul in care a vorbit presedintele Garzii Maghiare si Dreapta pentru Ungaria, Vona Gabor.
Vona Gabor: Inima maghiarimii bate in Transilvania
Potrivit lui Vona, in prezent inima maghiarimii bate in Transilvania, afirmand ca el insusi vine aici ca sa-si incarce bateriile, dar, odata cu infiintarea Garzii Maghiare, incepe sa se schimbe situatia si acasa (n.r. - in Ungaria), avand in vedere ca oamenii prostiti de mass-media dominata de liberali isi revin incet. Vona Gabor a vorbit si despre problema provocata de tiganii din Ungaria, de care se foloseste puterea pentru a ataca Garda Maghiara. Presedintele organizatiei a afirmat ca ei nu sunt rasisti, iar in cazul tiganilor nu se poate vorbi despre idei preconcepute, ci despre o experienta de 600 de ani. Vona a mai adaugat, in acest context, ca ne putem astepta la un razboi civil „daca politicul nu face pasi in ceasul al 25-lea”. Presedintele Garzii Maghiare si-a exprimat convingerea potrivit careia tiganii sunt de fapt victime, sunt folositi ca si un scut etnic de catre conducerea liberala a tarii si, „in timp ce noi ne strangem reciproc gatul in provincie, ei pescuiesc in ape tulburi in capitala, iar dupa ce tiganii si-au incheiat sarcina, vor avea soarta palestinienilor”. Cu toate acestea, Vona a spus ca aici, in Transilvania, exista un exemplu concludent, cand maghiarii si tiganii pot sa se alieze, daca au dusman comun. Cu aceasta afirmatie, Vona Gabor s-a referit la conflictul interetnic de la Targu Mures, care a avut loc in 19 si 21 martie 1990. Cu aceasta ocazie a mai luat cuvantul si comandantul Garzii Secui-Maghiar, Klutsik Gyorgy, si reprezentantul Garzii Nationale (Ungaria) Danko Laszlo, cele doua organizatii avand rolul de a intretine ordinea si a pazi Tabara EMI de la Gheorgheni.
Soos Sandor: EMI lupta pentru folosirea limbii maghiare
Despre posibilitatile folosirii limbii maghiare in Transilvania a vorbit, printre altii, si presedintele Comitetului Initiator Bolyai, Kovacs Lehel. Situatia actuala si lupta celor doua organizatii EMI pentru dreptul de a folosi limba maghiara a fost descrisa de catre presedintele si vicepresedintele EMI, Soos Sandor, respectiv Bagoly Zsolt, precum si de presedintele EMI din regiunea Partium, Bartha Béla. (Potrivit Wikipedia, Partium este denumirea comuna traditionala folosita in Ungaria pentru a desemna o regiune istorica din Romania, formata aproximativ din judetele Arad, Bihor, Maramures, Satu Mare si Salaj. Aceasta regiune istorica nu era considerata ca facand parte din principatul Transilvania.) Soos Sandor a apreciat ca Tabara EMI a ajuns sa fie al doilea festival maghiar din Transilvania, ca marime, avand in vedere ca in cursul zilei de duminica 13.300 persoane au participat la discutiile si activitatile organizate in cadrul taberei. Doi tineri din municipiul harghitean Gheorgheni vor fi cercetati penal pentru savarsirea infractiunii de amenintare, dupa ce au intrat in Tabara EMI in stare de ebrietate, amenintand oamenii de ordine cu moartea. Cu toate ca incidentul s-a petrecut vineri seara, organizatorii, impreuna cu jandarmii care au cercetat cazul, au refuzat sa faca declaratii pana la finalul anchetei, respectiv duminica. Potrivit anchetatorilor, cei doi tineri, Csorba Pal, de 28 de ani, si Constantin Lazar, de 31 de ani, ambii din Gheorgheni, au vrut sa intre in tabara fara sa plateasca biletele de intrare. Dupa o scurta altercatie verbala cu oamenii de ordine, tinerii au platit si au intrat, dar au continuat sa injure si sa ameninte patrulele de paza ale taberei. Potrivit presedintelui EMI, Soos Sandor, cei doi au scos cutitele si l-au amenintat pe el si pe alti participanti ai taberei. Cei doi au fost imobilizati de oamenii de ordine, scosi in afara perimetrului taberei si predati jandarmeriei. Soos Sandor a mai precizat ca tabara EMI este pazita in interior de circa 40 de persoane.
Comandantul Detasamentului de Jandarmi din Gheorgheni, cpt. Radu Blaga, spune ca in urma cercetarilor efectuate au fost intocmite actele premergatoare dosarelor penale pe numele celor doi, sub aspectul savarsirii infractiunii de amenintare, iar dosarele au fost predate luni dimineata Parchetului de pe langa Judecatoria Gheorgheni.
| | Romanii din Castellon raman fara biserica | | | |
| Castellon, Spania/ Romanian Global News | | Accesari :361 | | Tuesday, 12 August 2008 | {mosimage}Biserica Ortodoxa Romana din Castellon, ajutata de donatiile credinciosilor romani si de cele venite din partea unor patroni spanioli, a cumparat, in urma cu cativa ani, un loc la periferia orasului, pentru a construi o biserica ortodoxa.
Insa, de curand, a aparut o problema care ii impiedice pe romani sa inceapa lucrarile, transmite Adevarul, preluat de Romanian Global News.
"Primaria a hotarat sa construiasca o autostrada care traverseaza terenul. Ar trebui sa ne dea in loc un alt teren pe care sa ne ridicam biserica sau sa ne despagubeasca financiar", spune parintele Lucian Niculet.
In prezent, Parohia Sfantul Nicolae se afla la parterul unui bloc din localitate, dar este prea mica pentru cei 300-400 de credinciosi care vin duminica la liturghie. "De Sfintele Pasti am fost nevoiti sa tinem slujba in strada. In incinta bisericii nu incapeau nici macar un sfert din toti credinciosii", adauga preotul.
Membrii bisericii au infiintat, langa biserica, Fundatia Sfantul Nicolae, unde se tin clase de religie, limba romana, istorie si geografie pentru copiii romani. "Acum am inceput si o campanie de strangere de fonduri si haine pentru a-i ajuta pe romanii din estul tarii, care au fost afectati de recentele inundatii", incheie preotul Niculet.
| | “Daca am reusit aici, e datorita valorilor spirituale si morale romanesti” | | | |
| Montreal, Canada/ Romanian Global News | | Accesari :272 | | Tuesday, 12 August 2008 | {mosimage}Vania Atudorei este una dintre personalitatile comunitatii romanesti din Montreal care are un entuziasm intens si durabil precum si o mare diversitate de initiativa in privinta promovarii culturii si imaginii romanilor in Canada si, in general, in lume.
Cu o disponibilitate totala, Vania Atudorei a raspuns la intrebarile de mai jos ale publicatiei Pagini Romanesti. Romanian Global News reda in cele ce urmeaza interviul realizat de Pagini Romanesti.
Mircea Gheorghe: Domnule Vania Atudorei, aveti o cariera profesionala exemplara in Canada si in Quebec si o activitate cu totul remarcabila in sanul comunitatii romanesti din Montréal. Ce efort presupune aceasta dubla implicare si cum reusiti sa le duceti la bun sfarsit pe amandoua?
Vania Atudorei: Trebuie sa va marturisesc ca pana cand marile Companii farmaceutice din Canada au inceput sa se intereseze de mine si sa imi faca propuneri, au trebuit sa treaca peste 10 ani de munca si de eforturi. Orice inceput e greu dar orice reusita e posibila, cu tenacitate, munca multa, sacrificii si vointa. Secretul ar fi: sa te implici, sa ai initiative, sa doresti, sa fii zgarcit cu timpul tau si sa nu il risipesti inutil cu prietenii sau cu activitati nevalorizante, sa te faci cunoscut in mediul tau profesional, participand la congrese, colocvii, sa publici. Ca profesor, imi pregatesc cursurile noaptea (dorm 5 ore pe noapte si imi este de ajuns) si la sfarsit de saptamana. Nu inseamna ca daca nu ai facut un lucru niciodata nu esti capabil sa il faci si sa il reusesti. Astfel, de exemplu, Universitatea din Guelph mi-a propus sa dau cursuri in Tehnologii alimentare, ceva cu totul inedit pentru mine. La fel a fost cand mi s-a cerut sa merg in Africa pe diferite proiecte si contracte cu ONU si Banca Mondiala, sau cand mi s-a propus postul de director general la compania farmaceutica STERIGEN. Iar cand vreau sa ma relaxez altfel decat prin munca, atunci ma implic social si comunitar prin organizari de spectacole, concerte etc
M.G.: Este un efort care nu este la indemana oricui. Reusiti sa conciliati satisfacator toata aceasta activitate cu viata de familie?
V.A.: La aceasta intrebare raspunsul e foarte simplu: eu sunt celibatar, iar perspectiva unei familii nu este de actualitate. Am avut o familie, dar cand familia te abandoneaza, te ignora si te uita, refugiul cel mai sigur si mai frumos este in viata ta profesionala si in daruirea ta pentru altii care au nevoie de tine si de competentele tale. Familia ta devine munca si comunitatea. Am o buna prietena, Adriana, care ma ajuta mult in activitatile mele, iubind si ea mult muzica si artele, si care e rezistenta deoarece imi suporta hiperactivitatea, si neprevazutul de cativa ani.
M.G.: Anul trecut ati fost distins la Bucuresti, de guvernul Romaniei, cu premiul de excelenta pentru servicii aduse Romaniei si imaginii ei in lume...
V.A.: A fost o surpriza si pentru mine. Am primit acest premiu pentru mai multe actiuni dintre care as mentiona: invitarea in Canada a unor ansambluri folclorice din Romania, infratirea dintre colegiul „André Grasset” din Montreal si Liceul de Stiintele Naturii „”Grigore Antipa” din Botosani, organizarea si prezentarea de concerte si spectacole cu artisti romani, participarea la fondarea a doua biserici romanesti ortodoxe in orasul Laval, fondarea Asociatiei Romane din Laval, crearea unei Burse anuale de merit oferite sefului de promotie de la Liceul de Stiintele Naturii „Grigore Antipa” din Botosani, acordarea de premii celor mai talentati elevi ai Liceului de Muzica din Botosani (care a implinit anul trecut 50 de ani de existenta), infratirea orasului Laval cu orasul Botosani.
M.G.:Activitatea dumneavoastra de promovare a culturii romanesti nu se reduce doar la Quebec si nici chiar la Canada. Ati initiat diferite actiuni si in Europa.
V.A.: Este adevarat, asta pentru ca mi-am facut prieteni buni in Franta si in Elvetia. Asa am putut aduce in Elvetia, in turneu, ansamblul folcloric Romanasul al Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca, sau studenti in practica de vara, unul dintre ei devenind, peste ani, chiar director general la Rompetrol. In Franta, am adus ansamblul folcloric din Cojusna – Basarabia, am participat, cu prietenii mei elvetieni din cantonul Jura, la actiunea „Opération villages roumains”, am dat conferinte la Muzeul de Arta din Geneva despre manastirile medievale din Nordul Moldovei din patrimoniul UNESCO, am facut emisiuni muzica romaneasca la Radio Suisse Romande pe canalul Espace 2, una dintre ele fiind Viata si cantecele Mariei Tanase... Si multe altele.
M.G.: Ati fost sau sunteti si unul dintre principalii organizatori ai festivalului de folclor de la Drummondville
V.A.: Nu sunt organizator, ci colaborator. Este unul dintre cele mai mari si mai frumoase festivaluri de folclor din lume, in fiecare an, in primele 2 saptamani din iulie. Ii sfatuiesc sincer pe toti cei care nu au fost inca acolo sa mearga, macar intr-un week-end, sa vada frumusetea si varietatea traditiilor folclorice din 15- 20 de tari de pe toate continentele lumii. La Drummondville am putut invita ansamblurile Somesul - Napoca din Cluj, Timisul, din Timisoara, Caruta si Craitele din Chisinau. Problema acum este ca pentru participare, un ansamblu folcloric trebuie sa aiba o orchestra buna si dansatori, si sa trimita, in prealabil, materiale pentru vizionare de buna calitate, DVD-uri, inregistrari, ceea ce pare dificil pentru participantii din Romania. In plus, artistii trebuie sa isi platesca biletul de avion, organizatorii asigurand aici restul (masa, casa, deplasari in interirorul Canadei).
M.G.: Cum colaborati cu organismele canadiene sau quebecheze? Sunt ele receptive la mesajul dumneavoastra de deschidere multiculturala?
V.A.: Sa stiti ca nu am fost niciodata refuzat atunci cand am solicitat colaborarea din partea guvernului Canadei, a guvernului Quebecului sau a Primariei din Laval. Mi-au trimis acasa, prin Posta, materiale, drapele, insigne, brosuri, afise, carti, DVD-uri, discuri, etc. fiind si ei multumiti si mandri ca in Romania se va organiza o Expozitie despre Canada. Este dovada ca trebuie sa ai initiativa, sa ii contactezi, sa le intinzi mana, sa ii soliciti. Eu am adus in comunitatea romana chiar si un trib de indieni – Abenaki din Odanak - cu un spectacol de cantece si dansuri, si artisti portughezi, si un ansamblu folcloric sarb din Sherbrooke... Ce sansa avem sa traim intr-un loc in care se afla toata Planeta! Am tradus cateva dintre cele mai frumoase poezii ale unor mari poeti din Quebec – Emile Nelligan, Albert Lozeau - si le-am publicat la Iasi in revista Cronica. Canadienii sunt receptivi daca ii soliciti si daca stii cum sa o faci, sa fii diplomat si convingator.
M.G.: Dar cu organismele din Romania, in general, si cu comunitatea romaneasca de aici, in special ?
V.A.: Din Romania, am avut o mare receptivitate la Liceul de Stiintele Naturii, la Primaria orasului Botosani, la Muzeul Judetean... Cu comunitatea romaneasca de aici, e mai greu, exista o tendinta de divizare in clanuri si bisericute, fiecare cu >parohia>, cu prietenii si cu interesele lui. De aceea, de exemplu, nu avem nici macar o Asociatie a Romanilor din Montreal. E imposibil. Dezbinarea a venit si de la unele biserici cu preoti autoritari si cu consilii private care nu permiteau enoriasilor sa frecventeze si alte biserici sau comunitati, Mai rau ca sectele... Trecutul unor asociatii sau comunitati de aici nu este pres glorios si nu constitue un bun exemplu, aceste asociatii fiind, de multe ori, aservite unor interese personale .
M.G.: Ati avut numeroase contacte cu oficialitati din Romania. Cum se vede din Romania diaspora romaneasca canadiana?
V.A.: Noi, romanii din Canada, suntem o comunitate mai putin cunoscuta in Romania in raport cu comunitati din alte tari, de exemplu din Europa sau din S.U.A Suntem si la mare distanta, si mai putin numerosi decat cei din S.U.A. Astfel, in Romania nu stie nimeni de celebrul nostru tenor Corneliu Montano, dar stiu toti de Costel Busuioc. De aceea, am contactat Radio Romania si TVR sa faca emisiuni cu Corneliu. El va fi invitat si de Orchestra Filarmonicii din Botosani pentru doua Concerte de Anul Nou, si pentru inregistrarea unui disc de colinde de Craciun.
M.G.: Mai exista stereotipuri care avantajeaza sau, dimpotriva, dezavantajeaza in tara, in mod nemeritat imaginea diasporei romanesti?
V.A.: Din pacate, mai exista. Deoarece in diaspora noastra nu exista doar oameni de calitate. Daca am fi fost uniti si nu orgoliosi, aveam si noi un Institut Cultural Roman, asa cum au romanii din alte tari, aveam si noi un Festival anual asa cum au grecii, de exemplu, la Laval si la Montreal, ne faceam simtita prezenta mai mult in Romania, nu numai in concediu la rude si la mare. Dar nu suntem nici mai buni si nici mai rai ca altii. Eu tin mult ca in Romania sa se stie ca, aici in Canada, exista o diaspora de buna calitate ce iubeste Romania si are mereu bratele deschise catre patria mama si care, mai ales, nu uita niciodata de unde a plecat. In ce ma priveste, daca am reusit aici, e datorita instructiei si educatiei de care am avut parte in Romania, datorita valorilor spirituale si morale romanesti.
M.G.: Ce proiecte aveti pentru viitorul apropiat?
V.A.: Sa ma lupt pentru abolirea vizelor pentru romanii care doresc sa vina in Canada (in acest sens, am si contactat deputatii federali din Laval); sa organizez un Festival intitulat „Gala artistilor romani din Canada” in fiecare toamna, la Montreal sau la Laval, cu premii, la care sa avem, ca invitat de onoare, si un artist din Romania. In toamna, voi merge din nou la Botosani, deoarece am creat acolo un concurs pentru tinerele talente de la Liceul de Muzica intitulat „Concursul de interpretare muzicala Mioara Cortez’’. Eu am o colectie de peste 2000 casete si discuri de muzica pe care o voi dona Liceului sa fie inceputul unei fonoteci de care sa profite elevii si profesorii de acolo.
M.G.:Admitand ca cineva ar voi sa se implice in actiuni asemanatoare cu ale dumneavoastra, care ar fi cel dintai sfat pe care i l-ati da ? Cu ce ar trebui sa inceapa?
V.A. Mai intai de toate, sa fie autonom, realizat profesional, caci atunci cand ai griji materiale, nu iti arde de altruism. Apoi sa fie pasionat, perseverent, generos, sa iubeasca sincer Romania si sa fie dezinteresat personal si material. Fara pasiune nu se poate realiza nimic. Imi amintesc de un episod cu Maria Tanase. Venea intr-o seara de la Teatrul C. Tanase unde lucra, intr-o birja cu colegul ei H. Nicolaide, si ii povestea ca e multumita ca a luat salariul, ca vine iarna si nu are nici lemne si nici palton. Birjarul, Ion, s-a apucat si el sa povesteasca ca nu are fan pentru cal si nici mancare si haine pentru copii. Atunci Maria Tanase a deshis poseta a luat toti banii si i-a dat lui Ion spunindu-i: ,,Ia-i tu Ioane ca ai mai multa nevoie de ei.” Nicolaide s-a uitat la ea si i-a zis: “Esti nebuna, Marie ? Pai tu ce o sa faci la iarna ?” Si Maria i-a spus: “ Bai, tu nu stii ce e aia sa il faci pe un om fericit ! Eu numai din asta traiesc.”. Sa stiti ca aceste ultime doua fraze ale Mariei Tanase sunt pentru mine un crez.
M.G.: Va multumesc, domnule Vania Atudorei si va doresc mult succes in continuare.
| | Rombel ii invita pe romani la concert | | | |
| Bruxelles, Belgia/ Romanian GlobalNews | | Accesari :357 | | Tuesday, 12 August 2008 | | {mosimage}Forumul romanilor din Belgia, Rombel, ii invita pe romanii din aceasta tara la un concert special sustinut de Andras Kovacs Brass Association, transmite Romanian Global News.
Ansamblul din Covasna va concerta vineri, 15 august, de la ora 11.30, in Bruxelles Park (Kiosque). Programul va cuprinde lucrari de Berlioz, Brahms, Haydn, Schubert, Erkel, Bizet, Kodaly, Mancini si Strauss.
| | Invitatie la hramul "Adormirii Maicii Domnului" | | | |
| Mississauga, Canada/ Romanian Global News | | Accesari :336 | | Tuesday, 12 August 2008 | {mosimage}Romanii din Mississauga, Toronto, Oakville, Brampton si din imprejurimi sunt invitati la acest sfarsit de saptamana la sarbatorirea celui de al doilea Hram al Bisericii: Adormirea Maicii Domnului, pe data de 17 august, la Biserica Sarbeasca Sf. Ap. Petru si Pavel din Oakville, transmite Romanian Global News.
Joi, 14 august, de laora 18.30, este programata slujba pentru Prohodul Maicii Domnului, vineri, 15 august. De la ora 9.30, Sfanta Liturghie Arhiereasca, iar de la ora 18.30, Taina Sf. Maslu la Biserica Sf. Ap. AndreI. Sambata, 16 august, de la ora 18:30, se va tine Vecernia cu cei doi ierarhi, iar duminica, 17 august, de la ora 9.30, este programata Sfanta Liturghie Arhiereasca in aer liber, ce va fi oficiata in prezenta IPS Nicolae, PS Ioan Casian si a unui sobor de preoti, urmata apoi de marele picnic pentru hram cu urmatorul meniu: purcei si miei la rotisor, mititei, hamburgers si hot-dogs pentru copii, sucuri, bere, vin si bauturi fine.
De la ora 14:00 la 18:00 Live Music (muzica populara din toate zonele tarii!), cu binecunoscuta solista vocala Angela Stoichita, acompaniata de Ionel Stoica la vioara si voce, Nae Munteanu orga si voce si Pavel Jurca saxofon si voce. Tot Duminica, in cadrul picnicului, se va organiza si "Cupa Parohiilor" la fotbal, aflata la a doua editie. Cu aceasta ocazie, toate parohiile din GTA si din imprejurimi sunt invitate sa isi trimita echipele de fotbal reprezentand fiecare parohia.
Participarea la acest eveniment va ajuta la strangerea de fonduri pentru ridicarea turlei si pentru izolarea exterioara a bisericii Sfantul Andrei, se arata intr-un mesaj al Consiliului Parohial al Bisericii Sf. Andrei, citat de publicatia romaneasca Faptu’ Divers.
| | Preasfintitul Petru Gherghel si credinciosii romani din Roma se roaga pentru sinistrati | | | |
| Roma, Italia/ Romanian Global News | | Accesari :329 | | Tuesday, 12 August 2008 | {mosimage}Excelenta Sa Petru Gherghel, episcop de Iasi a efectuat duminica, 3 august, o vizita la bisericile unde se celebreaza sfanta liturghie pentru romanii catolici din Roma. Ideea acestei vizite a pornit de la dorinta unei rugaciuni speciale impreuna cu emigrantii romani
, pentru cei ce au avut de suferit de pe urma inundatiilor din ultimele zile, transmite Romanian Global News.
Potrivit sitului comunitatii romano - catolice romanesti din Roma, calatoria apostolica a inceput cu localitatea Ladispoli, situata la circa 50 de km de Roma. Am continuat drumul nostru si la ora 11,30 episcopul a celebrat sf. Liturghie in Grotte Celoni (Casilina). Ultima etapa a fost biserica din Campitelli (piata Venetia), cu celebrarea euharistica de la ora 15,30.
Toate cele trei celebrari au fost momente de rugaciune profunda, de comuniune vizibila cu pastorul diecezei de Iasi si de unire spirituala cu victimele calamitatilor naturale, care s-au abatut si asupra localitatilor catolice de pe valea Siretului. In cadrul predicii pe marginea lecturilor duminicale, episcopul Petru Gherghel a subliniat importanta faptului ca Isus este mereu aproape de oameni in necazurile si incercarile vietii. Cristos nu este indiferent fata de suferinta omeneasca si El este cel care ofera hrana pentru trup si suflet. Prezenta Mantuitorului trebuie sa fie consolare, incurajare si motiv de speranta neclintita, deorece cand Domnul e cu noi nimeni nu ne poate sta impotriva. Inspirandu-se din Evanghelia duminicii a XVIII-a de peste an, Preasfintitul a accentuat necesitatea solidaritatii cu cei incercati din Moldova. Pe langa rugaciune, e nevoie si de gesturi concrete de ajutorare. S-a propus de accea, ca la inceputul lunii septembrie, arunci cand multi emigranti se intorc din vacanta, sa fie organizata o colecta speciala pentru toti aceia care au pierdut case, recolte si alte bunuri datorita revarsarii apelor.
La finalul sfintelor liturghii, parintele Iulian Faraoanu a multumit episcopului pentru rugaciunea comuna, pentru grija parinteasca aratata fata de emigranti. Totul s-a incheiat cu incurajarea de a persevera in credinta si caritate si cu binecuvantarea din partea Preasfintitului. Credinciosii romani din Roma au ramas edificati si au reinnoit intentia de a pasi neicetat pe calea urmarii lui Cristos si dorinta de a fi crestini dupa inima lui Dumnezeu.
| | 6 persoane trimise in judecata pentru ca au folosit romani ca sclavi | | | |
| Madrid, Spania/ Romanian Global News | | Accesari :301 | | Tuesday, 12 August 2008 | {mosimage}Trei bihoreni si alti trei teleormaneni au fost trimisi in judecata pentru trafic de persoane, fiind acuzati ca au inselat 34 de persoane din Bihor pe care le-au transportat in Spania, unde le-au folosit ca sclavi pe o plantatie de portocali.
Comisarul-sef Nicolae Stamate, seful Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate si Antidrog (BCCOA) Oradea, a anuntat, joi, intr-o conferinta de presa, ca racolarea persoanelor era facuta de catre Andrei Orbai, un tanar oradean de 24 de ani. Acesta dadea anunturi la ziare prin care cauta persoane pentru cules de fructe in Spania, informeaza Meridianul Romanesc, preluat de Romanian Global News.
Cei trei teleormaneni se ocupau de transportul persoanelor pana in Spania, unde acestea erau preluate de capii retelei, sotii Alexandru si Rozalia Dramba, din Oradea. Cei doi locuiau in Zaragoza si aveau incheiate contracte cu mai multi fermieri din localitate, pentru a se ocupa de culesul portocalelor si a mandarinelor. “Din primavara anului 2007 si pana in martie 2008, grupul a racolat, transportat, cazat si exploatat prin munca 34 de cetateni romani, dusi in Spania cu promisiunea ca vor fi platiti cu cate 50 euro/zi, pentru un program de lucru intre orele 07.00 si 15.00”, a spus Stamate. Potrivit acestuia, cetatenii romani erau cazati in conditii precare, fara apa, curent si cate sapte persoane intr-o camera, programul de lucru fiind de la ora 06.00 la 21.00, cu o singura pauza, de 30 minute, in care nu au primit nici macar apa potabila. Legatura cu fermierii o tineau doar cei doi soti oradeni. “Muncitorii romani nu puteau intra in contact cu fermierii pentru care lucrau si erau platiti cu sume derizorii. Una dintre victime, care a muncit circa o luna si jumatate, a primit doar 50 euro pentru intreaga perioada, fiind nevoit sa fuga de pe plantatie si sa presteze alte munci pentru a se putea intoarce acasa”, a spus seful BCCOA Oradea.
Filiera a ajuns in atentia politistilor in luna martie, cand unul dintre muncitorii care s-au intors a reclamat inselaciunea. Pentru a-i prinde, un ofiter sub acoperire a sunat la unul din numerele de telefon indicate in anuntul din ziar, sub pretextul ca isi cauta loc de munca. Cu ajutorul lui, procurorii au ajuns sa identifice, in final, toti membrii retelei. “Gruparea era extrem de bine organizata, intr-o structura piramidala, fiecare membru avand sarcini bine definite in ce priveste racolarea, transportul si exploatarea victimelor”, sustine procurorul Mitica Miu, seful DIICOT Oradea. Cele sase persoane implicate au fost trimise in judecata, in stare de libertate, pentru asociere si constituirea unui grup infractional organizat si trafic de persoane, inclusiv minori. Daca vor fi gasite vinovate, acestea risca o pedeapsa cu inchisoarea cuprinsa intre 3 si 15 ani.
| | Plangerile romanilor privind conditiile de munca si cazare din agricultura in UK | | | |
| Londra, Anglia/ Romanian Global News | | Accesari :335 | | Tuesday, 12 August 2008 | {mosimage}Legislatia britanica nu contine prevederi detaliate privind conditiile de cazare care trebuie oferite lucratorilor sezonieri, sau privind standardele care sunt considerate acceptabile, transmite Romanian Global News.
Acestea pot diferi de la o regiune la alta deoarece de cele mai multe ori stabilirea lor se afla in responsabilitatea autoritatilor locale. Cu exceptia unor situatii evidente de nerespectare a conditiilor de cazare, autoritatile britanice trebuie sa urmareasca respectarea standardelor stabilite la nivel local. In vederea solutionarii plangerilor lucratorilor privind conditiile de munca si cazare, autoritatilor britanice recomanda acestora contactarea in primul rand a fermei cu care a fost incheiat contractul de munca si ulterior, daca conflictul nu este solutionat in acest mod, contactarea operatorului responsabil cu recrutarea personalului pentru ferma in cauza. Operatorii au obligatia sa asigure respectarea drepturilor lucratorilor sezonieri si sa incerce solutionarea conflictelor care pot aparea intre acestia si angajatori. Daca conflictele nu sunt solutionate la acest nivel, lucratorii pot sesiza autoritatile britanice potrivit domeniului propriu de competenta, dupa cum urmeaza:
1) Plangerile privind conditiile de munca care nu au putut fi solutionate de catre operatori sau plangerile aduse impotriva operatorilor pot fi adresate Seasonal Agricultural Workers Scheme contract management team: managed-migration.workpermits@ind.homeoffice.gsi.gov.uk , fax: 0114 207 4212, adresa: Contract Management Team, UK Border Agency, PO Box 3468, Sheffield S3 8WA.
2) Plangerile privind conditiile inadecvate de cazare pot fi adresate autoritatilor locale, Gangmasters Licensing Authority sau UK Border Agency – SAWS Contract Management Team.
3) Plangerile privind salarizarea trebuie adresate unuia din cele trei Consilii care monitorizeaza conditiile de salarizare in domeniul agriculturii (Agricultural Wages Board), dupa cum urmeaza:
- Agricultural Wages Team (Department for Environment, Food and Rural Development - DEFRA), in Anglia si Tara Galilor
Tel: 0845 0000134 sau 01270 754106, e-mail: agriwages@defra.gov.uk
- Scottish Agricultural Wages Board (Scotia)
Tel: 0131 244 6397, e-mail: sawb@scotland.gsi.gov.uk
- Agricultural Wages Board for Northern Ireland (Irlanda de Nord)
Tel: 028 905 24492
De asemenea, cetatenii romani care intampina dificultati pe teritoriul Marii Britanie se pot adresa si atasatului pe probleme de munca si sociale, Ambasada Romaniei in Marea Britanie, Adresa: 4 Palace Green London W8 4QD, tel:0044.207.937.8125,
fax:0044.207.937.8069, e-mail: social_affairs@roemb.co.uk
Informatiile de mai sus au fost transmise de catre atasatul pe probleme de munca si sociale de la Londra, portalului Romani in UK.
| | Romanii din Georgia vor fi adusi acasa in cel mai scurt timp | | | |
| Tbilisi, Georgia/ Romanian Global News | | Accesari :293 | | Tuesday, 12 August 2008 | {mosimage}Ministerul Afacerilor Externe a decis luni seara evacuarea romanilor din Georgia. Romanii vor fi preluati de la sediul ambasadei din Tbilisi si vor fi evacuati prin Armenia. Plecarea s-a facut in noaptea de luni spre marti.
Aceasta depinde de cei 55 de romani, de timpul in care ei se vor strange in fata ambasadei, transmite Romanian Global News. Printre cei evacuati se afla si cativa functionari ai ambasadei. De asemenea, la ambasada vor ramane doar cateva persoane, urmand ca femeile si copii sa plece. Germania, Franta, Italia si Polonia si-au evacuat cetatenii inca de acum doua zile.
De asemenea, aeroportul din Tbilisi este inchis. Astfel, singura cale de plecare este prin Armenia. Dupa aproximativ 100 de kilometri pana la granita cu Armenia, oamenii vor trebui sa mai parcurga alti 100 kilometri pana in capitala Erevania. De acolo ei vor fi evacuati cu un avion.
Romanii nu sunt expusi niciunui risc major in acest moment, singurul risc ar putea aparea doar in cazul in care acestia vor refuza evacuarea. Orasul Tbilisi nu este, in acest moment, direct afectat de razboi. Trupele ruse au ocupat luni seara portul georgian Poti de la Marea Neagra, relateaza Reuters.
Fortele rusesti au ajuns pana la 20 de kilometri de capitala georgiana Tbilisi si au ocupat deja "cea mai mare parte" din teritoriul Georgiei, a anuntat presedintele Mihail Saakasvili intr-o alocutiune televizata, citat de AFP. Georgia cere ajutor international pentru ca fortele ruse sa nu ocupe capitala Tbilisi. Intre timp, ministrul rus al apararii a dat, insa, asigurari ca armata rusa nu se indreapta spre capitala Georgiei si nu intentioneaza sa ocupe Tbilisi.
| | Alin Moldoveanu a ratat bronzul pentru o jumatate de punct | | | |
| Beijing, China/ Romanian Global News | | Accesari :273 | | Tuesday, 12 August 2008 | | {mosimage}Tintasul Alin Moldoveanu a ratat doar pentru o jumatate de punct medalia de bronz in proba de pusca cu aer comprimat 10 m la Jocurile Olimpice de vara de la Beijing, ieseanul ocupand in cele din urma locul 4 in finala de luni, 11 august.
Potrivit Faptului Divers, preluat de Romanian Global News, aurul a fost castigat de indianul Abhinav Bindra, cu 700,5 puncte, urmat de chinezul Zhu Qinan, 699,7 p, finlandezul Henri Hakkinen, 699,4 p, Alin Moldoveanu, 698,9 p, etc. Moldoveanu, vicecampion mondial la Zagreb, in 2006, incheiase calificarile pe locul trei, cu 596 puncte, dupa Hakkinen, 598 p, si Zhu, 597 p, la egalitate cu Bindra, 596 p.
| | Lansare de carte – Adrian Sinca | | | |
| Bucuresti, Romania/ Romanian Global News | | Accesari :359 | | Tuesday, 12 August 2008 | | {mosimage}Revista Romano-Americana -Canadiana STARPRESS invita pe cei interesati la lansarea de carte “Pistrui pe orizont", vineri, 15 august 2008, transmite Romanian Global News.
Autorul volumului este americanul de origine romana Adrian Sinca (Robert Andrew Von Sinca) din Long Island, New York.Evenimentul va avea loc la Uniunea Scriitorilor , Sala Oglinzilor-Bucuresti, Calea Victoriei nr. 115.
| | Emisiunea “Noi intrebam ei raspund la Radio Filia” | | | |
| Atena, Grecia/ Romanian Global News | | Accesari :303 | | Tuesday, 12 August 2008 | {mosimage}Invitat special al emisunii “Noi intrebam ei raspund”, prezentate de Ana Tutuianu din data de 10 august a fost Octavian Scurtu, jurist, absolvent al Facultatii de Drept din Cluj Napoca, in prezent asistent la biroul de avocatura Karpathakis si asociatii din Atena, transmite Romanian Global News.
Ascultatorii emisiunii au primit raspunsuri la intrebari si au putut face dedicatii muzicale. Radio Filia poate fi ascultat pe internet la adresa http://tvradio.ert.gr/radio/liveradio/filia.asp. sau pe frecventa 665 AM. Emisiunea din 10 august va fi retransmisa, in reluare, datorita vacantei de
vara in care au plecat cu totii, in data de 24 august.
| |
|
Arhiva 2008 -
decembrie, 2008
-
noiembrie, 2008
-
octombrie, 2008
-
septembrie, 2008
-
august, 2008
-
iulie, 2008
-
iunie, 2008
-
mai, 2008
-
aprilie, 2008
-
martie, 2008
-
februarie, 2008
-
ianuarie, 2008
|