Reproducerea tabloului evenimentelor
Despre viziunea mea asupra motivelor si consecintelor razboiului din Caucaz, am scris in articolul „Razboiul ruso-georgian: pricini si urmari”, dar deloc mai putin important e sa se patrunda in esenta celor intamplate acolo in realitate si in ce consecutivitate, in special cat priveste atacul asupra pacificatorilor rusi. In acest scop, am decis sa reproduc cronica evenimentelor din 7 si 8 august, bazandu-ma pe comunicatele mass-media si marturiile jurnalistului Ruslan Iarmoliuk, de la postul de televiziune „Inter” si reportajul acestuia, realizat pentru acest canal.
Apropo, articolul sau a generat mare valva. Pentru unii el a devenit ceva de genul unui drapel, adica de confirmare suplimentara a actiunilor criminale ale autoritatilor georgiene, altii l-au calificat dezinformare, raspandita pe teritoriul Ucrainei de catre serviciile speciale rusesti, prin intermediul unor jurnalisti cumparati. Desi, dupa mine, lucrurile stau cu totul altfel. Eu, cel putin, nu am motive sa nu-i dau crezare autorului. Materialul sau intr-adevar constituie o interesanta sursa suplimentara de informatie, care permite confruntarea unor sau alte date despre evenimentele produse la Thinvali in zilele de 7 si 8 august, raspandite de mass-media.
Vreau sa mentionez din capul locului ca voi utiliza doar acea informatie a telejurnalistului pe care el a cules-o aflandu-se nemijlocit in centrul evenimentelor. Si voi face abstractie de datele pe care el le-a furnizat cu referire la spusele altora.
Daca tineti minte, era odata un film, „Blocada”, in care actorul Mihail Ulianov interpreta rolul lui Jukov. In pelicula cinematografica in cauza era un moment cand in statul-major, unde asista Jukov, a intrat un militar, comunicand ca in Leningrad au intrat tancurile germane. Indignat, Jukov il intreaba: „Le-ati vazut personal? Nu, se prea poate ca acestea nu erau deloc tancuri, ci niste blindate usoare, si nu e exclus ca ele puteau fi vazute nu in oras, ci in suburbie”. Numindu-l „panicard”, Jukov il alunga pe ofiter din statul-major.
Pe timp de razboi, destul de des, informatia reala, transmisa de mai multe ori din gura in gura, creste asemenea unui bot de zapada, tavalit de copii prin curte, capatand nuante si amanunte incredibile, care incep sa-si traiasca propria lor viata. Ca rezultat, multa lume incepe sa creada in ea in modul cel mai sincer, daca ea le justifica imaginatia… La mijloc e reactia psihologica a unor oameni simpli, care s-au pomenit la un razboi inceput de politicieni, dar sub gloante mor ei insisi.
Iata de ce resping stirea jurnalistului despre tanchistii georgieni care, cica, au tras intr-un autoturism „Jiguli” in care se aflau si niste copilasi. Nu pentru ca acest lucru nu putea sa se intample, in principiu, ci deoarece reporterul Ruslan Iarmoliuk nu a fost martor ocular la cele relatate de el. De altfel, orice instanta de judecata nu ia niciodata in seama spusele unui martor, daca informatia cutare a ajuns la urechile sale din vorbele altora.
Prin urmare, judecand dupa notitele telejurnalistului si stirile mass-media, se poate conchide ca la inceputul lunii august, situatia din Osetia de Sud s-a acutizat brusc. La 7 august au fost deja declansate actiuni militare pe intreg teritoriul rebel. Adica, in scurt timp, s-a intetit schimbul de focuri intre cele doua parti, a crescut, de asemenea, numarul mortilor si ranitilor. Au fost inregistrati raniti si in randurile pacificatorilor georgieni.
In aceeasi zi, Saakasvili se adreseaza partii osete cu propunerea de a inceta focul. Dar, se vede, rubiconul fusese deja trecut si, in realitate, Saakasvili a decis sa adopte varianta solutionarii cu forta a conflictului. Pe la ora 11 seara, incepe tirul de artilerie menit sa pregateasca luarea cu asalt a orasului Thinvali. Astfel, conform datelor lui Iarmoliuk, dupa prima salva, un proiectil „Grad” cade pe teritoriul unitatii unde sunt dislocate trupele militare de mentinere a pacii.
 Apoi, dupa cum mentioneaza jurnalistul, pe teritoriul dat mai cad niste obuze. Potrivit lui, „salva a doua si a treia au transformat oraselul militar in ruine”. Relatarea este formulata in asa fel incat se poate intelege ca, chipurile, intreg tirul a fost orientat asupra acestui orasel. Nu pun la indoiala, in acest caz, spusele lui Iarmoliuk, desi exista niste intrebari vizavi de corectitudinea formularii respective. Astfel, din informatia matinala (de a doua zi, 8 august) pusa pe post de mass-media rusesti (primul bloc de stiri, al doilea), aflam ca „pe teritoriul dislocarii pacificatorilor rusi a cazut un proiectil lansat din instalatia tip „Grad” (precum vedem, unul). A fost deteriorat un sir de edificii”. Cel mai important lucru in aceasta stire este acesta: „morti sau raniti printre pacificatori nu s-au inregistrat”. In afara de aceasta, Iarmoliuk nu pune la indoiala faptul ca anume militarii georgieni au supus focului teritoriul cu pricina. Dar trupele osete, potrivit datelor mass-media rusesti, de asemenea, au in dotare instalatii tip „Grad” si unde, in ce mod au fost puse in aplicare acestea, nu se stie (grani.ru; gazeta.ru).
 Mai mult, in mod obiectiv, militarii georgieni nu erau interesati de atacarea si nimicirea pacificatorilor rusi, or, acest gest ar fi servit drept motiv indubitabil pentru implicarea in actiunile de lupta a Rusiei, razboiul pe care Georgia nu avea nicio sansa sa-l castige. Anume despre pericolul provocarilor din partea militarilor sud-oseti este vorba in comunicatele mass-media (de exemplul acestora: primul comunicat, al doilea, al treilea).
In acelasi timp, ceva mai aproape de ora 2 de noapte, potrivit agentiei REGNUM, tehnica militara rusa a pornit spre Osetia de Sud prin tunelul Rok. Adica, in realitate, inca pana la aparitia oricaror fapte privind moartea unor pacificatori rusi. Desi, acest ordin, potrivit unor alte date, a rasunat la ora 4 dimineata.
Precum informeaza in continuare jurnalistul, la ora 4.30, el, impreuna cu alti reporteri, au hotarat sa se mute din hotel pe teritoriul unitatii si acolo nimereste intr-un pseudobunkar, in care, asa cum s-a dovedit, demult se aciuasera toti ostasii pacificatori.
La ora 10 s-a instalat o liniste de cinci minute. Jurnalistii si oamenii pasnici ies la suprafata si se indreapta spre Punctul de Control. Dupa asta tirul este relansat. Se trage nemijlocit asupra unitatii sau salvele rasuna undeva dincolo de hotarele ei, nu este prea clar din spusele lui Iarmoliuk. Luand in consideratie faptul ca in incinta Punctului de Control ei stau intinsi pe podea si doar aud exploziile, se poate presupune ca acestea rasuna undeva alaturi, in strada. Dupa tirul de artilerie de doua ore, adica in jurul orei 12, in preajma apar tancurile georgiene, unul dintre care, nu stiu de ce, intra pe teritoriul unitatii si deschide focul asupra cladirilor ramase intregi.
Iata ca aici apar intrebarile… In primul rand, in modul cel mai sigur, aceste tancuri au fost doborate in afara perimetrului unitatii. Acest fapt este ilustrat in reportajul televizat al lui Iarmoliuk. In al doilea, daca, bineinteles, membrii echipajului nu sunt bolnavi psihic, tancurile nu trag din neavand ce face asupra unor case oarecare, intrucat astfel raman fara proiectile. Tancul trage ca replica in directia de unde este atacat. Adica, se prea poate, asupra acestui tanc a tras cineva din casele de alaturi, dar, la sigur, nu au facut-o pacificatorii.
 Astfel, Iarmoliuk a ilustrat toate evenimentele care s-au produs pe teritoriul unitatii militare de pacificatori. Fiti atenti, nu rasuna nici un cuvant despre morti si raniti. Nu se pomeneste despre ei nu doar in articol, ci si in reportajul televizat al autorului in cauza. Daca acestia existau, el nu putea sa nu informeze despre asta, pornind de la faptul ca acest lucru trebuia sa se intample in vazul sau.
Si atunci de unde s-au luat mortii despre care au inceput sa comunice mass-media rusesti? Asa, de exemplu, la ora 10.53, „Pravda.Ru” informeaza ca „printre pacificatorii din Osetia de Sud sunt morti”. Drept sursa serveste comandamentul pacificatorilor. Iar daca trecem pe pagina web, unde ar trebui sa figureze si datele privind mortii, dam doar de informatii cu privire la raniti. Care, de altfel, au fost raniti nu pe teritoriul unitatii, ci undeva la niste posturi care nici macar nu sunt indicate.
Aceeasi stire, despre morti si raniti, la ora 11.04, o insereaza „Gazeta.ru”, cu mentiunea ca victimele au aparut in rezultatul nimeririi unor obuze in cazarma soldateasca. Si fara a se sufla o vorba despre numarul mortilor si ranitilor.
Ceva mai incolo, e si mai si. Urmatoarea stire despre moartea a ceva mai mult de 10 pacificatori apare doar la ora 16.53, cu trimitere la „Interfax”. Da, se comunica urmatoarele: „in rezultatul tirului de artilerie lansat de trupele de forta georgiene asupra unitatii in care sunt incartiruiti pacificatorii rusi (sublinierea imi apartine – B.K.), mai bine de 10 militari au fost omorati, iar in jur de 30, raniti”. Adica, nu in alta parte, unde, teoretic, ar fi putut fi omorati pacificatorii rusi. Dar despre toate evenimentele din perimetrul unitatii a relatat martorul nostru ocular. Si despre careva morti sau raniti el n-a comunicat nimic. Dorinta de a rosti niste neadevaruri, mai ales dupa situatii atat de tragice, el n-a avut.
E cazul sa mentionam ca deja dupa ora 12 de zi pe teritoriul Osetiei de Sud au intrat trupele regulate ale fortelor militare ale Rusiei si au inceput ciocnirile cu militarii georgieni (drept exemplu serveste un alt comunicat) si printre militarii rusi chiar ca au fost inregistrati morti si raniti. Se pare ca anume ei s-au transformat in acei „pacificatori” despre care au inceput ulterior sa povesteasca reprezentantii comandamentului fortelor militare ale Federatiei Ruse.
Astfel, in baza unui volum enorm de comunicate mass-media, de care dispun, se poate afirma cu toata certitudinea ca informatia difuzata de presa scrisa si electronica ruseasca, cu privire la pacificatorii omorati intentionat de catre militarii georgieni, constituie o minciuna sfruntata, un neadevar cinic, menit sa justifice invazia armatei ruse in Georgia.
Un capitol aparte ar trebui sa-l constituie analiza pierderilor suportate in acest razboi, mai ales cat priveste populatia pasnica, pentru ca anume ea a servit in calitate de al doilea motiv pentru interventia Rusiei, dar aceasta analiza trebuie efectuata cu aceeasi migala si ne vom opri la ea intr-un alt articol. Dar deja la ora actuala este destul de clar ca avem de a face cu o dezinformare fatisa din partea Kremlinului.

Foto: Flux

Asa cum la Jula s-a incetatenit deja traditia organizarii Festivalului Renascentist, de numele orasului Sighisoara se leaga strans Festivalul Medieval si am mai putea insira numeroase exemple din ambele tari, tot asa si in comunitatile locale romanesti din Ungaria s-a cautat un element specific in jurul caruia, in cursul verii, sa se organizeze cate-un festival.
La Micherechi, intelectualii din sat si cei originari de acolo, au inceput discutiile pe aceasta tema mai ales dupa asezarea de catre fosta conducere a primariei a bustului Sfantului Stefan al ungurilor, in centrul satului, tocmai in fata cu biserica ortodoxa romana. Multi se intrebau: ce avem noi, romanii din Micherechi, cu Regele Istvan? Fostul primar a primit atunci multa critica pentru aceasta. Insa bustul troneaza pana in ziua de azi in parcul central, pentru ca un monument este mult mai usor de asezat decat de desfiintat. Polemica pe tema bustului Regelui Istvan a avut totusi si un rezultat: micherechenii si-au clarificat care sunt acele lucruri care ii reprezinta cel mai bine: dansul popular si castravetele. Cultivarea castravetilor are deja o traditie de aproape patru decenii in cercul micherechenilor, acestia ajungand printre principalii producatori de castraveti din Ungaria. Era, deci, o idee originala ca festivalul de vara al micherechenilor sa se numeasca Festivalul Castravetilor.
Elanul cu care s-a pornit pentru incetatenirea acestei manifestari locale insa se pare ca a scazut, iar organizatorii nu mai dau importanta specificului local, si anume: ca acesta este un sat locuit in mare majoritate de romani, unde pe strada, la alimentara sau la coafor se vorbeste romaneste, iar micherechenii iubesc foarte mult nu doar dansurile populare locale, ci intregul folclor romanesc. Nici la a sasea editie a festivalului nu s-a gasit un moderator sa prezinte programul (si) in limba romana. Un gest nepoliticos fata de numerosii oaspeti invitati, prieteni sau rude din Romania. O mare pacaleala este si lansarea unui „Festival al dansurilor romanesti”, cand pe scena 90% din coregrafii sunt numai dansuri unguresti. Niciodata nu va putea concura Micherechiul cu un festival al dansurilor maghiare de la Jula sau de la Seghedin, dar nici nu trebuie. Micherechenii n-au de ce sa se rusineze, sa se complexeze singuri, pentru ceea ce sunt: romani din Ungaria, vorbitori de grai crisan, cu dansuri, cantece, traditii specifice Bihorului. Punct. Atat.
In cautarea specificului local, o minte schizofrenica din Apateu a inventat cu un an in urma un festival care poarta numele de „IV. Kun Laszlo Fesztival” (Ladislau Cumanul IV). Din programul celei de-a doua editii, care va fi la sfarsitul acestei saptamani, nu reiese ca in cadrul celor doua zile ar fi inclus si ceva element romanesc, cu toate ca in localitate functioneaza o singura scoala, iar aceasta se numeste romaneasca. Ce reprezinta pentru apateni Kun Laszlo? Probabil acelasi lucru ca pentru micherecheni bustul Regelui Istvan. Adica, nimic.
Prin organizarea unor festivaluri hibride, continua construirea acelei imagini conform careia romanii din Ungaria sunt niste corcituri, iar cultura sau limba corcita nu reprezinta nici o valoare. De la acest punct este doar un mic pas pana la asimilarea totala, pana la disparitia definitiva. Depinde numai de noi, daca suntem in stare sa oprim acest proces si sa ne recastigam increderea in propriile noastre valori.
Eva Iova, Foaia Romaneasca

"Dosarul lui Ion Iliescu a fost distrus la fel cum a fost distrus si al meu", a declarat Virgil Magureanu. Fostul sef al Serviciului Roman de informatii nu a spus, însa, ce fel de dosar avea Iliescu.
Virgil Magureanu a mai spus ca dosarele au fost distruse de teama unor posibile represalii ale diferitelor persoane care ocupau dupa revolutie functii importante în stat si care s-ar fi putut razbuna.
Ioan Talpes a marturit la randul sau ca în acea perioada au fost distruse atunci zeci de mii de dosare. Virgil Magureanu a declarat ca a fost trimis de Ion Iliescu în calitate de martor la executia sotilor Ceausescu. Fostul sef al SRI a negat acuzatiile CIA care spun ca a avut legaturi cu KGB.