Alegeţi rezoluţia ecranului: Ajustare automată 800x600 1024x768
Politia comunista de la Chisinau a inceput sa aresteze liderii Partidului LiberalPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/ Romanian Global News
Accesari :340
Wednesday, 08 October 2008
{mosimage}Ieri, in jurul orei 17.00, Mihai Carlig, presedintele Filialei Orhei a Partidului Liberal, a fost retinut de catre politia din Orhei pe motiv ca a organizat un miting in cadrul caravanei liberalilor pentru retragerea armatei ruse de pe teritoriul Basarabiei la 5 octombrie, informeaza Unimedia, preluat de Romanian Global News.

Politia invinuieste liderul liberal de la Orhei ca ar fi schimbat locul desfasurarii intrunirii stabilit anterior si „jignirea premeditata a onoarei si demnitatii vicecomisarului de politie Orhei V. Golban si a sefului Garzii populare”. Azi urmeaza sa aiba loc o sedinta de judecata pe marginea acestui caz.
Partidul Liberal considera retinerea lui Mihai Carlig „drept un abuz grosolan si o incalcare flagranta a legii de catre organele de politie din Orhei”, deoarece acesta „s-a prezentat de buna voie si nesilit la politie”.
PL califica abuzul politiei din Orhei drept parte a unei campanii ample de represiune si intimidare a membrilor si simpatizantilor PL si cere eliberarea imediata a presedintelui filialei Orhei a PL, dl Mihai Carlig, precum si incetarea persecutiilor nejustificate la care sunt supusi membrii PL.
PL a organizat duminica, 5 octombrie, o caravana privind retragerea armatei ruse de pe teritoriul Basarabiei in toate raioanele republicii. Actiunea a fost insotita de incidente, politia incercand sa stopeze actiunea de protest prin blocarea automobilelor PL de a parca in PMAN si a protestatarilor in fata Ambasadei Rusiei la Chisinau.

Foto: Unimedia

 
Romania va fi reprezentata la campionatul de karate din Franta de o romanca din SpaniaPDF Print E-mail
Arganda del Rey, Spania/ Romanian Global News
Accesari :272
Wednesday, 08 October 2008
{mosimage}La sfarsitul saptamanii viitoare, in Franta se va desfasura campionatul mondial de karate shotokan, la care va participa si o romanca rezidenta in Spania, mai precis in Arganda del Rey, Comunitatea Madridului, informeaza portalul Spania Romaneasca, preluat de Romanian Global News. Astfel, astazi si maine, in Arganda vor veni alte doua fete din echipa nationala in Arganda del Rey, pentru a finaliza impreuna pregatirea pentru mondiale. In data de 9 octombrie echipa va pleca spre Franta unde vor reprezenta Romania cu succes.
 
Imigrantii romani din Coslada vor fi protagonistii unui film semnat de Carlos IglesiasPDF Print E-mail
Coslada,Spania/ Romanian Global News
Accesari :285
Wednesday, 08 October 2008
{mosimage}Actorul si regizorul spaniol Carlos Iglesias a filmat in Coslada un documentar despre imigrarea romaneasca in Spania, transmite Romanian Global News. Filmul, care se pregateste atat in tara noastra cat si in Romania, va combina personaje reale de imigranti romani cu scene din filmul Un Franco 14 pesetas. Mai exact, acest film este condus de insusi Carlos Iglesias, retraind experienta dulce-amara a spaniolilor care s-au vazut obligati sa emigreze in Europa intre anii 50-60.
Premiat la diferite festivaluri, cineastul a participat cu filmul Un Franco 14 pesetas la Festivalul de Film European din Bucuresti, in mai 2007. Directorul, respectiv protagonistul, a afirmat urmatoarele: in Bucuresti, filmul a avut succes si s-a inteles perfect deoarece a avut mult de-a face cu experienta de viata a emigrantilor, de modul cum traiesc in prezent, de aceea cand Guvernul roman ne-a propus sa facem un documentar despre emigrantii romani in Spania,   mi-a placut foarte mult ideea. 
Obiectivul pe care l-a avut Carlos Iglesias este acela de a realiza un paralelism intre ceea ce s-a intamplat in cazul spaniolilor in perioada mentionata si ceea ce se intampla in prezent cu emigrantii romani. Istoriile lor, peripetiile lor, succesele si esecurile lor, deceptiile lor, stabilind un joc de sensibilitati “nu de sentimentalism”, care a echilibrat, oferind o povestire orientata si adaptata la  realitatea romanesca din Spania.
 “Exista mai multe lucruri ce ne unesc decat ce ne separa; suntem natiuni foarte similare, cu clima, traditii si gusturi asemanatoare”, a precizat cineastul completand ca “romanul invata limba noastra cu usurinta si se integreaza repede cu spaniolii, ca dovada sunt multitudinea de perechi spaniole- romanesti formate”.
Carlos Iglesia deasemenea a declarat ca”Romania azi se aseamana mult cu Spania de acum cateva decenii, o societate care trece de la un regimen dictatorial la unul democratic si care in scurt timp va avea toate drepturile in Uniunea Europeana. Cred ca putem fi un bun exemplu pentru ei”.
Documentarul, care are ca director de fotografie pe Tote Trenas- acelasi din Un franco, 14 pesetas- al carui rodaj se va prelungi pe durata acestei luni de septembrie, se va prezenta mai intai in Bucuresti si dupa aceea in Spania. Mai precis, primarul din Coslada, Ángel Viveros, avand ca motiv filmarea, s-a intalnit cu Carlos Iglesias, care i-a multumit pentru facilitatile oferite in realizarea proiectului.
Se precizeaza ca filmul Un franco, 14 pesetas s-a inaugurat la Festivalul din Málaga in 2006 si s-a prezentat la ceremoniile din Locarno, Montreal y San Francisco, printre altele. Succesul sau a trecut de la prezentarea comerciala,  transformandu-se intr-un fenomen social, cum arata faptul ca in 2006, Carlos Iglesia a primit din partea Secretarului de Stat pentru Imigratie, Medalia de Aur pentru Imigratie.
 
Voronin:De la intalnirea cu Smirnov,lucrurile nu au evoluat spre rezolvarea crizei transnistrenePDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/ Romanian Global News
Accesari :261
Wednesday, 08 October 2008
{mosimage}Intr-un interviu acordat agentiei ruse RIA Novosti, presedintele Vladimir Voronini s-a aratat destul de rezervat in privinta obtinerii unui succes in rezultatul unei eventuale intrevederi cu liderul tiraspolean Igor Smirnov.

Totodata, el a spus ca partea basarabeana va propune Tiraspolului solutionarea conflictului in baza unor propuneri la pachet, precum si va insista asupra demilitarizarii celor doua maluri ale Nistrului, transmite Interlic citat de Unimedia, preluat de Romanian Global News.
„In situatia data este greu sa fii optimist. Daca noi cu Smirnov cate trei saptamani negociem locul intrevederii, atunci, scuzati-ma, eu nu prea inteleg cum ne vom misca inainte in privinta problemelor serioase, principiale. Vad un vast camp pentru compromisuri, insa nu sunt sigur ca in cadrul urmatoarei intrevederi noi ne vom apropia de aceasta tema – reglementarea definitiva a problemei transnsitrene”, a declarat Voronin, citat de Interlic.
El a spus ca de la ultima intevedere cu Smirnov din 11 aprilie curent si pana in prezent lucrurile nu s-au miscat din loc. „Grupurile comune de lucru nu activeaza, continua sa fie limitata circulatia populatiei, sunt blocate proiectele comune. Dar cate propuneri interesante am avansat atunci – constructia drumurilor auto, soaterea posturilor si barierelor dintre noi, eforturile comune privind protejarea Nistrului, electrificarea caii ferate. Care este rostul acestor intrevederi atunci? Daca ele nu decid nimic, nu  duc la nimic?”, s-a intrebat retoric Voronin.       
Potrivit lui Voronin, orice proiect de reglementare a problemei transnistrene “trebuie sa reiasa din faptul ca va fi sustinut de populatia de pe ambele maluri ale Nistrului”.

Foto: Interlic

 
Un alt candidat independent din SUA pentru locurile din diaspora PDF Print E-mail
Toronto, Canada/ Romanian Global News
Accesari :267
Wednesday, 08 October 2008
{mosimage}Portalul  Romanians Toronto anunta inscrierea unui nou candidat pentru locurile din diaspora. Romanian Global News reda mai jos mesajul romanului Doru Craciun. « Ma numesc Doru Craciun. Locuiesc de zece ani in Statele Unite, dar nu mi-am uitat obarsia si obiceiurile. Am fost un luptator pentru drepturi sociale in Romania si imi sprijin concetatenii aici. Sunt familiar cu problemele comunitatii noastre, capabil sa identific necesitatile noastre si sunt pregatit sa va ajut la rezolvarea lor », a declarat Craciun.
 
Primarul Romei catre romani: Sunteti ca niste frati pentru noiPDF Print E-mail
Roma, Italia/ Romanian Global News
Accesari :291
Wednesday, 08 October 2008
{mosimage}Italienii din Roma ii vad pe romani ca pe niste frati, spune primarul Romei, Gianni Alemanno transmite portalul Realitatea din Italia preluat de Romanian Global News. "Desi fiii vostri au comis greseli grave, Roma este primitoare cu voi si va respecta identitatea. Sunteti la voi acasa aici si va consideram fratii nostri", a afirmat primarul Romei cu ocazia inaugurarii noului sediu al Comunitatii catolice romanesti de rit latin in cadrul parohiei Santi Vitale e Compagni Martiri din Fovea."Intre italieni si romani trebuie sa existe respect si prietenie, deoarece impartasim valori comune, peste care nu se poate trece cu vederea", a adaugat Alemanno, informeaza Adevarul in pagina electronica.
Primarul Romei a subliniat, de asemenea, faptul ca "in trecut au fost folosite cuvinte destul de grele si pline de echivoc la adresa romanilor, dar ca acum principalul obiectiv este acela de a ne debarasa de umbrele trecutului si de a arata lumii cat de mult lucreaza si se implica romanii din Italia". 
 
Elvetia face referendum pentru a accepta libera circulatie a romanilorPDF Print E-mail
Zurich, Elvetia/ Romanian Global News
Accesari :297
Wednesday, 08 October 2008
{mosimage}Elvetienii vor decide printr-un referendum, pe 8 februarie 2009, daca acorda drept la libera circulatie in tara lor pentru romani si bulgari, informeaza Ziare.com, preluat de Romanian Global News. Grupurile care au cerut organizarea referendumului sunt Comitetul pentru referendum "Libera circulatie a persoanelor - Poporul trebuie sa decida", Comitetul contra Liberei Circulatii pentru Bulgaria si Romania, Presseclub Schweiz si Tinerii Democrati de Centru.
Aceste organizatii au reusit sa stranga 51.348 de semnaturi in favoarea organizarii referendumului, din care au fost validate 51.348, suficiente pentru organizarea scrutinului, care va avea loc la 8 februarie 2009.
In prezent, romanii pot intra in Elvetia pe baza pasaportului, a carui valabilitate trebuie sa depaseasca cu trei luni data iesirii din Elvetia. Cetatenii romani care doresc sa calatoreasca in aceasta tara pentru a lucra sau a studia au nevoie de viza de intrare.
Daca romanii si bulgarii vor primi dreptul de libera circulatie pe teritoriul elvetian, li se va deschide calea si catre ocuparea unor locuri de munca in cantoane, ceea ce ingrijoreaza partidele de dreapta.
Unii din membrii Uniunii Democratice de Centru (dreapta nationalista, majoritara in Consiliul National elvetian) invoca si infractionalitatea crescuta in randul romanilor si bulgarilor pentru a respinge extinderea dreptului la libera circulatie pentru acestia.
In cazul in care elvetienii vor vota la referendum contra liberei circulatii a cetatenilor UE, toate acordurile bilaterale dintre Elvetia si Uniune vor fi repuse in discutie, inclusiv accesul liber al firmelor elvetiene la piata comunitara europeana.UE nu accepta aplicarea unui tratament discriminatoriu pentru ultimele doua state care au aderat la Uniunea Europeana.
 
Relatia dintre Italia si Romania – caz unic in Europa in care doua popoare se intersecteazaPDF Print E-mail
Roma, Italia/ Romanian Global News
Accesari :282
Wednesday, 08 October 2008
{mosimage}Relatia dintre Italia si Romania „este un caz unic in Europa. Este o situatie in care doua popoare se intersecteaza”, a spus Stefano Ronaldo, profesor de politici publice in comunicare la universitatea IULM din Milano, in discutiile de la masa rotunda „Valori comune. Perspective convergente”, care a avut loc marti la Roma, in cadrul campaniei „Piazza di Romania”. Scopul mesei rotunde, organizate de Ministerul Afacerilor Externe, in colaborare cu Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale, a fost acela de a gasi solutii si modalitati pentru constructia unei imagini reale, pozitive, a comunitatii romane din Italia, informeaza Prompt Media, preluat de Romanian Global News.
Din partea Romaniei au participat: profesorul Mihai Barbulescu, director al Accademia di Romania, Grigore Arbore-Popescu, critic si istoric de arta, cercetator si coordonator al Consiliului National al Cercetarii din Italia, Ioan - Aurel Pop, profesor de istorie la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, membru al Academiei Romane, E.S. Serban Stati, scriitor, eseist si traducator, fost ambasador al Romaniei in Italia. Din partea Italiei au participat: Cesare Alzati, profesor de istoria religiilor de la Universitatea catolica din Milano, Antonello Biagini, profesor de istoria Europei Centrale si de Est la Universitatea Sapienza din Roma, director al Centrului interuniversitar pentru studiul Europei centrale si de est, Stefano Rolando, profesor de politici publice la Facultatea de Stiinte ale Comunicarii si Spectacolului de la Universitatea IULM din Milano, membru extraordinar al Consiliului superior al comunicarii din cadrul Ministerului italian al comunicatiilor. Daniela Dumbrava, doctor in cercetare la Institutul italian al stiintelor umaniste, va sustine discursul de introducere al dezbaterii. Invitat special: Marius Gabriel Lazurca, ambasador al Romaniei pe langa Sfantul Scaun.
Stefano Rolando, profesor de politici publice si comunicare la Universitatea IULM din Milano a subliniat ca in imaginarul colectiv international, ceea ce conteaza nu este cum este cunoscuta o tara, ci cum este simplificata, iconizata imaginea ei, a subliniat profesorul Rolando. Romania nu a reusit sa gaseasca aceasta forma simplificata, iconizata a ei insasi, si de aceea nu este luata in considerare in imaginarul colectiv international. Este necesara o sinteza a noilor procese care se desfasoara in Romania, pentru a crea o imagine simplificata noua, a aratat profesorul Stefano Rolando. Imaginea unui stat este o necesitate pentru economie, a mai subliniat profesorul Ronaldo, aratand importanta raporturilor economice dintre Romania si Italia, unde schimburile au acum o intensitate fara precedent. „20 mii de intreprinderi romanesti in Italia: iata ca am gasit muncitori care nu contribuie doar cu bratele lor la dezvoltarea Italiei, ci si cu mintile lor”, a subliniat profesorul Ronaldo.
„Nu este ca si cum putem schimba de la o zi la alta imaginea romanilor pe care am vazut-o cu totii in ofensivele din presa, din comportamentele ofensive din Italia, care au avut si in Romania ecouri la fel de negative”, a spus Serban Stati, scriitor, eseist si traducator, fost ambasador al Romaniei in Italia. Campania de imagine organizata de MAE la Torino, Milano si Roma sunt importate ca un inceput pentru construirea unei imagini pozitive a Romaniei in Italia, a declarat excelenta sa Serban Stati. „Cand am ajuns in Italia ca diplomat roman situatia comunitatilor de romani era diferita”, a subliniat Stati. Problema de imagine a comunitatii romane din Italia este una noua, datand din perioada cand romanii au inceput sa vina in numere tot mai mari in Italia, iar populatia imigrata nu a fost una omogena, cuprinzand si raufacatori. „Imaginea romanilor din Italia nu este o criza, ci este o evolutie”, a subliniat excelenta sa Serban Stati, afirmand ca acest val de imagine negativa va evolua in sens pozitiv. Este nevoie de organizarea unui observator permanent al situatiei comunitatii romanesti din Italia, pentru a putea interveni atunci cand apar probleme, a aratat Stati.
Profesorul Grigore Arbore-Popescu, critic si istoric de arta membru director al Consiliului national al cercetarii, a subliniat ca cei aflati la masa rotunda se afla acolo pentru a valoriza experienta lor profesionala asupra a ceea ce inseamna valorile comune ale celor doua popoare si perspectivele de colaborare. „Avem constiinta ca factorii culturali sunt legatura care se creeaza intre state”, a declarat profesorul Arbore-Popescu. Grigore Arbore-Popescu a subliniat rolul important pe care il joaca cercetarea si activitatea universitara in definirea profilului cultural si moral al unei natiuni. Mediatizarea excesiva a unor indivizi de la marginea societatii, in contextul unei campanii electorale, a agravat imaginea romanilor din Italia, a afirmat profesorul Grigore Arbore-Popescu. Profesorul a subliniat ca aceasta mediatizare trebuie contracarata cu succesele pe care Romania le-a avut in ultimul timp, pe plan economic, cu schimburi de opinii intre reprezentanti ai celor doua societati atat pe plan intelectual, cat si pe planul mass-media. 
Antonello Biagini, profesor de istorie a Europei centrale si de est la Universitatea „La Sapienza” din Roma a subliniat ca delincventa nu poate fi un caracter al unui popor. In toate natiunile exista persoane delincvente, a spus profesorul Biagini. Nu exista niciun dubiu ca intre Romania si Italia exista valori comune, iar ele sunt valori care unesc intreaga Uniune Europeana. Situatia prezenta dintre Italia si Romania nu este o criza, a subliniat profesorul Antonello Biagini. „Romania nu are o imagine de recuperat. Romania are o imagine a ei insasi, cu aspecte negative si aspecte pozitive, pe care o arata lumii”, a declarat profesorul Biagini. Imaginea noastra despre Romania se creeaza pe date reale, de exemplu, raporturile universitare dintre Romania si Italia, care sunt prolifice, iar numarul lor mare arata un interes convergent pentru cunoasterea reciproca. Colaborarea universitara este o realitate a relatiei bilaterale dintre cele doua state si perspectivele de dezvoltare sunt foarte interesante. Ca perspectiva pentru viitor, a spus profesorul Biagini, trebuie sa urmam cu totii acelasi drum pe care am mers pana acum si sa dezvoltam raporturile dintre Romania si Italia.
Ioan Aurel Pop, profesor de istorie la universitatea Babes-Bolyai, a subliniat diversitatea culturala a Romaniei luand ca exemplu Transilvania, care „este o Europa in miniatura, un spatiu de interferente culturale extraordinare”.
Cesare Alzati, profesor de istoria bisericii la Universitatea Catolica a Sfintei Inimi a lui Iisus din Milano a subliniat ca in Romania se intalnesc doua lumi, orientul si occidentul. „Biserica ortodoxa se afla la 300 de metri de biserica protestanta sau catolica. Este un spatiu in care aceste identitati diferite au supravietuit impreuna”, a aratat profesorul Alzati. Romanii sunt un popor cu o extraordinara capacitate de integrare culturala, care nu se gaseste la multe alte popoare, a spus profesorul Alzati. Romania ofera resurse umane cum nu se gasesc in alte parti.
Gazda dezbaterii a fost profesorul Mihai Barbulescu, noul director al Accademia di Romania.
Campania de diplomatie publica "Piazza di Romania" se deruleaza in Italia in perioada 28 septembrie-9 octombrie 2008, sub sloganul "Romania: o lume de descoperit”.
 
Basarabenii din Italia s-au reunit in BolognaPDF Print E-mail
Bologna, Italia/ Romanian Global News
Accesari :243
Wednesday, 08 October 2008
{mosimage}La Bologna, a avut loc cea de-a doua reuniune a asociatiilor basarabenilor din Italia, organizata cu concursul Ambasadei Chisinaului la Roma si a Consulatului general la Bologna, anunta Unimedia preluata de Romanian Global News. Reprezentantii celor 25 de asociatii ale basarabenilor din Italia au abordat mai multe subiecte stringente care se refera la viata romanilor basarabeni din Bologna, la mentinerea legaturilor cu Basarabia, la pastrarea si perpetuarea traditiilor culturale.
In cadrul reuniunii, a fost creat Consiliul asociatiilor moldovenilor din Italia si alesi presedintele si vicepresedintele acestuia. De asemenea, a fost examinata problema participarii la Congresul III al persoanelor originare din Basarabia, care urmeaza sa aiba loc la Chisinau in zilele de 12-14 octombrie curent.
 
Independenta Insulei Serpilor in viziunea lui Bruce JacksonPDF Print E-mail
Insula Serpilor, Marea Neagra/ Romanian Global News
Accesari :314
Wednesday, 08 October 2008
{mosimage}Celebrul Bruce Jackson, cel care a militat pentru integrarea Romaniei in NATO pana in 2004 din functia de presedinte al Comitetului SUA pentru NATO, un organism nonprofit de pe langa Congresul american, se trezeste vorbind despre relatiile romano-ucrainene la Marea Neagra.

Intr-o declaratie pentru agentia ruseasca Regnum, Bruce Jackson afirma cu seninatate ca “sper ca instanta de la Haga sa nu dea Insula Serpilor nici Romaniei, nici Ucrainei”. De ani de zile, Bruce Jackson este un musafir permanent al Romaniei, fapt ce te duce cu gandul ca stie despre ce vorbeste cand face unele afirmatii. “Ambele tari, dar Romania in special, s-au comportat copilareste: si una, si cealalta au refuzat in permanenta sa negocieze pe aceasta tema, considerand ca se afla intr-o pozitie mult mai avantajoasa decat cealalta parte”, spune specialistul Bruce Jackson. Pe langa faptul ca este membru in diverse comitete, printre care si “Proiectul Democratiilor in Tranzitie” si al Comitetului pentru eliberarea Irakului, Jackson mai este membru si al prestigiosului Council of Foreign Relations si, mai nou, este consilier pe probleme de politica externa al candidatului republican la presedintia SUA, John McCain. Mi-e teama sa aflu ce fel de sfaturi de politica externa ii da Jackson lui McCain sau lui Sarah Palin pe probleme externe in conditiile in care habar nu are care este subiectul procesului de la Curtea Internationala de Justitie de la Haga dintre Romania si Ucraina. Trecand peste comentariul cel putin hilar al lui Bruce Jackson, care probabil doreste sa ocupe Insula Serpilor in numele SUA, am cerut un comentariu din partea unei persoane avizate in problema invocata de consilierul american, care considera ca Romania, mai ales, se comporta copilareste. “Asa cum Romania a spus intotdeauna, rezulta foarte clar ca Insula Serpilor nu este subiectul acestui proces. De asemenea, s-a subliniat foarte clar ca au existat peste 40 de runde de negocieri pe aceasta tema, timp de 20 de ani acu URSS, cand au fost 10 runde de negocieri. Cu Ucraina, numai intre 1998 si 2004 au fost 38 de runde, iar alte patru runde de negocieri s-au desfasurat intre 2005-2006”, a declarat pentru Gardianul directorul general in MAE Bogdan Aurescu, agentul Romaniei la Curtea Internationala de Justitie de la Haga. Bruce Jackson nu se afla la prima gafa diplomatica. Inaintea summitului NATO de la Bucuresti, Jackson declara pentru presa romana ca “daca ne ghidam dupa sfatul Germaniei, cum sa tratam Rusia, am fi inca in Evul Mediu”. De asemenea, intr-un interviu in exclusivitate pentru „Gardianul“, in 2003, Jackson isi dadea cu parerea si cu privire la situatia politica interna din Romania si aprecia ca “PSD se va rupe in doua in doi-trei ani”. Nu a fost sa fie, dar poate Bruce il informeaza pe John McCain ca nu PSD s-a rupt in doua, ci Cehoslovacia. John McCain se referea acum cateva luni la “Cehoslovacia”, stat care nu mai exista din 1 ianuarie 1993, cand Cehoslovacia s-a despartit amiabil in Cehia si Slovacia.
Emil Neacsu, Gardianul

Foto: Gardianul

 
Birou de consiliere pentru romanii din Torrejon de ArdozPDF Print E-mail
Torrejon de Ardoz, Spania/ Romanian Global News
Accesari :284
Wednesday, 08 October 2008
{mosimage}In localitatea madrilena Torrejon de Ardoz a fost inaugurat ieri un nou birou de consiliere a imigrantilor, informeaza Adevarul, preluat de Romanian Global News. In oras traiesc aproape 25.500 de straini, dintre care cei mai numerosi sunt romanii (8.200), urmati de columbieni (2.550), marocani (2.250) si ecuadorieni (1.920). Consiliul de Imigratie din cadrul Comunitatii Madridului si Primaria din Torrejon de Ardoz au pus la dispozitia noilor veniti un birou in care pot primi informatii si consiliere in probleme legale, sociale si administrative.
Obiectivul principal al autoritatilor spaniole este integrarea strainilor din localitate. Biroul a fost inaugurat de Consilierul pe probleme de imigratie din cadrul Comunitatii Madrid, Javier Fernandez-Lasquetty si de primarul din Torrejon de Ardoz, Pedro Rollan.
„Biroul dispune de personal tanar si cu o buna pregatire in domeniu, condusa de Marius Loan, un madrilean nascut in Romania, care stie din propria experienta ce inseamna sa ajungi in Madrid in cautare de noi oportunitati”, a declarat Fernandez-Lasquetty.
In ultimii trei ani, Comunitatea Madrid a investit mai mult de 1.600.000 de euro in proiecte destinate integrarii imigrantilor din localitate, iar pana la sfarsitul acestui an va fi alocata suma de 500.000 de euro. 
 
Monumente ale lui Mihai Eminescu si Stefan cel Mare si Sfant vor fi instalate la Calarasi in BasarabPDF Print E-mail
Calarasi, Basarabia/ Romanian Global News
Accesari :260
Wednesday, 08 October 2008
{mosimage}Autoritatile raionului Calarasi  din Basarabia desfasoara ultimele pregatiri pentru aducerea si instalarea in centrul de resedinta a unui monument al lui Mihai Eminescu, acestea intrand pe ultima suta de metri, transmite Agentia DECA-press, preluata de Romanian Global News. In paralel, autoritatile calarasene au intreprins demersurile necesare si pentru instalarea in oras a unui monument al lui Stefan cel Mare si Sfant. Seful Sectiei raionale de cultura, Sergiu Cojocaru, a precizat ca, recent, Guvernul a adoptat o hotarare privind instalarea unui monument in cinstea marelui domnitor. Credem ca in decursul unui an vor fi finisate toate lucrarile pentru confectionarea si instalarea monumentului lui Stefan cel Mare si Sfant. Statuia Voievodului va fi instalata in piata Libertatii din Calarasi.
 
Rolul GLA in protejarea drepturilor lucratorilor din domeniul agriculturii in UKPDF Print E-mail
Londra, Marea Britanie/ Romanian Global News
Accesari :258
Wednesday, 08 October 2008
{mosimage}Accesul lucratorilor romani si bulgari pe posturile necalificate din Marea Britanie este permis doar in domeniul agriculturii (prin programul Seasonal Agricultural Workers Scheme - SAWS) si in industria de procesare a alimentelor (prin programul Sectors Based Scheme - SBS). Ambele domenii se afla in aria de monitorizare a GLA(Gangmasters Licensing Authority), informeaza ANOFM, citat de Romanian Global News. Aceasta institutie a fost infiintata in anul 2006 pentru a elimina cazurile de exploatare a lucratorilor, prin implementarea unui program de licentiere a operatorilor din domeniul agriculturii si industria de procesare a alimentelor.
In Marea Britanie functioneaza aproximativ 1.200 de operatori autorizati. Lista acestora poate fi consultata pe site-ul GLA: laws.gla.gov.uk/Default.aspx?Menu=Menu&Module=PublicRegister
Plasarea lucratorilor romani in agricultura in Marea Britanie se poate face doar in cadrul Schemei Lucratorilor Sezonieri din Agricultura (Seasonal Agricultural Workers Scheme – SAWS). Sunt autorizati noua operatori care pot derula proceduri de recrutare a cetatenilor romani in cadrul SAWS.
Lista celor noua operatori autorizati sa implementeze SAWS in 2008 este disponibila accesand website-ul Border and Immigration Agency:
bia.homeoffice.gov.uk/workingintheuk/eea/saws/farmersandgrowe .
Drepturile lucratorilor din domeniul agriculturii si industriei de procesare a alimentelor pot fi protejate in situatia in care acestia au dobandit accesul pe piata muncii din Marea Britanie pe cai legale, prin intermediul unor operatori autorizati si controlati de GLA cu privire la respectarea standardelor social britanice in materie. Pe website-ul GLA: gla.gov.uk/report/Default.aspx lucratorii din domeniul mentionat pot sesiza abuzurile operatorilor supusi obligatiei de licentiere.
Totodata, pentru a veni in spijinul lucratorilor din domeniile reglementate, GLA a elaborat o serie de materiale informative privind drepturile lucratorilor, inclusiv un material in limba romana „Drepturile muncitorilor, Protejarea muncitorilor prin licentiere”.
 
Romania in Consiliul Guvernatorilor AIEA pentru un mandat de doi aniPDF Print E-mail
Viena, Austria/ Romanian Global News
Accesari :215
Wednesday, 08 October 2008
{mosimage}Romania a devenit membru in Consiliul Guvernatorilor al Agentiei pentru Energie Atomica (AIEA), incepand cu 6 octombrie 2008. Acceptarea candidaturii Romaniei, pentru un mandat de doi ani (octombrie 2008-octombrie 2010), a fost decisa in cadrul celei de-a 52-a Conferinte Generale a AIEA, la 3 octombrie 2008 , se arata intr-un comunicat trimis pe adresa redactiei Romanian Global News.
In plus, cu prilejul reuniunii Consiliul Guvernatorilor din 6 octombrie 2008, Romania a fost desemnata in functia de vicepresedinte al Consiliului.
Exercitarea mandatului va fi realizata printr-o stransa cooperare intre Ministerul Afacerilor Externe, Agentia Nucleara, Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare si alte institutii nationale cu atributii in domeniu.
Prezenta in Consiliul Guvernatorilor presupune o implicare sporita a Romaniei in activitatile AIEA si participarea la procesul decizional privind activitatea curenta si orientarile de viitor ale Agentiei.
Consiliul Guvernatorilor este format din 35 de membri (13 desemnati, reprezentand statele cele mai avansate in domeniul nuclear si 22 alesi de Conferinta Generala a AIEA pe principiul reprezentarii echitabile a tuturor grupurilor regionale) si este organul decizional al Agentiei. Mandatul membrilor este de un an pentru categoria “desemnat” si de doi ani pentru categoria “ales”.
De regula, Consiliul se reuneste de 5 ori pe an - in martie si iunie, de doua ori in septembrie (inainte si dupa Conferinta Generala) si in decembrie, sau mai des, in situatii speciale.
Printre alte activitati, Consiliul aproba acordurile de garantii si are responsabilitatea principala in numirea directorului general al AIEA.
 
Primaria din Murcia promoveaza tinerii imigrantiPDF Print E-mail
Murcia, Spania/ Romanian Global News
Accesari :275
Wednesday, 08 October 2008
{mosimage}Departamentul pentru Tineret din cadrul Primariei din Murcia, Impreuna cu Departamentul Servicii sociale, precum si cu asociatiile din municipio, pun In practica un nou proiect social destinat tinerilor imigranti, informeaza Adevarul, preluat de Romanian Global News. Prin aceste activitati, care vor Incepe sambata, 12 octombrie, se urmareste participarea activa a tinerilor straini In viata sociala, politica, economica si culturala din Murcia. Vor participa 7.000 de tineri, dintre care cel putin 30% sunt straini.
Prin promovarea activitatilor mixte (noii vecini si tinerii spanioli) cum ar fi muzica, graffiti, video, fotografie, se urmareste deopotriva sensibilizarea societatii spaniole, dar si Incurajarea tinerilor straini de-a convietui cu autohtonii. Populatia din Murcia este de  422.861 de locuitori, dintre care 50.397 sunt imigranti.
 
Adunarea Generala a Sinodului Episcopilor PDF Print E-mail
Roma, Italia/ Romanian Global News
Accesari :268
Wednesday, 08 October 2008
{mosimage}In Anul Paulin, in bazilica papala "Sfantul Paul din afara Zidurilor", Benedict al XVI-lea a deschis duminica printr-o sfanta Liturghie solemna Cea de-a XII- Adunare Generala a Sinodului Episcopilor, care se desfasoara in Vatican in perioada 5-26 octombrie pe tema: "Cuvantul lui Dumnezeu in viata si in misiunea Bisericii", informeaza pagina web a Episcopiei Romano Catolice de la Iasi, preluata de Romanian Global News.
Brosura, pusa la indemana participantilor la Liturghie, se deschide cu urarea apostolului Paul continuta in instrumentul de lucru al Sinodului: "Cuvantul lui Cristos sa locuiasca in voi din plin. Invatati-va si indemnati-va unii pe altii cu toata intelepciunea in psalmi, in imnuri si in cantari spirituale. Cantati lui Dumnezeu, multumindu-i in inimile voastre. Si tot ceea ce faceti cu cuvantul sau cu fapta, toate sa le faceti in numele Domnului Isus, multumindu-i lui Dumnezeu Tatal prin el" (Col 3,16-17).
Scopul principal al acestei Adunari sinodale este sa se dedice cuvantului cu care "Dumnezeu cel nevazut, in marea sa bunatate, vorbeste oamenilor ca unor prieteni si se intretine cu ei, pentru a-i invita si a-i admite la comuniunea cu sine" (Constitutia conciliara Dei Verbum despre revelatia divina, 2).
Duminica, 5 octombrie, la inceputul Liturghiei, in timp ce Sfantul Parinte si concelebrantii se indreptau spre altarul central al bazilicii inaltat deasupra mormantului apostolului neamurilor s-a intonat "Laudes Regiae" - care, dupa cunoscutul antifon "Christus vincit, Christus regna, Christus imperat", continua cu Litaniile tuturor sfintilor, expresie a participarii sfintilor la momentul intens al existentei active a Bisericii, fiind sfintii cea mai adevarata interpretare a cuvantului lui Dumnezeu.
Erau prezenti, cu mici exceptii, aproape toti cei prevazuti sa participe la lucrarile Sinodului: 253 de parintii sinodali, 41 de experti si 37 de auditorii, intre care mai multe femei. Prezenti, de asemenea, delegatii fraterni reprezentand 10 Biserici si comunitati ecleziale, intre care reprezentantii Patriarhatelor Moscovei, Serbiei si Romaniei.
La actualul Sinod al Episcopilor, din Romania se prevede participarea, desi cu titlu diferit, a mai multor ecleziastici catolici si ortodocsi: mai intai IPS Gyorgy-Miklos Jakubenyi, arhiepiscop de Alba-Iulia, administrator apostolic "ad nutum Sanctae Sedis" al Ordinariatului pentru Catolicii de Rit Armean rezidenti in Romania, delegat din partea Conferintei Episcopilor Catolici din Romania, PS Florentin Crihalmeanu, episcop al eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla, desemnat de Consiliul Bisericii Romane; PS Siluan, episcop al Dicezei Ortodoxe Romane in Italia, reprezentand Patriarhatul Ortodox Roman, IPS Nifon Mihaita, mitropolit de Targoviste din cadrul Patriarhatului Ortodox Roman, reprezentand Consiliul Ecumenic al Bisericilor si in fine, in cadrul asistentilor lingvistici asumati de secretariatul general al Sinodului, preotul greco-catolic Cristian Crisan.
Introducand sfanta Liturghie, papa Benedict s-a adresat astfel adunarii credinciosilor: "Prea iubiti frati si surori, Domnul ne-a convocat din toate continentele, pamantului episcopi si pastori ai Bisericii lui Dumnezeu pentru a trai un Sinod dedicat reflectiei asupra cuvantului lui Dumnezeu in viata si in misiunea Bisericii. Astazi, duminica, zi a Domnului, celebram la inceputul acestui Sinod, memorialul mortii si invierii Domnului, Euharistia de care este generata mereu si edificata Biserica si invocam Duhul Sfant sa lumineze, sa inspire si sa calauzeasca lucrarile sinodale".
 
Adunare Parohiala a Bisericiii romanesti din SalzgitterPDF Print E-mail
Salzgitter, Germania/ Romanian Global News
Accesari :280
Wednesday, 08 October 2008
{mosimage}Romanii din Salzgitter sunt invitati sambata, 11  octombrie, sa participe intre orele 15:00- 17:00 la Adunarea Parohiala a Bisericii romanesti, informeaza site-ul Bisericii, citat de Romanian Global News. Adunarea Parohiala va avea loc Sambata, 11 Octombrie 2008 intre orele 15.00-17.00 in sala bisericii (Wehrstrasse 14, 38226 Salzgitter).
 
CE: Vom face eforturi pentru a imbunatati piata mondiala a munciiPDF Print E-mail
Strasbourg, Franta/ Romanian Global News
Accesari :256
Wednesday, 08 October 2008
{mosimage}Vicepresedintele Comisiei Europene, Margot Wallstrom, a asigurat, marti, ONG-urile europene, partenerii sociali si societatea civila de eforturile ce urmeaza a fi depuse de Comisia Europeana pentru imbunatatirea pietei mondiale a muncii, informeaza Euractiv, preluat de Romanian Global News. Potrivit unui comunicat de presa al Comisiei Europene (CE), una din doua persoane are un loc de munca instabil, multe lucreaza in conditii periculoase, iar 80 la suta nu au protectie sociala corespunzatoare.
Reprezentantii CE au mai spus ca este necesara o crestere a numarului locurilor de munca decente, asigurarea de protectie sociala corespunzatoare si oferirea unor oportunitati egale, precum si investirea in dezvoltarea pietei muncii.
"Comisia Europeana sprijina dezvoltarea locurilor de munca decente, globalizarea corecta si politicile coerente la nivel international", arata comunicatul de presa al CE.
Comisia Europeana este un partener-cheie al Organizatiei Internationale a Muncii (OIM), iar statele membre au ratificat, in 2007, "standardele de munca esentiale", cuprinse in opt conventii OIM. Comisia a invitat, acum, statele membre sa implementeze si celelalte conventii.          
"Prin relatiile externe si dezvoltarea unor cooperari promovam contributia UE la angajarile depline si decente. Dar promovarea muncii decente nu va avea succes fara sprijinul, angajamentul si implicarea actorilor nonguvernamentali care lucreaza cu justitia sociala. Asadar, partenerii sociali, ONG-urile si societatea civila ar trebui sa aiba un rol proeminent, in crestere in politicile noastre. Am auzit apelul vostru de a actiona", a conchis Margot Wallstrom.
 
Intalnirea MAE cu reprezentantii Colegiului Regal de Studii de Aparare al Regatului UnitPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/ Romanian Global News
Accesari :270
Wednesday, 08 October 2008
{mosimage}„Securitatea spatiului euro-atlantic este strans legata de securitatea regiunii extinse a Marii Negre”, a declarat ministrul afacerilor externe Lazar Comanescu la 7 octombrie 2008, cu prilejul intrevederii cu un grup de profesori si cursanti ai Colegiului Regal de Studii de Aparare al Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord (RCDS), se arata intr-un comunicat MAE trimis pe adresa redactiei Romanian Global News.
Reprezentantii RCDS s-au intalnit, de asemenea, cu secretarul de stat pentru afaceri europene din MAE, Raduta Matache, absolvent al Colegiului. In cursul discutiilor de la Ministerul Afacerilor Externe au fost abordate pe larg aspecte referitoare la pozitia Romaniei privind problematica regionala, abordarea NATO si UE in relatia cu Federatia Rusa, situatia din Georgia, evolutiile geopolitice si cooperarea regionala in domeniul securitatii in Regiunea Extinsa a Marii Negre. Grupul de membri ai programului international al Colegiului Regal de Aparare efectueaza o vizita de documentare in Romania, care cuprinde intalniri cu reprezentanti ai mass-media, mediului academic si oficiali. Grupul va vizita, de asemenea, Turcia si Georgia. 
 
Un roman – profesor universitar si cercetator, la 34 de aniPDF Print E-mail
Copenhaga, Danemarca/ Romanian Global News
Accesari :227
Wednesday, 08 October 2008
{mosimage}Medicul Mihai Moldovan este profesor si cercetator la Universitatea din Copenhaga, specialist in cercetarea nervilor periferici. El a fost recrutat in laboratoarele din Copenhaga, din anul II de facultate si lucreaza in cercetare de 14 ani, informeaza Gandul, preluat de Romanian Global News. Desi majoritatea timpului o petrece in Danemarca, nu a parasit Romania de tot. Aici face cercetari in „neuroprotectie”.
La Bucuresti cauta solutii de a-i ajuta pe suferinzii de accident vascular cerebral, lucrand impreuna cu studentii la medicina - „adica ce sa faci astfel incat neuronii sa reziste mai mult. Asta se numeste neuroprotectie”, ne explica. La Copenhaga, de opt ani de zile trudeste sa gaseasca „posibilitati de vindecare a nervilor periferici”, in caz de accident grav. Mai tarziu, cercetarile astea le vor ajuta pe victime sa se refaca mai bine si mai repede.
Totodata, medicul roman mai gaseste si timp sa publice articole stiintifice in reviste de specialitate si considera ca fiecare om de stiinta are obligatia de a publica orice descoperire pe care o face.
 
Proiectie de film romanesc la Lausanne PDF Print E-mail
Lausanne, Elvetia/ Romanian Global News
Accesari :305
Wednesday, 08 October 2008
{mosimage}Asociatia studentilor romanilor din EPFL (A/RO) organizeaza joi, 9 octombrie, o proiectie de film romanesc. "Filantropica" este filmul propus in aceasta luna (de la ora 19:00, in sala ELA2), avand coloana sonora originala si subtitrari in franceza, informeaza Casa Romanilor din Elvetia, citata de Romanian Global News. "A fost odata un oras in care oamenii se imparteau in printi si cersetori. Intre aceste doua lumi nu existau decat caini vagabonzi. Ei formau clasa de mijloc."
In Bucuresti, Romania, Ovidiu, un profesor celibatar de 35 de ani, crede cu putere in vocatia sa de scriitor. Viata ii este insa data peste cap atunci cand o intalneste pe Diana, un manechin vedeta a unei reclame la pasta de dinti. Pentru a o atrage, Ovidiu o lasa sa creada ca este un tanar miliardar si cheltuieste intr-un weekend echivalentul pe mai multe luni al micului sau salariu de profesor. El nu isi poate finanta extravagantele decat cu ajutorul lui Pepe, un "sponsor" foarte bizar... In varsta de saizeci de ani, Pepe, prin fundatia sa Filantropica, este scenarist si textier pentru cersetori de tot felul. El pune in scena o mare escrocherie, al carei actor devine Ovidiu...
In fiecare luna, un nou film romanesc va fi prezentat de Asociatia studentilor romani din EPFL (A/RO) cu sprijinul Ambasadei Romaniei in Elvetia. Urmatoarea proiectie: joi, 6 noiembrie, "Occident".
 
Scriitori romani, stele pe firmamentul noptii pariziene a literaturiiPDF Print E-mail
Paris, Franta/ Romanian Global News
Accesari :287
Wednesday, 08 October 2008
{mosimage}Sarbatoarea cititului (10-12 octombrie) este o traditie pariziana care cucereste un public an de an mai numeros. ICR Paris participa la festival cu o seara literara care se va plia pe tema acestei editii : tineretea, transmite un comunicat al ICR Paris, preluat de Romanian Global News. Scriitori romani (traitori in Franta : Dinu Flamand, Dumitru Tepeneag, Anca Visdei sau veniti din Romania : Grete Tartler) si francezi (Sylvestre Clancier, Jacques Darras, Pierre Oster, Sebastien Reichmann) vor citi publicului de la Reid Hall din operele lor cele mai noi, vineri 10 octombrie de la ora 18h30. Lectura de cursa lunga va fi punctata de un intermezzo musical.
Cu acest prilej, vor fi prezentate publicului cateva recente aparitii, precum traducerile dupa De ce iubim femeile a lui Mircea Cartarescu, Sunt o baba comunista de Dan Lungu, antologiile de poezie Doisprezece poeti romani in versiunea franceza a lui Gerard Augustin si Constantin Abaluta si cea de proza Sori diferiti, precum si cele doua dosare « Literatura romana intempestiva » (revista Europe, aprilie 2008) si Poeti romani de azi (Confluences Poetiques, nr. 3, 2008). Evenimentul este organizat in colaborare cu Pen Clubul francez, Academia Mallarme si revista Confluences Poetiques.
 
Concert de jazz Trio JOY OF LIFE -la Festivalul International de Blues din Cerdanyola PDF Print E-mail
Barcelona, Spania/ Romanian Global News
Accesari :258
Wednesday, 08 October 2008
{mosimage}Institutul Cultural Roman Madrid organizeaza, impreuna cu Festival Internacional de Blues de Cerdanyola 2008, un concert de jazz cu grupul romanesc Trio Joy of Life, in data de 9 octombrie 2008, la orele 23.30, in sala ACME, c/ Portugal 29-31, Cerdanyola del Valles (Barcelona), transmite un comunicat ICR, preluat de Romanian Global News. Cei trei muzicieni realizeaza un turneu european cu sprijinul ICR si isi prezinta discul Joy of Life – First Meeting (2006), care a obtinut Premiul pentru cea mai buna aparitie discografica de jazz in anul 2006.
Proiectul muzical a aparut la initiativa celor trei prieteni care formeaza acest trio deja cunoscut in Romania, dar si in tari din Europa: Petrica Andrei, Decebal Badila si Vlad Popescu. Trupa imbina stilului de interpretare jazzistic cu elemente melodice si armonice specifice zonei geografice romanesti, ambele oferite publicului sub o forma de exprimare de tip brazilian. Aceasta reusita fuziune poarta numele de Joy of Life.
 
Expozitie Monica Vaupre-Damian la NeuchatelPDF Print E-mail
Neuchatel, Elvetia/ Romanian Global News
Accesari :257
Wednesday, 08 October 2008
{mosimage}Centrul Cultural Roman din Neuchatel va invita la expozitia pictoritei Monica Vaupre Damian, ce va avea loc la "Residence Les Fontenayes" la "Hopital de Jura Bernois SA" din Saint-Imier in perioada 1 octombrie - 2 noiembrie 2008, informeaza Casa Romanilor din Elvetia, citata de Romanian Global News. Vernisajul va avea loc pe data de 1 octombrie 2008 la orele 14 si va fi urmat de o animatie artistica. Monica Laura Vaupre Damian este nascuta la Oradea. Diplomata la Universitatea de Arta din Bucuresti in 1971, profesoara de istorie a artei, a participat la nenumarate expozitii in tara si peste hotare, invitata in Franta, Elvetia, Italia, Ungaria, Belgia si Austria. Talentul sau a fost recompensat cu medalia de argint la Chambery in 2004 si cu medalia de bronz la Evian in 2005.
 

Arhiva 2008

<<
Octombrie 2008
>>
D
L
M
M
J
V
S
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31