| La doar o zi de la vizita lui Basescu, Voronin a raportat ambasadorului rus continutul convorbirilor | | | |
| Chisinau, Basarabia / Romanian Global News | | Accesari :341 | | Sunday, 24 August 2008 | {mosimage}Serviciul de presa al Presedintiei de la Chisinau, a anuntat ca presedintele Vladimir Voronin, l-a primit in 22 august pe Ambasadorul Extraordinar si Plenipotentiar al Federatiei Ruse la Chisinau, Valeri Kuzmin, transmite Unimedia preluata de Romanian Global News.
In cursul intrevederii a fost efectuat un schimb de opinii privind conflictul din Georgia, fara a mentiona insa pozitia exprimata de Vladimir Voronin vis-a-vis de acest subiect. În comunicat nu se specifica nici la initiativa carei parti a avut loc intâlnirea.
Surse ale Romanian Global News din anturajul lui Vladimir Voronin au precizat ca acesta l-a informat pe ambasadorul rus despre continutul convorbirilor cu Presedintele Romaniei Traian Basescu. Dealtfel acesta a fost si principalul scop al intalnirii, Moscova fiind extrem de interesata de turneul lui Traian Basescu in zona Marii Negre si de mesajele si propunerile Romaniei facute statelor din zona.
Interesul Moscovei pentru turneul lui Basescu a fost sesizat si de serviciile de informatii romanesti si aliate care au fost uimite, conform surselor Romanian Global News, de mobilizarea fara precedent a agenturii rusesti de la Bucuresti.
| | Voluntari romani la Zvolen | | | |
| Zvolen, Slovacia / Romanian Global News | | Accesari :347 | | Sunday, 24 August 2008 | {mosimage}In perioada 23.08 – 01.09.2008, un numar de 20 voluntari romani vor participa in Slovacia, la tabara pentru ingrijirea Cimitirului de Onoare Romanesc din orasul Zvolen, transmite Romanian Global News.
Tabara, prima de acest fel organizata de Oficiul National pentru Cultul Eroilor in strainatate, se desfasoara sub auspiciile Acordului interguvernamental, privind regimul mormintelor si operelor comemorative de razboi incheiat intre cele doua state in anul 2006.
In cadrul taberei vor fi efectuate lucrari de curatare, consolidare si reinscriptionare a insemnelor de capatai precum si de intretinere a mormintelor eroilor romani, cazuti in Slovacia in timpul Razboiului II Mondial.
In aceasta perioada va avea loc si vernisajul expozitiei fotografice „Armata romana in eliberarea Slovaciei – 18 decembrie 1944 – 9 mai 1945” realizata de Muzeul Militar National „Regele Ferdinand I” in colaborare cu Ambasada Romaniei la Bratislava si Oficiul National pentru Cultul Eroilor. Aceasta este dedicata faptelor de arme ale ostasilor romani cazuti pentru eliberarea localitatilor Banska Bystrica, Piestany, Brezno, Detva, Buzica si cucerirea comunicatiilor din vaile Bodva si Turna.
Construit in anul 1958, cimitirul din Zvolen reprezinta cea mai mare necropola de razboi de peste hotare in care sunt inhumati 10.384 de militari romani. In 1963, cimitirul a fost declarat monument cultural de catre autoritatile slovace abilitate.
Deschiderea oficiala a taberei va avea loc in data de 25.08.2008, prilej cu care va fi organizata si o conferinta de presa, iar in data de 26.08, reprezentanti ai Ambasadei Romaniei la Bratislava si ai Oficiului vor depune coroane si jerbe de flori la monumentele inchinate eroilor romani si slovaci din Zvolen si Banska Bystrica.
| | Concert Paprika Balcanicus si Bogdan Vacarescu in UK | | | |
| Essex, Anglia / Romanian Global News | | Accesari :279 | | Sunday, 24 August 2008 | {mosimage}Paprika Balkanicus este bine cunoscuta iubitorilor muzicii ca trupa ai carei membrii pot fi cel mai bine caracterizati ca „maestrii atmosferei”. Trupa reuneste un violonist roman, un basist sloven, un chitarist si doi acordeonisti din Serbia.
Membrii Paprika Balcanikus, numita si furtuna din Balcani, sunt Bogdan Vacarescu (vioara), Jozef Secnik (bas), Vlad Jocic (chitara), si invitatii speciali Milos Milivojevic si Zivorad Nikolic (acordeon).
Furtuna din Balcani va trece intai prin Hornchurch, Essex, la Havering Show, iar apoi va ajunge in Scotia, aducand un aer de buna dispozitie la Scottish Mela din Edinburg, ca parte a Festivalului Artelor Gipsy. Astfel, trupa se va afla luni, 25 august, de la ora 14.00, in Harrow Lodge Park, Hornchurch, Essex. Pretul unui bilet de intrare este de 4 lire pentru adulti, 2 lire pentru tineri, iar pentru veterani intrarea va fi libera. Sambata, 30 august, Paprika Balkanicus va canta, de la ora 20.00, la Ocean Terminal din Leith, Edinburg.
| | Artistul roman Silviu Pascalin la Illumini Show | | | |
| Londra, Anglia / Romanian Global News | | Accesari :300 | | Sunday, 24 August 2008 | {mosimage}Artistul roman Silviu Pascalin va face parte din Illumini Show, o expozitie curata de Jane Webb, si care va avea loc la Crypt Gallery din Londra. O noua expozitie electrizanta, ce face intr-adevar diferenta, va fi vernisata in noaptea de 4 septembrie, si va oferi o noapte intreaga de distractie live cu reprezentantii cu foc, show-uri de lumini, artisti celebri, etc.
Illumini reuneste o serie intreaga de artisti care impartasesc aceeasi pasiune pentru lumina. Piesele ce vor fi expuse sunt de la fotografii si picturi care au in centru aceeasi tema, pana la sculpturi care stralucesc, la propriu, transformand, ca niciodata, atmosfera ineditei locatii in care are loc expozitia.
Expozitia Illumini va avea loc in perioada 4-17 septembrie, la Crypt Gallery, Biserica St Pancras din Londra, si va fi deschisa in fiecare zi, intre orele 11.00 si 19.00. Expozitia este sprijinita printr-un grant al Fundatiei Ratiu.
| | Corul "Madrigal" la Festivalul International "Muzica in Vechea Cracovie" | | | |
| Cracovia, Polonia / Romanian Global News | | Accesari :167 | | Sunday, 24 August 2008 | {mosimage}Institutul Cultural Roman din Varsovia invita duminica, 24 august in cadrul Festivalului „Muzica in Vechea Cracovie la un concert al prestigiosului cor „Madrigal”, condus de dirijorul Marin Constantin.
Evenimentul va avea loc, cu incepere de la ora 20.00, in Bazilica „Bo?ego Cia?a” din Cracovia. Luni, 25 august, la ora 19.30, corul va concerta si la Mielec, in cadrul celei de-a unsprezecea editii a Festivalului International de Muzica „Mielec (Biserica MBNP)”.
Corul national de camera “Madrigal” este un ansamblu legendar al Romaniei. Gandit initial ca formatie camerala de tip renascentist, corul si-a diversificat in timp repertoriul cu lucrari din muzica bizantina si veche romaneasca, cu colinde, compozitii de inspiratie folclorica si din patrimoniul clasic autohton, dar si din creatia contemporana si genul vocal-simfonic. “Madrigalul” a realizat o lunga serie de turnee internationale, in tari precum Statele Unite, Italia, Germania, Franta, Polonia, Anglia, Ungaria, Bulgaria, Spania, Belgia, Olanda, Austria, Rusia, Republica Moldova, Norvegia, Danemarca, San Marino, Elvetia, Canada, Portugalia, Turcia, Finlanda, Grecia, Luxemburg, Liechtenstein, Coreea de Nord, Japonia etc.
Festivalul International „Muzica in Vechea Cracovie”, ajuns la cea de-a XXIII-a editie, este unul dintre principalele festivaluri ale celei de-a doua capitale culturale a Poloniei. Organizat in fiecare an incepand cu 1976, ”Muzica in Vechea Cracovie” este totodata unul dintre cele mai importante festivaluri muzicale poloneze, reunind solisti, coruri, formatii camerale si orchestre din intreaga lume. Concertele au loc timp de 17 zile in diverse locatii din oras, unele mai putin conventionale - biserici, muzee, curti interioare ale unor cladiri istorice sau mine de sare -, in functie de caracterul muzicii. Concertul corului „Madrigal” reprezinta cea de-a doua prezenta romaneasca la acest festival, dupa ce, anul trecut, concertul Corului “Preludiu” a fost primit cu entuziasm de un public foarte numeros. Biletele se pot cumpara, dupa data de 4 august, la casieria fundatiei "Capella Cracoviensis" (cladirea Filarmonicii Cracoviene, ul. Zwierzyniecka 1).
| | Doi artisti romani in rezidenta la New York | | | |
| New York, SUA / Romanian Global News | | Accesari :267 | | Sunday, 24 August 2008 | {mosimage}Institutul Cultural Roman din New York continua parteneriatul cu CEC Artslink, sprijinind astfel artistii si curatorii romani care au fost selectati sa participe la programul 2008 ArtsLink, in perioada 16 octombrie-19 noiembrie.
Dupa un proces de selectie etxrem de dur, CEC Artslink va sprijini activitatile a 17 importanti artisti si profesionisti ai artelor din Europa Centrala, Rusia si Eurasia, in domeniul artelor vizuale si media, la organizatii culturale din SUA. Printre acestia se numara si Eugen Radescu si Sergiu Lupse.
Eugen Radescu, nascut in 1978, este un curator si critic roman, specializat in relativismul moral si eticile politice. El a fost curatorul primei editii a Bienalei de la Bucuresti, cu tema „Fabrici de identitate”. El este co-editorul revistei de arta contemporana Pavilion, si co-directorul Bienalei de la Bucuresti. Bursa sa ii va permite sa lucreze la Apexart New York City intr-un schimb intercultural ce va dura o luna, si care va include si o serie de prezentari publice.
Regizorul si scenaristul Sergiu Lupse, nascut in 1980, a absolvit Universitatea din Cluj, sectia Film si Fotografie, si are un master in Film Experimental la Universitatea Nationala de Arta din Bucuresti. Portofoliul sau include proiecte publicitare pentru print si TV, 11 scurt-metraje, unele dintre ele ecranizate la festivaluri din Europa si SUA. Are un studio Visual FX independent, iar in prezent produce primul sau lung-metraj si lucreaza la un scenariu SF. El lucreaza si traieste la Sibiu, in Romania. Colaborarea sa ArtsLink cu Austin Foilm Society din Texas va include dezvoltarea si prezentarea unei selectii a scurt-metrajelor sale.
| | Londra, Anglia / Romanian Global News | | Accesari :277 | | Sunday, 24 August 2008 | | Discoteca din The ARC Angel ii invita pe romani duminica, 24 august, la o editie speciala de Bank Holiday cu tombola. Petrecerea va avea loc intre orele 22.00 si 2.00, la Disco Romania. Muzica este romaneasca si internationala, R&B, Dance, House party, iar manelele au interdictie.
| | Preselectie pentru Jocurile Francofoniei | | | |
| Bucuresti, Romania / Romanian Global News | | Accesari :300 | | Sunday, 24 August 2008 | {mosimage}Ministerului Culturii si Cultelor organizeaza preselectie pentru cea de-a sasea editie a Jocurilor Francofoniei, care se va desfasura in perioada 27 septembrie – 6 octombrie 2009 la Beirut, transmite Prompt Media, preluat de Romanian Global News.
Preselectia are trei sectiuni: pictura, fotografie si sculptura.
La sectiunea pictura concursul va cuprinde:
- o creatie realizata pentru Jocuri, care va face obiectul unei expozitii colective si care sa fie creatie recenta si care sa nu fi fost prezentata la alte concursuri sau expozitii internationale; dimensiuni maxime 2 m x 2 m, greutate maxima 25 kg.
- o creatie realizata in atelier pe perioada Jocurilor pe o tema impusa.
La sectiunea fotografie concursul va cuprinde:
- patru opere recente care vor face obiectul unei expozitii colective si care sa fie creatie recenta si care sa nu fi fost prezentata la alte concursuri, expozitii internationale sau in scopuri comerciale, industriale sau de presa; nu vor fi acceptate opere in format digital; dimensiuni maxime 80 x 80 cm, minime 50 x 50 cm.
- o creatie realizata pe durata Jocurilor, sub forma de reportaj pe o tema impusa.
La sectiunea sculptura concursul va cuprinde:
- o creatie realizata pentru Jocuri, care va face obiectul unei expozitii colective si care sa fie creatie recenta si care sa nu fi fost prezentata la alte concursuri sau expozitii internationale, volum maxim 3m3
- o creatie realizata in atelier pe perioada Jocurilor pe o tema impusa.
Concurentii trebuie sa fie buni cunoscatori ai limbii franceze si sa aiba mai putin de 35 de ani la data inceperii jocurilor. Primii trei castigatori ai fiecarei sectiuni vor primi medalii (aur, argint si bronz) in ordinea calificarii. Selectia va fi realizata de catre o comisie formata din cinci personalitati in domeniu, de nationalitati diferite din cadrul conducerii Comitetului International al Jocurilor Francofoniei (CIJF), care va fi prezenta la Bucuresti in septembrie 2008. In vederea inscrierii, cei interesati vor prezenta, pe langa imagini ale lucrarilor propuse pentru participare, o documentatie care sa cuprinda un CV, un memoriu cu sustinerea teoretica a demersului artistic si un portofoliu care sa cuprinda imagini cu cinci lucrari, altele decat cele participante in concurs, reprezentative pentru creatia artistului.Cheltuielile privind transportul si asigurarea lucrarilor, precum si transportul si diurna artistilor vor fi suportate de catre Ministerul Culturii si Cultelor. Cei interesati pot depune documentatiile la Ministerului Culturii si Cultelor, sos. Kiseleff nr. 30, sector 1, Compartimentul Monumente de For public, Arhitectura, pana la data de 5 septembrie 2008.
| | Vizita cu ghidaj gratuit la curtea shogunala | | | |
| Bucuresti, Romania / Romanian Global News | | Accesari :240 | | Sunday, 24 August 2008 | {mosimage}Muzeul National de Arta al Romaniei invita publicul sa ia parte la vizita cu ghidaj gratuit din cadrul expozitiei Calatorie la curtea shogunala. Toyohara Chikanobu (1838-1912). Gravura japoneza din epoca Meiji, transmite Romanian Global News.
Aceasta va fi sustinuta de Carmen Brad, curatorul expozitiei si specialista in arta extrem orientala. Vizita are loc vineri, 29 august, de la orele 17.00. Participarea se face pe baza de programare la telefon: 021.314.81.19 sau prin e-mail la: veronica.leca@art.museum.ro. Se plateste doar biletul de intrare in expozitie (4,00 lei), fara taxa de ghidaj obisnuita.
Deschisa pana la 3 septembrie 2008, expozitia cuprinde o selectie de opere apartinand unui artist aproape uitat, Toyohara Chikanobu (1838-1912), un gravor important al epocii Meiji (1868-1912), a carui creatie a inceput abia acum sa fie revalorizata si atent studiata de catre cercetatori.
Sunt prezentate gravurile care alcatuiesc o serie faimoasa intitulata Chiyoda no on-omote (Scene din afara Palatului Chiyoda). Publicata in anul 1897, seria ilustreaza diverse evenimente, ceremonii si activitati de la curtea shogunala din capitala Edo (Tokyo de astazi), dintr-o perioada anterioara epocii Meiji. Muzeul National de Arta al Romaniei pastreaza in colectiile sale 30 de tripticuri din cele 32 cat cuprinde in total seria, precum si dipticul pe care este imprimat cuprinsul.
Seria de gravuri prezentata in expozitie, singulara in cadrul creatiei lui Chikanobu, este caracterizata printr-o maniera grafica apropiata stilistic de desenul european, ceea ce o face mai accesibila publicului occidental. Cu toate acestea, imaginea pastreaza nealterate precizia desenului si decorativismul propriu stilului nipon. Cateva scene reprezentate in aceasta serie se desfasoara in zona omote a Palatului Chiyoda, dedicata strict primirilor oficiale, ceremoniilor si audientelor. Avand in vedere ca ultimul shogun Tokugawa Yoshinobu nu a locuit in palatul Chiyoda, lucrarile pot fi interpretate drept o nostalgica restituire a unui trecut glorios, definitiv apus.
| | Ultimii rapsozi la Institutul Cultural Roman Grigore Lese ii prezinta pe Muzicantii din Grecesti | | | |
| Bucuresti, Romania / Romanian Globa News | | Accesari :308 | | Sunday, 24 August 2008 | {mosimage}In luna august, “Ultimii rapsozi” vin la Institutul Cultural Roman de pe Valea Raznicului: joi, 28 august 2008, de la ora 18, in cadrul programului initiat de Grigore Lese, la sediul ICR (Bucuresti, Aleea Alexandru 38) vor poposi, vor canta si vor povesti Muzicantii din Grecesti, transmite Romanian Global News.
Ion Creteanu (voce), Mihai Fonea (vioara), Marian Ilie (contrabas), Maria Ilie, (voce), Vasile Nica (cobza) si Adrian Lapadatescu (acordeon) descind la ICR ca reprezentanti ai unei traditii care a adus faima comunei doljene in regiune. Grigore Lese istoriseste astfel intalnirea cu protagonistii serii de joi si cu muzica lor:
Asezate intr-un peisaj de o rara frumusete, la poalele dealului Morilor, inconjurate de paduri, am gasit trei sate uitate de lume: Barboi, Grecesti si Buzu, altadata celebre in toata Oltenia datorita tarafului condus de Nitu Voinescu. (...) Sate de mosneni si clacasi, situate la interferenta judetelor Gorj, Dolj si Mehedinti, au dezvoltat o muzica vocal-instrumentala cantata initial la curtile boieresti iar ulterior la nuntile si petrecerile din zona. Unele linii melodice se pare ca au fost mostenite de la curtea medievala, supusa influentelor turcesti si grecesti, altele s-au format sub influenta lautarilor, care dispun de imaginatiei si improvizatie.
Ultimii rapsozi, program lunar al ICR, ofera publicului citadin posibilitatea de a se familiariza cu folclorul autentic – atat cel traditional romanesc, cat si cel al minoritatilor din Romania. Un deziderat urmarit prin acest program este constientizarea faptului ca arta traditionala, reprezentand o valoare identitara fundamentala, formeaza un patrimoniu imaterial care trebuie respectat si pastrat.
| | La sarbatoarea Sfantului Dimitrie cel Nou vor fi aduse la Bucuresti moastele Sfantului Apostol Pavel | | | |
| Bucuresti, Romania / Romanian Global News | | Accesari :271 | | Sunday, 24 August 2008 | {mosimage}Anul acesta, la sarbatoarea Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou vor fi aduse la Bucuresti particele din moastele Sfantului Apostol Pavel, anunta serviciul de presa al Patriarhiei, preluat de Romanian Global News.
Pastrate in prezent la manastirea greceasca „Panaghia Soumela”, sfintele moaste vor fi asezate spre inchinare pelerinilor care vor participa, in perioada 23-29 octombrie, la hramul Catedralei Patriarhale.
Evenimentul a fost anuntat de Preafericitul Parinte Daniel, intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane, in cuvantul de invatatura pe care l-a tinut la Resedinta Patriarhala, in ziua de 22 iulie.
Moastele Sf. Ap. Pavel ajung in Romania in contextul in care anul acesta este inchinat, pe plan international, „apostolului neamurilor”. Moastele Sf. Ap. Pavel s-au aflat pentru prima data in tara noastra la Iasi, in anul 2005, la sarbatoarea Sfintei Cuvioase Parascheva.
| |
|
Arhiva 2008 -
decembrie, 2008
-
noiembrie, 2008
-
octombrie, 2008
-
septembrie, 2008
-
august, 2008
-
iulie, 2008
-
iunie, 2008
-
mai, 2008
-
aprilie, 2008
-
martie, 2008
-
februarie, 2008
-
ianuarie, 2008
|